Iubiri interzise

 Stau cu amicul meu în pat și facem un scrabble geografic. Azi dimineață a venit cu un ditamai teancul de scrabble- uri și mi-a zis:

-Am văzut că te- ai cam ramolit. Nici istoria, nici geografia nu mai prezintă interes pentru tine. Repetentule!

De aceea, în loc să jucăm șeptică șah șah, facem slalom vizual printre piesele cu bulinuțe pe spate și cu colțuri de pajiști, miriști, vârfuri de munți și plaje exotice.

Îi zic:- Hai la o plimbare, am făcut deja 6 hărți locale, regionale, naționale și globale.

El:- Ai chef de agățat? Curvo!

Eu, nevinovat:- Măi, nu. Chiar aș vrea să ieșim un pic, mai respirăm aerul rarefiat al iernii, bem ceva, mai căscăm gura pe la vitrine.

El:- Nu! Stai și memorează!

Mă cam bosuflu. Ies la fumat și când mă întorc îl găsesc dormind buștean, înconjurat de sute de piese amestecate, istorie și geografie. O bucată din Regatul Unit îi e lipită pe sprânceană. O dezlipesc încet și  îl sărut. 

Se ridică brusc în picioare, dă plapuma la o parte, cad pe jos jumătate din piese, mă uit aiurit cum ajung câteva între perete și dulap, un șifonier greu, imposibil de mutat. Mă întristez o secundă, eu va trebui să fac efortul golirii și reumplerii lui, dar mă și bucur, am scăpat de un joc care devenise agasant.

Îmi face semn să ne băgăm în pat, să dormim ca oamenii normali după 6 ore consecutive de efort intelectual. 

În 5 minute el visează, eu stau cu ochii în tavan. Se răsucește și mă ia în brațe. 

- Știu că mă iubești, mormăie. 

Eu:- Da. Așa e. Dar mă gândesc dacă merită să ne chinuim atâtea multe ore cu o metodă modernă de educație.

El:- Merită. Îți zic eu, sunt mai tânăr și mai posomorât decât tine. 

Eu:- Știu. De aia am zis să mai ieșim.

El:- Ieșim, dar nu azi. Azi e plin orașul de iubiri interzise, din cauză că a împlinit Eminescu 175 de ani.

Eu:- Și? Ce treabă are cu noi?

El:- Are. Noi suntem un cuplu. Nu ne putem pune in pericol reputația. 

Eu:- Nu înțeleg ideea.

El:- Lasă. Nu te chinui să înțelegi. Reține teza: -Omul mai și renunță la iubirile interzise. Cel puțin o dată pe an.

Eu:- Nu cumva ți- ai cumpărat Capitalul lui Marx? Te- am văzut cum dădeai să îi lingi coperta.

El:- Nu, ziceam și eu așa, din experiență.

Eu:- Ce experiență ai tu? Treci la visat! Vreau să dorm și eu.

El:- Bine. Dar vezi că majoritatea pieselor au rămas sub coasta mea. Nu adormi înaintea mea, treci la pigulit! 

Se întoarce cu spatele la mine și eu îi culeg una câte una: o ureche a lui Vlad Țepeș, o bucată din buzduganul lui Ștefan cel Mare, câteva frânturi din Marele Canion, două culmi deșertice și nu știu câte regiuni oceanice cu tot cu insule. 

Unele gusturi sunt comune

 

Dorel:- Se mănâncă și azi pește?
Mr Brasil:- Se mănâncă zilnic, în caz ca n-ai observat. Ai văzut- o să mai aibă vreo firimitură de imaginație?
eu:- Asta am găsit prin frigider, asta v-am gătit.
Dorel iese din bucătărie și apare îmbrăcat adică dezbrăcat, cu un fes gros, căptușit și cu urechi, cu șosete bănoase cu moși Crăciuni pe fiecare picior și cu o pereche de mănuși din lână de oaie ecologică.
Mr Brasil:- Nu ai mai nimerit sertarul cu lenjerie?
Dorel:- Sunt omul peșterii. Mă pregătesc de vânătoare, schimbăm meniul.
Mr Brasil:- Pune ceva pe tine, e și o femeie aici.
Dorel:- Sunt omul peșterii.  Mă îmbrac rudimentar și eficient.
Mr Brasil: - Pune prosopul cu tigrii. Vezi că e în baie.
Dorel:- Nu mai e , e la spălat.
Mr Brasil:- Pune-l pe ăla cu vrăbii.
Dorel:- Nu-mi.place, e de fete.
Mr Brasil:- Pune vălușul ăsta de vase
Nu pot să mă concentrez când te vad că umbli imbracat în trois pieces.
eu:- Lasa-l să umble cum vrea.
Mr Brasil:- Ati auzit cumva că vine primăvara?
Dorel:- Eu, nu, după cum vezi, sunt pregatit de zăpadă.
eu:- Dorel, facem o supă de legume?
Ei doi:- Daaaa!
eu, lui Dorel:- Bine,  vezi dacă mai știi rețeta. Eu vin când e gata.
Îmi iau romanul sub braț și plec în camera mea. În bucătărie, liniște și pace, pace și liniște.
Asa trebuie, îmi zic, între bărbații care gătesc, femeile n- au ce căuta.

Snow

 

Barba

 

   Îmi las barbă. O barbă mare, neagră, care- mi acoperă toată fața. Amicului meu nu-i place, din motive lesne de imaginat. În fiecare lună îmi cumpără câte un balsam nou ca să mă poată iubi. Îi accept intențiile civilizatoare pentru cele câteva ore de detașare absolută.
În restul timpului, umblu prin încăperile instituției unde lucrez, ca un gibon turmentat de  încercările șefilor de a -mi introduce în cerebel veriga lipsă.
Dar alaltăieri am întâlnit un alt animal, dar nu sălbatic, ci domestic 100%,  care m- a făcut să mă întreb de ce nu rămâne domestic 100%, ci mi se încurcă printre hârtii: Femeia de serviciu din tura de dimineață, pe care o remarcasem la angajare pentru că am ajuns în același timp la serviciu, eu coborând din mașina amicului meu,  iar ea din ditamai SUV -ul. Îmbrăcată în taior, cu o poșetă Chanel, cu o pălărie de piele și o ditamai blana pe braț pentru stabilirea instant a unei ierarhii printre femei. O las să intre înaintea mea și, după ce ne îndreptăm în direcții diferite pe hol, se întoarce și îmi face cu ochiul.  Plec spre biroul meu complet Zen, cum fac ori de câte ori îmi apare în față o problemă de matematică superioară unde nu știu formula.
Trec câteva luni de la întrarea mea în aceasta organizație și constat câteva schimbări emoționale. Amicul meu de fapt le remarcă primul:- Știi că ai devenit mai belicos?
Eu:- De ce spui asta? De la barbă?
Știi ca e o aparență.
El:- Nu. Nu pe exterior ești asa, ci pe interior. Când vreau să ți- o trag, începi o luptă aproape imposibil de câștigat cu strategiile vechi.
Eu:- Deci trebuie să angajam un tactician pentru victoriile noastre viitoare?
El:- Nu, nu e nevoie, doar că nu înțeleg unde a dispărut spiritul conservator.
Mă pune pe gânduri comentariul lui.
Îl rog să mă ducă a doua zi puțin mai devreme la serviciu,  un raport neterminat.
Întru în birou traversând cu privirea toate celelalte birouri în penumbră și întru în biroul meu. Ordine, curățenie, aerisit. Un singur lucru îmi atrage atenția și chiar îmi dă de bănuit: poziția dosarelor. Nu îmi amintesc să le fi organizat în ordinea culorilor de pe steagul echipei naționale de juniori.
În sfârșit. Deschid pc -ul.
Pe ecran un mesaj: Vizitează- mă azi!
Semnat: Naomi.
Nu- l bag în seamă. Sunt multe femei în trecutul meu care au recurs la strategia mesajului prin efracție.
Îmi caut dosarul la care lucram și îl găsesc aiurea. De aici încep să mi se îndesească sprâncenele. Aștept să vină toată lumea și merg la director. Cer o cheie și shimbarea yalei. Nu mi se aprobă, probabil eu l- am pus aiurea și am uitat. Și tot așa zile și zile la rând.
Azi mă cheamă amicului meu după serviciu să strângem frunzele veștede din fața casei. Muncim amândoi câteva ore, mă obosesc, mă tensionez. Urc într-un taxi în timp ce el e sub duș, așa, în țoalele de curățenie, și întru în birou. O prind pe curva de Naomi în prin proces electoral. Îmi așează dosarele după culorile partidelor care vor candida. Primul șir era partidul ei. Nu îi zic nimic. Își ia măturoiul și iese grăbită. Se urcă în mașină și demarează. Chem un taxi și o urmăresc. Ajunge la un bloc ultracentral, unde apartamentele sunt imposibil de cumpărat. Se dă jos și intră. Aplic stilul sovietic și, înainte să se închidă ușa, întru. Întru în lift. Suntem noi doi și un pici de la gimnaziu, care se uită când la mine, când la ea. Coboară la 2. Blochez liftul și o întreb: - Câte bibelouri ai?
Ea:- 15.
Eu:- Câte mileuri macrame ai în sufragerie?
Ea:-50.
Eu:- Ai bărbat?
Ea:- Plecat. Spania.
Eu:- Hai! Să nu îmi atingi barba!
Întru într- un apartament mare, plin de fotolii imperiale. Undeva, intr- un colț, o canapea. O iau de mână și o conduc spre canapea. Ea ca nu, că e cam veche, nu prea țin arcurile, că nu a mai dus- o de mult la curățat și dacă se rupe nu are cum să își ia alta fără sfatul lui barbac-su. O trântesc pe canapea. Pe marginea canapelei, cele 15 bibelouri și 15 din cele 50 de mileuri macrame.  Îi desfac nasturii, taiorul, bluza, Cad primii doi amorezi, unul nu mai are aripa întreagă; îl ridică în timp ce eu îi ridic fusta.
O așez deasupra mea și o fut. Întâi încet, acompaniat de scârțâit, pe urmă tot mai rapid. Cad pe jos aproape amorașii. Se înșurubează în mine la fiecare poc pe podea. Dă să se ridice, o țin stâns de mijloc și cu mâinile și cu genunchii, așez două mileuri pe țâțele goale și prin găurile lor îi ating cu limba. Barbă o gâdîlă și râde printre oftături. Mă enervează râsul ei. Termin. Mă ridic. Stă pe marginea canapelei cu mileurile agățate de sfârcuri.  Mă îmbrac, pășesc cu grijă printre țăndări și ies. Nu mă întorc să văd cât de mult a afectat- o încălcarea dreptului universal la proprietate privată.

Ajung acasă târziu. O lună cețoasă luminează aleea curată.
Mă strecor în baie, fac duș și ies fără barbă.
Amicul meu mă ia la rost, că s- a răcit mâncarea, că nu mai vrea să audă de serviciu, că sunt ca o babetă nefutută, deși el trage zilnic la rame și altele de genul asta. Îl las, are dreptate. Mâncăm în liniște. Terminăm cina și mergem la spălat vasele. Spală un pahar și vine să mă amușine, mai spală o cană și îmi suflă în ceafă, plimbă un pic buretele pe o farfurie și îmi întinde un deget pe obraz pe care și- l bagă apoi în nas.  Îmi zice: -Ai un aer schimbat. Puțin vetust, mai puțin frust. Ai un alt gel de duș? 

Mă uit la el lung:

- Am un alt after shave.

Sare un pas în spate:- Aaaa! Barba! Te iubesc pentru asta! Dar de ce fix azi?
Eu:- De mâine întru deghizat în instituție. Și de poimâine îmi caut alt job. 

L amour est la liberte

 Poți să nu te îndrăgostești de o negresă care vede lumea în contre jour? 

Event

   Întra Dorel în sufrageria plină de lumânări festive, murdar de noroi. În stânga ținea o ditamai bâta, iar în dreapta un buchetel de mireasă din flori roșii. 

Ne uităm amândoi la el. Stă, face două piruete și zice:

- E miezul nopții?

eu:- Încă nu, mai e un sfert de oră.

Dorel:- Hai, întrebați repede, versiunea pilot. Desfășor episoadele după ce mă îmbăiez și mă schimb. 

Mr Brasi: - De ce ai întârziat atât?

Dorel:- Am fost la stână.

eu:- La prietenul tău?

Dorel:- La prietenii mei. Dar ai dreptate, nu era decât unul, ceilalți erau la o nuntă, în sat. 

Mr Brasil:- De ce te-ai dus?

Dorel:- M- a chemat el. Cică e o drona pe stână și oile zbiară și nu poate să le potolească. 

eu:- Serios? E pericol de lupi și vulpi și pe vârful muntelui?

Dorel:- Nu, ca m- am uitat la setări. Opțiunea animale periculoase era blocată. Ea activată o optiune: interioare locuite de oameni.

Mr Brasil, îngândurat:- Serios? Așa mare a fost eroarea? Ce ai făcut?

Dorel:- Am dat jos drona.

eu:- Cum? Cu ce?

Dorel:- Cu bâta.

Amandoi:- Aaaa! Bravo!

Mr Brasil:- Și buchetul? Ți l- a dat ciobanul în semn de recunoștință?

Cbicotesc. 

Dorel, serios:- Nu, am trecut pe la o nuntă.

eu:- Nu îmi mai spune, știu deja.

Mr Brasil:- Lasă să spună, mie îmi plac detaliile. 

Povestește!

Dorel:-Am trecut pe la Casa de Cultură din sar să văd dacă unul dintre ciobani a pus drona. Nu o puseseră ei. O fi guvernul, mi-am spus. 

Fix atunci mireasa se pregătea să arunce buchetul. 

Când să- l arunce, i s-a prins tocul de la pantof în volanul de jos al rochiei. Avea pantofi din ăia cu toc cui exagerat de subțire. Când s-a aplecat,  toată sala s- a uitat la țâțele ei. Eu nu. Așteptăm să se termine scena și să plec. Când, deodată îl văd pe mire că înșfacă buchetul și mi- l aruncă mie fix în cap. M- a umplut de polen. 

Am vrut să i- l dau înapoi miresei, dar a zis că mai are unul și că odată prins, rămâne al celuilalt. 

Mr Brasil:- Și mirele?

Dorel:- Îmbrățișări, schimb de numere de telefon și promisiuni.

eu:- Ce fel de promisiuni?

Dorel:- Promisiunea că dacă moare nevasta la naștere sau dacă divorțează, ma ia pe mine. 

 Mr Brasil: - Mirele era și el cioban?

Dorel:- Da.

Mr Brasi:- Ia- ți gândul de la divorț. Și de la văduvie .Ăștia nici nu divorțează și nici nu fac copii. Îi împrumută de la alții. 

eu:- Asta de unde ai mai scos- o?

Mr Brasil:- Din istoria Franței. 

Dorel:- Uite, cu voi m- a prins Anul Nou în ultimul hal de împuțit!

Mr Brasil:- Erai, dar nu se vedea.

Dorel:- Ha! Ha! Hai La mulți ani tuturor!

Amandoi:- La mulți!

👯🥂👯🥂

YAH!

Visez că negociez un viitor posibil într- un trecut imposibil de imoral.

      Mă iubește un blond. E înalt, frumos, sexy și extraordinar de elegant. Se ține după mine seară de seară, în aceeași cârciumă ordinară unde singurul amuzament al chefliilor sunt bancurile cu soții Ceaușescu.
Vine la masa mea, se așează, își comandă cel mai scump vin și începe să mă toace:
El:- Vreau să fim prieteni.
Eu:- Nu îmi place de tine, nu mă atragi.
El:- Tu da.
Eu:- Nu e destul.
El:- Voi veni aici și îți voi cere prietenia până cedezi.
Eu:- Bine. Dar e degeaba.
A doua zi apare la cârciumă tot neașteptat, tot nesăturat, tot obsedat:
El- Vrei să mergem la plimbare? Vreau să înțeleagă toată lumea că ești al meu.
Eu:- Nu. Nu te vreau.
El:- Azi ești prost dispus,  dar mâine vei vedea că e mai senin cerul de deasupra ta.
Îmi vine sa- l bat, să- l trântesc pe podea și să îi dau cel puțin doi pumni, să scot pistolul și să îi înfig glonțul cu exerciții si probleme din Hristev și Niță Năstăsescu în sprânceană sau în ureche. Dar nu pot, în afară de insistență e politicos și civilizat. 
A treia zi vine cu inelul după el. Se așează în genunchi în mijlocul bodegii mizerabile și îmi spune că nu mă vrea decât cu patalama, că e onorabil și răbdător cu naivitatea mea. Răstorn scaunul cu zgomot în timp ce mă ridic și ies. Ambele pahare se varsă pe masă, murdărindu- i cu vin roșu și nectar de piersici cămașa plină de volănașe brodate cu albastru și roz.
Alerg până obosesc și când ajung lângă parc mă întind în spatele unei bănci și zac. O lună uriașă îmi atinge pleoapele. Stăm ochi în ochi câteva minute, mă ridic din iarba udă și plec. E trecut de miezul nopții. Mă ceartă părinții, nu le explic, nu mă opun, aștept să le treacă nervii.
Câteva zile nu mai merg la băut nectar sau limonadă. Îmi fac nekezol după nekezol și încep să iau antidepresive, ceai de tei și mușețel.
Cred că am scăpat când mă duc din nou în mijlocul mușteriilor care râd cu lacrimi de fiecare banc nou. Dar nu, apare în mijlocul crâsmei, învăluit în lumina lui violetă și îmi spune cu voce plângăcioasă:
-Lasă- mă să te îmbrățișez, mi- ai lipsit.
Îl las. O fracțiune de secundă, atât.
Se așează și plusează:- Vreau să te ating, vreau să te iubesc, vreau să te am.
Eu:- Nu! Nu sunt pregatit! E prea devreme, sunt prea tânăr, nu am încă 18 ani împliniți.
El, râzînd:- Nici eu. Dar sunt instruit. Știu exact ce și cum vom face. Sunt bine pus la punct cu teoria.
Eu:- Eu nu sunt. Nu am habar, nu sunt liber, nu sunt de capul meu. Am familie, frați, părinți.
El:- Nu ma interesează.! Și eu am.
Eu:- Și ce spune maică -ta că umbli prin cârciumi la agățat?
El:- Nu știe.
Eu:- Nici a mea.
El:- Pot să îți ating mâna?
Eu:- Da.
Îmi atinge palma și îmi pune inelul în ea.
Îl arunc pe podea. Mă ridic și ies.
Lipsesc o lună. Îmi dau bacul și pic admiterea la facultate. Vine Revoluția, dispar bancurile, se desființează crâșma. Mă înrolez în rândul muncitorilor necalificați și încep să învăț pentru anul viitor.
Ies într- o seară în Cartier. E plin de adolescenți, majoritatea elevi, apropiați încă de vârsta mea. Stăm pe bănci, sub ferestrele blocului și vorbim despre tot felul de chestii. Nu se mai oprește lumina, nu mai sunt țipete de bucurie când se aprinde din nou după două ore de Ora Pământului.
Apare prințul blond cu tupeu, ca de obicei, se înfige direct în fața mea.
O fată îmi spune la ureche că îl place.
Îi spun, tot la ureche:- Dacă vrei, poți să îl iei.  Șușotim și râdem pe înfundate amândouă.
Se uită la noi și spune brusc, tare și de față cu toată lumea:
-Vreau să facem sex! Îmi place să fiu eu primul care ți- o trage pe la spate!
O secundă de liniște. Suspans periculos pentru poziția mea de cavaler medieval. Țip și eu:
-Nu- mi pot începe viața sexuală decât cu un misionar.
Toți băieții râd.
Se înroșește puțin și sare iar:- Atunci lasă- mă cel puțin să te sărut!
Eu: - Bine.
Ne ducem amândoi sub lumina unui felinar pălpâitor, unde becul abia se ține, și mă sărută pe gură. Țin gura închisă, cu dinții strânși.
Sărim amândoi în lateral:
- YAH!
Ne despărțim în termeni buni. Îi strâng mâna, e un băiat pe cinste, l- aș putea adăuga în gașca mea de prieteni pe viață.
A fost ultima zi când l- am mai văzut.
Acum îmi dau seama că a fost primul meu sărut cu un băiat gay.

Un dar de Anul Nou pentru mine si pentru vizitatorii mei

 La mulți ani!

Ilia Malinin