Socoteli la rece

 

Dorel umple cu apă mănuși chirurgicale.
Podeaua bucătăriei e udă și noi doi ne uităm la el cu gura căscată.
Mr Brasil se satură de bălăceala lui și îl întreabă:- Te mai joci mult? Unii poate sunt însetați, alții poate au treabă.
Dorel:- Adică tu ești însetatul și ea are treabă?
Mr Brasil:- Nu, invers.
Dorel:-  Mergeți la baie, e și acolo o chiuvetă cu robinet funcțional.
Mr Brasil:- Așa, de curiozitate, ce faci cu mănușile astea?
Dorel:-  Vreau să văd care rezistă mai mult? Ele, sau prezervativele?
eu:- Urmează să umpli cu apă și prezervative?
Dorel:- Normal, am cumpărat 10 cutii.
eu:- Și pentru ce îți trebuie atâta rezistență?
Dorel:- Pentru sex, normal.
Mr Brasil:- Pentru sexul cui?
Dorel:-  Pentru sexul virtual.  Vreau să fac un tictok.
Mr Brasil:- Și care e tema? Poate vreau să mă abonez.
Dorel:- Tema este sexul și contabilitatea.
Mr Brasil:- Ne zici și nouă secretul?
Dorel se așează pe scăunel și începe să deschidă cutiile de prezervative:
- Mi- am luat cu gusturi diferite:  ciuperci hribi, opintici, champinion, cu arome de fructe de pădure și cu portocale. Câte două cutii de fiecare. 
eu:- Nu era mai simplu să îți iei produsele astea în natura lor naturală?
Dorel:- Nu, pentru că scopul nu e culinar, ci tabelar.
Mr Brasil:- Mi se pare interesant. Dar nu ești cam mare pentru un tabel din ăsta?
Dorel:- Sunt cum trebuie.
Mr Brasil:- Și când termini de făcut calculele cu ajutorul buricelor de la mănuși, treci la buricele prezervativelor?

Dorel:- Cam da.
eu:- Nu e mai modern la calculator? Sau cu numărătoarea?
Mr Brasil:- Sau cu pascalina? Cu abacul?
Dorel, încântat de colecția de mănuși umplute și prezervative burdușite:-  Ce știți voi despre contabilitate?!
eu: - Da, ai dreptate, nu prea știu mare lucru
Mr Brasil:- Mai am o întrebare.
Dorel:-  Spune, dar mai repede, trebuie să bag mănușile și prezervativele în congelator!
eu:- De ce?
Mr Brasil:- Vezi că eu sunt primul la întrebare!
eu:- Scuze.
Mr Brasil:- Fie, se acceptă! Lui Dorel:

- Cine strânge balta asta din bucătărie în timp ce tu stai și bagi socotelile în congelator?
Dorel:- Eu, normal. Socotelile se fac singure, eu doar trebuie să verific  dacă au  rezistență.
eu:- Rezistență la ce?
Dorel:- Rezistență la ce?! Rezistență la ce?! Rezistență la ventilator!
eu:- Nu mai rezist!
Mr Brasil:- Eu sunt antrenat, dar cu  Dorel e  imposibil de luptat.  Hai  la crâșmă, poate mă pescuiește un somon!
eu:- Hai, Dorel, nu vii cu noi?
Dorel:- Ajung un pic mai încolo, întâi trebuie să stâng apa de pe podea.
Mr Brasil:- Așa te vreau, să nu- ți pierzi interesul pentru creanga mea de aur!

Amețeală în doi

 El:- Ține- mă de  de un nasture ca să îmi prind fermoarul!

El:- Ține- mă de fermoar ca să îmi prind nasturele!

El: - Ține- mă, Doamne!

El:- Ține -mă de fustă că zbor!

El:- Vezi că mai am un nasture, ține- te de el!

El:- Știi cumva unde mi- i 

fusta?

El:- Ce mă întrebi pe mine?

El:- Tu ai fost ultimul care m- ai

 ținut de fermoar!

Gusturile nu se discută

 El:- Vreau să nu mai umbli în fuste!

Eu:- De ce?

El:- Mi se scoală!

Eu:- Bine.

----------

El:- Mai ia- ți și tu o rochie pe tine!

Eu:- De ce?

El:- Nu mai vreau să umbli în pantaloni!

Eu:- De ce?

El:- Mi se scoală.

--------

El:- Vrei să nu mai umbli în chiloți?

Eu:- De ce?

El:- Mi se scoală.

Eu:- Bine.

----------

El:- Ce- i prostia aia de pe tine?

Eu:- Fustă pantaloni.

El:- Dă- o jos!

Eu:- De ce?

El:- Nu mi se scoală. 

De amorul artei

 

Vine o curvă la mine:- Îmi place aventura pe care o am cu tine.
Eu:- Să îți cauți alta. Am pe cineva.
Ea:- Vreau să fiu amanta ta.
Eu:- Nu știu. Să vedem. Știi vreo limba slavă?
Ea:- Am studiat în generală rusa.
Eu:- Nu se mai poartă. Alta?
Ea:- Am fost cu clasa în Bulgaria.
Eu:- Nu se pune. Toată lumea a vizitat Bulgaria. Eu nu.
Ea:- Mă simt bine în Polonia
Eu:- Nici asta. Dacă- ți plăcea, rămâneai în ea. Din Polonia nu se mai vine. 
Ea:- Mă interesează problema refugiaților din Ucraina.

Eu: Știi ucraineană?

Ea:- Ucraineana e grea. Nu se poate învăța.

Eu:- Nu e grea, dar e adevărat. Nu se poate învăța. 

Ea:- Îmi dai voie să merg la toaletă?
Eu:- Da. Vezi că se aprinde lumina numai când ești în fața oglinzii. E cu senzori.
Ea:- Nu e cam incomod? Stau în întuneric pe toaletă?
Eu:- Nu, am oglindă pe partea interioară a ușii. Înainte de a te așeza, închizi ușa.
Se duce la baie și zice:- De unde ți- ai luat oglinda? Vreau și eu!
Eu:- Moștenire de familie
Ea:- Nu mi- o vinzi mie?
Eu:- Nu. Nu ți- o permiți.
Ea:- Dar sunt destul de bine situată.
Eu:- Ești. Dar tot nu ți- o permiți.
Ea:- Vrei să mă fuți când îmi rimelez ochii în ea?
Eu:- Să vedem.
Ea:- Ce?
Eu:- Culoarea, nuanța.
Ea:- Adică?
Eu:- Adică, depinde. Dacă ai rimel roz, da. Dacă ai rimel bleu, da. Dacă ai rimel portocaliu, da. Dacă ai rimel negru, nu.
Ea:- Ce?!!! Toate femeile au rimel negru!
Eu:- S- o crezi tu! Majoritatea femeilor au rimel non- negru.
Ea:- Mă duc să îmi iau un rimel roz.
Eu:- Mergi
Pleacă. Vine rimelată cu bleu.
O chem în camera mea. O dezbrac de palton, îi dau bocancii jos, verific dacă are arme albe la ea, are, situația aia de care spunea că o face să fie situată, o despoi de cercei, de brățări și de toate celelalte inele în afară de verighetă și o fut încetișor cu fața spre oglinda de la toaletă. Mă sărută, mă încântă și îmi zice în rusa aia ei elementară ia liubliu ti bea.
Înainte de a pleca acasă îmi lasă pe masă chiloții ei roșii de dantelă. Deschid fereastra și strig după ea:

- Vezi că ți- ai uitat chiloții! Vino și ți- i ia!
Afară beznă, noapte senină, luna și stele câteva. Urcă plină de tupeu:

- Nu mă mai prinzi pe la tine în viața ta!
Eu:- Știe maică- ta că ești la futut?

Ea:- Ce treabă are ea?
Eu:- Știe bărbatul tău că umbli cu mine?
Ea:- Nu.
Eu:- Știe amantul tău că ești acum la mine?
Ea:- Da.
Eu:- Te așteaptă în mașină, la colț?
Ea:- Da.
Eu:- Ia- ți chiloții și mergi acasă! Securitatea nu e pasiunea mea secretă. Ne mai vedem, mă vorbim, ni- o mai tragem dacă ne dorim.
Pleacă. Pornește liftul. Deschid ușa și o trântesc după ea. Pe urmă o încui de trei ori.
Mă întorc la lectura din Cioran.

Între pisici

 - Unde te duci?

-  Să mănânc ceva. 

- Ai adus?

- Ce?

- Mâncare 

- De unde?

- Nu mă enerva! De la stână. 

- Nu. 

- De ce?

- N-aveau.

- Ciobanii?

- Da. Se terminase mămăliga.

- Și nu puteați pune la proțap o oaie și să iei și tu ceva pentru acasă?

- Nu, că e o stână ecologică.

- Și? Crezi că oile sunt naturale?

- Sunt.

- Sunt oi artificiale, clonate. Știai?

- Am bănuit eu. Prea era plin de pisici. 

- Și? Tu ai mânat ceva?

- Da. A venit o pisică și mi-a adus o bucățică de cașcaval. De la un șoarece fugit din laborator. 

-Aha! Era mare bucățica? 

- Așa și așa.  M-am săturat. 

- Și nu ți-a fost frig? Bate bruma.

- Nu. Am dormit cu șapte pisici pe mine. Albastru de Prusia majoritatea. Știi ce moi sunt și ce cald țin!

- Si ceilalți ciobani?

- Futaiuri, beții, scandenberg, plus antrenament zilnic la cuibărit oi și câini între picioare. Sforăiau ca urșii pe la două noaptea. 

- Toate pisicile din stână au tras la tine? 

- Nu. Vreo două au tras la ei. Dar ei au și cușmele alea călduroase, știi.

- Frumoase pisicile lor?

- Frumoase. Și așa de cuminți! Numai că au mustățile cam lungi și gâdâlicioase.

- Poate erau jderi...

- S-ar putea. Aveau niște ochi verzi și am văzut că le plăcea să mă lingă pe păr.

- Poate erau orfani. Simțeau că inima ta toarce un cântec de lună.

- M- am gândit și eu. De aia i- am lăsat.

- Bine că ai ajuns acasă întreg. Oile asta clonate nu prea au discernământ. Am auzit că se dau și la om.

Tras la raspundere

 

- De unde vii așa jegos? mă întreabă stăpânul meu
- Am dormit între ciobani.
-Așa se doarme acum? Nu trebuia între oi sau între măgari?
-Trebuia, dar toate locurile erau ocupate.

Familii celebre reflectate în literatură

 

               Bojdeuca lui Creangă 

1. Familia lui Ion Creangă 

2. Familia lui Mircea Cărtărescu

3. Familia lui Matei Călinescu

4. Familia lui Gabriel Garcia Marquez

5. Familia lui Thomas Mann

6. Familia lui Verlaine

7. Familia Gabrielei Adameșteanu

8. Familia lui Camilo Jose Cela

9. Familia lui Mihai Eminescu

10. Familia lui Kierkegaard

11. Familia lui Wittgenstein

12. Familia lui Nietzsche

13. Familia lui Lev Tolstoi 

Despre familia unui autor aflăm citind o biografie. 

Uneori un jurnal. Alteori corespondența, dacă există, și critica literară. Se mai află informații în dicționare și enciclopedii, în interviuri, dacă există, sau în simpla introducere la o carte. Multe cărți conțin informații complete despre un autor.

1. Familia lui Ion Creangă 

    Ion Creangă s- a născut într- o familie de țărani, într-o gospodărie modestă din satul Humulești. 

Tatăl său, Ștefan a Petrei Ciubotariul, era negustor, iar mama sa, Smaranda, se ocupa de gospodărie.

Caracteristicile familiei lui Ion Creangă:

• Mare: Ion Creangă a avut șapte frați: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Din păcate, ultimii trei au murit în copilărie.
• Religioasă: Familia era ortodoxă, iar credința a avut un rol important în viața lui Ion Creangă, influențându- i atât educația, cât și cariera de diacon.
• Simplă și tradițională: Viața de la țară, cu obiceiurile și valorile specifice, a marcat profund copilăria și adolescența lui Ion Creangă, oferindu- i inspirație pentru multe dintre operele sale.
• Unită: În ciuda dimensiunii, familia era unită și își oferea sprijin reciproc.
• Cu o educație limitată: În acea perioadă, accesul la educație era limitat, mai ales la țară. Cu toate acestea, părinții lui Ion Creangă au înțeles importanța învățăturii și l-au susținut pe cât au putut.

Influența familiei asupra operei lui Ion Creangă:

    Experiențele trăite în sânul familiei și în comunitatea rurală au avut un impact semnificativ asupra operei lui Ion Creangă. El a surprins cu umor și autenticitate viața de la țară, obiceiurile, relațiile dintre oameni, toate acestea fiind reflectate în poveștile și amintirile sale

2. Familia lui Mircea Cărtărescu

    Mircea Cărtărescu provine dintr- o familie despre care a vorbit în câteva interviuri și opere literare, oferind astfel câteva detalii despre mediul său familial. Cu toate acestea, nu există o descriere exhaustivă și detaliată a structurii familiei sale, așa cum ar fi o genealogie completă.

Din informațiile disponibile, putem deduce câteva aspecte:

• O familie cu rădăcini în România: Cărtărescu s- a născut și a crescut în România, iar în scrierile sale face adesea referiri la locurile și experiențele din copilăria sa în acest context.
• Influențe culturale și intelectuale: Deși nu sunt detalii foarte precise, se poate presupune că familia sa a avut un anumit interes pentru cultură și literatură, influențându- i astfel vocația.
• Experiențe marcante: În unele interviuri, Cărtărescu a menționat anumite evenimente sau trăiri din copilărie care au lăsat urme adânci în personalitatea sa și în viziunea sa asupra lumii. Aceste experiențe pot fi legate de dinamica familială, de relațiile cu părinții sau cu alte rude.

Este important de menționat că:

• Viața privată: Ca multe alte personalități publice, Cărtărescu și- a păstrat o parte din viața privată, inclusiv detaliile despre familia sa, departe de ochii curioșilor.
• Reprezentări literare: În operele sale literare, familia poate fi prezentă într-o formă idealizată, simbolizată sau chiar fictivă. Astfel, nu întotdeauna ceea ce citim în cărțile sale corespunde exact realității.

Pentru a afla mai multe detalii despre familia lui Mircea Cărtărescu, ai putea:

• Consulta cărțile sale: În special romanele autobiografice sau eseurile în care autorul își explorează trecutul și rădăcinile.
• Căuta interviuri: În unele interviuri mai vechi, Cărtărescu ar putea fi mai deschis în a vorbi despre familia sa.
• Explora articole și studii critice: S- ar putea să găsești analize ale operelor sale literare care fac referire la influențele familiale asupra scriitorului.

În concluzie, deși nu avem o imagine completă a familiei lui Mircea Cărtărescu, putem spune că aceasta a jucat un rol important în formarea sa ca scriitor și ca persoană. Pentru a înțelege mai bine acest aspect, este recomandat să te adânciți în opera sa literară și în interviurile pe care le-a acordat de-a lungul timpului.

3. Familia lui Matei Călinescu

• Structura familială: Matei Călinescu a provenit dintr- o familie nucleară tradițională, formată din părinți și cel puțin un copil (el însuși). Tatăl său, Radu Călinescu, era inginer, iar mama sa, Dora (născută Vulcănescu).
• Mediul social și cultural: Familia Călinescu provenea dintr- un mediu intelectual și cu o bună situație materială. Acest lucru i- a oferit lui Matei Călinescu acces la educație și cultură încă din copilărie, influențându- i ulterior cariera academică și de critic literar.
• Dinamica relațiilor familiale: Din informațiile publice disponibile, nu există detalii ample despre dinamica relațiilor din familia Călinescu. Cu toate acestea, faptul că Matei Călinescu a ales să- și împrăștie cenușa în mormântul familiei sale din Turnu Severin sugerează o legătură emoțională puternică cu rădăcinile sale.

4. Familia lui Gabriel Garcia Marquez 

    Gabriel García Márquez a avut o familie care a influențat profund opera sa literară. Deși viața sa personală a fost marcată de anumite secrete și controverse, în special legate de o fiică născută în afara căsătoriei, relațiile sale familiale au fost, în general, calde și apropiate.

Iată câteva aspecte importante despre familia lui García Márquez:

• Origini și copilărie: S-a născut în Aracataca, Columbia, într- o familie de clasă medie. A fost crescut mai ales de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, personaje care au servit drept inspirație pentru multe dintre personajele sale. Bunicul său, în special, a fost un povestitor înnăscut, iar poveștile sale despre viața rurală și evenimentele istorice au avut o influență puternică asupra imaginației lui García Márquez.
• Influența bunicilor: Atmosfera magică și realistă a copilăriei sale, petrecută înconjurat de poveștile bunicului, a fost esențială în formarea stilului său literar unic, cunoscut sub numele de "realism magic".
• Relația cu părinții: Deși a fost crescut de bunici, relația cu părinții săi a fost, de asemenea, importantă. Tatăl său, Gabriel Eligio García, a fost un telegrafist, iar mama sa, Luisa Santiaga Márquez Iguarán, o casnică.
• Frații: A avut un frate, Jaime García Márquez, care a fost, de asemenea, implicat în lumea literară și a jucat un rol important în viața și cariera scriitorului.
• Viața de familie: S- a căsătorit cu Mercedes Barcha și împreună au avut doi copii, Gonzalo și Rodrigo. Familia sa a fost un refugiu pentru el, un loc unde și-a găsit liniștea și inspirația.
• Secretul familiei: În ultimii ani ai vieții sale, s- a descoperit că García Márquez avusese o relație extraconjugală și o fiică, Indira Cato. Această revelație a adăugat o nouă dimensiune complexității vieții sale private.

În concluzie, familia lui Gabriel García Márquez a fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru opera sa literară. Atmosfera magică a copilăriei sale, poveștile bunicului, relațiile cu părinții și frații, precum și viața de familie au contribuit la crearea unui univers literar unic și fascinant, care continuă să fascineze cititorii din întreaga lume.

5. Familia lui Thomas Mann

Thomas Mann s- a născut într-o familie burgheză înstărită din Lübeck, Germania. Tatăl său, Thomas Heinrich Mann, era un bogat negustor de cereale și senator, iar mama sa, Julia da Silva Bruhns, avea origini germano- braziliene. Această origine mixtă a mamei sale a adăugat o notă exotică și cosmopolită familiei Mann, influențând probabil și viziunea lui Thomas asupra lumii.

Caracteristici ale familiei Mann:

• Burghezie: Familia Mann era parte a burgheziei germane, cu toate valorile și aspirațiile sociale asociate acestei clase.
• Intelectuală: În ciuda afacerilor de familie, mediul intelectual era foarte important. Se citea mult, se discutau idei, iar copiii erau încurajați să- și dezvolte mintea.
• Creativă: atât Thomas, cât și fratele său mai mare, Heinrich Mann, au devenit scriitori de succes, demonstrând o înclinație artistică moștenită, probabil, din familie.
• Influență asupra operei: Experiențele trăite în familie, valorile transmise și dinamica relațiilor au servit drept inspirație pentru multe dintre operele lui Thomas Mann. De exemplu, romanul  Casa Buddenbrook este considerat a fi o semi- autobiografie a familiei sale.

Evenimente importante în viața familiei:

• Moartea tatălui: Moartea timpurie a tatălui a avut un impact semnificativ asupra familiei, mai ales asupra lui Thomas.
• Mutare la München: După moartea tatălui, familia s- a mutat la München, un oraș cu o viață culturală intensă, care a contribuit la dezvoltarea interesului lui Thomas pentru literatură.
• Exil: În urma ascensiunii nazismului, familia Mann a fost nevoită să se exileze din Germania, o experiență traumatizantă care a marcat profund viața lor.

În concluzie, familia Mann a fost o familie complexă, cu o istorie bogată și turbulentă, care a avut o influență decisivă asupra vieții și operei lui Thomas Mann. Mediul familial burghez, intelectual și creativ a oferit scriitorului o bază solidă pentru a-și dezvolta talentul și a crea opere literare de o profundă semnificație.

6.  Familia lui Paul Verlaine 

Paul Verlaine a avut o copilărie marcată de o relație strânsă cu mama sa. Ea a fost o prezență constantă și iubitoare în viața sa, oferindu- i sprijin și încurajare, în special în timpul unor perioade mai dificile.

Tatăl său, pe de altă parte, era un om mai distant și cu un caracter mai autoritar. Această dinamică familială, cu un părinte mai strict și altul mai afectuos, a influențat, fără îndoială, personalitatea complexă și adesea turbulentă a poetului.

După moartea tatălui său, relația cu mama sa a devenit și mai importantă. Ea a rămas singurul său părinte și l- a susținut în demersurile sale literare.

În ceea ce privește viața de adult, Verlaine s- a căsătorit cu Mathilde Mauté de Fleurville și au avut un fiu, Georges. Cu toate acestea, căsnicia lor a fost marcată de numeroase probleme și infidelități din partea lui Verlaine, culminând cu o relație tumultoasă cu poetul Arthur Rimbaud.

În concluzie, familia lui Paul Verlaine a jucat un rol semnificativ în formarea sa ca poet. Relația cu mama sa, iubirea și sprijinul acesteia, au fost elemente esențiale în viața sa. În același timp, dinamica familială și evenimentele ulterioare, precum căsătoria și relația cu Rimbaud, au contribuit la crearea unei personalități complexe și controversate.

Aș dori să subliniez că această descriere este o generalizare. Pentru a înțelege mai bine complexitatea relațiilor familiale ale lui Verlaine, ar fi necesară o analiză mai profundă a biografiilor și a corespondenței sale.

7. Familia Gabrielei Adameșteanu 

Gabriela Adameșteanu provine dintr-o familie de intelectuali. Iată câteva detalii despre familia ei:

• Părinți:

  • Mama: Elena Adameșteanu, profesoară de lucru manual, apoi educatoare.
  • Tată: Mircea Adameșteanu, apreciat profesor de istorie.

• Rude:

  • Nepoata: a arheologului italian de origine română Dinu Adameșteanu.
  • Nepoata: a profesorului la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj Ion Adameșteanu, autor de tratate fundamentale.
  • Nepoata: a chirurgului Cornel Adameșteanu, mort în închisoarea de la Craiova.

Ce putem deduce din aceste informații:

• Mediul intelectual: Gabriela Adameșteanu a crescut într-un mediu în care valorile intelectuale și educația erau foarte importante.
• Tradiție academică: Familia ei avea o lungă tradiție în domeniul academic, ceea ce a putut influența alegerile și dezvoltarea ei intelectuală.
• Influență asupra operei: Este posibil ca această proveniență să fi influențat tematicile abordate în operele sale, precum și viziunea asupra lumii și a societății.

Pentru mai multe detalii, te invit să explorezi următoarele resurse:

• Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriela_Adame%C8%99teanu
• Revista Vatra: https://revistavatra.org/2022/10/06/gabriela-adamesteanu-copiii-aleg-cu-mana-parintilor/

8. Familia lui Camilo Jose Cela

Camilo José Cela a avut o viață personală destul de complexă, marcată de mai multe căsătorii și relații.

Din informațiile disponibile, putem spune următoarele:

• Prima căsătorie: A fost căsătorit cu Rosario Conde, cu care a avut un fiu, Camilo José Cela Conde.
• A doua căsătorie: Mai târziu, Cela s-a căsătorit cu Marina Castaño, mult mai tânără decât el. Această căsătorie a fost marcată de o diferență considerabilă de vârstă și a generat controverse, mai ales în ceea ce privește testamentul lui Cela.

Important de menționat: Testamentul lui Cela a fost contestat de fiul său din prima căsătorie, deoarece autorul a favorizat-o pe a doua soție, Marina Castaño. Acest lucru a dus la un proces lung și mediatizat

Familia lui Camilo José Cela a fost marcată de mai multe schimbări și de o anumită turbulență, cu două căsătorii și un testament contestat.

sursa: gemini.com

Ceartă între îndrăgostiți

- Stai?

-Nu!

-Atunci să te moha altul!

Drpornoverte

 Vine Steluța acasă de la școală. 

Măsa trăbăluia prin bucătărie. 

-Dă- te să iau un borcan gol de plastic. 

Măsa:- N- avem.

Steluța:- Parcă am cumpărat eu unt de arahide. Poți să îl pui în altceva, te rog. 

Măsa:- La ce- ți trebuie?

Steluța:- Îmi fac din el o vuvuzea

Măsa:- Pentru ce?

Steluța:- Merg la un marș contra dictatorilor gay.

Masa:- Ce treabă ai tu cu gayii?

Steluța:- Mergem cu proful de istorie.

Masa:- Ce vremuri! Da azi n- ai ore?

Steluța:-  Am.

Masa: - Și unde ți- e ghiozdanul?

Steluța:- În cameră. 

Măsa:- Nu- l iei? 

Steluța:- Scriu pe telefon. Ne lasă dacă e pentru școală.

Măsa:- Și dacă ți se termină bateria?

Steluța:- Am un carnețel. 

Măsa:- Ia dă- l incoa.

Steluța:- Nu! Ce treabă ai tu?!

Măsa:- Vrei sau nu din untul de arahide vuvuzea?

Steluța:- Da.

Măsa;- Dă să văd ce ai scris ieri.

Steluța:- Am scris la toate orele.

Măsa:- Să văd!

Steluța îi dă carnețelul la pagina cu data.

Măsa: - Ce-i asta dr. porno verte.?

Steluța:- La filosofie am făcut despre drepturile omului, la dirigenție  a venit o consilieră și ne- a explicat diferența dintre sexi și porno și la logică am învățat că vertebrat e un concept abstract. Cică nu există vertebrate decât în minte. Hai, îmi dai borcanul ăla?

Măsa:- Da. Și care e diferența aia de la consiliere?

Steluța: La filmele sexi te duci cu clasa, la filmele porno cu prietenii din cartier. 

Măsa:- Ia să mai stai și pe acasă, ai bac anul asta!

Steluța:- Bine, bine, pa!

Măsa: - Vezi să nu iei bătaie! Nu te manifesta nici pro nici contra, e mai  sigur așa!

Grupuri și perechi

 

        Sunt în plin zbor profesional și personal. Mă iubește un animal gay. Se logodește cu mine în timpul unui oarecare regim militar, mă iubește marinar. Îmi trimite bijuterii navale, cu ancorițe și cașaloți pescuiți la lumina lunii. Sunt fericit cu el.
Plec într- o  delegație. Nu e o zi oarecare, e ziua când turnurile gemene sunt bombardate pe interior.  Un avion rebel le pune capăt și din exterior.
Ajung acasă. E seară. Vin vesel și încântat de victorie, de mine, de noi.
Descui ușa.
Intru.
Lumină maximă în apartament, lumină regală ca la Versailles.
Fac doi pași spre sufragerie și îmi sare în ochi o ditamai Myse en abime.
Patru hăndrălăi și patru coarde stau îmbârligați și goi. Stau în grupuri și perechi, ca în filmele interzise.
Apartamentul e spațios, un etaj la înălțime și nu necesită draperii. Nuditatea și lumina mă zăpăcesc. Nu se opresc, sunt toți în plin altoi.
Mă întorc. Plec. Îmi sun animalul. Mă cheamă la el, mă așează la masă. Sunt confuz, e ceva nou, sunt obosit din călătorie, sunt și flămând.
Masa mare, plină. Dar!
Masa nu e pentru noi doi, ci pentru ei doi. E o cină de logodnă.
Curva mea se căsătorește.
Nu cu mine. E interzis, e ilegal. 
Stau unul lângă altul, îmbrăcați elegant, ea, o Ileană blondă și  nevinovată, el aplecat duios spre ea. Eu, zmeul periculos, undeva spre stânga. Mut ca un pește, orb ca o noapte fără felinare, nebun ca o furtună. Nu tremur, nu urlu, nu trântesc. Stau regal  și mănânc elegant. Schimb cu viitoarea mireasă câteva cuvinte la limita obrăzniciei. 
În jurul nostru, rudele, amicii. Dușmanii mei cei noi.
Mă uit la el transparent. Se uită la mine excesiv de impertinent.
Mănânc ceva, spun:- Casă de piatră! și ies.
Sunt derutat. Undeva trebuie să dorm. La mine, nu. La el, nu. A doua zi trebuie să merg la serviciu. Iau un taxi. Șoferul mă lasă lângă parc.
E deja noapte adâncă. Nu sunt crâșme deschise, nici magazine, e un oraș provincial. Intru în parc și mă întind pe o bancă. Stau cu fața în sus. Cerul plin de stele, scânteietoare, liniștite și armonioase. Ațipesc. Mă trezește un polițist. Mă ridic și ies din parc. Umblu de nebun pe străzi două ore. Mai iau un taxi, ocolesc orașul. E aproape 5. Mă întorc acasă. Parașutele or fi obosit, mă gândesc, poate dorm și ele. Mă strecor spre camera mea.  Canapeaua, ocupată. Pe ea dorm vreo trei, patru.  Restul, pe pat. Iau o pernă și mă întind pe podea. Mă înfășor într- o pelerină groasă de ploaie și adorm. Dimineața, lumea îmbrăcată, oarecum mahmură și precipitată: 

- Vezi că ți- am făcut o cafea!
- Merci beaucoup, zic.
Am fost în Iad.
E ziuă, însă.
Va trebui să mă antrenez. Îmi e greu, dar nimic pe lume nu e ușor.

Gala desenului animat

   Mă sună o parașută luni după amiază:- Sunt la Bombay. Vino să mă iei!
Bombay e o crâșmă centrală unde, după miezul nopții se deschide o cortină și încep spectacole stand by comedy, iar după ora două, striptease.  E ora trei după amiază, deci, nici urmă de striptease. Și totuși, primesc un telefon.
Mă urc într- un taxi și ajung.
Parașuta, în fața unei mese pline de sticle goale plângea cu lacrimi de crocodil.
O întreb:- Deja ești mangă? Nu puteai încetini ritmul, să apuc și eu să mă edific? Am plecat de la muncă, o să- mi taie din salariu.
Ea:- Las că te plătesc eu.
Eu:- Hai să te duc acasă.
Ea:- Nu, trebuie să vorbim.
Eu:- Despre ce?
Ea:- Despre iubire.
Mă uit în stânga și- n dreapta, stresat și jenat. Crâșma nu e deloc goală, muzica în surdină, se cam aude ce vorbim.
Ea:- Te iubesc
Eu:- Așa, și? Mă iubești de azi sau de decenii?
Ea:- Nu de decenii, de secole.
Eu:- Înainte de Hristos sau după?
Ea:- Ambele.
Eu:- Deci, ești iar decapitată. Cine te- a pus să bei?
Ea:- Beau și fiindcă sunt părăsită.
Eu:- Iar?
Ea:- Da.
Eu:- Ai numărat a câtă părăsire e? Poate îți dă un număr cu soț.
Ea:- Nu râde, sunt beată și vreau și la baie. Hai cu mine!
O sprijin și mergem spre toaletă. Intră.
Rămân aproape. Mă strigă din toaletă:
- Vino că s- a blocat ușa.
Intru în baie, dau un picior ușii și o scot din toaletă. Ieșim amândoi afară.
Plouă mărunțel. Chem un taxi. Stă înfășurată într- un ploveraș bleu și se clatină. Îi clănțăne și dinții.
Îmi zice:- Hai să- ți arăt o scenă.
Eu:- Arată.
Ea:- Urcă- te banca asta, eu mă urc pe banca din fața ta.
Nu prea am chef. Insistă. Mă urc. Era deja cocoțată.
Îmi zice:- Hai să sărim unul pe banca celuilalt, poate cădem amândoi la mijloc și adormim îmbrățișați.
Eu:- Vezi că azi e luni, nu sâmbătă. Azi nu e Gala desenului animat.
Ea:- Știu!!! Începe iar să dea apă la șoareci. Vine taxiul. O duc acasă, o așez în pat, o descalț de bascheți, fumez pe balcon o țigară și plec încetișor. O las adormită, călare pe un ursuleț uriaș de pluș.  Ușa se încuie automat după mine.

Sunt disperat după tine

 

     Mă trimite stăpânul meu la fântână.
Un individ încearcă să își umple o sticluță de rom cu apă potabilă. Îmi dau seama că e beat după cum manevrează găleata, invers, apa curge pe lângă și în sticlă ajung câteva picături. O ia de la capăt, altă găleată, același rezultat. Am răbdare, nu e aglomerat. După a treia încercare nereușită, îl abordez tandru:

- Nu vreți puțin ajutor?
Se întoarce spre mine:

- Dacă sunteți amabil.
Sunt.
Îl ajut.
Plec. Ajung la o intersecție, e roșu. Stau și aștept. Vine verdele, demarez, intru pe o stradă cu sens unic. Stradă îngustă, mașini parcate pe ambele părți, abia mă pot strecura. În urma mea, unul claxonează în disperare să îi dau voie să mă depășească. Nu se poate, dar el nu se oprește din claxonat. Mă enervez! Opresc mașina și cobor. Mă duc spre el. Deschide geamul și începe să mă înjure. Când mă uit atent, era curva de la fântână.
- Aaa, dumneavoastră erați. Scuze, scuze.
Le accept. Plec iar. Ajung la casa stăpânului și mă pregătesc să intru, când simt o atingere pe umăr. Îmi zice:- Vreți să mergem la o țuică? Să îmi cer scuze cum se cuvine. Accept. Stabilesc o întâlnire cu el. Vine la patru ace și treaz. Bem. Are obiceiuri proaste, mângâie ospătărițele pe fund:- Sunt disperat după funduri, îmi zice.
Femeile sunt stânjenite, în semiîntunericul barului lucesc ochii de lincși ai iubiților lor. Încep să mă tem pentru mine, încep să mă îngrijorez pentru el. Se îmbată repede. Ieșim. Când ajungem lângă tufișurile scunde de dracena, îmi zice:- Vrei să mă fuți?
Eu:- Nu.

El:- Te rog!

Eu:- Nu!
El:- Nici dacă te plătesc?
Eu:- Nu. Nu mă atragi fizic.
El:- Nu poți face abstracție de atracție?
Eu:- Ba da. De felul meu sunt einsteinian.
El:- Și?
Eu:- Nu.
El:- Dacă îți zic ce trist sunt!
Eu:- Nu mă fut pe fond de tristețe.
El:- Nici dacă te rog?
Eu:- Vezi că te repeți!
Se așează în ciuci și începe să plângă.
Îl las câteva minute. Îmi aprind o țigară. Îl ridic de jos:- Fumezi? În  bar am văzut că nu.
El:- Nu, nu îmi dă voie nevasta.
Eu:- Bine. Lasă, e mai bine pentru sănătatea ta.
Îl iau de braț și intrăm amândoi în baia bărbaților. Îl lipesc de ușa unui wc și i- o trag newtonian. E dat cu un after shave scump, e un miros plăcut. I- o mai trag o dată, bonus, parfumul mi- a schimbat dispoziția. Îmi spune, în timp ce ieșim:

- Unde lucrezi? Sunt disperat după tine!
Eu:- Secret.
El:- Aș vrea să te mai vizitez. 
Eu:- Scapă mai întâi de disperare și mai vorbim.
Se potolește. Ne despărțim fără efuziuni.

O masă experimentată

 

   Mă duc pentru cumpărăturile săptămânale la un supermarket. Sunt ocupat cu aranjarea lor pe tejghea. În fața mea, o individă oarecare. Se întoarce când ajung aproape de casă:

- Sunt un pic cam dezlegată. Ești drăguț să mă legi puțin?
Eu:- Aici?
Ea:- Oo, nu! Acasă la mine.
Pun cumpărăturile în portbagaj, parchez mașina un pic mai departe și plec cu a ei. Ajungem acasă la ea, un apartament luxos, mobilat clasic. Nu are bibliotecă, asta e prima chestie pe care o observ încă de la primii pași în hol. În schimb, tronează o ditamai masă de stejar în mijlocul sufrageriei, ocupând o parte însemnată din spațiu.
Stăm la o cafea, pune niște fursecuri pe o farfurie, ciugulesc două. Pleacă de lângă mine și apare într- o rochie groasă,  înflorată, plină de fermoare. Îmi zice:

- Îmi place să fiu dezbrăcată de un bărbat adevărat.
Se urcă de pe un scăunel, direct pe masă.
Mă ridic în picioare și se apropie de fața mea cu genunchii.
Încearcă să îmi atingă fața. Mă retrag un pas.
Ea:- Nu fugi.
Eu:- Nu sunt în poziția potrivită.
Ea:- Fii și tu puțin intimidat.
Mă hotărăsc să îi fac pe plac.
Vin aproape de ea, îmi atinge părul cu un genunchi. O las. Nu simt dorință, nici neputință. O întreb: 

- Gata, te- ai legat?
Ea:- Nu, te vreau aici, sus.
Mă uit din nou la ea, un pic mai atent, e rotunjoară și nici eu nu sunt chiar cel mai slăbănog bărbat.
-Crezi că masa asta ne ține pe amândoi?
Ea:- Da
Eu:- De unde știi?
Ea:- Știu, pentru că are experiență.
Eu:- Nu dau doi bani pe experiența meselor.
Ea:- Hai, nu te teme!
Mă descalț, mai diminuez din greutate, cel puțin eu. Ea, nu. Se urcase cu tot cu pantofi.
Tavanul încăperii e înalt, dar normal de înalt, începe la o palmă de creștetul meu.
Îmi reamintește:

 - Îmi place să fiu dezbrăcată.
O ating cu palmele de sus în jos și de jur împrejur. Rochia are două fermoare principale și patru secundare. Încep să le cobor. Ea râde, se gâdilă, se frăsuiește îngreunându- mi mișcările. Reușesc într- un târziu, rochia cade pe podea. Rămâne într- o jupă, cu sânii dezveliți.
-Ia- mă, îmi zice ea!
Eu, în gând, atent la echilibristică: Aici?

Mă uit după scăunel. 

Ea:- Nu coborî! Vreau aici, sus!

Eu:- Bine
Îmi dau jos cravata, arunc sacoul pe un fotoliu, îmi deschei nasturii de la cămașă, dar nu apuc să o dau jos că îmi bagă mâna în zona ecuatorială. O opresc.
- Încă nu, îi zic, lianele sunt pline de maimuțele și tarzani.
Ea:- Bine. Se uită aiurea. Pe pereți, mintea mea hologramează volume din Platon, Heidegger, O mie și una de nopți, Decameronul....Nu le vede, firește. 
E înaltă, se ridică pe vârfuri încercând să mă sărute. Îmi scot cureaua de la pantaloni și o întorc încetișor. Îi leg mâinile pe lângă corp, le prind în cataramă. Îmi dau jos pantalonii, mă dau jos, îi așez frumos pe spătarul unui scaun, undeva lângă un șifonier. Urc înapoi, gol. O întorc cu fața la perete și o fut pe animală în patru poziții esențiale. Țipă când Au, când Aii, când Ooo, când Ooii! O ajut să coboare, mă duc să fac o labă în baie și mă întorc mulțumit. Plec. Cobor scara câte două trepte odată, chem un taxi, îmi iau mașina din parcarea supermarketului și mă duc acasă, îmi pun un disc cu rock clasic și mă odihnesc. Îmi cam tremură genunchii, sunt puțin obișnuit cu atâta înălțime. 

Două dialoguri

 1. Pro și contra Cioran

Visez.

Sunt studentă, prin anul doi. Vin într-o vacanță, merg spre cartier, mă văd cu prietenii din liceu. 

Îi întreb de unul, de altul și ajung la Cătălin. Nu ieșise încă afară. 

-Știi că era cioranian, zice Daris. 

Cam toți citeam Cioran la începutul anilor 90, dar Cătălin era cioranian încă de dinainte de Revoluție. 

Eu:- Da. Nu mai e?

Daris:- Acum zice toată ziua când Doamne ajută!, când Doamne ferește!

Eu:- Serios?

- Da, zice el. Acum câteva zile a zis înainte să se urce pe un scăunel:

- Doamne ferește !

Eu zâmbesc.

 Cătălin stătea bine cu lecturile din rușii clasici. Îi plăcea Esenin, citea Tolstoi.

2. Pro și contra Nietzsche

Sunt la o inspecție de grad. Mă invită o colegă. E în alta localitate decât cea unde locuiesc. Merg din doua motive: în primul rând, îmi place tema, este despre postmodernism, în al doilea rând îmi plac profesorii universitari evaluatori, la unul am avut licență, la al doilea am vrut să fac un doctorat. Sunt printre preferații tuturor studenților, nu doar ai mei, pentru umanitate și spiritul ludic, unul, pentru profunzimea gândirii și toleranță, al doilea. Anul viitor voi avea și eu de dat lucrarea de grad. 

Se termină prezentarea lucrării și mergem la un restaurant să mâncăm. Eu nimeresc lângă ei. În fața mea, doi tineri profesori, bărbați vocali și autoritari. Ajungem cu discuția la religie, credință, valori și idei care mai circulă printre noi, cei care nu mai suntem studenți. 

Unul dintre profesorii tineri e nietzschean, celălalt cioranian, se completează în deconstrucția mea, cel puțin nominală. 

Sunt puțin nervoasă, dar nu îmi permit intervenții corective. Îi las să abereze. 

Unul dintre profesori îi spune celuilalt, dar suficient de tare ca să îl aud:- Un Sfânt Părinte spune:- Când ești în lume, diavolul vine deghizat într- un cunoscut, într-o rudă. Când ești în pustie, vine personal.

Celălalt profesor adaugă:- În plus, de la o  vârstă nu îți mai permiți să te joci cu Dumnezeu de- a orice. Când ești tânăr, da, caști gura și la Nietzsche și la Cioran.

În mintea mea se face ordine. Nu s- au schimbat de când am terminat facultatea, îmi place în continuare de ei. 

La întoarcere, în mașina unuia dintre ei, vorbim despre pisici. Toți avem pisici. 

Cu noaptea- cap

 

Am o panaramă care mă trezește pentru sex cu noaptea-  n cap. O fut pe trei sferturi adormit, fără figuri.
Sunt singurul care i- o trage și mă conformez unor dorințe pe care nu le înțeleg. Ea e obosită și eu sunt nedormit.
Mă foiesc în așternut mai bine de oră, pe urmă abandonez ideea de a- mi reface neuronii. Ies să fumez.  Cerul indigo, aerul rece și lumina lunii prin norii groși și alburii mă trezesc treptat. Îmi amintesc un dialog din liceu. Trec pe lângă prietenii mei, într- o după amiază lâncedă. Ei joacă fotbal în parcare, la ora aceea nu sunt deloc mașini. Trec pe lângă ei fără intenția de a mă opri, fără intenția de a comunica, nu vreau să îi intrerup din joc. Dar se opresc ei.
Salut, salut și dau să trec mai departe. Un băiat zice autoritar:- De ce mergi în dorul pulii?
Eu:- Nu merg așa.
El:- Ba da. Așa mergi. Curvo!
Vocea lui e pe jumătate glumeață, pe jumătate semeață. Băieții râd, dar mânzește, țin la mine și nu mă atacă niciunul de obicei. Lasă mingea altui coleg și vine mai aproape:-  Te- ai dat cu ruj! 

Eu:- Nu.
El:- Ba da, ai gura roșie!
Eu:- Nu. Vin de la plajă.
El:- Asta să i-  o spui lui Mutu', nu mie!
Se reîntorc la joc. Plec contrariat. Acum înțeleg, după ani, era îndrăgostit.
Merg mai departe, cu capul plin de melodii. Cobor câteva trepte și încep să mă gândesc la altcineva, la altceva. Nu îmi iese o problemă la geometrie, vreau să citesc un roman și nu îl pot împrumuta. Aștept să îl termine un coleg, îl iau de la el. Pentru geometrie, aștept noaptea, să îmi pice- n somn fisa. Am responsabilități, aproape toată clasa copiază de la mine tema. 

Jo soi solo

 

Visez.
Sunt singură, completamente solo, cum spun străinii.
Dar nu acum, ci cu mulți ani în urmă. Ies afară și, din cauza singurătății, nu am nici curaj. Afară plouă cu găleata, merg în cartierul unde, în zile senine, mă întâlnesc cu prietenii. E o zi jalnică, nici trandafirii nu se văd de cenușiul zilei. Mă bag într- o scară și stau. Stau mult. Aștept să iasă cineva afară, inutilă așteptare, pe vremea asta, la ora asta lumea lenevește, se odihnește sau doarme. E o zi ca astăzi, o zi de duminică.
Stau sub balconul unui prieten bun, al unui băiat frumos și nefericit, al unui tânăr teatral care-  și ascunde nefericirea, care nu cere nici milă, nici tovărășie.
Plouă încet, cum plouă azi, mocănește, cum spun oierii.
Mă uit la picăturile care cad îndârjit și mărunt. Sunt undeva între mine și mine, la jumătatea drumului între o zi oarecare, în care timpul curge ca ploaia și o zi care nu este zi, ci eternitate, în care această ploaie leagă cerul de pământ iremediabil.
Nu îmi e frig, nu îmi e somn, nici foame, nu mă doare nimic. Sunt, cum ar zice Descartes, inexistentă.
Prin ceața deasă a ploii văd doi tineri îmbrățișați, văd oameni cuminți și așezați, un câine negru vesel își manifestă recunoștința trecând de la unul la altul, tinerii și copiii îi aduc adresa eugenii, preferatele lui.
Tinerii se apropie mult de mine, băiatul sărută fata cu pasiune, ca și când ar mușca dintr- o piersică pufoasă, fata își îndreaptă bretonul ca și când numai ea ar fi pe lume, sunt fericiți și îndrăzneți. Tinerețea trece prin fața ochilor mei ca un film la o viteză normală, fără răsturnări de situații și fără dramă. Sunt într- un timp ideal!
Plouă și niciun om nu iese din casă, nicio pasăre, nicio pisică. Prezența tânărului care stă deasupra îmi devine cumva vizibilă, îl simt cum merge încet prin casă, cum se oprește în dreptul unui raft cu cărți, cum plimbă degetele pe cotoarele lor, cum își ia un volum de versuri și îl răsfoiește. Mă uit în sus,  nu e nimeni, ploaia se scurge pe lateralele balconului. Acum știu, cineva îl apără, cineva mă apără. Aerul se limpezește puțin. Plec spre casă, cu trena udă de ploaie, greoaie, cu marginea rochiei complet plină de  păpădii. Mă aplec și strâng în mână o pasăre cu penajul ud, ciufulită și somnolentă. O pun sub un copăcel. În urma mea, două femei brunete, cârlionțate, cu pielea arămie, aleargă desculțe. Una dintre ele îmi parfumează părul. Cealaltă îmi pune în ureche un cercel.

Adevărul despre femei

 ? Cine știe cel mai bine adevărul despre femei?

R:- Prietenii bărbaților lor. 

Pierderi și pierduți

 

  Mă roagă un amic vechi să merg cu el la o cafea. Are să îmi spună ceva: - Am să îți spun ceva extrem de important!
Ne luăm cafea și câte o bere.
Eu:- Spune.
El: - Mi- am pierdut fecioria.
Eu:- Când?
El:- Aseară.
Eu: - Și? Ești fericit sau trist?
El:- Sunt pierdut.
Râd.
Eu:- Vrei să mergem să o căutăm? Îți mai amintești unde erai când ai pierdut -o? Poate erai la calculator. (E internaut pătimaș, cu studii specifice).
El:- Eram la mare. Pe plajă.
Eu:- E aproape imposibil să o mai găsești. Plaja e plină deja. Doar dacă a găsit- o cineva și a dus- o la poliție sau la salvamariști.
El:- De fapt, nu sunt sigur dacă la mare. Adică, prima dată am pierdut- o la mare, dar am mai pierdut - o o dată, lângă lac, în stuf.
Eu:-  Și aici e cam greu de găsit. La ora asta e plin de pescari. Doar să o fi înghițit vreun pește, și când pescarul pescuiește dă de ea.
El, îngândurat. - Nu știu ce am să mă fac de acum încolo...
Eu:- Erai singur când ai pierdut -o?
El:- Nu, eram cu iubita mea.
Eu:- A, atunci e simplu! Întreabă- o pe ea.
El:- Nu mai pot, a plecat. Nu e de la noi, stă în Nord.
Eu:-  Deci ai avut două pierderi importante.
El:- Aș zice chiar trei.
Eu:- Dublurile nu se pun.
El:- Ce mă fac? Ce mă fac?
Eu:- Cum ce te faci? Ești liber. În sfârșit, liber. Te fuți cu cine ai chef și unde ai chef. Nu mai ești în pericol. Cum să îți explic: platonician sau aristotelician?
El:-  Prefer aristotelician, știi, sunt mai cu picioarele pe pământ.
Eu:- Ai scăpat de confuzia categorială substanță spațială Știi cum zice Aristotel: om sau cal. Tu fiind Capricorn, te întrebai zilnic chestia asta. Ai rămas numai cu celelalte confuzii: dacă ești într- o relație sau nu, dacă ești activ sau pasiv, dacă ești azi sau acum 35 de ani.
El:-  Da.
Începe să plângă cu sughițuri. Îmi e milă de el, poate era dedicat vieții monahale și a fost ademenit de vreo curvă oarecare.
Îl întreb:- Ți- a plăcut?
El:-  Doamne, mor numai când mă gândesc. Nu m- aș opri din ce mi s- a întâmplat niciodată.
Eu:-  Da, așa e, din nefericire, trebuie să ne oprim. Suntem ființe gânditoare și chiar raționale.
El, expresionist: -  Mi- aș arunca rațiunea pe jos așa cum arunc șapca asta pentru încă o noapte!
Eu:-  Nu e totul pierdut. Bine că avem amintiri. Hai noroc!
El:-  Noroc!