Test Iq

 

Mr Brasil și Dorel au transformat de două zile ușile apartamentului în aviziere. Și pe o parte și pe alta a lor, tot felul de afișe, albe și colorate, pline cu întrebări și simboluri care mai de care mai ciudate. Ieri m-
-am făcut că nu observ, dar când i-am văzut că se îndreaptă amândoi spre camera mea cu teancul de foii și, după ce au umplut partea exterioară a ușii cu câteva foi, aproape până jos, unde ca să le citești trebuie să stai în tot felul de poziții, de la cea a Gânditorului lui Rodin la cea a Sărutului lui Brâncuși, unde partenerul cu care te faci una într-un nesfârșit schimb de umori nu e un alt om, ci ușa, deci când i-am văzut cum trag de clanța camerei mele nervoși, m-am înființat lângă ei filosofic:- De ce nu vă vedeți de treabă voastră?
Dorel:- Deschide odată, abia mai țin foile astea!
Mr Brasil:- Hai,  că timpul e scurt!
eu:- Mai sunt niste uși prin curte, magazia, cușca șoricarului, știi că i-am făcut ușă batantă, căsuțele de păsărele, unde vă puteți folosi imaginația...
Amândoi:- Hai odată!
În sfârșit, descui camera. Trântesc pe pat teancul de foi și încep cu un elan greu de suportat în vremuri democratice, să lipească foaie lângă foaie, pe toată suprafața ușii. Vraful  se termină repejor pentru că nu lipiseră câte o foaie, ci câte un teanc, prins în capse care atârnau unele lângă altele ca niște mănunchiuri de pin.
Pleacă amândoi.
Mă uit prin foi: tot felul de informații, unele referitoare la virgule, dialog, când se scrie cu accent în franțuzește și când se scrie în grecește și altele, cazuri, declinări, funcțiile substantivului și adjectivului, timpurile verbelor în suedeză, etc. Am de studiat, nu glumă!
Îi aud vorbesc în bucătărie și merg spre ei:- Ați terminat cu funcția de educație a familiei?
Mr Brasil:- Da. Stai jos. Vreau să văd dacă ești aptă pentru educație .
eu:- La vârsta mea?
Dorel:- Mai ales! Nu poți fi educată timpuriu, nu poți fi educată formal, asta e clar, nu ai voie să fii educată nonformal, rămâne să te educe familia, adică informal.
eu:- Și ce trebuie sa fac?
Mr Brasil:- Să ne spui ce IQ ai .
Dau să deschid gura, facusem câteva teste în viață și aveam o oarecare părere, dar Dorel îmi face semn să tac.
Mr Brasil:- Pentru îmbunătățirea serviciilor oferite, acest apel va fi înregistrat. Continuarea lui reprezintă acceptul dumneavoastră.
eu:- Da. Nu e prima dată când mi se spune că a educa înseamnă a oferi un serviciu.
Dorel:- morfolind un cornuleț cu caise făcut de Mr Brasil:- Exact!
Mr Brasil:- prima întrebare din testul IQ:- ești conștientă că diferența dintre optimist și pesimist este dată de perspectiva financiară?
eu:- Da, deși psihologia..,
Ne Brasil:- pentru că ai condiționat răspunsul de un domeniu științific, punctajul scade cu fiecare cuvânt adăugat. Ai apucat sa adaugi unul, ai în loc de 200 de puncte, 199.
Dorel:- Eu aici am 200!
eu:- Foarte bine pentru tine și pentru mine. Nu e puțin 199.
Mr Brasil:- Vă amintesc că se trage cu urechea, deci lăsați discuțiile amicale! A doua întrebare : cine e mai deștept, din perspectiva imaginației creatoare, cel care își face planuri îndelungate și amănunțite când e vorba să se întâlnească cu niște femei sau ăla care nu își face niciun plan și se mulțumește cu ce-i pică în mână?
eu:- Primul.
Mr Brasil:- Greșit! Al doilea! Ai pierdut 18 puncte.
eu:- Ok.
Mr Brasil:- Nu mă întrebi de ce te-am taxat așa mult?
eu:- Nu, știu.
Dorel:- Zi! Mă interesează opinia ta!
eu:- Păi câte te întâlnești cu niște femei și nu ai apucat să stai de vorbă cu niciuna vei avea surpriza să apară alta în loc de cea așteptată. De aia m-am gândit că e mai bine să îți faci planuri.
Mr Brasil:- Cum să apară alta? Te întâlnești cu ele pe rând.
eu:- Chiar și așa!  În plus, ai spus că e din punctul de vedere al imaginației creatoare. De aici trebuie plecat. Cu cât imaginația lor va fi mai creatoare, cu atât vor fi mai punctuale. Cu cât sunt mai sunt mai dezinteresate de artă, cu atât vor fi mai interesate să lase pe altul în locul lor.
Mr Brasil:- Nu! Există studii serioase care arată acest lucru. Femeile dezinteresate de artă sunt interesate de punctualitate și cele interesate de punctualitate sunt dezinteresate de tine.
eu:- Așa! Deci ai căutat un studiu fix pe persoană mea.
Mr Brasil:- Exact!
eu:- Din câte îmi amintesc, genul asta de studii nu se fac prin bucătării, ci prin universități și institute de cercetare.
Dorel:- Păi așa a făcut!
eu:- Și ce eșantion ai folosit? Pe mine multuplicată la infinit, ca la google meetul din fostul laborator de info?
Mr Brasil:- Nu te supăra, nu eu la-am folosit, doar l-am recomandat. Stai să îți zic ce IQ ai!
eu:- Pot face singură scăderea din 200.
Mr Brasil:- Nu e așa simplu, e o formulă, cu înmulțiri, ecuații diferențiale și altele. Dar pentru că e și confidențial, ti- l trimit în plic sigilat. Îl găsești ori sub pernă, ori sub pat.
eu:- Am înțeles. Mă duc la o țigară, să reflectez.
Dorel:- Mergi! Ia-ți și o pătură, e băncuța umedă !  Pot să închid înregistrarea?
Mr Brasil:- Da. Fă și tu o cafea! Așa fac aia cu IQ mai mic pentru ăia cu IQ mai mare.
Dorel îi scoate limba lui Mr Brasil și se îndreaptă spre dulăpior.
Ies.

Vacanță la mare. 3

 

Am inceput să îmi revin. Ne pregătim de plecare. Pilotul ne așteaptă.
- Mă duc o fugă până la mare să îmi iau la revedere, le spun băieților care îndesau în valiza mea toate suvenirurile și în cele două sacoși mulțimea de țoale purtate, inclusiv prosoapele și costumele jilave de baie.
Mr Brasil îmi strigă de la balconul hotelului:- Crezi că e ultima călătorie ? Acum avem tehnologia care să ne ducă rapid de câte ori avem chef!
Dorel se strecoară în balcon . Când mă întorc, îi văd pe cei doi îmbrățișați, urmărindu- mă cu privirea.
E aproape amiază. Soarele e sus, puterea lui încă se simte în apa caldă și în norișorii care își iau tălpășița rapid spre larg. Sunt mulți turiști, pe jumătate îmbrăcați, melancolici și înveseliți de aceste rămășițe ale verii. Copiii culeg cochilii de scoici și melci, care sunt mărișoare. Pe măsură ce plaja se va goli și vremea se va răci, vor fi din ce in ce mai mari și mai prețioase. Îmi iau și eu câteva, să marchez vacanța de convalescență oferită de prietenii mei 
Plecăm. Tot mai mic, litoralul se îndepărtează, ochiul albastru al marii este înlocuit de câmpie, dealuri și vârfuri de munți, așezările omenești, răzlețe sau numeroase se transformă în piese de lego întinse de un copil concentrat pe pânza arămie a toamnei.
Ajungem repede. Sunt puțin amețită și mi-e foame. Mr Brasil mă trimite în cameră:- Du-te și dormi puțin. Te chemăm să mâncăm.
Mă trezește Dorel.
-Hai la cină!
Mr Brasil preparase plăcinte și pizza. Mâncăm și povestim. Dorel aduce laptopul și ne uităm la fotografii. În timp ce eu îmi lingeam rănile, băieții se plimbaseră prin tot felul de locuri. Mr Brasil îmi atrage atenția asupra modei de toamna- iarnă, iar Dorel asupra celor mai recente modele de tatuaje. Mâine încep serviciul, iar lui Dorel i se termină concediul. Spălăm vasele toți trei și ne retragem în camerele noastre. Îmi deschid un serial polițist și mă uit până când infractorul se cuplează cu polițista. E destul pentru o singură zi, îmi zic în gând, închid televizorul și imi iau în brațe iepurașul de pluș, întorc fundul întregii stări de încordare a  istoriei, ca orice Dasein care se bucură de lumea ca vis.

Vacanță la mare. 2

 

      Pe plajă sunt puțini turiști. E seară și răcoare, vălurele lovesc ritmic țărmul. 

Sunt singură, nisipul e călduț și fin. 

Simt carapacele mici sub tălpi, a fost furtună luna asta, dar acum 

mirosul scoicilor strivite de buldozere s-a estompat. Îmi place aerul sărat și 

oarecum colorat în verzui și roz.
Mr Brasil și Dorel sunt la un restaurant. S-au bălăcit în piscină, au făcut duș, 

au dormit și sunt dornici de sporovăială în doi. Eu nu, 

sunt obosită și încă nu mi-am intrat în pielea proprie de om familiarizat cu litoralul. Mă feresc de oameni și caut o bucată de țărm unde să mă plimb fără să-mi stingherească traiectoriile imaginare cuplurile de îndrăgostiți, cei care își antrenează câinii pe plajă sau familiile numeroase cu câte cel puțin un  copil plângăcios în brațe.
Sunt mulți albatroși și pescăruși, sunt foarte mari și zgomotoși. Se țin unul după altul, într- un dans straniu. Se rotesc și țâșnesc brusc în apă, probabil pescuiesc.
Găsesc o piatră aproape de țărm și mă așez. Îmi aprind o țigară. Vânticelul

 împrăștie fumul din ce în ce mai alb în timp ce noaptea se strecoară în firele de nisip și în mersul trecătorilor, lungindu-le umbrele. Luna e sus, bombată și aurie ca un fruct copt, lucioasă și îngâmfată.
-Și înfumurată! zice Mr Brasil, nu îngâmfată. Mai ai o țigară?
Îi întind tabachera.
-Unde-i Dorel? îl întreb eu.
Mr Brasil:- La bar. Bot în bot cu un arabițoi.
eu:- Ești bine?
Mr Brasil:- De ce întrebi? Vrei să îți fac portretul?
eu:- Scuze. Nici mie nu- mi place întrebarea. Ziceam și eu așa, ca să știu cum stau.
El:- Nu stai prea bine, dacă tot ai adus vorba. Nu trebuie să stai noaptea singură pe plajă. 

Stai cu noi.
eu:- Da.
Mr Brasil:- Acum că tot sunt aici, hai să ne simțim bine amândoi.
eu:- Cum? Altfel decât să stăm?
Mr Brasil:- Nu. Fix așa. Stăm.
Împărțim bolovanul și ne uităm la păsările care încă nu s- au liniștit.
În depărtare, o barcă pneumatică ancorată se leagănă încet. Are un stindard canadian și o luminiță pâlpâitoare lângă babord.
Mr Brasil începe să îmi cânte cu voce caldă o melodie. Îmi place. Tac și îl ascult. E momentul în care cerul coboară 

până când stelele lucesc puzderie în jurul lunii, 

iar eu sunt într-un univers mic și finit, 

ca un diamant  perfect șlefuit.

Scrisoare de-un albastru aprins

Către 
Mihail, Ion și Ovidiu

Se clatină frunzele nucului 

ca minutarele unor ceasuri deșuchiate
Pe sub  cireșul aprins trece, 

cu pas de tânăr rebel un vers
...tu, regină a marii...
și pescărușii îmi apar în față 

ca un mesaj instant de la Ovidiu, 

solitarul frate exilat:
Aceleși astru răsare peste tine, 

poet moldovean, același astru 

apune pe umerii mei încordați
Azi oamenii vorbesc franțuzește, 

filosofii nemțește frunzărind aleile ca pe niște

 cărți, tu încă mai crezi că latina e vie.
Iubire, iubire, amandi, adoro, te amo, 

amândoi ardem, dar eu ard până la cenușă
Și cu mine ard, în albastrul ca lacrima,

 corăbii confuze când zeul întinde un arc
Pe marmura neagră din parc, prin aerul tare,

 doi tineri se-nfruntă
Unul atras de mit, 

celălalt de râsul tău potolit
Ce vremuri, Ioane,

 ce ani nebuni, Mihaile!

Un fulg, poate primul, 

se așterne pe pleoapa poetului

 și- i curge subțire peste obraz.

Vacanță la mare

Vine Dorel vijelios la mine-n cameră:
- Ție îți comunic prima, că te miști mai greu. Plecăm. Am vacanță câteva zile. Plecăm la mare!
eu:- Acum?
El:- Da. M-am săturat de psihologi și polițiști. Mai ales de ăia din mintea ta! Hai! Să îți iei și costumul de baie, mergem la piscinele acoperite.
eu:- Nu plecați doar voi? Am o dispoziție cam proastă!
Mr Brasil, din ușă:- Ești proastă, nu ai o dispoziție proastă! Și nu ai cum să fii altfel după episoadele alea refuzate de Hollywood în care te-ai băgat.
eu, cu lehamite:- Bine. Merg. Stați să îmi fac un duș. Aveți nevoie la baie?
Dorel:- N-auzi că mergem la mare? Nu îți faci niciun duș, ajungem într-o oră.
eu:- Cu ce ajungem într-o oră? Cu puterea gândurilor?
Dorel;- Nu, cu avionul prezidențial.
eu:- Serios? A început revoluția de velur?
Mr Brasil:- Încă nu, lui Dorel:- Începe la noapte, bubulină. Mie:- Mi-am luat avion. Și pilot, doar nu vreți să aterizăm în primul boschet.
eu:- De unde ai avut bani? Și de ce-i zici prezidențial?
Mr Brasil:- Se întreabă pe rând, se răspunde la un moment dat, asta învață profesorii adevărați în relația cu elevii lor. Tu nu știi chestii elementare de didactică liceală.
eu:- Ce faci? Începi și tu?
Mr Brasil:- Mi -am cumpărat avionul de la președintele statului Rio de Janeiro. E mai demodat, dar e bun. Mi l-a livrat cu tot cu pilot. În 25 de minute e aici. Aterizează pe acoperiș. Urcăm prin pod și-l așteptăm.
eu:- Și bani?
Mr Brasil:- Mergem la mare sau vorbim în vânt? Îi pregătisem o sumă mai mare, dar mi l-a dat cu reducere, avem bani și de concediu.
eu:- Nu glumiți numai ca să mă dau jos din pat? Aveți chef de o cafea?
Dorel:- Nu glumim. Lui Mr Brasil:- Ți-am zis că va fi greu să-o convingem că e în vacanță. Ia zi, ce scriai pe genunchi? Nu cumva indicații pentru bac?
eu:- Ba da!
Dorel:- Vezi, ți-am zis că e obsedată de școală.
Hai!
Ies amândoi
Mă uit în oglindă, arăt groaznic, obosită, palidă, încercănată și pe interior harcea parcea. Caut cu ochii un rucsac și dau numai peste cele pentru școală, jenante pentru concediu, prea mari pentru a înlocui poșeta, prea mici pentru țoale.
Îmi iau trolerul. Îndes în el două rafturi din dulap, pulovere, blugi, tricouri, costumul de plajă, ulei de bronzat, șosete călduroase, cu blăniță, adidași, papuci de plajă, două rochițe cu bretele. Încerc să bag și o pălărie de soare, dar nu mai încape. Merg spre baie să îmi culeg câteva cosmetice și îi văd pe băieți cu câte o plăsucă din plastic în mâini bâțâindu-se nerăbdători.
eu:- Imediat termin. Ați dus deja bagajele pe acoperiș?
Dorel:- Ce bagaje?
eu:- Păi pentru vacanță.
Mr Brasil ridicând plăsuca pe un deget:- Ăsta-i bagajul!
Mă întorc în dormitor, strecor cu greu cosmeticele uzuale în troler și vin spre ei.
Mr Brasil:- Ai pus în troler și uleiul de bronzat?
eu:- Da, de unde știi?
Mr Brasil:- Ai grijă de el, va fi cadoul meu pentru pilot. E cam alb pentru un riojanerian. Vreau să îl încurajez să îl plac.
Dorel:- Și eu?
Mr Brasil:- Tu ce? Știi să pilotezi un avion?
Dorel:- Nu....dar pot învăța.
Mr Brasil:- Până înveți tu, expiră uleiul. Hai! Pune mâna pe troler și urcă- l. Jumătate din țoale te vor încălzi pe tine, nu pe mine. Eu am bani, mi se face frig, cobor în shop și îmi iau tot ce-mi trebuie.

To be continued

În așteptarea orei perfecte

 

Mr Brasil: - Să vorbim puțin despre alergarea în literatură. Mie: - Am văzut că preferi să apară în mijlocul câmpului sau al coborârii pe curba cascadei, am văzut că preferi obstacolele.
eu:- Îmi amintește de electrocardiograma la care se uită medicul și spune:- Ai ceva, e clar, uite aici vârfurile astea, dar totuși e ceva și normal și ciudat. Să iei calciu și să te relaxezi!
Dorel:- Eu prefer urcușul. Mai dai de o vizuină de vulpe, mai fugărești cu privirea un iepure, te mai întâlnești cu un cerb care se uită la tine cu privirea lui Messi înainte de 13 metri, mai te strânge un urs în brațe, pașnic, moale, pufos și mirosind a fragi.
eu:- Unde ai întâlnit tu un urs pașnic, moale, pufos și mirosind a fragi?
Dorel:- Pe cărările întortocheate ale literaturii, marcate cu semne chirilice, doar nu în lumea reală!
Mr Brasil:- Sunt și eu mirat cum de reușește să se impună doar scriitorul care aleargă pe câmpia infinită, fără scaieți și fără corcoduși pitici plantați în loc de pini.
eu:- Lumea trece printr-o criză groaznică de timp și resurse.
Dorel:- Da, și de aia prefera să simplice peisajul stilistic. Orice ridicătură și umflătură aduce un efort suplimentar.
Mr Brasil:- Să lăsăm asta la o parte. Dar animalele figurante strânse toate într-un grajd și dăscălite cu citate din 1984? De asta ce zici? S-a scris o dată cartea, nu ar trebui decât recitită sau impusă ca lectură obligatorie la gimnaziu și liceu. Eventual în loc de Mara lui Slavici. Cine mai vrea în ziua de azi să se facă măcelar sau cojocar?
eu:- N-ar fi rău. Numai că în 1984 mai sunt și construcții, case cu mansardă unde poți citi, poduri unde poți face sex și garduri prin care te poți strecura. Și ecrane cât cuprinde!

Dorel:- Și cățeii!

Mr Brasil:- Nu-mi amintesc animalele din roman.
Dorel:- Nu din roman, ci de lângă roman. Când citeam 1984 aveam un cățel, mai rodea câte o bucățică de copertă, mai sfâșia o pagină, mă uitam la el cu tandrețe, știam că mă ajută să-l termin cu victoria matematicii euclidiene.
Mr Brasil :- Mi-e dor de tine!
Dorel:- Sunt aici.
Mr Brasil:- Hai!
Dorel:- Hai!. Mie:- Stai  aici o oră și scoți din frigider niște creveți la decongelat, pe ăia din pachetul gri. Și curăță usturoi! Îi gătim pe seară. Sunt expert la curățat usturoi, dar azi nu pot, fiindcă am de probat niște mănuși la Sinsai și nu vreau să se supere pe mine vânzătorul. Îmi place tunsoarea lui.

Mr Brasil: Mergem sau nu, coardo? Văd că te întinzi la vorbă!

Dorel:- Da, iubire, hai!
Eu:- Hai, plecați odată!

Mr Brasil, de pe hol:- Și fă și cafea! Ne cam ții pe uscat de la o vreme! 

Are dreptate, așa e...dar și eu am dreptate, cu crizele astea de timp și resurse. Afectează literatura de calitate. 

Vreau să devin regizor!

 

   Dorel ne strânge pe amândoi la el în dormitor:

- Vreau să devin regizor! spune el înflăcărat.
eu:- Poți, ești frumușel și talentat. Și poți să plângi instant, așa am observat. 
El:- Când?
eu:- Când ți-a dat papucii Ionel.
Mr Brasil, mie:- Îți atrag atenția că nu acestea sunt calități pentru un regizor, ci pentru un actoraș mărunțel.
Dorel, ușor ofuscat, mie:- Nu mă interesează părerea ta despre mine! Dacă îmi zicea Mr Brasil că sunt frumușel, mai plecam urechea, da tu ai o vârstă când orice bombalău fără beteșuguri evidente este mai tânăr și mai frumușel.
eu:- Fie! Aveți dreptate amândoi, dar să știți că am conștientizat eroarea de tip idolas tribus și am început să îmi educ percepția.
Dorel:- Foarte bine, așa ne vom înțelege mai bine cu tine, vorbim de la egal la egal, nu trebuie să îți zic săru'mâna ca să-ți compensez lipsurile în educație estetică.
Mr Brasil:- Deci? Vrei aprobarea să te înscrii la a doua facultate?
Dorel:- Nu, deocamdată vreau să particip la un concurs. Am omis să vă zic că vreau să fiu regizor de film, nu de teatru.
eu:- Aici înfățișarea nu contează.
Mr Brasil:- Au contraire abia aici e importantă. Regizorii de film nu se pot abține să nu joace și ei măcar un rol de figuranți. E ca o semnătură secretă. Dacă peste decenii li se fură distribuția, se va afla cu ajutorul neurociberneticii și roboticii cine a regizat.
Dorel:- Să nu mai lungim vorba! Vreau să filmez o scenă de sex cu voi doi să văd dacă îmi iese.
eu:- Exclus! Nu joc în filme porno!
MrBrasil:- Exclus. Nu joc în filme proaste!
Dorel:- Va fi bine, scena nu e explicită, e mai mult o scenă de nuditate.
eu:- Nu joc în scene de nuditate! Nu în fața bărbaților și a femeilor.
Dorel:- Vezi vreo femeie pe aici?
eu:- Nu, dar spectatorii și juriul  include femei.
Mr Brasil:- Eu nu joc cu ea! Nu categoric și cu asta basta! Nu joc iubirea, nu joc futaiuri, nu joc ascunselea pe dezbrăcatelea.
Dorel: -Da' cu mine joci, parașuto? Te rog, vă rog și eu odată ceva și atunci începeți să vă împiedicați în fuste. Scena nu va fi una hetero, ci una gay.
Mr Brasil:- Nu joc în scene gay cu femei! În plus, ea nu e gay. Femeile gay nu sunt ca ea. Deci prostia va fi maximă, renunță la idee și gata!
Dorel:- Nu. Vreau să devin regizor! Voi juca eu cu tine și o punem pe ea să filmeze.
eu:- Pai eu sunt candidatul? Nu tu? Nu regizorul filmează?
Mr Brasil:- Nu neapărat. Dar nu îmi convine nici așa, relațiile noastre se vor degrada. Însă sunt curios cum te-ai gândit.
Dorel:- E în spatele Universității de Arte o nișă și acolo facem scena. Noi doi înghesuiți în nișă, ea cu camera. Tu stai cu fața la zid cu o rochie care are fermoar lung până la tiv, eu mă apropii și îți desfac fermoarul, își zic ceva la ureche în latină și continui să cobor fermoarul. Tu râzi și dai din cap că nu, și eu te strâng în brațe. Pe urmă camera ne filmează numai brațele, vreau să se vadă tatuajele mele și mușchii tăi delicați.
Mr Brasil:- Bine.
Ies din camera încet. Sunt surprinsă de rapiditatea acceptării noii distribuții și a noului scenariu.
Dorel programează filmarea pentu  joi după amiază. Plecăm.
Afară plouă cu găleata. Eu trebuie să filmez, mi-e teamă ca aparatul foto sofisticat al lui Dorel să nu îmi zboare din mână, mi-e frică să nu se ude. Dorel l-a înfășurat în cârpe, numai cu zonele importante libere.
Începe să se insereze. Nu sunt trecători, plouă prea tare. Abia am găsit un loc de parcare.
Ajungem. Dorel îmi zice:- Fii atentă! Nu tragem duble,  nu avem timp de senzații, emoții, sentimente, pasiuni, dorințe, pofte. Muncim pur intelectual!
Bine, zic, ștergăndu-mi cu o mână picăturile care îmi șiroiesc pe sprâncene și cu cealaltă, lentila  aparatului.
Se bagă amândoi în nișă. Incap lejer, pot să se și miște într-un blues strâns, ceea ce și fac.
Dorel:- Gata! Începem! Apasă play!
Apăs. Se aprinde butonatul roșu și încep să curgă secundele. Dorel îi deface fermoarul rochiei lui Mr Brasil  și Mr Brasil se întoarce spre mine râzând încetișor. Îi coboară mâna spre mijloc, îi atinge ușor urechea cu limba, eu mă apropii puțin și deodată sare ca ars:- Nu ești gol pe dedesubt?
Mr Brasil:- Ce eram tâmpit? Nu vezi ce vreme e? La munte ninge cu fulgi cât portocalele!
Dorel- Boule! Mi- ai stricat filmul! Stai așa, ce ai pe tine? Tricoul meu cu Toto Cutugno?
Mr Brasil:- Da ce, vroiai să ți-l iau pe cel cu Che Guevara?  M-am gândit că ăsta îți place mai puțin, zăcea aruncat prin sertar perfect călcat și nici nu l- ai mai purtat de mult.
Dorel pleacă nervos, îmi smulge aparatul foto din mână , se urcă în mașină și se cară, nu înainte de a face o tură pe lângă noi și a ne stropi din cap până- n picioare:- Mă duc la Ionel, nu mă așteptați câteva zile! Filmez cu el, e mai bun ca voi doi la un loc!
Mr Brasil:- Cred și eu! El îți satisface toate poftele pe gratis...Du-te-nvârtindu-te!
eu:- Și acum ce facem?
Mr Brasil: - Mai întâi îmi tragi în sus fermoarul de la rochie, pe urmă suni la un taxi și când ajungem acasă, în timp ce fac o baie fierbinte, pregătești  cina. Regizorul hrănește actorul, nu invers.
eu:- De acord! Hai, stai lipit de spatele meu, să te încălzești.puțin.
Mr Brasil își aprinde o țigară și eu la fel. Stăm față în față și ne numărăm unul altuia rotocoalele.
Lui îi ies și în formă de inimioară, eu mai am de exersat.