Un deznodământ normal de fericit

 

    Mă trezesc târziu. Cu o seară înainte și eu și Mr Brasil am dat iama în beciul cu 6 damigene. Majoritatea goale, adică 5. Dar cu cea aproape plină ne- am îmbătat criță. Eu am băut mai puțin, două pahare, suficiente cât să mă târăsc spre pat. Mr Brasil, care e mai rezistent la atacurile sovietelor supreme, a dat gata dublul sau chiar triplul și a nimerit din prima partea de pat dinspre ușă. E adevărat, el a dormit încălțat, iar eu am vorbit în somn, mai exact am dialogat cu Noica și Andrei  Cornea. Asta fiindcă mă chinui să recitesc Protagoras și mă tot blochez la faza cu fratele lui Hippocrates.
Mă trezesc târziu. Lângă pat, pe noptieră, un termos cu apă minerală. Îl beau aproape pe tot. Nu sunt mahmură, dar mă cam clatin și, stilul meu când sunt pe mare, mă lovesc de tot felul de lucruri când vaporul e în tangaj. Voci! Se aud voci! Ciulesc urechile. Trei voci distincte. O ușă trântită. Două voci, una puțin răstită. E Mr Brasil. Încă o dată o ușă trântită. Liniște câteva clipe. Mă duc la baie și pe urmă intru încet în bucătărie. Mr Brasil face omletă.
Îl întreb:- Cu cine vorbeai? Ăsta nu e telefonul lui Dorel?
Mr Brasil:- Da.
eu:- A venit Dorel?
Mr Brasil:- Da.
eu:- Așa de repede? Și nunta?
Mr Brasil:- S-a amânat.
eu: - De ce?
Mr Brasil:- Atac cu drone în aeroport. Avioanele și- au amânat cursele pentru 2 zile. Pierdut programarea din Las Vegas, pierdut răbdarea lui Tobias.
Intră Dorel:- Gata! Am curățat toată zăpada până la șosea. Petronel a plecat să cumpere sucuri și apă.
Mr Brasil:- I- ai zis să ia și pâine?
Dorel:- Da.
Mă așez pe un scaun. Mă uit la Dorel. Nu pare stresat, trist sau enervat.
Îl descos:- Cum ai călătorit?
Dorel:- Cu taxiul.
eu:- De la București până aici?
El:- Da. De fapt de la București la Craiova unde era Petronel, apoi aici.
eu:- Cu ce bani?
Dorel:- Am amanetat inelul de logodnă. 10000 de parai.
Mă uit la Mr Brasil. Așează ceremonios omletele pe farfurii, tacâmurile și șervețelele.
-Ia și bea cafea, îmi zice. E caldă. O să te simți mai bine.
Intră Petronel. Nu îl mai văzusem din perioada bacului. A mai crescut puțin, îi priește studenția, are plete și un aer sportiv. Se simte aripa libertății celor 20 de ani în fiecare mișcare prin bucătărie. Și mirosul de rășină combinată cu cel de alge îmi demonstrează clar că există a 4 a dimensiune.
Mâncăm în atmosferă blândă. Dorel povestește ce confuzie a fost în aeroport, Petronel povestește întâmplări de la facultate.
După micul dejun, Mr Brasil face focul în camera unde vor dormi băieții obosiți de drum, face un vailing mare de floricele și pune un film foarte bun. Ne uităm amândoi ore în șir. La un moment dat adormim. Am reintrat în normalitate.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 24

 

    La finalul capitolului anterior, contesa Lidia Ivanovna a primit o scrisoare de la Anna Karenina, care o ruga să o lase să-l vadă pe fiul ei, Serioja. La această scrisoare scrisă într- un stil atât diplomatic cât și lamento, stil care ar fi sfâșiat inima oricărui creștin autentic, pentru că știm, creștinii au ca sentiment fundamental mila, Lidia Ivanovna, oploșită în gospodăria lui Karenin, înainte ca acesta să divorțeze, și luându- și singură rolul de tutore al lui Serioja, înainte ca un tribunal să fi decis acest lucru, deci mizerabila de Lidia o refuză pe Anna, refuză să îi permită să își vadă fiul natural.
No comment
.

    Capitolul 24 începe cu o festivitate la care sunt invitate multe oficialități ale casei imperiale. Împăratul avansase și retrogradase pe mai mulți diplomați. Atmosfera este post ceremonie, se bârfește, se admiră, se pupă- n fund de- a dreptul, se interpretează roluri de genul: cel mai de gașcă din Barou, cel mai interesat de traiul năpăstuiților din Minister, etc. Karenin este și el bârfit, dar nu pentru că nevasta lui a fugit cu un ofițer mai tânăr și a și făcut un copil cu el, ci pentru noua lui relație cu Lidia Ivanovna, care divorțase din cauza desfrânării soțului. Nimeni nu prea îl place pe Karenin, care în urma retrogradării, avea ca rol în Minister să scrie proiecte și scria cu nemiluita, nici pe Lidia Ivanovna nu o prea simpatizează lumea, iar cuplul Karenin- Lidia pare multora ridicol.
Dar
Nu vreau să țin cu mulțimea de detractori, e destula antipatie și chiar ură în atmosfera unde apar cei doi îndrăgostiți, Aleksei și Lidia. Pot să îmi imaginez că și Tolstoi a gândit relațiile celor 4 personaje Anna-Vronski și Karenin-Lidia ca pe un joc de șah unde piesele albe sunt ale celor urâți și piesele negre ale celor doriți. Sau invers ... Jocul acesta a început printr- un atac al reginei albe (mă refer la scena cu scrisoarea Annei adresată Lidiei în care face apel la mizericordia ei).
Dialogul dintre cei doi, Lidia și Karenin pare sincer și afectuos. Totuși ceva e greșit în felul în care cei doi se raportează nu la Anna și Vronski, ci la Serioja.
Karenin nu se pricepe să îl educe pe Serioja. Citește câteva cărți de pedagogie, antropologie și psihologie, apoi angajează cel mai bun perceptor din Moscova. Își face un fel de plan pe 5 ani (asta e de la mine) și urmărește să fie atinse obiectivele. Iar Lidia Ivanovna, neavând copii, dă în gropi în privința lui Serioja. Știm că a intrat în casa lui Karenin cu mesajul către Serioja că mama lui a murit și să nu se mai gândească la ea. Nu știu ce e mai rău pentru un copil în pragul pubertății, să nu aibă nicio mamă aproape sau să o aibă pe Lidia ca mamă vitregă.
Capitolul are și câteva imagini amuzante, Tolstoi s- a străduit să ne facă să înțelegem că lumea nu e în alb- negru cum ne imaginăm crezând că personajele sunt piese de șah. Nu, prințul are grumazul roșu de sănătate, lui Karenin îi place, Karenin are o cocarda roșie, Lidiei îi place, Lidia e palidă dar se dă cu fard mult și poartă o rochie nouă, lui Karenin îi place. Mai e ceva și cu niște pulpe musculoase dar nu mai am răbdare să văd ale cui erau și cui anume îi plac, parcă tot lui Karenin. Oricum, cam toate personajele principale în aceste momente ale timpului -fluviu sunt cam jalnice, cam toate fie plâng, fie sunt de plâns.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 23

 

Perspectiva transcendentă în roman

    Capitolul acesta este despre caracterul Lidiei Ivanovna. E al treilea pe care Tolstoi îl dedică acestei panarame, cu un rol probabil nu minor în deznodamantul romanului.

 
Fac o divagație.

    Mi- l imaginez pe Tolstoi în fața nevestisii, care îl întreabă cu cine s- a mai futut în ultima lună. Și el, radiind de fericire, îi spune sincer că e îndrăgostit lulea de o doamnă foarte bună la suflet, o sfântă, care lucrează în minister. Bine, nu cred că a fost niciodată așa de sincer Tolstoi cu nevasta. Dar ar fi putut fi sincer în fața lui Vronski, cel măcinat de rușine că umblă după o femeie căsătorită. Iar Tolstoi l- ar fi întrebat:

- Cu cine e căsătorită?
Vronski:- Cu Aleksei Aleksandrovici Karenin.
Tolstoi:- Cine, ăla care e acum cu Lidia Ivanovna?
Vronski:- Serios? E cu Lidia?
Tolstoi:- Da, e cu curva de Lidia.
Vronski:- Păi parcă umbla cu Lidia un medic...
Tolstoi:- Umbla, dar nu numai medicul, și preotul, și mitropolitul, și ziaristul, și avocatul. Numai eu știu vreo 10 care au umblat cu ea. Ai umblat cu 10 femei înainte de Anna?
Vronski, după o pauză scurtă de meditație:- Nu, cred că vreo 6 până la Kitty, 7 cu Kitty, cu Anna- 8.
Tolstoi:- Vezi că e mai mare coarda decât tine? Dar știi care e diferența dintre tine și ea? În afară de asta cantitativă?
Vronski:- Nu.
Tolstoi:- Ea are argumente. Poate să îți argumenteze moral. Poate să zică despre fiecare cu care s- a futut de ce a făcut-o. Pentru că era generos, pentru că era sincer,  pentru că era amabil,  pentru că iubea plebea, etc. Nu stau acum să le înșir pe toate. Știi că la literatură ți se cer numai două argumente, chiar dacă experiența ta e de peste 10.
Vronski:- Ce tâmpită! Ce argumente îți mai trebuie când ți se ridică baioneta pe vreme de război? Tragi și gata!
Tolstoi:- Sunt de acord cu tine. Perfect de acord. Nevastă- mea nu înțelege diferența dintre a avea o armă și a avea doar un stindard. În fine. Acum e cu Karenin. Cică îl iubește și se fute cu el fiindcă e mail sfânt decât barbacsu.
Vronski:- Mie îmi plăcea barbacsu, era inteligent și amuzant. Când venea la popotă făcea un fel de stand- up comedy de muream de râs. Mă îndoiesc că poate Karenin să facă vreun ofițer să râdă.
Tolstoi:- Să râdă, nu. Dar de râs, da. Și gândește- te că acum e cuplat cu o proastă ca Lidia.  Cu Anna se mai abținea.
Vronski, după câteva secunde de introspecție:- Oare nu ar fi mai bine eu și Anna să ne întoarcem în Italia?
Tolstoi:- Treaba voastră, dar eu acuș încep partea a șasea. Nu mai am foi să vă fâțâi iar prin Italia. Lași așa cum am gândit eu.
Vronski:- Fie! Facă- se voia ta! 

Rolul frigiderului în opera cinematografică

 ÎNTREBARE- Ce face un regizor cu actrița principală după ce a pus- o să: facă sex, să se bată, să se drogheze, să nască, să amenințe cu arma niște bestii, să își onduleze părul, să facă shopping și să câștige niște premii? 

RĂSPUNS- O pune să cotrobăie prin frigider. 

Două călătorii

 Mr Brasil: - Mai poți să te urci in copaci? 

eu:- Eu știu? E ceva timp de când nu m- am mai suit...

Mr Brasil:- Vrei să vin cu scara?
eu:- Nu. Încerc. Dar de ce? Nu mai sunt fructe.
Mr Brasil:- Hai! Urcă- te repede! Vine Dorel!
Ochesc o creangă răzleață crescută lateral din trunchi, suficient de groasă și încep să mă care. Ajung în răscrucea crengilor principale.
Mr Brasil:- Când e în dreptul copacului, incepi să scuturi frunzele.
Mă conformez. Cad, vorba lui Eminescu, tot felul de frunze și mai mari și mai mici. Înaintez spre vârf, unde spre ramuri mai pline. Cei doi vorbesc sub copac, eu ii dau înainte cu scuturatul frunzelor pentru atmosfera de basm.
Dorel intră în casă.
Mr Brasil:- Acum poți să cobori. Vrei să aduc scara?
eu;- Nu, mă descurc.
Mă dau jos cu grijă sa nu mă julesc, reușesc cu numai două zgârieturi superficiale.
In pragul ușii mă izbesc de Dorel, care târâie unul după altul două trolege pline.
eu:- Unde te duci?
Dorel:- America! Las Vegas!
eu:- Cum? De ce? De ce așa departe?
Cât stai?
Dorel:- Vreo două săptămâni sau două luni. Nu știu exact, voi vedea cum mă simt.
eu:- De ce pleci?
Dorel:- Mă mărit! Îmi arată un inel pe inelar și  diamantul  în culorile curcubeului în timp ce își rotește mâna peste frunzele căzute și apusul fulminant.
eu:- Mr Brasil știe?
Dorel:- Tu ce crezi? Cine mi- a dat bani de avion? Cine mi- a cumpărat smokingul de ginerică? Hai că mă așteaptă taxiul și pierd și avionul.
Rămân blocată pe alee. Când se trântește poarta, mă dezmeticesc. Alerg după el, tardiv, taxiul plecase. Îi zic mai mult pentru mine:- Casă de piatră! Să fii fericit!
Mă întorc în casă.  Încui ușa și mă gândesc câteva secunde pe întuneric: - Vai de mine? Ce fac? Trebuie să intru pe pilot automat! Cum să fac? Așa! Albastru! Albastrul vindecă  suferința din dragoste. Oare are Dorel ceva albastru? Aprind lumina și văd ușa camerei lui Dorel deschisă. Mă îndrept acolo. Înăuntru, Mr Brasil un fața șifonierului lui Dorel . Ușile toate deschise.
eu:- Știai? Da. Știai, mi- a spus că i- ai dat bani de avion. E scump până in America. Ce faci aici? Cu cine se însoară?
Mr Brasil:- Cu unul, un american, îl cheamă Tobias.
eu:- Ăsta nu e nume evreiesc? De fapt, ce mai contează! America e plină de evrei.
Mr Brasil:- E nume evreiesc, dar băiatul e creștin. Nu mai fii și tu așa xenofobă.
eu:- Nu sunt. Îmi place Tobias, e unul din personajele mele preferate din Biblie.
Mr Brasil:-  Vrei ceva de aici?
eu:- Mă gândeam să caut o bluză albastră pentru tine.
Mr Brasil:- Ce crezi că sunt nebun? Vrei să îi iau tot șifonierul la purtat? Am să o fac, poate am să o fac, dar nu începând de azi. Cât îți ia să îți faci bagajul?
eu:- Plecam și noi pe urmele lui?
Mr Brasil:-  Ce, am înnebunit? Cu tine? Nu! Mergem la munte. Mi- am luat concediu două săptămâni. Suni și tu mâine și zici că ești bolnavă, îți fac eu rost de concediu medical. Mergem la munte și ne simțim bine. Mă duc să fac o cafea. Ia-ți exclusiv haine groase, e zăpadă deja.
Mă duc în camera mea. Stau un minut pe pat cu ochii în gol. Mă gândesc numai la Dorel. Oare acea urcare în copac ne va schimba tuturor destinele, nu doar lui?
Deschid geamantanul și încep să îmi fac bagajul. Mr Brasil e deja în curte.
eu:- Cu ce mergem?
Mr Brasil:- Aș fi vrut cu trenul, dar mergem cu mașina. Dacă ne înzăpezit, cerem ajutor.
Plecăm. Mr Brasil pune muzică de jazz. Tac. Nu știu dacă e potrivit să vorbesc. Poate și el are nevoie de minutul acela de reculegere.
Mr Brasil:- Știi cât îi dau acestei nunți?
eu:- Un multiplu de doi. 2 la a treia?
Mr Brasil:- Nu. Doi la unu. În două săptămâni stăm toți trei iar la ziarul de dimineață în bucătărie, și Dorel pe scaunel trăgând din trabucuri puturoase și împuinându- ne capul cu  peisaje.
eu:- Îmi place de tine, ești optimist!.
Mr Brasil:- Ăsta e pesimism, nu optimism. Optimism era dacă eu mă însuram mâine cu el.
eu, in șoaptă, :- Da....
Mr Brasil:- Când ai făcut ultima oară sex?
eu, luată pe sus de întrebare:- Nu îți zic!
Mr Brasil:- Zi! Oricum știu, dar vreau să aud din gura ta.
eu:-  De când azi ziua și anul au ajuns egale.
Mr Brasil:- Ce nebunie!
eu:- Intervalul?
El:- Nu. Egalitatea asta genială.
eu:- De ce mă întrebi?
Mr Brasil:- Doar nu de control. Mă descurc mai bine decât tine la matematică, mai bine decât tine la orice limbă străină, mai bine decât tine la dans  Așa e?
eu, sinceră:- Așa e.
Ajungem cu puțin înainte de miezul nopții. Facem foc în toate cele 3 sobe ale cabanei și stăm două ore povestind cum a apărut Dorel în viețile noastre și ce nebună a fost ziua aia. Mr Brasil se întoarce brusc cu spatele la mine câteva secunde și plânge cu hohote. Nu știu ce să fac. Mă ridic și ies încet din cameră. Bântui prin bucătărie o vreme, apoi mă înfășor într- o pătură și adorm pe canapea.  Până la urmă eu sunt bărbatul care își înșeală natura, nu el.
Afară ninge cu fulgi mărunți și sticloși.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 22

      Acest capitol continuă ceea ce s a întâmplat în capitolul anterior este tot despreeksei Aleksandrovici care este vizitat de contesa Lidia Ivanovna și care încearcă să l consoleze cu multe propoziții din, presupun, protestantism Tolstoi nu folosește acest cuvânt protestantism, ci spune despre noua doctrină care circula în Moscova și avea  adrepți și face comparație între sentimentele lui Aleksei de creștin ortodox și noile sentimente ale lui Aleksei de creștin după noua doctrină. Lidia Ivanova îi promite lui Alexei că se va ocupa de ceea ce nu reușește să rezolve el, îl sfătuiește să caute iubirea lui Hristos și să trăiască religia creștină așa ca o experiență în care tot ceea ce săvârșește omul este de fapt dovada prezenței lui Dumnezeu în el și îi lasă să se confeseze. Aleksei începe să i spună că se descurcă greu cu gospodăria, cu facturile, cu toate chestiile pe care probabil că o parte din ele le preluase de la  Anna Karenina,  nu mai zice de factura pentru panglici și pălărie, culmea tupeului, dar cu un lacrimi în ochi povestește că s- a rușinat foarte mult de faptul că fiul său, Serioja, cu o zi înainte, la masă, fără să- i zică nimic s- a uitat într-un fel la el, cerându -i parcă să îi clarifice situația familiei. Lidia Ivanovna îi promite lui Aleksei că ea va fi cea care va prelua educația lui Serioja și se și duce la Serioja în cameră și îi spune că Anna a murit, mama lui a murit.  Foarte inteligentă decizie a Lidiei Ivanovna!  Apoi se apucă de facturi, de chestii trestii și o face în așa fel încât mai mult îl încurcă pe Aleksei Aleksandrovici. Până la urmă valetul lui Aleksei este cel care descâlcește lucrurile. Capitolul se termină cu menționarea faptului că Aleksei a devenit practicant al noii doctrine și e foarte mulțumit cu el însuși și simte o stare de bine și e împăcat cu toată lumea, nu se mai rușinează de oameni. Lidia Ivanovna de altfel îi și spusese că nu are de ce să- i fie rușine, nu el este cel care păcătuiește, el este sfânt și copilului îi repetă des că tatăl lui este un sfânt și mama lui a murit și să nu se mai gândească la ea. Conform noii doctrine, cât ești viu ești sfânt și după ce nu mai ești, nu mai ești și gata, nu are rost să se mai obosească nimeni gândindu- se la tine.

   Aaa, mai sunt și niște judecăți estetice,  Tolstoi- Aleksei știe că Lidia Ivanovna e o femeie neatractivă, iar criza mistică pe care o are în prezența lui Aleksei o face și mai neatractivă, dar creează totuși în bărbatul incornorat o stare de confort interior.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 21

 

    Tolstoi se reîntoarce la Aleksei Aleksandrovici, așa cum Anna si Vronski se reîntorc din însorita Italie, cea udată de valuri, în Rusia cea friguroasă.

    Am văzut un film american acum câteva luni și actrița din rolul principal citea Anna Karenina și și- a convins o prietenă care, în așteptarea soțului, gospodărea și se plictisea, să citească și ea cartea. Pe la un sfert din roman, prietena a început la plângă. Dacă Tolstoi a reușit să facă pe cititorii americani să plângă la moartea lui Nikolai și la suferința din dragoste a Annei Karenina, nu știu dacă va reuși să- i facă să plângă și de suferința lui Karenin.

    Aflăm din capitol că Aleksei Aleksandrovici nu s- a căsătorit din dragoste, ci la îndemnul unei rude a Annei, care l- a constrâns într- un mod destul de dur să o ia de nevastă pe femeia cu care se afișa prin lume. L- a constrâns prin amenințarea cu prăbușirea din zborul unei cariere care abia începea și cu plecarea din oraș. Karenin nu a avut încotro, dar Anna, nu cu foarte mult mai mică decât el, fiind o femeie frumoasă și inteligentă, destul de înstărită, nu i- a creat probleme, dimpotrivă. Cariera lui a devenit fulminanată, știm că lucrează în Minister. Însă relația Annei cu Vronski a adus în viața lui un noian de emoții și chiar sentimente cu care nu era obișnuit și nu le planificase. Nu știe ce să facă, nu întelege nimic din viața lui, retrăiește în memorie toate evenimentele ultimului an, își amintește mai ales cât de mult s- a străduit să fie bun cu Anna, că a avut grijă de copilul ei și al lui Vronski cât ea era bolnavă; în sufletul lui se amestecă mânia cu disprețul, neputința, confuzia și o sumă de alte stări care vin toate să alimenteze contradicția dintre legea morală și realitatea imorală. Pune capac acestui zbucium un comisionar care îi cere bani. Anna își cumpărase niște haine înainte de a pleca în Italia și nu le plătise, ci lăsase vorbă că le va plăti Larenin. Totul până la bani! Pe Aleksei îl enervează atât de tare faptul că trebuie să întrețină o femeie care nu mai e a lui încât nu mai e în stare să ia nicio decizie. Până acum a reușit să păcălească lumea, destul de răutăcioasă, făcând corect toate acele acțiuni care țineau de relația cu diferite instituții, dar uite că nu mai poate să interacționeze normal și cu acest vânzător de țoale de firmă. Prințesa Ivanovna, prietena lui pravoslavnică vine și îl găsește prăbușit pe un scaun cu capul în mâini. Îi spune câteva fraze de îmbărbatare tipice pentru un om care nu a lipsit de la lecțiile de catehizare, dar pe Aleksei nu îl ajută. Se teme de precedent, ca orice om care stă de dimineață până seara cu legea în mână. În cele din urmă, doamna Tolstoi- Ivanovna încheie cu niște mângîieri și cu îndemnul de a avea răbdare.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolele 18, 19, 20

 

     Încep cu două chestii care ar trebui să mă ajute să scriu despre aceste 3 capitole.  În timpul facultății am avut ca lectură obligatorie Moartea lui Ivan Ilici. Am citit- o repede, dar m- am apucat greu de ea. Înainte de facultate, citind eseuri de Eliade am găsit la un moment dat două meditații ale filosofului:.1. pentru cei neinițiați, moartea este mereu a celorlalți.
2.  Oamenilor nu le este frică de moarte, ci de morți.
În aceste 3 capitole, Tolstoi se chinuie să- l ucidă pe Nikolai. Pentru Ivan Ilici i-a trebuit o nuvelă de mai mari dimensiuni.
Capitolele sunt scrise din perspectiva lui Levin, care știm, din spovedania dinaintea nunții e cam voltairian. Cu Dumnezeu se cunoaște, dar nu prea se salută. Capitolele sunt greu de povestit pentru că în ele sunt redate mai mult emoții și sentimente, mai ales religioase, și mai puțin evenimente. Voi scrie despre evenimente:
1. În camera unde Nikolai agonizează, sub coordonarea lui Kitty se face curățenie. Participă toată lumea la ea, Levin se cam fofilează, e disperat de imaginea bolnavului, de mirosurile neplăcute, de murdărie, de suferință la care nu știe ce reacții să aibă și ce cuvinte să spună.
2. Kitty îl convinge pe Nikolai să se spovedească și împărtășească, ceea ce acesta, deși socialist convins, face, dovadă faptul că educația lui din copilărie e mai puternică decât ideologiile care umbla deja prin Europa cu coada pe sus.
3. După ce medicul anunță că în trei zile Nikolai va muri, toată lumea într-  un fel așteaptă. Însă Nikolai mai trăiește o săptămână. E o situație cumplită pentru Levin, în care iubirea frățească se amestecă demonic cu meschinăria gândurilor din fiecare oră dăruită de Dumnezeu bolnavului.
4. Către sfârșitul săptămânii, Kitty se îmbolnăvește, nu îl mai vizitează pe Nikolai, de care acesta devenise dependent. Levin este cel care stă mai mult cu el, nătâng și neputincios.
5. Nikolai  moare fericit, lucid și cu  câțiva oameni care îl iubesc aproape.
6. Medicul care îl îngrijise în ultima vreme o consultă și pe Kitty și anunță că boala ei nu este o boală, ci un prilej de bucurie, Kitty e însărcinată.
Sunt multe rânduri în care Levin meditează despre diferența dintre natura feminină și cea masculină în situații limită. E chiar și ceva amuzant, la un moment dat parcă îi ceartă pe toți filosofii și scriiitoriii pe care i- a studiat că nu l- au învățat cum să se descurce într- o situație ca asta și concluzionează că Agafia Mihailovna și Kitty  sunt infinit mai deștepte.
Îl anunță și le celălalt frate, Serghei despre suferința lui Nikolai, dar acesta nu reușește să ajungă. Știm că părinți nu au.
Sunt capitolele triste, scrise realist și paideic moralizator. Fiecare om trece la un moment dat prin experiența lui Levin și e bine că e așa, altfel am fi toți niște Serghei.