Covorul persan

Am plecat. Ancora stătea înfăşurată în jurul unei stînci albe, valurile se spărgeau de ea înspumate.

Zile şi nopţi pe mare, corabia uşoară, cerul senin

Seară veştedă

uşoare  răbufniri ale vîntului, potolite repede

cobor în nacelă, este un hublou. Prin el se văd adîncurile, sunt nerăbdătoare, deşi este noapte şi aici luminile sunt doar cele ale corabiei. Privesc cu căpitanul prin gemuleţul rotund. Alge lungi, răsucite de curenţi ca desenele dintr-un covor persan. Maro, verde, negru, bej....mult albastru....

o sirenă, părul lung blond, a doua, tot blondă...duc amîndouă în palmă pahare făcute din hîrtie, seamănă cu corăbioarele şi, curios lucru, apa nu le înmoaie....Visez.

Dragul meu Robinson,

de cînd ai plecat, am plantat o viţă peste cerdac

cu struguri albi, mii de ochi ai lui Argus

mă urc pe acoperiş ca într-un plop şi răzuiesc cerul de porţelan

după steaua nordului

să o vezi, să vii din nou la mine

cît strugurii sunt copţi

am deja o vrabie

stă agăţată de lună ca o desagă de-un băţ  

cînd va creşte am să îţi trimit cu ea o scrisoare

pînă la stea mai este un pic

pînă la  insulă un strop

pe insula ta este mereu primăvară, chiar văd ploaia cum cade în noapte şi –n zi

aici se strîng frunzele uscate aşa cum strînge soarele bruma,

doar cu un zîmbet luminos

îmi lipseşte oceanul,

sarea,

briza

ssst...pe aici dă cîteodată tîrcoale nevasta lui Ovidiu,

cel cu Pontul Euxin

poetul

îţi mai scriu eu

La Prima Vez - Pina

Sora mea, sonata avea doi fii

Dimineaţă de toamnă, mă chemi

Să-ţi văd  Secunda care desparte ziua de noapte,

dintr-o  clipire a ochiului Domnului

Mîncăm mînătărci pe  marginea drumului

Şi apoi aiurăm amîndouă despre bine şi rău

Pe bărbatul cu favoriţii lungi

Nu ştiam că într-o zi îl voi găsi şi îl voi iubi

Şi el se va întorce la mine, aşa cum se întoarce viaţa dinspre moarte

ca un obraz rotund cu un zîmbet

din viitorul secol 19.

Sala unde era Miruna

Îmi amintesc,

Era o sală înaltă, ca o catedrală

Cu siluete întunecate ca nişte călugăriţe ghemuite în rugăciune

O femeie avea mîini reci de statuie

O alta degete însorite

Prin vitraliile albastre treceau pe rînd aştrii, Mercur, Luna

Un om căuta un pian, altul o chitară

Chipuri tăcute de îngeri

chipuri sfioase de muze

....ca apa pe ţărmuri scria Miruna.....

palmier

mi-au crescut pe dedesubt două ramuri

se văd dacă te uiţi bine, pe obraji

cu frunze răsfirate ca  o margaretă

m-am uitat cu atenţie, abia au răsărit ieri nu le aveam

şi pielea- ca un pămînt desţelenit, se vedea că săpaseră adînc în nisip.

apoi am căutat un loc unde să cresc, un loc paradoxal

cu soare şi un pic de umbră

sau altfel spus cu blonde şi brunete

de aici se aude oceanul, sunt bărci cu motor, două pictoriţe pe plajă

pictează

şi se bronzează

 fac şi cîte o cură cu aer sărat, trei într- una

de cînd sunt palmier am devenit pretenţioasă

şi singuratică, înfumurată

îmi place cîte o maimuţă care mă caută de banane

dar nu am încă nici un fel de fructe

din observatorul meu am aflat că

meteorologii anunţă ninsoare, mă cam derutează frigul

mă pune pe fugă în jurul meu însămi

şi am cum se spune probleme de conştiinţă

care ajung, cînd e crivăţ,

probleme de logică, nu mai ştiu sunt plantă sau pom

şi ca să schimb subiectul, ruşii zic că o să fie iarnă grea,

ceea ce e un loc comun pentru ei,

de la nemţi am aflat că prima ninsoare cade întîi în cer

apoi pe pămînt

aştept iarna asta fulgii care seamănă cu mine

mici palmieri cu tulpinile invizibile