Poştaşul

Cu coatele sprijinite de fereastră

Stă o fată

Aşteaptă poştaşul

În zilele senine, limpezi ca  cerul de vară, se apleacă puţin şi priveşte iarba

Vorbeşte cu gîzele, cu melcii, cu cîte un pui de pisică

În zilele noroase, pustii, din capătul străzii trece o bicicletă

Cu un om cu pelerina cenuşie

Cînd ninge, zgîrîie un cerc în florile de gheaţă şi suflă în el abur cald

Dincolo, fulgii clipesc jucăuşi

Din genele Lui.

Un om

Ningea şi părea că plouă

Fulgii cădeau ca picături de apă în cercuri pe pămînt

Scriere rotundă, ondulată

Printre picături creştea iarba, ieşeau rîmele, rădăcini nodurose sprijineau norii

În mijlocul oceanului stătea un om

Stîlpii de sare ai apei se topeau ca zăpada

La ţărm, un evreu vindea undelemn,

în butoiaşe lungi cît un braţ de om.

În visul meu de dimineaţă un om aprinde lumina şi încuie uşa pe dinăuntru.

Marţi

Şi păsările se ceartă din dragoste

Cînd teii explodează cu flori

Cireşii cu cireşe.

Peste unde trece înserarea

Peste viitorul lui étre  ninsoarea

Din părul sirenei curge uitarea.

Rîul acesta are o apă mai dulce decît cea de ieri,

 păstrăviorule.

amintiri de luni

La marginea crîngului e iarba înaltă

În ea se ascund ciutele fugind de vînători

Timpul întindea capcane în braţele soarelui

O luntre căuta o apă

Un om o stea de aramă

Pe vremea aceea, căprioara mea roz,

Culegeam amîndouă rouă din frunze

În jurul lumii balerinele încruntate

Rupeau pufii păpădiilor

Cairo

Este trecut de amiază. Soarele coboară roşiatic sub tivul pămîntului.

Merg cu căpitanul spre o cabană din munţi. Aerul este cald, se simte respiraţia vieţii care se ridică din ierburi. Cîmpul este plin de traista ciobanului, viorele, flori de nu mă uita, ochiul boului, stînjenei. În mijlocul cîmpului creşte o plantă cu rădăcinile în apă. Florile ei sunt roşii, cu vinişoare violet şi mici pete albe. Are muguri rotunzi, ca un ochi adormit, dar cînd se deschide este minunată. Ne-am apropiat mult de ea, dar înserarea a venit atît de repede încît nu am văzut decît puţin petalele ei creponate pe care i le-a ascuns repede întunericul.

Marinarii care ne însoţesc aşează trunchiuri de copac şi  bolovani într-o cărăruie pe care  păşim peste mlaştină.

O maşină opreşte şi urcăm doar noi doi. Ceilalţi vin pe jos, îi văd din ce în ce mai mici  pe poteca îngustă.

Eu merg cu gîndul la un pămătuf din pene colorate. Am ajuns. În faţa mea, căpitanul mîngîie un măgăruş pe creştet şi îmi face semn să intru în cabană. Suntem în Cairo, dar mi-e dor de Japonia.

Cu Frederic la shopping

Îl ştiţi pe Frederic, îl încîntă fel de fel de lucruri şi asta nu pentru că ar fi un spirit uşuratic, dimpotrivă. Frederic este de obicei grav, aşa de grav încît în preajma lui lumea capătă armonii de violoncel. Într-o dimineaţă, Frederic a venit la mine şi mi-a spus că unul dintre lucrurile preferate este shoppingul.

 În mall răsuna “Il giorno onomastico” a lui Salieri. Etajul trei era pustiu, nici un vizitator, nici un cumpărător.

Vînzătoarele plictisite priveau absente culoarul pe care trecea Frederic cu gîndul în altă parte. Frederic dirija orchestra nevăzută a Filarmonicii din Berlin şi admonestă cu bagheta vînzătoarea de la raionul de cosmetice pentru o notă ştearsă. Femeia se ridică repede de pe scaun speriată, lăsă celularul din mînă  şi îl salută pe Frederic cu un gest mecanic. Frederic trecu pe lîngă ea nemulţumit. În spatele lui, năvăliră pe culoar puzderie de clienţi  vorbăreţi care, de agitaţi ce erau se mai şi ciocneau unii de alţii. 

Afară se înserase. Pe cerul albastru ultramarin pluteau norii albi ca nişte îmbrăţişări cu efect. Deasupra mea un nor cu chipul lui Copernic îşi ţuguie buzele, îşi privi apoi barba şi se transformă în Kepler. 

în seră

În spatele unei uşi stăteau orele încîlcite

Un bărbat prinsese un capăt şi rostogolea una cîte una secundele

Aşa cum arunci bile colorate de sticlă în jos, pe scări

Prin unghere tăcute dormeau puii de animale

Cu vise albe şi uşoare 

în iarba uscată deja în mai

un prinţ priveşte ca într-o fîntînă.