Lîngă Grădina zoologică nu era nici un telefon, aşa că într-o zi, Marifoca plecă în oraş să caute unul. Era o zi neaşteptat de limpede, cu văzduhul roz-portocaliu şi lucrurile toate perfect conturate. Marifoca îşi luase cu ea poşeta din lac roşu şi scoase din portofel o hîrtie de zece lire, cu care cumpără nişte fise pentru telefonul public. Mergea legănat, ca o focă pe tocuri, pe trotuarul ud de rouă. Deodată, prin faţa ei trecu un eschimos. Marifoca îl recunoscu după aerul rece care o învălui preţ de cîteva secunde. Era îmbrăcat ca un european, avea părul lung, dar Marifoca ştiu că e eschimos. Se gîndi să-l întrebe cîte ceva depre locurile ei natale, despre colegele de şcoală, dar eschimosul o privi cu ochii lui verzi atît de pătrunzător încît Marifoca simţi cum noaptea polară îşi deschidea pleoapa ei aurorală începînd cu acel verde. Eschimosul fluieră uşor şi lîngă el veni în fugă un urs polar cu termosul cu ceai. Pe termos era trecută adresa lui de la Londra. Te aştept, îi spuse, cînd se va termina ceaiul. O să depănăm amintiri despre iernile trecute. Pănă atunci să bei ceai şi să îţi notezi ce visezi.
Marifoca se întoarse spre Grădina zoologică. În drum, lîngă cofetărie era o cabină telefonică. Puse o fisă şi asculă robotul spunînd ora exactă în mai multe limbi, printre care şi în finlandeză.
