Citesc pe Wikipedia despre Michelangelo că a fost și poet, că a scris versuri non- edulcorate și că și-a dedicat (normal, ca orice gay) versurile iubiților nerecunoscători.
În parc, de la atâtea flori de tei căzute pe capetele a doi porumbei, toate băncile erau lipicioase. Imposibil de stat pe ele. Am găsit, în sfârșit o bancă sub un altfel de copac.
Aproape de mine,
el și ea. reproșuri:
el:- am știut de la început că tu ești mai tânără.
ea:- tace.
el: - Și acum ce îmi tot reproșezi chestia asta, vrei să mă cuplez cu maică-ta?
ea- mormăie ceva.
el:- Vrei să vorbim despre bani? Asta vrei? Crezi că m- am cuplat cu tine ca să facem sex în loc să îmi plătești orele pentru pian?
ea: - zice ceva ininteligibil.
el: - Ridică vocea: - Ai știut de la început că eu sunt mai mare, dar nu sunt chiar așa bătrân cum vrei tu să faci să mă simt....
Un cerșetor: - El, mai tânăr decât mine, ea mai proastă decât fetele pe care le știu eu....hai să plec că mă bag în dialog cu el.
În rest, cupluri normale, îndrăgostite, fericite, grupuri de fete în armonie, fiecare în altă tovărășie virtuală, ca în orice parc normal, măturători, oameni osteniți și săraci, tot felul de singuratici cu sau fără câini...am plecat când filmul de aventuri începea să devină film polițist. M-am băgat într-o scară și am continuat să citesc din Culianu.
