omul este oaspetele unui loc

istorie

Am început să mă gîndesc la acest blog într-una dintre cele mai confuze zile ale anului, cînd Radu mi-a dat o lecţie de toleranţă. Ar fi trebuit să devin mai bună şi mai înţeleaptă. Cu această ocazie am meditat la spusa lui Alquin. Şi mi-am zis că viaţa e o calătorie prin saloanele sau cocioabele sufletelor...În care te întîmpină regi deghizaţi în cerşetori... sau invers. Sper ca vanităţile mele să nu mă transforme în scorpie.

mai

dacă ar mai ploua odată ca în dimineaţa aceea de mai
cînd stropii îţi şovăiau pe frunte, pe obraji
şerpuiau pe gît şi se furişau pe lîngă zid
eu călcam peste primele frunze rupte
prin ploaia care ducea cu ea urma ochilor tăi a gurii
nu umbla aşa strigai, ai să răceşti

dacă ar mai ploua odată aşa
cu fiecare picatură
te-aş mai iubi

in memoriam

îmi amintesc cînd eram printr-a treia
şi abia aşteptam ora de dezvoltarea vorbirii ca să pot spune încă o poveste inventată de mine
învăţătoarea se mira cum reuşesc să găsesc atîtea personaje negative pe care să le pun să stea împreună paşnic
lumea mea imaginară nu era decît un pretext
ca să pot dormi seara alături de tine,
să mă acoperi
şi să-mi spui cea mai interesantă poveste
cum nu era în cărţi
despre ce minunate vor fi casele în care vom locui
despre ce carţi îmi vei cumpara cînd vom locui în alt oraş, mai frumos decît toate cele 10 de pînă acum,
despre bicicleta, da, bicicleta aceea galbenă pe care mi-o vei cumpăra dacă voi lua premiul întîi
despre multele seri in care vei dormi cu mine în braţe dacă iau 10
şi mă voi simţi iubită şi în siguranţă
da, tu, tatăl meu
care ai murit după o poveste regizată
într-o casă plină de materiale pentru construirea unei alte case mai mari şi mai frumoase
în cel mai urît oraş din lume
de fapt, vroiam să spun
că anul ăsta am învaţat să merg pe bicicletă, după aproape 25 de ani de aşteptare
dar numai la deal şi vale, încă nu pot face curbe
şi nici cu personajele negative nu prea mă descurc, îmi e din ce in ce mai greu să le ţin împreună

Despre apertură/Heidegger, Gadamer, Vatimo

Scriu din cînd în cînd cîteva rînduri prin aceste pagini şi pentru că mă chinui să-mi concep lucrarea de intrare în ultimul grad didactic şi pedagogic al meu, ca profă. Şi după nu ştiu cîte bîntuiri prin tot felul de teme estetice, etice şi logice m-am statornicit, deocamdată, pe o bucăţică din problema adevărului filosofic. Numai că în loc să încep cu începutul, ca orice om serios care pleacă de la antici, m-am gîndit să-i citesc citeva lucrări lui Vattimo, care şi-a permis să fie filosof şi să fie încă viu, motiv pentru care nu-l pomenesc manualele. Şi pe încă vreo doi, care ar da bătaie de cap elevilor (zic cei din minister, pentru care istoria filosofiei s-a oprit undeva prin sec.17, cu vreo cîteva, foarte mici excepţii, Heidegger şi Gadamer).

Asta-i pentru început. Am să mai scriu. Oricum am la dispoziţie numai o săptămînă jumate s-o termin.