partitura simpla de pian
_______________________a___
___ _S_______________ț_
_p__________n_______
e_____a_________
_r___________
sâmbătă, 27 martie 2010
capricii
m-am hotărît să plec în exil!
zise iarna făcîndu-şi grăbită bagajele din frunze uscate fumegînde
va las în verdele spălăcit şi-n căldura voastră reavănă
o să mă chemaţi cînd n-o să mai aveţi decît ciori şi griuri
dar eu am să vă iert
şi am să trimit întîi o scrisoare semnată în alb
apoi mai multe bezele uşoare şi răcoroase
plec, vai, mi se aşează pe umeri muguri şi gărgăriţe
îmbuibate de culori
şi se mişcă într-una aiurite
fără pic din graţia
fulgilor mei
plec, mă mănîncă deja
pielea şi
simt că mă umplu de flori
vineri, 26 martie 2010
Despre revedere, prin codru, istorie şi alte mirişti
Numai omul trăieşte sub mirajul revederii, nu şi natura, codrul. Natura nu are conştiinţă, emoţie şi imaginaţie. Revederea este conştientizare, un codru care “revede” un om nu-i simte diferenţele, oricît am încerca noi să personificăm codrul, nu sesizează decalajul între omul ce i se cocoţa printre crengi şi cel ce îl transformă în buştean de foc sau coşciug. Probabil că simte ceva, dar nu are nici o legătură cu revederea. Parapsihologia, lirica universală şi “Avatar” ne spun că o frunză ruptă face să se cutremure o lume întreagă, dar frunzele nu dezvoltă din asta o morală şi nici mecanisme de apărare, nu mobilizează o cruciadă a plantelor. Diferenţa dintre codru şi om nu este dată de un decalaj în ordinea trăirii temporalului, cum spune Poetul, ci de faptul că naturii vegetale îi lipsesc ochii, oglinda revederii şi mintea, capabilă de comparaţie.
Nici la scara destinelor colective, a istoriei nu vom revedea evenimentele. Ochii goi ai statuilor şi privirea într-o dungă a efigiilor nu ne spun nimic cînd le revedem. Deşi istoria este un produs al spiritului, cîte naţiuni îşi exersează capacitatea de comparaţie? Din fericire, istoria nu face posibilă nici transmiterea genetică a fricii. Părinţii terorizaţi politic nu lasă urmaşilor spaimele lor, dar nu le transferă nici idealurile. Hai să zicem că merge cu o generaţie, dar atît. Idealurile grandioase îşi pierd vitalitatea odată cu îmbătrînirea celor care le-au iniţiat. Istoria, reluare a unei opinteli a naţiunilor, cu ajutorul unor scripeţi ruginiţi care sunt instituţiile, este o memorie care funcţionează ultraselectiv şi distorsionant şi mai ales tîrăşte după ea uitarea liniştitoare. Cu cît trece mai mult timp, adică se succed mai multe generaţii, cu atît e mai descărnată istoria de cîte o efervescenţă, aşa că în trăirile contemporanului nu revedem elanul trecutului, ci doar un ritm leşinat a cărui singură şansă de salvare este ironia, un indicator destul de serios al omenescului istoriei. Ironiei nu-i scapă nimic, nici ştampilarea harnaşamentului războinic al istoriei. În anii 80, statuia lui Stalin amuza prin mustăţile lui, iar în 90 gîndul că unii vărsaseră puhoaie de lacrimi în jurul coşciugului nu putea să stîrnească decît compătimire pentru nebunia omenească. La aproape 200 de ani de la victoriile lui Napoleon, zîmbeşti la vederea colanţilor şi pieptănăturii a la Băse şi mai că nu poţi înţelege insomniile lui Kant sau faptul că Beethoven i-a dedicat o întreagă simfonie. Puştii de azi n-au nici o tresărire cînd văd o poză a lui Ceauşescu, construcţia Canalului este pentru ei o informaţie mai puţin preţioasă decît ultima versiune de mess şi probabil că sunt puţini care s-ar gîndi să-l fotografieze într-o excursie. Cînd aud mostre ale discursului de lemn la televizor nu se sperie că ar fi legate de pierderea libertăţii sau proprietăţii, pentru că ei nu pot compara. Dar noi, care am crescut sub repetarea halucinantă a acestor cuvinte, mai avem suficient umor să rîdem relaxaţi de toate simbolurile acelor vremuri? Nouă ne mai dă tîrcoale teama reîntîlnirii, a revederii. Credem noi suficient de serios că istoria nu se repetă şi că niciodată nu vom mai trece prin dictatura tîmpiţilor? Că nu vom revedea gesturi, grimase, un anumit tip de mers sau timbru al vocii în contemporanii noştri cu putere de decizie?
Ce este revederea oamenilor, locurilor, semnelor trecutului? Toată lumea ştie, este întîlnirea cu cineva sau ceva cu care nu te-ai mai văzut o vreme. Îşi doreşte omul revederea? Folclorul spune ca trăim sub imperativul revederii. Dorul şi dorinţa vorbesc despre om ca fiinţă a revederii, a aşteptării, a nostalgiei. Revederea este un reper important pentru noi, în ea avem o experienţă a adevărului. Revederea ne aduce în preajma opţiunilor şi a ratărilor noastre. Aici funcţionează cel mai bine comparaţia. Ori de cîte ori revedem, comparăm, ne comparăm pe noi cei de atunci cu noi cei de acum. Cînd revedem, punem întrebări cantitative, devenim mai atenţi şi mai dispuşi să ne transformăm. În aşteptarea revederii trăim sub tirania lui Dacă şi Cît:
Dacă mai există iubire şi mai ales cîtă?
Cîtă milă sau grijă mai există?
Cîtă frică mai există?
Astfel, “Cît” devine un fel de şablon la care lucrăm în absenţa celuilalt şi pe care ne grăbim să-l aplicăm în revedere.
Tot în revedere ne descoperim talentul dramatic, suntem mai dispuşi să nu fim noi, ci alţii care nu mai există, un noi de demult sau un noi care nu suntem încă. În revedere suntem adesea mincinoşi.
A revedea înseamnă a cîntări cu o veche măsură un sentiment nou. În revedere se instituie cel mai uşor decalajul între părţile fiinţei noastre, între facultatea imaginativă, logică şi emoţională şi ne scindăm, dar tot prin revedere le reunim şi ne regăsim sinele nostru cel adevărat.
Cel pe care nu l-am mai văzut a lipsit. Locul lui a fost luat de altceva. Acel altceva nu este el, ci un substitut, o fantasmă, sau un alt om real, o îndeletnicire, o boală. Fără această înlocuire, viaţa nu este posibilă. Viaţa în absenţa celui plecat, absent nu este posibilă în aceleaşi coordonate.
Revăzînd, refacem drumul, înlocuim substitutul cu originalul, facem originalul să se potrivească uşor substitutului. Aceasta este fericirea.
Atunci vedem adevărat, vedem diferenţa dintre substitut şi original, îl alungăm pe unul şi-i facem loc celuilalt. Revederea transformă viaţa, supravieţuirea în plinătatea ei. Cît de pregătiţi sunt oamenii pentru revedere?
Cît sunt de dispuşi să trăiască? Cît de dispuşi să fie fericiţi? Absenţa adună în ea o durere care se stinge prin strategii de idealizare. În aşteptarea revederii, mintea noastră idealizează. Revederea pune masca idealizării peste realitate şi ne derutează adevărurile. Cînd revedem, îl confruntăm pe celalalt cu imaginea. Şi e neechitabil. De aceea nu numai logica nu ne ajută, dar nici imaginaţia. Menirea lor a fost să ne aducă pînă aici. De aici este necesară verificarea prezenţei sentimentului, emoţiei sau credinţei.
Bineînţeles că din feluritele revederi posibile nu m-am putut referi decît la cea care însoţeşte iubirea. Şi credinţa. Biblia este plină de revederi. Două îmi amintesc acum, parabola Fiului risipitor şi revederea de către apostoli a lui Iisus cel inviat. În ambele are loc iertarea unei trădări şi a unei neglijenţe. Adică iubire.
Chaplin-“Luminile rampei”- scena revederii:
• “Toată lumea este foarte drăguţă cu mine. Şi tu eşti drăguţă şi asta mă face să mă simt foarte izolat.”
marți, 23 martie 2010
julia dream
"Julia Dream"
Sunlight bright upon my pillow
Lighter than an eiderdown
Will she let the weeping willow
Wind his branches round
Julia dream, dreamboat queen, queen of all my dreams
Every night I turn the light out
Waiting for the velvet bride
Will the scaly armadillo
Find me where I'm hiding
Julia dream, dreamboat queen, queen of all my dreams
Will the misty master break me
Will the key unlock my mind
Will the following footsteps catch me
Am I really dying
Julia dream, dreamboat queen, queen of all my dreams
sâmbătă, 13 martie 2010
tot chestii egoiste
Partea a doua a lepşei de la Radu:
1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?
Depinde de tipul dificultăţii. Dacă este cu rezolvare imediată sau nu, dar de obicei întîi mă rog, apoi sun un prieten.
2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?
Aş vrea să fiu Alcibiade, să ofteze după mine Platon şi Socrate şi fără să spun nimic memorabil. Ce aş face? M-aş plimba toată ziua prin oraş ascultînd oamenii deştepţi cum filosofează despre posibilitate şi imposibilitate.
3.Dacă ar fi să poţi schimba o persoană cine ar fi aceea?
Am o listă întreagă de persoane pe care le-aş schimba. Dar ca să dau un răspuns oficial, l-aş transforma pe şeful meu în Tanti Maria, vînzătoarea de plăcinte de la chioşc.
4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?
Aş picta, m –aş bălăci, aş croşeta, iar dacă tot nu dobîndesc liniştea, aş sparge nişte farfurii sau m-aş căţăra într-un dud ( în caz că mă apucă neliniştea vara)
5. Care crezi ca a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?
Îmi e greu să spun. Cred că atunci cînd m-am născut.
Leapşa se trimite: Aniellei, Corrinei şi lui Tibi.
vineri, 12 martie 2010
cum spuneam, eu...
Leapşă de la Radu, cu mulţumiri:
1)Ce îţi propui pentru 2010?
Să găsesc sensul vieţii şi al morţii
2) În 2010 îţi doreşti să ajungi undeva?
Îmi doresc să ajung la mare şi să stau acolo toată vara
3) Cel mai mare eşec pe 2009?
Anul 2009 a fost pentru mine ca spaţiul mioritic, am trecut de la agonie la extaz şi invers. Cel mai mare eşec a fost o vară întreagă în care n-am făcut nimic frumos, util şi bun.
4) Când erai mic toată lumea te intreba „ce vrei să te faci când vei fi mare“; tu ce răspundeai?
pe mine nu mă întreba toată lumea, mai precis m-a intrebat doar profa de franceză într-a doua, şi eu i-am spus că vreau să fiu profesoară, ca să o îndulcesc un pic (era o persoană răutăcioasă)...nu ştiam pe atunci cît adevăr e în spusele copiilor. Dar dacă aş fi fost eu profă de franceză, aş fi fost de mult plecată din învăţămînt
5) Dacă un înger vine şi îţi spune că mai ai de trăit fix un an, ce faci?
am să încerc să mă întîlnesc numai cu oamenii care îmi plac, am să mă duc la teatru şi la filarmonică, am să cos goblenuri, să-i citesc poveşti copilului...adică aş face cam ce cred că am să fac la pensie.
6) Dacă câştigi la loto 10 mils de euro, ce faci cu banii?
îmi cumpăr nişte canapele noi
7) Ce ai vrea să scrie pe piatra ta funerară?
ceva comic
8) Vrei să încerci în 2010 să sari cu paraşuta?
nu, am vrut prin tinereţe, între timp am găsit în evenimentele zilnice destulă adrenalină. În plus, sunt grasă şi aş ateriza mult mai repede, deci aş pierde şi o parte din distracţie.
9) Ce lună urăşti cel mai mult?
Luna campaniilor electorale
10) În 2012 vine Apocalipsa?
La mine a venit anul trecut.
se transmite mai departe către: Tibi, Anielle, Corrine
Abonați-vă la:
Postări (Atom)