Anna Karenina partea a treia Capitolul 20

 Nu știu dacă vă mi amintiți, dar Vronski are un rival, pe prințul Serpuhovskoi. Este tânăr, bine făcut, bogat, căsătorit și dornic de ascensiune. A fost aproape 3 ani plecat din regiment și s-a întors mai strălucitor, mai bine făcut, mai vijelios. E o scenă simpatică în care se sărută pe gură cu un sergent care face armata a doua oară. Nu știu cum să interpretez expresia "a doua oară". 

În orice caz, sergentul îi cere să-l sărute și el se conformează, dar după aceea își șterge gura cu o batistă.  Sergentul are buzele moi și umede. Ha! Cred că Tolstoi a adăugat fragmentul ca să își pregătească cititorul pentru încă un capitol unde nu există scene hot decât niște militari bețivi în chiloți și tunici, și sărutul asta lasciv dintre doi bărbați. Femeile lipsesc din capitol, ca persoane reale.

Vronski se gândește cu duioșie și dragoste la Anna. Știe că și-a părăsit familia pentru el, dar nu știe ce să facă el de acum încolo. Ca să se căsătorească cu Anna îi trebuie mai mult decât cele 1800 de ruble care sunt insuficiente și pentru el singur.

Generalul îl ia pe departe, propunandu- i două chestii:

1. Să accepte avansarea și mutarea în altă garnizoană, chestiune care ar rezolva problema financiară. 

2. Să intre în politică, în partidul independenților, al treilea partid care nu e cel care se opune comuniștilor. Politica are avantajele ei. Mai ales că Serpuhovskoi îi atrage atenția că oamenii politici ar fi bine sa fie bogați și să nu se ocupe cat trebuie sa conducă, cu strângerea averii. ( Așa gândea și Aristotel).

Vronski nu e interesat de politică și nu vrea să schimbe în niciun fel situația lui actuala.

La un moment dat se ajunge la subiectul care interesează pe toată lumea, relația cu Anna. Vronski îi dă inițial pas lui Serpuhovskoi, dar acesta nu se lasă. Îi spune că el este însurat si că atunci când ai o soție e ca și cum ai avea 1000 de femei. Deasemenea, îi spune că însurătoarea îți eliberează mâinile, care înainte sunt mereu ocupate. Chestia asta nu prea am înțeles- o. Deci, dacă s-ar căsători multe lucruri s-ar rezolva.

Vronski îi reproșează că nu știe ce e iubirea. Și se termină capitolul când Vronski primește o scrisoare de la Betsy și se hotărăște să plece neîntârziat, scăpând de rivalul lui militar, plin de grade, decorații, bani, statut social și în plina campanie electorală. 

Nu am povestit chiar tot, poate savurați capitolul singuri. 

Fix

    Sunt chemat la o coardă. Mai precis, mă cheamă în oraș. Mă plimbă prin magazine, mă obosește pe lângă vitrine până ajung să îmi pierd interesul pentru ținuta de toamnă -iarnă. După cinci ore de futai vizual, îmi zice:- Te doresc. 

Eu:- Așa, deodată? Nu cumva confuzi abscisa cu ordonata?  Suntem obosiți amândoi.

Ea:- Nu. Chiar mi s- a ridicat. 

Eu:- Atunci hai să vedem ce putem face cu catargul. Poate putem să îl coborâm puțin. 

Ea:- Nu vreau. Te vreau acum, neîntârziat.

De felul meu sunt punctual. Mă supun. Ne închidem în cabina unui telefon depășit moral. O sărut și mă înfig în ea. Îi spun înainte să se aprindă lumina sub felinarul stradal și toți locatarii de la etajele superioare să ne zărească mișcătoare umbra:- Dacă te miști 5 minute, te omor!

Stă. Nu stau prea mult pe gânduri. Îi desenez o locomotivă cu aburi cu tot cu vagoane prin cele câteva interioare expozitive și o ajut să își ridice de jos jartiera de la ciorap. 

O conduc acasă și dorm buștean 8 ore ca orice bărbat echilibrat. 

Anna Karenina partea a treia Capitolul 19

 Despre cele două căderi ale lui Vronski

Capitolul este despre bani și oarecum și despre iubire.

De cinci ori pe an, Vronski face o analiză completă a situației lui financiare, sau cum spune Tolstoi, își face socotelile, adică își calculează bugetul trimestrial. Și la Vronski, intervalul de timp trimestrial este de două luni și o săptămână. Între aceste două luni și ceva, el își face ordine în hârtii. E un om care are venituri din două surse, nu trei ca fratele său. Are banii lui, solda care, teoretic e mărișoară, practic nu chiar. Are o sumă bunicică din moștenirea mamei, dar ea e dependentă de starea de bine a mamei. Iar noi știm că relația cu Anna îi crează mamei lui Vronski o indispoziție, mai ales socială, deci Vronski nu mai primește bani de la ea.  Datoriile lui sunt de 6000 de ruble, iar veniturile de 1800, ceea ce îl face în finalul organizării socotelilor pe trei coloane să se decidă să împrumute 10000 de ruble de la un cămătar.

Cea mai mare parte a cheltuielilor au avut legătură cu Frou Frou și cursa de cai. A cumpărat un cal, a plătit pentru antrenarea și întreținerea lui  (furaje, apă, harnașamente, taxă de participare, etc.), a făcut un gest de omenie dând o sumă mare unui cartofor trișor care îl înșelase pe prietenul său joc, este nevoit să plătească și  hotelul costisitor pentru că așa impune împăratul și automat, și generalul. Un fine, așa cum observă și servitorul  lui, Vronski e apatic. Bine, așa e mereu când e vorba de socoteli, dar parcă acum e mai apatic decât de obicei. Pe acest fond de nemulțumire vine scrisoarea Annei, care îi cere să se întâlnească, într-un moment decisiv pentru situația ei socială. Primește bineînțeles și scrisoarea de la Betsy prin care îl invită la prânz, la crochet. Vronski aruncă toate scrisorile în foc și cade pe gânduri. 

Unu, doi, trei

     

      Sunt șoferul personal al unei  dive. E frumoasă și plină de ea. Mergem la o cafenea. Eu vreau un gin, ea își ia o cola. Mă amețesc puțin și îi zic:- Mai ai legătura mea de chei?
-Am aruncat- o pe undeva.
Eu:- De ce?
Ea:- Ca să nu te mai gândești la ea. Îmi place mai mult să mă plimbi cu mașina decât să mergem la tine.
Eu:- Conduci tu?
Ea:- Nu. Angajăm pe cineva.
Eu:- Pe cine?
Ea:- Pe oricine. Îl vezi pe tipul de acolo? Îmi arată doi bărbați de la o altă masă, tineri și interesanți. Par împreună. Sau poate frați, pentru că unul dintre ei îi mai aruncă priviri impertinente.
Se duce la ei și vine cu tipul care stătea cu ochii în telefon:- Am găsit șoferul. Mergem la o piesă toți trei.
Eu:- La ce piesă?
Ea:- Ceva nou, ceva de Vișniec, ceva în alt oraș.
Plecăm. Tipul conduce și repede și lin. Îmi place. Stau cu ea pe bancheta din spate. Face o tentativă de fraudă la stânga mea, dar îmi pun piciorul peste celălalt picior. Îmi place tipul care conduce, îl privesc în oglindă. Dorința mea se orientează spre sprânceana lui puțin alungită, puțin ondulată.
Deși stăm, ea mă prinde de braț. Intuiție feminină, dar să fiu sincer, prefer o mai puțină intuiție feminina la ora asta, în călătoria asta.. Îi spun șoferului să oprească. Ne dăm jos  amândoi și fumăm. Mă întreabă:- Ești cu ea?
Eu:- Nu.
El:- Îmi place. Pot să schimb ruta?
Eu:- Nu mai mergem la Vișniec?

El, surâzând:- Tu da, noi nu!
Eu:- Bine
Urcă în mașină. Demarează în trombă. Rămân lipit de stâlpul unui telegraf. Mă uit după ei până mașina dispare.
Sun un taxi și plec la Teatru. Văd o piesă bună. Mă întorc acasă a doua zi, îmi petrec noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel central.
După două săptămâni, mă sună diva.
-Mă căsătoresc, vrei să îmi fii domnișor de onoare?
Accept, nu prea am încotro.
La nuntă, dansez jumătate de noapte cu soțul, jumătate de noapte cu fratele lui.
Îmi plac ambii dansatori.
Dimineața, mireasa vine și îmi zice:- Parcă nu am dansat niciodată noi doi.
Eu:- Așa e, nu am dansat nici înainte, nici în noaptea asta.
Ea:- Păcat. Erai șoferul meu preferat.
Eu:- Poate voi mai fi.
Ea:- Nu. Soțul meu e un șofer mai bun.
Eu:- Așa e. Dar și el are o limită.
Ea:- La șofat?
Eu:- Nu, la dansat. Într- o zi îl vei  părăsi pentru un dansator mai bun.
Ea:- Pentru cine? Pentru fratele lui?
Eu:- Nu. Pentru mine. Ai o viață înainte să mă poți învârti.

Cinci

Mereu am fost îndrăgostită de Ei. Mereu am fost îndrăgostită de El!

Mereu am fost îndrăgostită de Ea!

Mi-a plăcut mereu de Bărbatul care m-a eliberat.

L-am admirat mereu pe Bărbatul care m-a învățat.

L-am dorit mereu pe Bărbatul care m-a iubit.

Mi-a fost prietenă mereu femeia demnă de milă.

Cu ei patru am inventat o istorie pentru tineri.

Cu ei patru am descoperit oamenii.

Cu ei patru aș putea face din nou o Revoluție română.

Dintre ei patru,  trei sunt numai spirit.

Dintre ei patru femeia ar putea fi om viu.

Nu o caut, numele ei rămâne secret.

Au plecat cu el în mormânt toți cei care o cunoșteau. 

Rămân cei Trei Bărbați undeva în mintea și inima mea.

Alte fete de liceu îi vor întâlni.

Alte tinere femei ii vor iubi.

Alte fecioare îi vor urmări.

Mie îmi rămâne recunoștința că fără Ei, mi-aș fi trăit viața complet aiurea.

Povestiri cu final așteptat

 În mod normal, ar trebui să zic:- Sunt sătulă de mere pădurețe, dar de fapt sunt nesătulă. 

Visez

   Sunt îndrăgostită de un oraș, nu de un om. Câțiva ani, cam 5 sunt in confuzia îndrăgostirii. Este orașul acesta al studenției în sens absolut, sau îl iubesc pentru că am un prieten relativ fidel cu care mă plimb prin el?

Mă prind pe la sfârșitul facultății că nu el este cel care îmi agreează gustul, ci altul care îmi acceptă nu doar poftele sălbatice de urcat în copaci, inventat mâncăruri cu ingrediente greu de impus comerțului tranziției, cum ar fi dulceața de dude sau perdelele din castane și ciupercile de copaci. 

Sunt în delir in miez de iarna când în fața ochilor mei se desfășoară un decor natural cu brazi până la cer acoperiti de zăpadă și în mijlocul lacului  înghețat rasare pofta de patinat. Aici băiatul cu care sunt cuplată mă înțelege. 

Sunt îmbătată de amenințarea incendiilor care scânteiază din fiecare frunză și de cheful de dans, de țipăt, de vorbit aiurea ore in sir despre filosofie și poezie, aici sunt doar eu, indiferent de însoțitorul care îmi apără dreapta. Păcat că nu am scris, dansat și pictat. Are și apărătorul dreptei limita lui personală. 

Sunt șocată de faptul că orice vietate se împerechează. E ceva normal, dar mi se pare plictisitor faptul ca în loc să văd un fluture sau un melc văd doi . Nu înțeleg de ce e ceva interesant. Nu simt emoție, nu simt dorința, nu simt atracție fata de omul cu care privesc natura ca un savant prin microscop. Mi se pare interesant insa un cioban tânăr și frumos cu o turmă de oi. Poate ar fi trebuit în ziua aia sa fug de lângă savant și sa îmi petrec ziua cu ciobanul.  Sau poate ar fi trebuit să -l părăsesc atunci pentru totdeauna pe savant și să plec pe partea cealaltă a dealului, descoperind alți oameni, poate chinezi sau japonezi, cum am citit într-un roman de Murakami. Treci dealu și ești nu în alt sat, ci în alt stat.  De aici dezvoltarea fara precedent a aparatelor de zbor în vremea elaborării ontologiei culturii a lui Blaga despre spațiul mioritic. 

In ziua aia cu fluturii și melcii încep să mă aștept că relația mea se va termina. 

Ne întoarcem spre camine stresați. Ne certăm din orice, de la cărți, oameni, situații. 

Nu îmi mai place de el, nu îi mai place de mine. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 18

     Annei îi place crochetul.

Apar musafirii, cele două doamne necunoscute ei, din cercul Celor 7 minuni ale lumii, fiecare dintre ele însoțită de câte doi admiratori, dintre care unul e mai tânăr decât altul, frumoși, eleganți și bine echipați. Sapho Stolz este o vedetă interesantă din punct de vedere joy-istic. Are o coafură complicată, care îi face partea de sus a persoanei simetrică părții de jos, ca o clepsidră. 

Unul dintre admiratorii lui Sapho este un tânăr pe care Tolstoi nu ni-l prezintă și nici nu îl descrie, dar ne spune că prezența lui determină persoanele prezente să se ridice brusc în picioare, probabil unul dintre tinerii prinți ai casei regale. 

A doua femeie are o conformație și o fizionomie complet diferită de Sapho, se numește Liza, este subțire, orientală și foarte relaxată. Annei îi place mai mult de ea, îi place subtilitatea unui caracter mai puțin diferit de al ei.

Cred că regizorii filmului au ales-o pe Keira Kneightley inspirându- se și din descrierea Lizei.

Tolstoi, prin intermediul Annei, o compară pe Liza cu celelalte femei din salon, așa cum comparăm diamantul cu sticla strălucitoare.

Liza se împrietenește instant cu Anna, îi spune că a vrut să o cunoască la cursa de cai de ieri, și așa aflăm că aceste zeci și zeci de pagini dramatice care descriu întâmplări exterioare și lupte interioare au avut loc, ca în teatrul grec în numai 24 de ore!!!!  De aici prezența clepsidrei trasă de cei doi cai, așa cum timpul dorințelor curge în același sens bilețional, adică bidirecțional.

Sau poate e vorba de alte curse.....

În sfârșit, cele două femei vorbesc pe tema heideggeriană și kierkegaardiană a plictiselii toată seara. Liza îi mărturisește Annei că se plictisește îngrozitor. Anna îi spune că e interesată de crochet, dacă tot au venit la crochet. Liza îi spune Annei că petrecerile în care se stă toată seara pe canapea și se conversează o plictisesc cel mai tare. Vorbesc la un moment dat și de somn și insomnie. Adversarul politic al lui Alexei Alexandrovici vine cu o replică politică, bineînțeles. Creează un sofism: ca să te distrezi trebuie să muncești, ca să dormi trebuie să muncești. Deci, fie că dormi, fie că te distrezi, trebuie să muncești. De aici diferența dintre muncitorii capitaliști și cei comuniști. In capitalism muncești ca să dormi, în comunism dormi ca să muncești, sau invers....m-am zăpăcit...Iar în tinerețe nici nu dormi, nici nu muncești, ci te distrezi. Deci, Vive le joystici!

Femeile din înalta societate a Rusiei secolului 19 se uită la el ca la felul 7 și una din ele îndrăznește:- De ce să muncesc dacă nimeni nu are nevoie de munca mea?

Anna își anunță partenerii de crochet că trebuie să îi părăsească pentru o vizită la bătrâna Wrede, dar rivalul lui Alexei, amabil și informat încearcă să o rețină:- Nu plecați, acolo veți fi subiect de bârfă, pe când noi vă acceptam. Cunosc replica, am auzit -o și eu odată în studenție când lucram pe un șantier arheologic și unde eram seară de seară în prezența celei mai frumoase și inteligente fete de pe pământ. Era studentă la restaurări opere de artă și avea un nume cu 3 vocale și 3 consoane, dintre care o vocală se repeta de două ori, o consoană se repeta de două ori, iar la mijloc era un R. ❤️

Anna recunoaște acest adevăr, dar gândul că iadul emoțional e pe cale să se instaleze iar, o face să plece. Își ia la revedere de la această societate de oameni simpatici și rafinați și pleacă la întâlnirea secretă cu Vronski.

Sau inutil sau dăunător

    Dorel stă la birou și liniază un tabel cu două coloane. 

Vin lângă el și îl întreb:- Sunt tot la dăunători?

El:- Încă nu ai scăpat.  Dar poate de luni încolo....

Eu:- Da, sper să revin la inutili. 

Mr Brasil:- Și noi ne dorim să rămâi la inutili. La ce vârzoleală a fost azi în campania electorală, asta ar mai lipsi!

Dorel:-Ce legătură este între importanța unui profesor și campania electorală?

Mr Brasil:- Există o legătură. Același tip de vârzoleală apare când elevii trec un profesor de la inutil la dăunător, cum e când pledoaria unui candidat la președinție este înlocuită pe toate rețelele de monologare cu trecerea unui partid de la o culoare a spectrului solar la o altă culoare. 

De la o expoziție

 

       Mă invită un amic pictor la o expoziție de penisuri. Îi spun că nu vreau să mă duc. Nu prea am chef de violență. Sunt în plin avânt sentimental spre o parașută care pictează și care îmi place, dar mă evită în viața reală, în schimb umple rețelele de socializare cu mine. Își pune poze cu mine gol în timp ce mănânc pui, poze în care întorc cu fundul în sus grădina sau poze în care cu noaptea- n  cap îmi aprind lumina din poziția în care m-a făcut maică- mea.  La pozele ei, sute de comentarii. Deci, nu prea am chef să dau de ea fix la expoziția de penisuri . Prietenul meu îmi zice:-  Trebuie să vii și să te cuplezi de-adevăratelea.
Eu:- Nu știu ce să zic, nu știu dacă expoziția ta va fi cea care îi va dumiri diferența.
El:- Ce diferență?
Eu:- Între cum sunt și cum mă vede ea.
El:- Ha!Ha! Vii și gata!
Îmi propun să merg în final. Ajung la expoziție și încerc să parchez, dar intrarea în parcare e oprită de o caleașcă.
Mă învârt vreo douăzeci de minute poate poate dispare, dar nu. E tot acolo. Las mașina destul de departe și vin pe jos.. Pierd partea cu prezentarea operei, pierd și protocolul, pierd și trei sferturi dintre artiștii interesanți. Amicul meu mă ia de braț și îmi zice:- Să știi că nu e singură, e însoțită de un bărbat.
Eu:- Da? Credeam că o interesez numai eu.
El:- Nu știu ce să zic. A venit aproape de mine și m-a întrebat dacă am avut modele reale pentru tablouri sau mi- am folosit mai mult imaginația.
Eu:- Și ce i-ai răspuns?
El:- Am vrut să îI stârnesc poftele euripidice. I- am spus să singurul meu model ești tu.
Eu, pe jumătate indiferent, pe jumătate enervat:- De ce ai făcut asta?
El:- Din amuzament. Am vrut să îi surprind reacția emoțională .
Eu:- Și?
El:- A căscat!
Eu::- Foarte bine.
El, încurajat că nu m-am întristat:- Dar știi cum? Un căscat din ăla din toate puterile, zgomotos și fără nicio opreliște.
Eu:- Bine. E bine. E foarte bine.
Mă duc la parașută și îi spun:- Nu-i așa că ai vrut să mă cucerești?
Ea:- Ți-ai dat seama?
Eu:- Da.
Ea: Hai să dormim undeva mai încolo de toată această reușită artistică.
Eu:- Ok.
Plecăm de la expoziție și urcăm în caleașcă. Tipul cu care era urcă pe capră și face câteva ture de oraș. Stau lângă ea. Mormăim amândoi ceva despre situații politice și sociale. Ea îmi spune:- Sunt în stare de orice dacă mă lași baltă noaptea asta.
Eu:- Cum să te las baltă? Te- am așteptat toată ziua.
Se întoarce cu spatele la mine și îmi spune::- Am plătit trăsura pentru toată noaptea. Spune-i vizitiului să ne plimbe până obosesc caii.
Adoarme. Trăsura trece pe străzi agitate de lume și trafic, când mai rapid, unde străzile sunt goale, când la pas, unde e aglomerat. La un moment dat, ritmul ei devine constant. Orașul s-a golit de oameni, sub felinarele aprinse îndrăgostiți pe bănci stau lipiți cu ochii în telefon. E sprijinită de mine și respiră calm. Începe un  vânticel, și pe fereastra trăsurii se strecoară o frunză nici nu știu cum. Mă întovărășesc cu ea o vreme. Îi pipăi nervurile, marginile zimțate, e o frunză de toamnă. Femeia de lângă mine se întoarce ușor și îi văd fața cu o expresie puțin tensionată. O șuviță de păr îi cade lângă ureche și ajunge pe umărul meu. Ating părul  cu obrazul, e aspru de la fixativ și miroase a parfum amestecat.

Își ține brațele împletite peste sâni, bluza-a coborât, iar palmele o cuprind  ca într-o îmbrățișare. Ajung pentru a cincea oară pe aceeași stradă, o recunosc după un cărucior de ziare parcat aiurea. Un braț îi cade, i- l ridic și i-l așez  în poală, pe genunchi. Se trezește imediat.

-Aaaa, zice ea. Scuză- mă, am adormit. Îi spune vizitiului:- Poți pleca. Ia și caii!
Rămânem într-o zonă a orașului relativ populată din cauză că sunt două benzinării și un non stop. Îmi spune:- Hai să îți povestesc ce am visat:- Se făcea că eram într-un spital de nebuni și tu erai medicul de gardă.
Eu:- Aaa! Așa, și? Ce făceam noi doi în acel spital de nebuni?
Ea:- Eu mă plimbam la braț cu o bătrânică, treceam pe lângă tufele de trandafiri și rupeam petale pe care ți le aruncam în cap.
Eu:- Și eu? Eu ce făceam când eram de gardă la nebuni?
Ea: - Tu stăteai pe o bancă lângă un bărbat tânăr și citeați Platon.
Eu:- Deci eram doctor în filosofie?
Ea:-  Nu, erai doctor doctor. Ai chemat niște gealați și m- au băgat în cămașă de forță.
Eu:- Așa rău eram eu în visul tau?
Ea râde. Nu, dar nu am putut să îți spun din prima  ce ai făcut tu în visul meu.
Eu:- Ce am făcut ?
Ea:- . Tu ai adunat pedalele alea de trandafiri și mi  le- ai îndesat în bluză,  peste sâni.
Eu:- Și?
Ea:- Și ce a urmat nu am chef să- ți povestesc. Vreau  să  înțelegi din prima.
Și uite așa am conversat eu cu ea pentru prima dată fără nicio rețea de socializare și niciun comentariu postat de terți.
Restul, săruturi, mângâieri, futaiuri în toată regula,  poziții, care e  mai bun la  scos și la băgat e o altă povestire.  Nu s- a terminat noaptea.
În ce privește cui i- a vibrat mai des telefonul, e secret!

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 17

     Prințesa Betsy Tverskaia o invită pe Anna Karenina la o partidă de crochet, la care sunt deasemenea invitate două doamne din înalta societate, împreună cu admiratorii lor. Cele două doamne fac parte dintr- un cerc petersburghez supranumit Cele 7 minuni ale lumii, cerc aflat în contradicție cu cercurile frecventate de Anna. În plus, unul dintre admiratorii celor două doamne este adversar politic al soțului ei. Acestea erau cele două motive raționale care o făcuseră pe Anna să refuze inițial invitația. Însă dorința de a- l revedea pe Vronski o determină să accepte. Ajunse înaintea celorlalți la Betsy și se întâlni cu valetul lui Vronski, venit cu o scrisoare pentru Betsy prin care anunța că nu va veni la întâlnire. Anna, care era deja tensionată după evenimentele zilei, pregătirea pentru plecare, scrisoarea lui Alexei și renunțarea la plecare, deveni de-a dreptul stresata. Bine, Tolstoi nu folosește cuvântul stresată pentru că nu e exista pe vremea lui, dar dacă ar fi existat, dădea unei pagini frumoase de literatură o conotație de criza politică mondială și termină bâlciul cu analizele psihologice de un rafinament deosebit. Anna e îmbrăcată frumos și se simte bine estetic, apare prințesa Tverskaia din grădină îmbrăcată și mai frumos, în alb, însoțită de o tânără care își petrecea vara aceasta la Betsy . 

Prințesa Betsy:- De ce arăți așa dărâmată?

Anna Karenina:- Am dormit prost.( Puțin, fără somnul de frumusețe, fără somnul de după, fără somnul cu vise). 

După această dovadă de sinceritate, Anna se hotărăște să scape și de aici. Inventează o vizită importantă la o bătrână și își pregătește plecarea. 

Betsy îi scrie o scrisoare lui Vronski și o dă Annei pentru curier. Este invitat la prânz aici, la Betsy, la partida de crochet. În continuarea textului, Anna adaugă mesajul ei, să se întâlnească la bătrâna  pe care o va vizita.

Observând lipsa de interes a Annei față de petrecere și în general dispoziția ei proastă, Betsy o invită pe Anna la cafea și stau amândouă de vorbă despre diferite personaje, despre o doamnă care vine la evenimentele mondene și cu soțul și cu amantul, despre rivalul politic al lui Alexei Alexandrovici care în viața privată este o persoana simpatizată de toți și despre ce interesantă este aceasta duduie tânără care e de un gen nou și care a cucerit-o. Despre Vronski, Betsy vorbește cu Anna ca și când ar fi un bărbat oarecare și nu stăpânul lumii ei interioare. 

Cele doua femei fac și două judecați estetice și morale. 

Anna se consideră rea, iar Betsy îi spune că este doar un copil teribil. 

Anna se consideră lipsită de cunoaștere de sine, ca și când dintr-o dată daimonul socratic ar fi înzestrat-o cu o luciditate suplimentara.  Betsy îi spune că este într-o eroare de perspectiva. Același lucru poate fi privit vesel sau tragic. Ea, Anna este în punctul unde lumea se vede tragică. Asta cam așa e. Dar Anna nu e Betsy. Am mai spus la un moment dat, Anna are geniu, iar geniile au puține  momente când  dansul lui Dionisos  prin lume le distrează. 

Anna este dionisiacă prin natura ei, nu e irațională, ci emoțională, nu e antisocială. Anna este un personaj emblematic in literatură prin complexitatea lui și nu prin faptul că la ultimul duet ținut de Vronski și Alexei, lui Vronski i-au sărit corzile viorii, iar lui Alexei i-au zburat partiturile in cele patru zări odată cu evenimentul cursei pierdute de Frou Frou. 

Deluxe

 Vineri este ziua mea de sex. Merg la curve. Azi Madame îmi trimite o curvă tânără și îmi spune:

- Vezi că e începătoare, e de lux. Scot un teanc de euroi și o plătesc. O întreb:- Îți place să mergem la o plimbare cu mașina? 

Ea:- Da.

Ne urcăm în mașina mea și mergem prin oraș. E seară, e toamnă târzie, s- a întunecat, dar orașul forfotește. Îmi spune:- Aș vrea să îmi cumpăr ceva.

Oprim la un magazin cu marfă occidentală, marfă de firmă, Chanel, Vuitton, Versace. Intrăm în magazin ca un cuplu oarecare. Se oprește la cosmetice, își cumpără un fard, cam închis după opinia mea, dar nu mă bag în gusturile damelor. Își ia și un săculeț de la Vuitton. Dă pe ele o sumă uriașă, nu mă bag nici aici. Ajungem la standul cu parfumuri. Mă pune să aleg pentru ea unul. Refuz. Insistă:- Vreau sa nu îmi uiți mirosul, zice ea. Îi recomand un parfum floral, discret, suav. Ea nu, îi dă înainte că îi place moscul. Mie, nu. Mă obosește, mă zăpăcește. O las și aici să își facă mendrele cu nasul meu. Cumpăr și eu un parfum cu un miros discret de crizanteme și tutun. Plecăm. Îmi zice:

- Aș vrea să încerc parfumul. 

Eu:- Nu. Nu acum. Îl încerci mâine. Nu înțelege și deschide capacul. Îi spun din nou:

- Nu acum, nu agreez . 

Insistă și mă indispune. Întorc mașina spre magazin. Intru și îmi cumpăr un rimel roz. Merg cu ea spre o cofetărie. Intrăm și un timp ce ea bea o citronadă, eu îmi beau cafeaua amară. Suntem amândoi meditativi. Îmi spune:

-  Dacă ai fi soțul meu, te- aș părăsi.

Eu:- Dacă ai fi soția mea, m-ai iubi. Nu mă căsătoresc cu femei care nu mă iubesc. 

Ea:- Dar sunt foarte bună. 

Eu:- Nu, ești tipică.

Ea:- Sunt preferată de multe Vipuri.

Eu:- Nu de talia mea, ci cu mult mai jos se află Vipurile tale 

Ea:- Pot să mă adaptez și la talia ta. 

Eu:- Te înșeli. Adaptarea nu există. Nu ai talent pentru ce aștept eu.

Ea:- Vrei să îți demonstrez că sunt foarte bună?

Eu:- Nu e nevoie, știu deja.

Se enervează, se ridică brusc de la masă își ia sacoșile în care are cumpărăturile și iese din încăpere. Rămân și îmi mai cumpăr o cafea.

O las să umple mașina cu miros de mosc și să - și facă 100 de selfiuri  cu fața îmbătrânită timpuriu de la fard și cu poșeta ridicată până la obraz. Revin la  un moment dat. Îi  spun să se dea dea cu rimelul cumpărat de mine. Îi place, e inedit, îi stă frumos. Ajungem la ea, în camera de serviciu. Intru în cameră și mă fut cu ea ca un mârlan libidinos. O pot să stea în toate modurile care îmi vin in minte, o întorc pe toate cele 3 părți fundamentale, îi fixez precis O -ul din intersecția axelor, îi întind dreapta înaltă până  plânge, îi reduc abscisa până râde.  La sfârșit, o trimit să îmi facă un ceai cu multa lămâie, ca să mă pot înfige în pat toată noaptea, fără vise, fără urmăritori pe Insta. Doarme buștean langa mine, cu obrajii înroziți ca un ultim model de Barbie. Înainte de a pleca, îi plătesc pentru încă o poșetă și gata. Am o săptămână grea în fața, de sex nu mă mai pot îngrijora, sunt deja edificat de ani și ani de zile cum stă lumea în echilibrul fragil al lui Galilei, unde punctul de sprijin este gluma. 

Sunt una cu luna, mă pot retrage o vreme, până Craiul răsare din nou. Nu mă întrebați unde sunt, dorm deja. 

Asaltat de 3 surori.

  Sunt invitat pentru prima dată acasă la un pictor celebru. Normal, mă cheamă în atelier. Pe toate cele 20 de șevalete, același portret de bărbat, în tot feluri de situații, fericit, bucuros, trist, îngrijorat, obosit, nefericit. Acest amic al meu nu e doar obsedat dar, la fel ca și Dali sau Rubens, este popular obsedat. In sensul că știe toată lumea și cine e modelul și cine l- a pictat. E, așa cum am spus, un fel de Dali care nu se jena să arate tuturor cum are țâțele sau torsul nevasta, sau un fel de Rubens care, după ce își picta nevasta dolofană în pielea goală, când cu fața, când cu dosul, chema ucenicii să își facă autoportretul deasupra gâtului ei pentru diversitatea imaginii. Amicul meu este în culmea obsesiei. Pe lângă faptul că modelul este un bărbat tânăr și frumos, expresiv și ne lăudăros cu faima creată de maestru, este, în plus, un om  profund religios. Modelul are trăsături frumoase, blânde, armonioase, emoția pe care o transmite este intelectuală, nu lascivă, nu formală. Modelul este singurul beneficiar adevărat al geniului pictorului, ceilalți se uită și nu pricep decât ce au ei în cap. 

-Într-o zi, îmi spune amicul meu, m- am trezit la ușă cu trei femei care, după ce că m- au dat mai devreme din pat jos și, gândește-te, am lucrat până târziu, au început o bălmăjeală că e fratele lor și că ele nu mai rezistă să fie expus în toate galeriile fratele lor și că dacă nu vreau să nu îl mai folosesc că pe o joardă ca să îmi adun bani și să fiu celebru bla,bla,bla, chestii din astea. Îl chem pe tip la mine și îl pun să își dea chiloții jos. Îți dai seama că s- a supus imediat, bineînțeles că de față cu ele. Suntem împreună de 10 ani. Îi spun:- Ai tatuat numele meu pe cur?

El:- Încă nu.

Eu:- Treci încoa!

Îi tatuez numele pe cur, pun dedesubt și data și îl predau celor trei panarame.

Le zic:- Luați-l acasă! Vi- l ofer în mărime naturală.

Pleacă acasă și după cateva zile, nici nu mai știu, vreo 10,  vin iar cu un buchet de flori și o scrisorică de la animalul meu păduchios. "Nu mai dorm ca omul de o săptămână, o țin într-o beție și am luat și niște mesacalină. Ce naiba ai?".

Le întreb:- Iar ați venit? Ce vreți?

Ele:- Să ne primești fratele înapoi, nu mănâncă, doarme pe jos, plânge și bea. 

Eu:- Verificând dacă au deschis scrisoarea:-Numai atât?

Ele:- Da.

Eu:- Bine, dar mai întâi să reglam relația. 

Pun mâna pe un măturoi și le ard două carboave pe spinare! Da ce- ați crezut curvelor, că renunț la pictură și mă apuc de traforaj? Stai, le- am aruncat și niște uleiuri în cap. Au plecat. 

 Mă îmbrac frumos și merg după tâmpitul care nu a putut fugi de acasă din prima. Îl iau înapoi. Îl hrănesc, facem împreună duș, nu îți spun de câte ori am scăpat amândoi săpunul pe jos si uite ce am lucrat ieri și azi noapte!

Dezvelește un tablou acoperit cu un cearceaf rufos și pe pânză un Adonis plin de zmeură trăgea din narghilea. Superb chipul, superb bărbatul. Îi zic: - Cu pictura asta vei da lovitura, intri in istoria artei 

- Da, zice el, dar stai să vezi. Vin panaramele de surori și îmi cer taxă pentru că omul în loc să o ajute pe una în gospodărie și- a pierdut vremea. 

Eu o întreb dacă a terminat liceul și ea începe să îmi zică ceva de tehnologie, de fotografie,  cinema și naiba să o ia. Mă enervez așa de tare că o invit în sufragerie. Mă apropii de ea și îi spun să îmi dea mâna. I- o asez încetișor în buzunarul de la pantaloni, unde aveam căptușeala ruptă și îi arăt că pe dedesubt nu port chiloți. Sare ca arsă! - Nesimțitule, ți- am atins scula! 

Eu:- Eroare, scula mea e alta! Înmoi o pensulă groasă în ulei și îi mâzgălesc fața în 2 fracțiuni de secundă. O dau oleacă și pe păr că sa i se împrospăteze nuanța. Țipă, apar celelalte două că am făcut nu știu ce abuz cu sora lor , dar când le zic că sunt la începutul abuzului din Trei surori, fug îmbrâncidu- se pe scări.

Mă iau după ele și le trag și câte un șut în cur. 

Te- am chemat să îți spun că vreau să îmi iei tensiunea. Sunt prea nervos!

Îi iau tensiunea, normală, puțin peste, dar în general, acceptabilă.

Mergem amândoi la un șpriț și îmi povestește ce mai face nevasta- sa și cum a câștigat un concurs de dans fetița cea mare.