Spiritul geometric

mă atrage spiritul geometric

aşa cum pe străini îi atrag străzile drepte

oraşele simple şi gările noi

undeva din noapte răzbate lumina

ca o fantă pe un trup îmbrăcat în halat

azurii cresc florile vineri

în mîinile unui pianist partitura zilei netedă şi subţire

risipeşte note pe clipe

hotelul acesta e vechi

coridoarele cu pereţi din mahon

un om în livrea

şi flori violete în vază.

undeva e oceanul indian

păsările ciripesc în fiecare zi

cîntecul lor e întreg

fără să se repete se cheamă şi se alungă una pe alta.

Sălciile

Cenusăreasa avea astăzi taior de velur şi pantofiori negri cu baretă. Pe cap purta o beretă cadrilată. Ţinea în braţe mai multe pîiniţe învelite în hîrtie albă. Pentru porumbei, aşa spunea. Am văzut-o ieşind în fugă din clădire şi cînd s-a întors, i se rupsese tocul de la pantofiorul drept. Mergea şchiopătînd şi nici un lucru nu mai avea dintr-o dată importanţă.

Două sălcii cresc în faţa blocului ca şi cînd ar fi în faţa lacului. Au prinse în crengi muşchi. Cîndva apele aici au fost foarte mari. Undeva, nu prea departe, orăcăie un broscoi. 

Cantitative

         

      Ziua se anunţase senină, 25 de grade şi iarba nu ieşise decît pe jumate, copacii nu se îmbrăcaseră în flori decît pe sfert, iar cerul era în proporţie de 80% acoperit. Ziua asta anunţa că se vor rezolva toate pînă la 100%. O zi de vară cu parfum de primăvară, fifty- fifty. 

Pe la tropice

Cîteva zile a fost furtună. Nava se clătina ca o coajă de nucă şi, deşi nu am văzut niciodată o coajă de nucă năucită de furtună, asta e cea mai obişnuită comparaţie. Fiecare vălurel, fiecare rechinaş care treceau pe lîngă cală contribuiau la tangaj. Eu am stat închisă în cabină zilele astea. Am scos nasul dimineaţa şi seara pe punte şi m-am întors repede înapoi. Azi pe la prînz, valurile s-au potolit, marea s-a întins obosită şi cenuşie în faţa noastră şi marinarii au pornit cu chiote motoarele.

Seara, pe punte, spuneau glume despre nevestele lor. Pentru unii, nevestele aveau grade militare: generăleasa, căpităneasa, doamna colonel, pentru alţii, administrative: doamna director, doamna ministru, doamna inspector, pentru cei mai tineri aveau epitete vegetale sau animale. Cele mai nostime erau avicole: puişorul meu, bibilica mea, coţofana dragă, doamna găină, doamna curcă, doamna păuniţă şi altele. Se vedea că le era dor de ele. Cu aceste apelative şi datorită veseliei lor, vaporul devenise dintr-o dată ca o arcă a lui Noe, plină de vieţuitoare perechi.

Ne-am apropiat de tropice. Cînd am trecut pe lîngă tropicul capricornului, marinarii deja cîntau, cînd am trecut pe lîngă tropicul racului, unul dintre ei a început o baladă sfîşietor de tristă şi cei mai mulţi dintre ei plîngeau în hohote. Tristeţea lor se propaga ca o undă şi am fugit de pe punte spre cabina căpitanului. În faţa unei coli mari de hîrtie, căpitanul desena o hartă. Era concentrat şi numai de mine nu avea nevoie în ceasul  acela.

-Sunt efectele secundare ale răului de mare, mi-a spus înainte să îl întreb ceva. Du-te şi bea ceva acrişor, un ceai cu lămîie.

Am ieşit încet din cabină. Pe masa din bucătărie stăteau pe o farfurie patru roşioare gata să-şi ia zborul. Am luat o gură de ceai. Repede, pentru că în cană începea să crească un arbore tropical.

Australia

-          Epoca maimuţei a fost cea mai rea, spuse căpitanul prividu-şi sabia pusă pe genunchi. Supuşii nu mai aveau consideraţie faţă de împărat şi străzile erau pline de derbedei. Lăcomia îi împingea pe bogaţi să îşi trimită fii de foarte tineri să lucreze şi aceştia ajungeau să îşi urască părinţii.

-          Mergem în Australia?

-          Da. Dar stăm puţin, o singură zi.

-          De ce mi-ai spus de maimuţe?

-          Sunt semne că vremurile se întorc. Ursul panda e bolnav şi cangurul e obosit. Asta le face pe maimuţe obraznice.

-          Şi noi?

-          Noi stăm aici o singură zi. O să pun să se facă focul în cabina ta.

-          Şi cocoşul de munte?

-          E absent. Meditează. În ultima vreme am mers mult pe uscat. Se întorc raţele sălbatice şi vaporul e gata de plecare pe un drum mai lung. 
Şi mie mi-era dor de apă şi linişte. Îmi răsună încă în urechi pufăitul vaporului.

Genele de aur ale lunii

Lumina venea de undeva de sus, din genele de aur ale lunii

Peste ochiul verde al pămîntului sfios ca într-o zi de aprilie

Cînd un musafir nepoftit vine pe umeri cu o hlamidă roşie

Uşa se întredeschide şi vîntul scutură perdelele

Ca pe ale amiezii îndoieli.

Ziua aceea fusese ambiguă ca o zi cu viscol

În genele lunii strălucea nisipul fierbinte

În ochiul albastru al pămîntului înfloreau toporaşii

În sala de bal paşii dansatorilor lăsau în covoare doar praful alb

Cum albă e conversaţia dintre două nopţi.