pictorul de porţelanuri

Vecinii îl vedeau rar. Trecea ca o umbră pe lîngă garduri, cu paşi mărunţei, ca de femeie, cu ochii acoperiţi de pălăria mare de paie, mereu grăbit. Din cînd în cînd se sprijinea de un copac şi ridica privirea spre coroană. Atunci căldura îi învăluia ameţitor chipul văduvit de vedere. Sub paşi, scîrţiitul frunzelor deja uscate urca în arabescuri pînă sub pleoape. Prin căptuşeala buzunarelor pipăia frunzele rupte. Verdele deschis şi greu îşi strecura asprimea în palme venind cu lumină, apoi gusta din unele din ele. Ajuns acasă, lua penelul şi, pe ceştile subţiri, albe, desena miraculoşi păuni, cu zeci de ochi în coadă, ochi verzi şi galbeni, arămii. Îi picta încet, cu unduiri line ale pensulei, ca într-un dans tainic, cu ochii închişi pentru totdeauna unei lumi fără delicateţe.

De gustibus

Pe strada cu cele 7 ţări şi mări,
Cînd tocmai terminasem de machiat toate genele domniţelor
împăraţilor vecini şi credeam că totul e
Gata de Bal,
cînd
Se întinseseră covoarele din care mai respirau adormiţi tigrii,
m-am hotărît să te aştept
În locul inimii mele ai ascuns
salăţile din grădina ursului,
şi, pentru că nu pot altfel,
acum aştept un transplant.
din cînd în cînd, mai ales sîmbăta, rup cîte o frunză,
neaşteptat, lumea este mai verde şi mai uşoară
mai crezi că mărul de aur
şi bobul de muştar-mărgăritar dăruite atunci
încă simt lumea în culori ?
Prin somn, domniţele şi tigrii vin şi ei pentru cîte o gură,
mai cu seamă pentru că mi-e inima o varză .
iar eu,

iar?
Eu?
te aştept

încă mai

Duşi cu balonul

Cu inima plină de duioşie, maestrul respiră adînc şi privi spre micul discipol care, tolănit în fotoliu, făcea baloane de săpun.
- Ce-ar fi să-ţi spun o poveste? Va fi o poveste plină de imaginaţie şi de învăţăminte. Este, zise maestrul căutînd agitat prin încăpere existenţa care va fi îmblînzită, povestea unui... balon de săpun.

A fost odată un balon de săpun, care a căzut pe masa din sufragerie. Era un balon special, nu s-a spart imediat, aşa cum făceau cele mai multe. În el se reflectau biblioteca cu învăţătura filosofică şi ştiinţifică, cu albume de artă şi celebre cărţi de literatură, mesele, scaunele ...mă rog, totul. Prin geamul deschis a intrat deodată o pală de vînt şi balonul a zburat afară. Acum reflecta iarba, salcîmii înfloriţi, casele şi maşinile, copiii care se jucau cuminţi prin parcuri, adulţii care mergeau la serviciu, punctuali şi plini de zel... Apoi s-a ridicat din ce în ce mai sus şi oglindea stoluri de păsări, avioane, soarele, luna...Ce este? Ce s-a întîmplat?

Micul disciopol se ridică:
- Nu s-a întîmplat aşa. Să-ţi spun eu cum a fost. Balonul fermecat plutea prin cameră, fericit şi fără nici o culoare. A venit un om mare cu un ac şi l-a înţepat. Balonul a pocnit şi s-a enervat. Şi de nervi s-a întors în tubul cu soluţie de săpun. Vezi ce ai făcut ? Acum nu mai vrea să iasă. Din cauza ta şi a poveştii tale prosteşti!

prima din mai

The young girl, Irving Amen

Trezită cu noaptea în cap de un straniu sentiment al lipsei de control, bătrîna vrăjitoare se îndreptă, sprijinită în mătură, spre şifonierul cu costume de serviciu prost croite (ca pentru scenele de groază hollywoodiene, îşi spuse). Pe uşă, uriaşa oglindă care le arăta musafirilor o realistă imagine a chipului, strălucea fără sens. Pe bătrîna vrajitoare nu o interesa nicicum realismul, ci optimismul. Deschise şifonierul şi se uită în oglinda optimistă. Era o oglindă idealistă cu bun simţ, în sensul că nu se vedea în ea ca o tinerică apetisantă, aşa cum arăta pe vremea colegiului de magie şi cum o prezenta orice glob ordinar de prin laboratoarele colegilor de breaslă (Escrocii!), ci precum o distinsă candidată la preşedinţia Americii, cu dress-coat şi părul strîns în coc, cu zîmbet superior, dar totuşi atrăgător. Cu un baston cochet care îi corecta mersul... După cîteva secunde de contemplare, încuie cu grijă dulapul, îşi trecu mîna prin părul ciufulit şi îşi pipăi obrazul creponat, dar pe care palma le simţea moi, calde, catifelate, apoi trase draperiile peste ferestre, încărcată cu energia motivatoare a unei noi zile magice.

prin Galaţi cu mine

Galaţii, aşa cum i-am văzut eu în doar cîteva zile ploioase, printre şase emoţii... naţionale.

Mi-a plăcut :
Arhitectura clădirilor vechi, care îşi dezveleşte frumuseţea mai ales celui cu capul în nori...balcoanele cu basoreliefuri, cariatidele, streşinile caselor cu valuri şi scoici…
Împărţirea oraşului în “Micro...19, 20,39,40”...denumiri chimice, alchimice...
...că te plimbi prin centru şi ajungi la Dunăre.
că te duci la terasă pentru o pizza şi te poţi opri la pescuit lîngă bar.
O sală de cinema în care m-am simţit ca într-o călatorie cu trenul, cu măsuţe în faţa canapelelor.
Teatrul Muzical şi toate celelalte teatre, unde, în timp ce noi plecam, era "Traviata",
parcurile cu migdali, cei mai frumoşi copaci din cîţi am văzut
că la Mănăstirea măicuţelor ...cireşele mai au un pic şi se coc, în timp ce în alte părţi ale oraşului abia s-au scuturat florile...

Şi toate acestea doar cu privire la locuri, cît despre oameni, am să mai scriu după ce îmi mai îngheţ amintirile şi le înţeleg sensul.