sfera norilor ficşi

Mergem cu o viteză foarte mare, vîntul ne ajută. În jurul meu se întîmplă multe, trec stoluri de păsări grăbite, semn că undeva aproape este pămîntul.

Amsterdam

Am ajuns la Amsterdam chiar la sărbătoarea reginei. Mai mult, de ziua de naştere a reginei, care este o dată la patru ani, pe 29 februarie. Am uitat să vă spun că aici, acum este februarie. Fiind năcută în această zi, poporul olandez aşteaptă cu bucurie ziua ei de naştere ca să sărbătorească. Oraşul era plin de oamenii îmbrăcaţi vesel, cu coifuri colorate împodobite cu panglici de mătase. Toţi mîncau îngheţată şi ronţăiau acadele. Însă ziua era importantă şi pentru un alt eveniment.
În apropierea palatului regal era o nuntă, nunta prinţesei moştenitoare. Toţi priveau, ca la orice fel de nuntă, numai în faţă. Numai prinţesa moştenitoare a întors brusc capul, s-a uitat în mulţime şi m-a fixat pe mine cu privirea. Bineînţeles ca mulţi oameni au crezut că îi priveşte pe ei, dar prinţesa a plecat în fugă de lîngă mire şi de lîngă nuntaşi, a coborît treptele, a venit la mine, m-a îmbrăţişat, apoi a scos din poşetuţa ei de dantelă o scrisorică pentru căpitan. Am devenit preţ de cîteva clipe un personaj foarte important în Olanda, dar atît de repede s-a petrecut totul, încît ziariştii şi garda de corp încă nu s-au dezmeticit. Dar numai cîteva clipe, pentru că prinţesa a aruncat buchetul de mireasă şi tot oraşul a uitat pe loc că exist. M-am întors pe vapor traversînd cîteva străduţe pustii pavate cu piatră cubică. Pînă şi ferestrele caselor erau vesele, aveau flori pe pervaze şi erau toate deschise.



...................
Am călătorit cîteva zile în Persia. Căpitanul dorea să trateze nişte afaceri cu prinţul Persiei şi a dorit să îl însoţesc. Fiind o ţară înconjurată de apă, oraşele persane au mulţi palmieri. Palatul prinţului era în deşert, în mijlocul unei oaze. A trebuit să mergem cu elicopterul. Eu, care aveam capul plin de filme cu caravane, mi-am închipuit fel de fel de întîmplări legate de lipsa apei şi fete morgane. Dar am ajuns într-un timp foarte scurt.
În palat era linişte, dar nu era sumbru. Fiecare încăpere a palatului este perfect izolată faţă de celelalte, aşa încît în unele poate fi forfotă şi glasuri puternice, în altele se poate studia, în altele se cîntă şi chiar sunt amenajate bazine cu apă unde femeile şi copiii îşi petrec o parte din zi.
În camera prinţului, mai ales cînd are treburi importante, politice sau economice, nu intră femei, dar prinţul ţine la căpitanul meu şi mi-a dat voie să stau pe o pernuţă undeva lîngă divanul pe care era aşezat el. Abia cînd m-am aşezat am zărit tigrul. La spatele prinţului, cît el de lung, stătea un tigru alb şi dormea. Prinţul îşi trecea degetele prin blana lui în timp ce vorbea. Erau drăgălaşi şi înspăimîntători. Cînd s-a terminat conversaţia, prinţul i-a întins mîna căpitanului şi tigrul, privat de mîngîiere s-a trezit şi ne-a privit pe mine şi căpitan cu interes.

o seară dulce

Pe cer trec norii lunguieţi şi denşi ca nişte peşti. Sunt ştiuci, somoni. Vîntul îi mută de colo-colo pe deasupra vaporului. Eu stau pe punte în răcoarea serii şi îi privesc puţin speriată. Printre stîlpii catargului se strecoară un schelet de crap.
- Uite, carnea i-am ciugulit-o eu, spuse căpitanul, şi îmi întinse o uriaşă vată de zahăr.

Otilie

Am zărit-o pe Otilie la braţ cu un bărbat în vîrstă, poate îi era tată, poate era un soţ şi ea a doua lui soţie
căutau ceva pe malul lacului, poate o cheie, poate pe mine
Otilie avea un mers uşor
te îndemna să o iei de mînă şi să zbori pînă în vîrful pomului după ultimele trei corcoduşe
care nu cad oricît ai zgîlţîi trunchiul
cînd a ajuns în dreptul meu am văzut lama cuţitului cu care trebuia să despice peştele
m-am repezit să rup trestiile din calea paşilor ei, să nu i se încurce în sandale
dar Otilie a făcut stîngaîmprejur şi a trecut pe poarta parcului cu părul plin de alge şi scoici.

Hans Memling - Îngeri muzicanţi

Acasă la Frederic

A fost odată ca niciodată un tînăr shogun. Uneori îşi petrecea seara cu servitorul său, care îi spunea povestiri pescăreşti. Rîul liniştit, spunea servitorul, este asemenea vieţii omului. Din cînd în cînd un peşte vine din adîncuri, trece aproape de suprafaţă şi apa se tulbură. În ea apar cercuri, unde, mici vîrtejuri. Sare cîte unul de bucurie sau teamă foarte sus şi apa rîului se încordează după el. Cînd adie vîntul, cînd cad picături de ploaie o vezi cum se înviorează, e jucăuşă. Dacă apa este prea lină, sau prea rapidă, se pregăteşte furtuna. Cînd este furtună, stăpîne, pescarul trebuie să plece acasă, atunci peştii nu mai cred în momeli. Tînărul shogun îl asculta zîmbitor şi uneori adormea legănat de undele visului precum peştii de apele rîului Barά.
Tînărul shogun se trezi într-o dimineaţă devreme şi plecă spre oraşelul aflat la o oarecare distanţă de casa sa. Aici se hotărî să petreacă ziua în compania lui Frederic. Nu îşi dorea să înveţe ceva de la el, deşi ar fi avut foarte multe de învăţat pentru că Frederic, eheei... nici nu aveţi idee....
În pavilion era o atmosferă însufleţită, poeţii, pictorii şi muzicienii erau ca la ei acasă în camera lui Frederic.
Cu puţin înainte de a intra în curte văzu în faţa casei lui o tufă mare de trandafiri sălbatici. Mai exact, un rug cu flori roşii scînteietoare. Frederic, care în acele timpuri purta flori la urechi, îl invită pe tînărul nostru să facă la fel. Cu Frederic ziua trecu uşor ca o adiere. Au privit norii şi cireşele coapte printre crengi şi shogunul s-a simţit din nou ca un peştişor purtat de curenţii rîului spre mare.
Seara, la fereastră, zări mişcare dincolo de tufă, dar florile erau dese şi nu îşi dădu seama dacă o femeie sau un bărbat se uită printre frunze spre el. Întinse mîna printre crengi şi, zgîrîiat pînă la coate îi atinse părul. Era catifelat şi ud, ca după baie.
A doua zi, dincolo de tufa de trandafiri, Shi-do zări un lac. Pe apa lui pluteau raţe sălbatice şi peisajul era tipic pentru un lac, cu sălcii şi papură. Pe malul lacului stătea servitorul lui pescuind şi cugetînd despre rolul trestiilor pe lume. Alături de el, o tînără femeie îi încîlcea plutele şi meşina de pescuit. Ea arunca în apă fiecare peşte pe care pescarul îl punea în coş.
Soarele se ridicase sus şi ardea cu putere. Lacul era foarte aproape, dacă treceai de tufa de trandafiri puteai să simţi deja răcoarea apei. Femeia avea o voce veselă. Intra din cînd în cînd în apă şi îl stropea pe servitor.
Frederic îşi suflecă pantalonii şi îl chemă în apă, aşa, îmbrăcat. Shi-do simţi la tălpi bancurile de peşti gîdîlîndu-l. Printre florile tufei de trandafiri, în amurg Shi-do zări fulgerînd libelulele ca nişte comete.
Se lăsa noaptea. Shi-do îşi luă rămas bun de la Frederic şi plecă. Bătea un vînt rece şi lacul îngheţase atît de tare, încît Shi-zu mai mult aluneca decît mergea.

Groenlanda

Este o săptămînă de cînd am schimbat ruta călătoriei noastre. Este din ce în ce mai frig. După zilele de arşită terbilă, totul este schimbat pe vapor. Sunt ţurţuri peste tot. Marinarii şi-au lăsat plete şi barbă. Barba le creşte foarte repede, de pildă, la cafeaua de dimineaţă nu au nici un fir pe faţă şi dintr-o dată, dacă îi prinde subiectul, se acoperă foarte încet cu puf şi cînd se ridică de pe scaune, au barbă în toată regula. Nu ştiu care este cauza acestui fenomen, poate curenţii de aer, poate cîmpurile magnetice, care aici sunt mult mai puternice.
Eu mă bucur de vremea rece pentru că am un urson lung cu care mă mîndresc. Cerul este senin încă, dar barometrul din ochii căpitanului anunţă nori plumburii şi vînt tăios. Căpitanul uneori face plonjări în oceanul rece şi se bălăceşte ca un delfin. Stăm toţi cu sufletul la gură, dar el apare mereu vesel din valuri. Marinarii se înghesuie pe holuri să îi aducă papucii, halatul, ceaiul şi ziarele. Un timp nu am înţeles scufundările căpitanului şi am crezut că este vorba despre sirene. În apropiere de Groenlanda locuiesc sirene polare. Se spune că sunt irezistibile. După întîlnirea cu ele, ochii căpitanului meu au în loc de iris, hyacint. Sirenele i-au dăruit căpitanului pietre de lapslazzuli care, dacă sunt ţinute sub limbă cîteva minute, te fac sa cînţi cu cîteva tonuri mai sus şi cîteva mai jos, după dorinţă.

zile de vară

M-am trezit cu noaptea în cap. Străzile împrăştiau o lumină difuză şi nu circulau maşini. Era o atmosferă industrială. M-am oprit în staţie să aştept tramvaiul, care a venit destul de plin, probabil erau muncitorii de la fabrica de confecţii. Oricum nu aveam de gînd să mă preocup de ei şi am reuşit destul de repede să rămîn singură. Aroape de gară am coborît din obişnuinţă, aici stăteau cîteva rude. Atunci mi-a venit în minte gîndul că aş putea merge la o biserică. Eram convinsă încă din timpul somnului că azi este duminică. Biserica era închisă, încă nu se luminase. Am urcat din nou în tramvai şi am mai mers înapoi cîteva staţii. Am coborît tot în dreptul unei biserici, care era şi ea închisă. Felinarul de deasupra uşii îi dădea un aer de secol şaisprezece. Am mers aiurea pe cîteva străzi şi am ajuns într-un bazar. Era plin de oameni care pipăiau mărfurile cu siguranţă, în ciuda semiîntunericului. Acolo m-am întîlnit cu căpitanul. Nu părea mirat, dar eu m-am bucurat că l-am văzut.
-Unde te duci?
-Nu ştiu, unde găsesc o biserică deschisă.
-Ai păţit ceva?
-Nu, dar azi e duminică.
-Nu e duminică, ai visat, e altă zi.
Mai conta ce zi e? În staţia de tramvai oamenii căscau gurile la o fereastră de unde zburau diverse pancarde. Era periculos, pentru că erau mari, dar tocmai asta îi încînta. M-am gîndit să îi sun pe proprietari, dar am uitat.
Căpitanul mă ţinea de mînă şi mi-am dat seama ca asta se petrecuse dintr-o dată şi fără avertismente. Căpitanul are un mod de a ţine omul de mînă încît nimic nu mai este stînjenitor pe lume.

O zi
Este o dimineaţă limpede. Pe punte se aude în surdină Sonata Lunii.

India
A venit din nou vara. Este aproape un an de cînd suntem plecaţi de acasă.
În India sunt multe rîuri şi este răcoare în oraşe. Printre lujerii lungi ai crinilor portocalii se plimbă păuni, cercetîndu-le mugurii cu sute de ochi critici. Crinii se sfiesc de ei şi îi salută întinzînd florile pline de parfum şi fluturi.
Am fost cu căpitanul la un concert al trupei U2. Cît am stat în sala de spectacol, a început furtuna. Străzile erau pline de florile crinilor smulse de vînt.
La plecare, mi-am cumpărat dintr-un magazin de suveniruri o rochie din voal portocaliu.