Îl dispositivo

 

    Mă fut cu o curvă italiancă. Mă plimbă cu gondola și mă duce prin hoteluri luxoase. Îmi dă să mănânc caviar și sparge mii de euroi pe Bordeaux. Când suntem în mijlocul apei rânjește cu toți dinții lui prinși în aparatul dentar și mă prinde de picioare, mă trage aproape și se aruncă pe mine să mă sărute. Îmi face gura praf, plec acasă cu gingiile însângerate și limba mușcată în toate părțile. Ca să mă ogoiască, mi- o trage tandru și îndelungat. Plec înnebunit, îmi oblojesc ființa o săptămână, pe urmă o iau de la capăt. Zilele mele de concediu s- au isprăvit de mult, mă sună șefii, de la cel mai mare la cel mai mic în disperare. Le trimit mesaje cu tot felul de scuze, că am probleme cu avionul, cu trenurile, cu sănătatea, cu banii. Mă amenință că mă vor schimba cu altul mai fidel, mai conștiincios și mai receptiv. Am ajuns la marginea prăpastiei din cauza lui. Mă vede venind spre el umilit, speriat și maxim de permisiv. Îmi zice râzând, în timp ce își dezleagă barca de lângă țărm:
-Dacă mă iubești, îmi arăți că te îngrijești de sănătate!
Îi scot limba, vindecată, îi arăt un chip luminos ca prima dată și începe să cânte de bucurie cântece marinărești, despre furtuni și răsărituri de soare. E fericit!
Ajungem în mijlocul apei și îmi fixează picioarele cu privirea. Știu ce mă așteaptă, sunt pregătit emoțional pentru o suferință îngrozitoare, dar el râde cu toți dinții lui prinși în sârmele fatale.
Când îi sunt în brațe, încep să mă eschivez, să îl provoc la dialog, mai scot din sufertaș câte ceva de mâncare, îi mai ofer o țigară. Toate încercările mele sunt onorate cu un chef de viață greu de îndurat.

-  Vreau să te sărut, îmi zice el.

Eu:- Da. Dar să știi că am mâncat pește.
El:- Și eu.
Eu:- Și ceva cu ceapă.
El:- Și eu
Eu:- Și miros și a țigară.
El:- Și eu.
Uneori nu ajung până la ultimul argument, e din nou cu buzele lipite de mine, îmi mângâie gura cu mâinile lui uriașe și aerodinamice și își vâră limba în gura mea. Mă mușcă de limbă din prima, ca să îmi învingă și ultima fărâmă de masculinitate, pe urmă își face mendrele cu carnea mea, alintată și bruscată în același timp. 

Cu el am învățat să mă gândesc cu dragoste la viitor. Plec de la el complet învins, complet destins.

La plimbare cu Scufița Roșie

 

Lupul în decapotabila nouă, o plimbă pe Scufița Roșie prin cartier. Deodată se auziră scrâșnituri de roți, curbe luate în viteză și sirenele poliției.
Bunicuța, îngrijorată se oprește din Solitaire și îi zice pădurarului:- Nu o calcă cam tare?

Disimulare

 

       Mă împrietenesc cu o coardă care pretinde că nu e gay. Mai și folosește cuvinte din astea cu care crede că se poate apăra:- Doamne ferește! De câte ori ne întâlnim, curge mătasea broaștei pe el, se crede cel mai urât rege din lume, cel mai singur, cel mai puțin atractiv. În realitate, știe exact ce hram poartă. Sare pe mine din primele secunde cu îmbrățișări și dorințe refulate în ecuații sau îmi pune  întrebări punctuale, de genul:- Câte decenii au trecut de când nu te- am mai avut? Îi spun cifre astronomice ca să -l mai potolesc, dar mă aduce mereu la ecuațiile de rang 6, despre care știu că nu se pot rezolva cu radicali. Sunt în dispoziții fericite când îl văd, dar de fiecare dată mă ia somnul greu după nopțile petrecute cu el. Nu vreau asta, vreau să am nopți liniștite, fără întrebări legate de sensul relațiilor și de numărul copiilor. Îl evit cât de mult pot. 

În plus, are telefon.

Argumentarea. Indicatorii ei.

 

Vis cu academicieni

 

Toți adolescenții

Toți adolescenții seamănă

prin pasiunea cu care întâmpină prima iubire, 

prin sinceritate și 

prin ușurătatea renunțării

la tot ceea ce li se pare important 

celor mari.

Aruncă deceniile de putere și prosperitate, 

așa cum își aruncă hainele în fața mării.

Toți adolescenții seamănă

prin mila cu care privesc 

rătăcirile celor mari, 

sutele de ancore cu care- și 

țintuiesc corăbiile de stânci. 

Nicio stâncă nu e sigură, 

Niciun val nu e răbdător 

cu tristețea sfârșitului.

Toți adolescenții seamănă 

prin liniștea cu care așteaptă

să se plece ziua în fața 

misterului nopții,

prin dragostea pentru incandescență

și prin bucuria în fața albului absolut.

Mâțișori

 

Aerul e plin
Crengile  pomilor se leagănă ușor
Prin ierburi trec motanii lui Marte
Cu mustățile arcuite în vânt.

Luna e plină,
Pe ape plutește transparent un vapor,
Norii zboară fără nicio grijă,
Lângă un felinar cântă vesel un chitarist amator.

Pământul sărbătorește viața.
Femeile așează în vaze bombate crengi de mâțișori,
Prin frunze curge verde cerneala pictorilor.
Aproape de mine, dansează un fluture tremurător.

Elemente

 

Ea:- Sunt unii așa niste elemente, complet libere de orice legătură.
El:- Să nu exagerăm. Legăturile bipolare nu sunt constrângătoare. Sunt moleculare. De exemplu, 0/1.
Ea:- Dacă sunt moleculare, poate le putem trece într- un tabel.
El:- Eu sunt adeptul listei.
Ea:- Eu al hexadei. E mai .... cristalină.
El:- Mă anxiază cristalinul. Îmi pierd inspirația în fața lui.
Ea:- Poate vrei să spui că preferi cristalinul combinat cu orice culoare.
El:- Aici ai nimerit- o. Așa e, cu cât e mai latino culoarea, cu atât mă simt mai liber.
Ea:- Să nu deviem. Culorile latino sunt tot elemente, dar mai simple.
El:- Vezi că ai făcut o eroare logico- gramaticală. Elemente mai simple nu există. Există elemente mai libere decât cele libere.
Ea:- Libertatea nu e un concept? E subiect? Are grade de comparație?
El:- Libertatea nu e un substantiv, e un verb.
Ea:- În românește?
El:- Da.
Ea:- Ce chestie?! N- am știut.
El:- N- ai știut, uite că ai aflat.
Ea:- Bine, pa!
El:- Pa.

Îmbrățișare

 

Marea mă așteaptă
Ca un bătrân pescar răbdător,
Ca o tânără femeie care vrea copii,
Ca un băiețel zburdalnic.

Pământul meu e verde,
Ca o apă dulce cu unde mângâioase,
Plină de ființe răcoroase

Cerul meu e senin,
Ca un zbor în răsărit,
Când toate păsările sunt roz.

Ești aici pentru dorul din inima mea.
Sunt aici pentru acea suliță subțire de visare,
Care aduce soarele mai aproape de mare.

Joc pe perechi

     Mi- am schimbat job- ul, mi- am schimbat șeful. 

Am o curvă la Resurse care are studii de Psihologie. Mă fute la cap cu conștiința. Întârzii 5 minute:- Ai și tu conștiință!

Plec de la serviciu cu juma' de oră mai devreme:- Unii mai au și conștiință, nu ca alții!

Merg în delegație fără să o sun zilnic de noapte bună:-  Nu prea le avem cu conștiința!

Nu vede că muncesc ca un animal posedat, nu vede că mă dă afară paznicul vinerea, nu vede că lucrez și sâmbăta până căpiez. Vede numai ce vrea, ca babele. De fapt, așa e. Nu mai e tânără, dar nu- și dă seama, vorba ei, nu prea e conștientă. Mă satur și într- o zi o invit la restaurant. Îmi dă o carte de vizită. O răsucesc între degete de câteva ori și o întreb:

- Ce- i cu asta? 

Ea:- Îmi place să primesc haine noi, adecvate situației. 

Eu:- Și? Toți suntem așa.

Ea:- Să îmi trimiți o rochie de seară pentru restaurant. 

Ce tupeu! 

 Nu mă scald în bani, dar nu sunt ultimul ei salariat. Mă informez și îi trimit o rochie midi de dantelă. 

Se prezintă la ora fixată îmbrăcată cu altceva. O întreb:

- De ce nu porți rochia de la mine?

Ea:- Nu îmi stătea bine.

Eu:- Ce ai făcut cu ea? 

Ea:- Am pus- o pe umeraș pentru data viitoare.

Intru în restaurant și mă gândesc două secunde dacă să deschid ușa cu capul sau normal, dar mă comport civilizat. Are pe ea o rochie cu flori, fără nicio legătură nici cu mine, nici cu ocazia.

Mâncăm. 

Plecăm.

Ajung în fața casei ei. Ne dăm amândoi jos din taxi. Îmi întinde mâna să i- o sărut. Are ditamai ghiulul, parcă ar fi papesă. Când să deschidă poarta, apare o mașină și coboară din ea o panaramă îmbrăcată cu rochia de la mine. Se iau de gât, se mozolesc în fața mea, intră în casă cu ea, nu cu mine. Abia dacă deschide gura să își ia la revedere.

Mă uit ca prostu' după ele. 

Plec ofticat.

A doua zi, vine la mine în birou cu un dosar, că n- am făcut nu știu ce raport. Sunt mirat, îmi amintesc că l- am făcut. Îmi zice:

- Dacă ai avea o minimă conștiință, ai recunoaște gafa!

Mă uit la ceas. Mai sunt 15 minute și se termină ziua de lucru. Mă ridic felin, trag unica jaluzea, încui ușa de la birou cu yala și o regulez conform organigramei, întâi de sus în jos, apoi de jos în sus. Nu îmi e greu. Umblă în rochii scurte pentru demnitatea ei, umblă fără furou pentru demnitatea mea. O posed ca un angajat model, conștient și perfect responsabil cu fiecare dosărel. Când termin, pleașca cu care venise la mine era full de potențe și de eficiențe. Îi deschid ușa și îi fac un semn scurt cu mâna să iasă din biroul meu. Pleacă ușor amețită, perplexă ca Sfinxul, pătată pe interior ca linxul, precis edificată cu privire la diferența dintre inconștient și conștiință. 

A doua zi e sâmbătă. Pe la 10 sună la ușă cineva. Sunt chior de somn, mă uit pe vizor. Un curier cu ditamai cutia:

 -Semnați, vă rog!

Semnez. Deschid. 

Un elegant costum de catifea. 

Mă gândesc serios dacă nu ar trebui să îmi schimb serviciul. Cu Supraeul nu mă pot juca. 

Despre Spătarul Milescu

 Spătarul Milescu, pe numele său Nicolae Milescu, a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii și diplomației românești din secolul al XVII-lea. Născut în 1636 în Țara Moldovei, a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat, care și-a lăsat o amprentă de durată asupra istoriei și culturii noastre.

De ce a fost atât de important?

• Un erudit al vremii sale: Milescu era un poliglot, stăpânind limbi precum greaca, latina, slavona, turca și, desigur, româna. A fost un mare cunoscător al textelor religioase și filosofice, iar traducerile sale au contribuit la răspândirea ideilor umaniste în spațiul românesc.
• Un diplomat de excepție: A reprezentat Moldova și Țara Românească în numeroase misiuni diplomatice, călătorind prin Europa și Asia. Cea mai cunoscută dintre ele a fost ambasada la curtea țarului rus și, ulterior, călătoria în China, o expediție care l-a făcut primul român care a ajuns în Orientul Îndepărtat.
• Un autor de seamă: A lăsat în urmă o bogată operă literară, care include jurnale de călătorie, traduceri, dar și lucrări originale. Scrierile sale ne oferă o imagine vie a lumii în care trăia și a evenimentelor istorice la care a luat parte.
• Un promotor al culturii române: Milescu a contribuit la dezvoltarea culturii române prin traducerile sale și prin promovarea ideilor iluministe. El a fost un adevărat ambasador al culturii noastre în străinătate.

Ce a realizat?

• Prima traducere integrală a Vechiului Testament în limba română.
• A înființat o școală în Rusia.
• A adunat o impresionantă colecție de cărți și manuscrise.
• A întocmit o hartă a Asiei.
• A lăsat în urmă o bogată corespondență, care constituie o importantă sursă istorică.

De ce ar trebui să-l cunoaștem?

Spătarul Milescu este un model de erudiție, de curiozitate intelectuală și de patriotism. Viața sa aventuroasă și opera sa vastă îl fac o figură fascinantă și un exemplu de urmat pentru toate generațiile. Prin activitatea sa, el a contribuit la afirmarea identității naționale și la deschiderea României către lumea occidentală.

În concluzie, Spătarul Milescu a fost un om universal, care a îmbinat într-o personalitate complexă calitățile de diplomat, cărturar și călător. Moștenirea sa culturală este de o valoare inestimabilă și continuă să ne inspire și astăzi.

Sursa: gemini.com

Plin și Gol

 

Am o curvă care îmi mitraliază de la 8 de dimineață că mă vrea. Îi spun:

- Și eu te vreau, dar goală pușcă.

--------------------------------------------------------
Într- o zi mă duc la ea, era spre prânz. Îi zic:

-  Sunt cam plin, poți să îmi asiguri un loc în stânga ta?
Ea începe să dea din colț în colț, ba că e ocupat de altul, ba că e ocupat de alta, ba că n- are unde- și pune poșeta, ba că o doare un genunchi și ar vrea să și- l odihnească pe un spațiu mai larg, ba că i s- a lungit coada și nu are unde atârna. Mă enervez și- i zic:- Treci la futut!
Trece, ca toată lumea.
A doua zi vine mieroasă:- Nu vrei să stai în stânga mea?
Eu:- Nu stau lângă parașutele care nu- și fac datoria!
Ea:- Dar mi- am făcut- o, zice ea.
Eu:- Față de cine?
Ea:- Față de patrie.
Eu:- Nu se pune. Patriotismul este un sentiment apriori. E ca dragostea față de Dumnezeu. Nu se învață, nu se dezvață! Cară- te sau pun bâta pe tine!
Pleacă toată numai onduleuri.
-----------------------------------------------------
Vine o coardă și îmi zice:- Știi, sunt foarte atrasă. Eu o întreb:

- Atrasă sau sustrasă?
Ea:- Și, și.
Eu:- Cum e mai bine pentru tine, așa să fii.
Ea:- Îmi e bine oricum, dar cel mai mult îmi place să port mini.
Eu:- Mini și prietenii sau doar Mini?
Ea:- Sincer? Prietenii ....și fără mini.
Eu:- Dispari la plajă! Aici e zonă de deal și munte. Aici numai ciobanii poartă mini.

Fast and furious

 

       Îmi găsesc un răgaz și ies să mă plimb. Abia fac câțiva pași că îmi sare- n față o curvă. E o fostă colegă de școală generală, mi- o amintesc vag. E șatenă permanentă și a divorțat de ceva timp. Bărbatul a fugit în America. Normal, cu o pițipoancă mai tânără. Ultima dată m- am văzut cu ea când își schimba mașina. Avusese una albă și acum avea una gri închis.
Îmi zice:- Hai să te duc cu mașina.
Eu:- Nu, mersi, am ieșit la plimbare.
Ea:- Hai să ne plimbăm cu mașina!
Mă uit la ea lung. Nu se obosise să coboare, și- a coborât numai geamul. Motorul hârcâie în capul meu. Urc. Mergem două străzi și îi zic:- Oprește.
Oprește mașina, dar nu și motorul. -Nu am prea mult timp, îi zic eu.
Întind mâna și i- o bag în chiloți. Nu numai în chiloți.
Își ia mâna de pe volan și închide geamurile.
Dă să mă sărute. Mă strecor pe bancheta din spate, vine și ea, dar prin exterior. Mă deschei la pantaloni și după ce se așează confortabil, cu un picior pe spătarul pasagerului și cu celălalt sub ea, încep să o fut. Stau rău, nu- mi place să mi- o trag în mașini în general, nici în mașini gri în special, dar renunț la ce- mi place, sunt intelectual. O fut repede și fără tandrețe. Mă așez comod pe banchetă, cu ea în brațe. I- o trag din nou, stă aplecată în față, cu ochii îndreptați spre torpedoul care se tot deschide și închide. Cad din el pe rând tot felul de chestii. Termin. O întorc cu fața spre mine, mă prinde de gât, mă sărută, răspund minim la orice încercare de apropiere emoțională, mă bag iar în ea, i- o trag egal și fără nicio o modificare de ritm, timp îndelungat până când îmi zice:- Te rog, hai să ne oprim!
Îi împing capul spre sexul meu și o pun să- mi -l sugă. Nu vrea. O împing puternic de umeri. Îmi face felație profesionist. Curva! Mă zgâlțâi din toate încheieturile. O întorc cu fața spre strada care mă așteaptă răbdătoare și o fut din nou. Îmbrățișează scaunul unde, cu o oră înainte stăteam ca un pasager cuminte. Suntem singuri încă pe stradă, nimeni nu a parcat lângă noi. Rochia ei șifonată e plină de sperma mea. Are părul ud și tremură încet. Nu m- am săturat. O pun să stea lungită între scaunul din față și cel din spate și îi mângâi spatele și fesele. O mângâi încet și delicat. Pe urmă deschid portiera mașinii și plec. După câțiva pași, mă întorc. Bag două șuturi cu toată puterea în roata din spate. Tot timpul cât i- am tras- o, și- a ținut motorul armat. Pornește alarma, țiuit îngrozitor, care stârnește toți câinii din cartier. Plec șchiopătând puțin. În sfârșit, m- am calmat!

Conversație la poștă

Un timbru:-  Me de a lingua

Eu:- Si!

El:- Re.

Uneori

Mă ții cam strâns, mă calci cam tare

Mă invită una la ziua ei.
Merg.
Casa plină, are o căruță de prieteni. Majoritatea cupluri, normal pentru vârsta ei.
Îmi place muzica. Din politețe, dansez câteva tangouri cu ea, pe urmă dansez cu oricine, aiurea.
Ea e cu bărbacsu, nu e a mea.
Se ține după mine, întâi cu ochii, pe urmă cu tot felul de pahare și platouri o pițipoancă, studentă la biochimie. Sunt stresat de oamenii de știință, au prejudecăți față de mine, am și eu față de ei. Pițipoanca se amețește binișor și prinde curaj. Vine când ies la o țigară și îmi cere un foc. Pe urmă îmi zice:-  Vrei să dansezi și cu mine un blues?
Eu:-  Ok.
Face stânga împrejur și intră în casă. Mă detensionez, e o femeie normală.
Dansez cu ea.
E ușoară și senzuală. Nu e rău.
Când se termină dansul, îmi zice:-  M- ai călcat de două ori pe picior și m- ai ținut cam strâns.
Îmi dau seama că nu e bărbat, îmi dau seama că nu e femeia mea.
Plec de la chef prost dispus.

Uneori mai greșesc. 

Jaluzele

 

Mă urmărește o vacă noaptea cu binoclul. Stă la blocul de vis -a -vis și face pe gospodina. Am aflat că mă urmărește de la unul care i- a fost o vreme concubin.
Când se înnoptează, încep să umblu prin casă în curu' gol. M- am gândit la un moment dat să vin cu o parașută și să o fut în dreptul ferestrei sau să mă masturbez și să îi trimit o mostră de semințe, poate le plantează în balcon, toată ziua își face de lucru cu niște mușcate fix când ies la fumat.
Nu mă atrage fizic, altfel aș pune pe mine ceva roșu cu albastru și i- aș zice că am venit să verific dacă nu scapă instalația de la centrala cu gaz, s- au plâns niste vecini că e miros pe scară.
Aseară am cunoscut un tip. E blond și înalt, are ochii extraordinar de verzi, translucizi ca mărgeanul, are o cultură cinematografică uluitoare și mă năucește când povestește ceva. Unele filme le- am văzut și eu, dar scoate din ele o substanță pe care nu am observat- o niciodată. Merg  la Jysk și îmi iau jaluzele groase, am chef să mă simt bine toată noaptea. Curva își pune la uscat niște perdele. Hotărât lucru, azi am pata pusă maxim! Urc la ea și bat la ușă. -Bună ziua, soțul e acasă? - Cine sunteți ? întreabă ea. Eu:- Un cunoscut al soțului.
Ea:- Plecați sau chem poliția!
Eu:- Chemați- o.
Ea:- Gogule, vezi că mă deranjează unul!
Apare un bou îmbrăcat în uniformă și dă să se rățoiască. Eu mă întorc de unde am venit, dau jos jaluzele, aprind teatral o veioza și mă fut cu blondul toată noaptea. Umbrele noastre ca două păsări mari astrale se întind pe pereți, pe strada udă de ploaie și pe jumătate din blocul de vis a vis.
A doua zi își încarcă bărbatul și niște papornițe în portbagaj și o șterge val- vârtej la țară. Slavă Domnului!

Tandrețe

 

Mă împrietenesc cu o parașută căreia îi plac excursiile. E trecută de prima tinerețe, e vioaie și plină de principii. Cu cât are mai multe, cu atât mă enervează mai mult. Accept maximum 4 principii la femei. De la cinci încolo, au o logică perversă. Vine la mine la serviciu chipurile să stabilească itinerariul pentru week- end. De fapt, o interesează dacă am pe cineva de pe la birou. O invit în sala de conferințe și când se umple pentru ședință, mă apropii de ea. Are un minut să îmi zică ce vrea. Începe să mă frece la melodie când cu Babele, când cu Sfinxul, îi spun că prefer un itinerariu în Apuseni și să mă scuze, vom stabili la telefon. Pleacă șifonată. Își ține harta cu care venise ca pe stindardul național.
Vineri seară îi dau întâlnire în oraș. Sunt hotărât să i- o trag. Vin la întâlnire cu o veche prietenă, îi cam cade fața. O anunț că nu vom fi doi, ci trei. O văd cum bâțâie din picior pe sub masă la fiecare modificare de traseu pe care i- o vâr în țeastă. Să fiu sincer, aș renunța la excursia asta, cel puțin în compania ei, dar mă hotărăsc să mă țin totuși de cuvânt.
Ne întâlnim sâmbătă dimineață în autogară, facem un drum lung și oarecum obositor până la cabana unde suntem cazați.
Ele două stau împreună, eu îmi agăț o panaramă din barul de jos și mă cuplez cu ea. E un bărbat tânăr și sportiv. Vorbește molcom, ca toți ardelenii și are strungăreață. Îmi place de el fiindcă are o chică dreaptă de vânător mexican. Mă place, îmi spune direct, Te plac!
-Și eu, îi zic.
Curvele urcă muntele înaintea noastră, sporovăiesc, le- am împrietenit. Ambele probabil ne repartizează pentru nopțile viitoare. Țeapă. Îmi place animalul de la recepție, cu el îmi petrec săptămâna. N- au decât să devină lesbi!
Zilele sunt plăcute, e început de toamnă, pădurile sunt pline de rozătoare, culorile sunt amețitoare, mai ales când răzbat de pe culmile de munte secundare. Cu tipul cu care mă însoțesc vorbim despre sport și politică. E în temă și are opinii interesante. Noaptea mergem când la el, când la mine. E un amant cult. Experiența mea e îmbogățită constant în fiecare oră petrecută cu el. Dimineața, ne despărțim pentru câteva ore de somn. Panaramele se revoltă că începem urcușul pe munte spre prânz, lor le- ar plăcea cu noaptea în cap, să nu piardă din zi! Lor nu le place să piardă din zi, mie, nouă nu ne place să pierdem din noapte.
Tipul cu care sunt vine într- o zi, chiar înainte să se termine excursia, nervos la mine. - Auzi, ești cu vreuna? - Nu, zic eu, sunt cunoștințe aleatorii. - Pot să o fut pe una? Eu:- Da, ești invitatul meu. Care îți place? El:- Sincer, niciuna, dar vreau să nu le mai văd cum mă privesc când mă apropii de tine.
- Ok, zic eu, alege.
Pleacă.
Bat încet la ușă tipei cu Sfinxul și Babele. - Intră, zice ea.
Intru.
O salut politicos și îi zic:- Vrei să îmi oferi un scurt moment intim?
Ea, mirată:- Depinde cât de intim.
Eu:- Proporțional cu nervii mei.
Ea:- Bine. Ce trebuie să fac?
Eu:- Să îmi faci o gaură în ureche.
Plec de la ea cu un fir roșu de ață agățat de ureche, ca pe vremea lui Pazvante.
Recepționerul meu mă vede, mă îmbrățișează, mă iubește duios și îmi zice:- Ce pușca mea nu ai avut răbdare? Există și metode moderne, nu doar cele tradiționale. 
Eu:- Mi- era dor de tine. E prea mult până la noapte.
El:- Da, așa e. Dar trebuie să fie și puțină lumină între noi doi. Altfel ne-am hali unul pe altul ca chiorii, până n- ar mai rămâne nimeni și nimic pe pământ. Natura trebuie ocrotită, nu o putem distruge așa, zice el și îmi așează cu grijă trei fire de trifoi cu patru foi la urechea mea însângerată.

O buclă temporală

 

Am un iubit fizician. E bețiv. Vine în fiecare noapte la mine, plin de remușcări. Bineînțeles, când e mort de beat. Plânge, își cere iertare, promite câte- n lună și- n stele.
Își lasă la un moment dat părul lung, e negru ca abanosul și ondulat. Într- o zi apare cu o curvă după el. Mă uit pe vizor și mă gândesc două minute lungi dacă să le deschid sau nu. Mă îndur de el, mai are puțin și adoarme sprijinit de zid. Le deschid.
-Am băut iar, zice el. Sorry.
Nu răspund ca să înțeleagă cel puțin că sunt supărat, dacă nu poate pricepe că nu se vine în vizită la 6 dimineața.
Tipa cu care e se scuză cu niște explicații cum că ea nu a vrut să deranjeze, dar el a insistat.
Le fac o cafea. Îl știu de mulți ani, vine beat, bea cafea și își revine ca și când noaptea de revoltă nu ar fi existat.
Când intru cu cafelele, curva era călare pe el, în sufrageria mea, pe canapeaua mea.
Ies tiptil și plec în dormitor. Încerc să dorm. Aud ușa de la intrare trântită. Mă trezesc că vine lângă mine și îmi zice:- Măi, eu sunt gay. Îți amintești de mine? Ne- am cunoscut acum mulți ani, ceva cu zero la sfârșit.
Mă întorc spre el, pe jumătate.
-Ai fost! Te- am văzut.
-Ce- ai văzut nu e iubire, e sex.
Eu:- Dispari! Pentru mine nu e nicio diferență. Mă fuți, mă iubești, mă iubești, te fuți numai cu mine, nu cu orice joardă.
-Te iubesc, dar nu erai lângă mine.
-Boule, îi urlu în urechi, făceam cafea pentru o curvă care nu m- a putut aștepta nici cinci minute. Nu i- o puteai trage la crâșmă, pe drum, pe scară, în fața ușii?
El:- Nu, eram prea beat.
Eu:- Și te- ai trezit  fix când ai aterizat pe canapeaua mea?
El: -Da, așa e. M- am trezit când am simțit că ai obrazul ras.
Mă pufnește râsul.
-Cretinule! Nu barba diferențiază femeile de bărbați .
El:- Da? De unde știi? Ai avut vreodată un bărbat?
Eu:- Azi nu. Dar mă aștept să mă introduci și pe mine în bucla ta temporală, poate îmi amintesc unde am rămas la Charmides.
El:- AAA, da! Așa e. Hai să- l mai citim o dată! Nu- mi mai amintesc decât ceva cu băieții cuminți.
Eu:- Tu nu ești cuminte. Și în scurt timp nici eu nu voi mai fi. Mă mărit.
El:- Cu cine?
Eu:- Cu curva de adineaori. Rămân cu ea și pe tine te trimit după cafea sau după lună, după soare văd că te pricepi să nimerești casa.
Suntem botoși amândoi, dar ne împăcăm ca de obicei. Adorm cu nasul în buclele lui temporale și cu o mână pe buca lui stângă, unde știu că are un tatuaj în formă de cometă. Cometele mereu se întorc pe traiectorii și circulare, și fixe. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 8

 

     Stiva, cu toată bunăvoința lui față de problemele practice ale Dariei Alecsandrovna, nu reușește să ajungă la moșie decât la mijlocul verii, lăsându- și nevasta să și le rezolve. Știm, din capitolul anterior că a reușit. În postul Sfinților Apostoli, Dolly se hotărăște să împărtășească copiii. Este credincioasă și în același timp necredincioasă,  împărtășește ideea metempsihozei și nu are nicio problemă logică cu unicitatea și multiplicitatea vieții pământești.
În ziua în care trebuie să meargă la biserică pentru împărtășirea copiilor, Daria se îmbracă într- o rochie albă de muselină, își face un examen estetic critic și constată că a rămas frumoasă, cu toate cele 6 progenituri aduse pe lume și cu bătrânețea care a început să se instaleze. Copiii sunt îmbrăcați elegant, cu haine adaptate celor vechi și pregătiți să plece cu trăsura la care până și calul este nou.
Impresia generală pe care o făcură în biserică celor câțiva mujici cu nevestele lor fu extraordinară. Copiii au stat cuminți și s- au comportat exemplar, chiar grațios cu enoriașii și părintele, iar acasă, exceptând un incident cu un fluierat în duet, au fost foarte cuminți. Dovediră și că sunt buni unii cu alții, drăgăstoși și generoși, ceea ce o bucură pe mamă. Îi schimbă de hainele cele frumoase și îi îmbrăcă obișnuit, apoi le propuse o excursie cu bălăceală la lac și adunat de ciuperci. Entuziasmul deveni general.
Culesul ciupercilor fu productiv, iar bălăceală benefică tuturor. La apă veniră și câteva țărănci și discutară cu Dolly despre copii, discuții obișnuite între femei care au nou născuți, îi admirară odraslele frumoase și politicoase, făcură ironii pe seama guvernantei englezoaice și îi dădură Dariei Alexandrovna sentimentul că nu e singură pe lume, că nu e singura care are o viață grea și că există speranță. Aflăm astfel că e dificil să organizezi hăinuțele, mai ales ciorapii a șase copii și că englezoica, cu toată engleza ei, poartă trei fuste puse una peste alta.

Alge

 

     E august. Lună plină, grozav de nebună. Furtună pe mare, ca de obicei. Valurile nefiresc de mari îneacă marinari, aduc la țărm scoici vii și crengi din arbori niciodată seculari. În stațiune sunt petreceri pe plajă, petreceri pline de tineri în căutare de parteneri. Sunt cuplat cu un arab. Îmi place că e jovial, știe multe glume și se dă mare că are parale. Afaceri cu petrol, normal.
Mergem în fiecare seară și dansăm. Dansează minunat, dansează oriental pe orice ritm occidental. În iureșul mulțimii, se apropie de mine și mă îmbrățișează, uneori mă și sărută lasciv. Știe că îmi place de el și când apare câte un delegat oficial, mă pune în situații problematice. Începe să mă împingă spre centrul ringului, mă face să- i promovez nația și religia și după ce rămânem singuri și îl ameninț că îl părăsesc, mă ia cu ușurelul. Îmi aduce argumente, mă intimidează sau, mai rău, îmi pune inima pe jar. Sunt, nu știu cum a reușit, într- un timp destul de scurt, dependent de acest animal.
În seara asta îmi zice:- Hai să mai facem o partidă de sex murdar!
Eu:- Iar? Abia am plecat de la hotel.
El:- Nu la hotel, la mare. Cine ajunge primul la malul 2, începe!
Eu:- Nu mă bag în nicio mare! Înot, dar n- am forță. N- am chef să- mi las ciolanele pe fundul mării. Nu vezi ce valuri sunt?
Mă ia cu lugu lugu și cedez. Ca de obicei, eu trebuie să cedez. Îmi pune în pericol nu doar demnitatea, cum face prin discoteci, ci și viața.
Fie ce- o fi!
Plecăm la mare, intrăm în apă, știu ce mă așteaptă, am crescut la mare, nu în deșerturile lui burdușite de negre păduri milenare.
Înot împotriva valurilor, mă las dus de câte o  creastă, încerc să rezist în prăpastie, nu mai ating de mult fundul mării cu tălpile, îmi dozez cum pot bruma de energie. Ajung, în sfârșit, ating cu genunchiul duna de nisip. După câteva minute de pauză, mă întorc. E mai ușor, valurile mă duc aproape fără efort, trebuie numai să am repere clare. Am. Se văd luminile de la hotel.
Ajung aproape de țărm și simt atingerea omului. Mă ia în brațe și mă sărută sărat și uscat. Ce bine e!
Ieșim din apă și ne întindem pe nisip. Luna trece printre nori ca o cămilă uriașă. Mă ține de mână. Suntem plini de alge, țărmul miroase îngrozitor, carapacele ne intră în trup. Mă prinde de mijloc și îmi zice:

- Treci deasupra.
Ne iubim și încercăm să nu ne rănim. Plecăm când pe plajă apar primii discotecari beți. Mergem în liniște. În fața hotelului, îmi spune:- Mâine plec. Să nu uiți să îmi scrii și cu verde, așa îmi voi aminti noaptea asta.

Poker

 Merg cu câțiva prieteni la un restaurant pe malul mării. Mâncăm și bem. La o masă sunt câțiva tineri, fete și băieți, joacă poker pe bani. Pe bani puțini, își dau unii altora monede de 50 de bani. Le fac teancuri mici și adesea cad pe jos. Zornăitul lor mă enervează, mă gândesc chiar justițiar dacă au voie în restaurant. Prietenii mei se distrează de schimbarea bruscă a dispoziției mele, ori de câte ori un ban cade pe podea. 

Când să plec, o coardă blondă cu ochi frumoși albaștri, cu o bluză înflorată, mă oprește. 

-Vreau să stau cu tine două ore.

-Ce- i aici? Curs universitar? Ai greșit omul, zic eu, am renunțat la doctorat.

-Nu, zice ea, chiar îmi place de tine.

Îmi iau la revedere de la băieți și rămân cu ea.

Ieșim pe faleză. Sunt puțin turmentat, puțin enervat.

 Mă ține de braț. Îmi spune:- Sunt atrasă de puțini oameni în general, dar tu mi- ai plăcut din prima. Aș vrea să mergi cu mine la hotel. Stau la hotel. 

Eu nu zic nimic. 

Schimbă direcția spre hotelul ei. Ajungem în fața lui. 

- Trebuie să urcăm la 5, spune ea. Am lăsat cheia la recepționer.

- Eu nu urc, îi spun. Aici ne despărțim. 

- Dar nu au trecut două ore. Mai avem una.

-Așa, și?

-Mi- ai promis că stai cu mine două ore.

-N- am promis nimic, zic eu.

-Dar te rog, mai stai o oră!

Eu:- Nu! 

Ea:- Te rog, te rog mult!

Eu:-  Ce- i cu tine? Sunt om în toată firea, fac ce vreau! Crezi că m- ai câștigat la poker?

- Da, zice ea. Te- am câștigat la poker. 

O iau brusc de braț și merg în parcarea hotelului, lângă automatul de taxat staționarea. O lipesc de automat și mă înfig în pletele ei, o trag tare, tare, pe urmă o apuc de o ureche și i- o răsucesc până țipă. 

-Ce faci? Ești nebun?

Eu- Da! Cu tine, da! Dă jos pantalonii!

Se descheie la blugi. Își scoate numai un crac. Nu poartă chiloți, pantalonii direct pe piele. Îi bag mâna sub bluză, o mângâi, o sărut și o fut. Îmi place de ea. Scoate sunete grave și îmi suspină în ureche. La sfârșit, îi trag două țoșcăituri pe ambii obraji, îmi închei cămașa, îmi ridic pantalonii, mă întorc fără niciun cuvânt, deschid portiera mașinii și demarez. Îi las amintire ultimii trei Ași. Nu mă interesează dacă mai câștigă pe cineva de azi încolo cu ei. 

Kama Sutra

 

Dorel stă concentrat pe scăunel și citește dintr- o carte.
Eu am de făcut zacuscă. Îmi place gustul zacuștilor mele, nu mă prea interesează conservarea îndelungată. Fac câteva borcănele și le epuizăm în maximum două săptămâni, pe urmă le ducem dorul un an. Aș fi avut nevoie de un mic ajutor, dar Mr Brasil, adeptul noilor inovații mi- a cumpărat un roboțel, care face el cam toată munca. Eu trebuie să fiu atentă la ordinea operațiilor și să nu ia foc bucătăria.
Intră Mr Brasil: Îmmm, deja miroase bine! Lui Dorel:- Ce studiezi?
Dorel:- Kama Sutra.
Mr Brasil:- Aici? De ce? Te inspiră ea?
Dorel tace.
Se ridică și iese să vorbească la telefon, cartea o lasă pe scăunel. Mr Brasil o ia și vine la mine. Ai văzut ce citește Dorel?
eu:- Am auzit.
Mr Brasil:- Da, dar ai văzut?
eu:- N- am apucat, cu zacuștile astea.
Mr Brasil răsfoiește cartea în fața mea. O carte cu pisici.
Intră Dorel. Mr Brasil se strecoară și pune cartea la loc.
Dorel:- Trebuie să plec. Să nu o mâncați pe toată, îmi lăsați și mie un borcănel.
eu:- Da. Nu- ți iei cartea?
Dorel:- Du- o tu la mine pe masă, plec.
După ce înșir, împreună cu Mr Brasil cele câteva borcănele pe un raft, iau cartea lui Dorel și mă uit prin ea. Două pisici, un fluture și un șoricel, cam astea erau personajele. Joacă și fugăreală pe fiecare pagină. E adevărat, pisicile stau în tot felul de poziții când pândesc fluturele sau când îl termină pe bietul șoricel.
Duc cartea cu grijă pe biroul lui Dorel. 

Trec prin dreptul oglinzii și văd că îmi căzuse din ureche un cercel. Mi- l scot și pe celălalt și îl pun pe pervaz. În curte o pisicuță a vecinilor pândește un fluturaș. 

Are Dorel un talent deosebit să mă facă atentă să nu uit de el. 

Un beso

 

                

                   Gustav Klimt

      După treapta a doua, aterizez într- o clasă nouă. Alt oraș, alt liceu. Colegii mă primesc bine. Dirigintele mă așează în prima bancă. Stau ce stau acolo, dar nu îmi place poziția, mă așez singură într- a doua. Stau mai puțin frontal, cel puțin pentru profesorii de Biologie și Geografie, cei mai exigenți, unul prin prezență, celălalt prin absență. Dacă ar fi animale, unul ar fi o felină sălbatică, celălalt o pasăre de pradă. Le intuiesc firea și la obiectele lor învăț constant.
Colegii mă invită la prima petrecere.
Sunt mai mulți băieți în clasă interesanți, sunt multe fete drăguțe. Ultimii doi ani de liceu fusesem înstrăinată aproape complet de cei din clasă. E, cu alte cuvinte, o primă încercare de integrare într- un grup de liceeni de aceeași vârstă cu mine. Am locuit în orașe mari, inclusiv în Capitală, sunt mai emancipată decât toate fetele, mai încrezătoare în destinul meu decât majoritatea băieților. Nu mi- e frică de profesori și nici nu mă intimidează figurile populare.
Ca să își adauge aceasta calitate pe natura lor, dominant rurală, adulții din prezentul meu au călătorit mult în afară.
Încăperea gazdei are lumini de neon care ne face dinții, ochii și hainele albe fosforescente. Mă sărută cel mai popular băiat, bun dansator, mereu degajat, silitor la învățătură și amabil cu majoritatea fetelor. Mă sărută cu tupeu și fără nicio invitație sau rugăminte. Îmi place. Nu știu dacă i- am plăcut vreodată, știu că nu am fost îndrăgostită de el. E primul meu sărut profesionist. E de față cu toată clasa, e fără emoție și desăvârșit.
Îmi rămâne în minte detaliat câteva zile. Ne întâlnim la școală ca și cum nu s- ar fi întâmplat. El este cuplat de mulți ani cu o fată frumoasă, se știu de mici, locuiesc în același cartier, sunt aproape logodiți.
Acum, când privesc în urma îmi dau seama de ceva interesant. Dacă ne- am întâlni pe o planetă pustie, am vorbi amândoi despre trădare, moarte și filosofie. Avem multe de spus amândoi. Probabil că ar trece multe zile până când am ajunge la iubire, nu știu dacă în primele șapte zile. Probabil că nu, deși suntem amândoi destul de inteligenți.
Mă îndoiesc într- o proporție uriașă că aș face dragoste cu el. Probabil că am încrucișa tot felul de arbuști și am domestici toate animalele posibile, inclusiv furnicile ca să ne arate cum e să fii om. Sunt sigură că nu ne- am plictisi, cel puțin în primii doi ani. 

După aceea, cine știe, unul o va lua pe calea mării, înapoi spre lumea reală, celălalt pe câmp, spre lumea normală. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 7

 

     Stephan Arkadici, Stiva Oblonski, soțul lui Dolly și cumnatul lui Kitty este funcționar public și își face simțită prezența în fața Ministrului prin participarea la zaiafete și curse cu cai, pe cheltuiala proprie, deloc mică. Altă cale nu e. Familia e nevoită să facă economii pentru a onora aceasta situație. 
Dolly e la țară cu copiii, la moșia primită ca zestre. La început, încântată de ideea de a locui în mijlocul naturii dătătoare de sănătate, rodnică și puțin cheltuitoare, pe urmă necăjită din cauza dificultăților în calea confortului, în final bucuroasă că a reușit să depășească o parte însemnată din greutăți cu ajutorul unor angajați, pricepuți și buni gospodari.
În plus, nădăjduiește că și Kitty va ajunge în curând alături de ea și cei 6 copii ca să își petreacă la țară o parte însemnată din vară.
Conacul este nu foarte departe de casa lui Levin, care o poate vizita. 

Dunga asta de lumină

 

Dunga asta de lumină care trasează linii albastre pe câmpii,
Care topește apele argintii,
Dunga asta de lumină care trece prin viorile arămii,
Care ucide macii și- i aruncă în vitejii
Dunga asta de lumină înverzită de păpădii
Țintuită de stelele mii

Dunga asta care trece prin cortină în timpul scenei principale

Și îi face pe toți din sală să coboare din zona de maximă fală 
Cu dunga asta de lumină prinsă de inel
Ai vrut să mă însori ieri?

Asimetrii

 Vine în vizită o coardă din liceu. Era frumoasa clasei, deșteapta clasei, talentata clasei. Îmi plăcea, dar își ținea mereu sulița la ea. Nu mă puteam apropia. Mai nimeni nu se putea apropia. Glume, bluesuri, fugăreli pe holuri, da, dar cam atât. Mă oftica, dar o iertam mereu.  Era singură și nebună. Din cauza asta o iertam. 

Într-o zi, hop, se mărită!
Vine cu logodnicul să ni- l prezinte. Mergem cu ea la pic- nic. Bărbatul cu care e o iubește, e clar. Ea la fel. Sunt ofticat pe ei, pe ea, pe el mai ales. Propun pe șestache băieților o ieșire de weekend cu corturile. Vreau să o văd și să o aud. Sunt muzician, am auz bun.
Ei doi stau în cortul albastru, noi în cel verde.
Ne băgăm în corturi târziu, pe trei sferturi beți. Eu, nu. Fumez și îmi las acasă femeia, după un scandal de zile mari, terminat cu amenințări sinucigașe.
No me importa.
Mă interesează mai mult criminala din liceu.
E noapte adâncă, valurile mării foșnesc ușor. Mă strecor afară din cort și mă așez aproape de al lor. Stau încremenit, încrâncenat și complet lucid.
Animalul ei o fute. O aud.
Îmi înfig degetele în nisip la fiecare suspin și la fiecare țipăt înăbușit. Știu și când o sărută și când o iau de la capăt. Undeva, în zare se văd, alburii, vapoarele în radă. Mă uit la ele ca Aristotel la flota pusă în stand- by.
Mă ridic încet, mă îndrept spre mare și intru îmbrăcat. Înaintez până când apa îmi ajunge la urechi. Plâng cu sughițuri. Stau cu respirația oprită. Stau mult. Stau nepermis de mult. Un albatros trece pe deasupra mea și țipă ascuțit. Mă întorc înotând spre țărm, mă dezbrac de haine, le las în fața cortului lor și mă bag la somn. Parașuta unui prieten mă simte, mă învelește într- un hanorac și mă ține în brațe până mi se oprește tremuratul.
A doua zi mergem să culegem scoici. Trebuie să mă răzbun și eu cumva. Vorbesc tot drumul numai cu ea. Bineînțeles, despre orice altceva.

La întoarcere, îmi zice, atingându- mi ușor palmele: - De ce ai așa multe tăieturi?  

-De la scoici, zic eu, privind în zare vapoarele care acum se văd clar.

Indiferent ridicat la puterea indiferent

 

Stau la rând la Cinema.
În fața mea, două grăsane.
Intru în sfârșit, la film.
În fața mea, două grăsane.
Sala plină, mă mut pe un scaun găsit cu greu liber. Filmul începuse.
Lângă mine, în dreapta, un grăsan.
Rezist cu greu zece minute. În stânga mea, un băietan. Mănâncă floricele. Filmul e tragic, e un film despre război, bombe, trupuri sfârtecate, urlete și bubuituri. Tânărul ia cutia de floricele, plină pe jumătate și și- o răstoarnă în cap. O boabă pe jumătate coaptă îmi cade pe haină. O iau și o bag în gură. Îmi sparge un  dinte, scuip floricica și bucata de dinte. Tânărul își șterge cu mâneca obrazul. Se întoarce spre mine și mă privește câteva fracțiuni de secundă. Își culege bucata de sâmbure și o bagă în gură. Morfolește la ea o bucată de timp, pe urmă  o înghite. Nu mă mai pot concentra la film. Plec. Ajung la colțul cinematografului. Aud un fluierat. Mă întorc. Tipul din Cinema. La lumina zilei îl văd, e frumos, își așează bretonul drept peste frunte. Are o aluniță în dreptul buzei. Îmi zice:- Sunt foarte bun.
Eu:- Bun în ce sens?
El:- Bun în toate sensurile. Știu matematică și filosofie.
Eu:- Și?
El:- Cel mai bun sunt la indiferență.
Eu:- Și?
El:- În mod normal, tu ar trebui să îmi fii indiferent, dar nu îmi ești.
Sunt obișnuit să le fiu indiferent femeilor. Dar bărbaților, nu.  Mai ales celor tineri.
Vine aproape de mine și mă ia de braț.
- Hai să îți explic ceva. Eu sunt indiferent doar atunci când vreau. Tu ești indiferent atunci când nu vrei. Înțelegi?
Eu:- Da.
El:- Azi nu îmi ești indiferent. Azi nu îți sunt indiferent.
Aprob.
Bine, zice el, mergem la un alt film și gata!
Eu:- Ok.
Mergem la film și după ce se termină, plec acasă. Îmi pipăi cu limba tot drumul bucata de dinte ruptă, care a devenit brusc ascuțită și periculoasă pentru biata mea limbă, deja ferfenițită

Paternitate

 Dorel face calcule genetice.
Îl întreb:- Vrei să dai la Medicină?
El zice:-  Mă chinui să înțeleg un test de paternitate.
Mr Brasil oprește sonorul televizorului și îl îndeamnă:- Spune!
Dorel:- Cum ne dăm seama cine este tatăl unui băiețel cu ochelari?
Mr Brasil:- Simplu, dacă tatăl poartă ochelari, și băiețelul va purta ochelari. Trebuie căutat tatăl cu ochelari!
eu, confuză:- Bine, dar în zilele noastre majoritatea oamenilor poartă ochelari.
Mr Brasil:- Da, e adevărat, dar nu toți poartă ochelari cu rame de baga. 

Normal

Vine Dorel acasă cu două gagici. Simpatice amândouă. Mi le lasă și pleacă să își facă ordine în dormitor. Le fac cafea și stăm de vorbă toți despre modă. Când discuția degenerează spre starea meteo, vine și ni le ia de pe cap. Intră cu ele în dormitor și iese după câteva ore bune. Le conduce la ușă și le îmbrățișează afectuos. 

Eu și Mr Brasil ne uităm lung după el. 

Îndrăznesc eu:- Cine sunt? 

Mr Brasil:- Ce ai făcut cu ele așa mult timp?

Dorel:- Sunt psiholoagele mele.

eu:- Două? Nu- ți ajunge una?

Dorel:- Mie, da, lor nu le ajunge una.

Mr Brasil:- Dezvoltă!

Dorel:- Mă suspectează că nu sunt normal. 

eu:- Cum?!!! Tu?!!! Ești cel mai normal tip pe care- l știu. 

Mr Brasil:- Să nu exageram. Cel mai normal tip pe care- l știi sunt eu. 

eu:- Da. Așa e. Persoanele de față se exclud. 

Dorel se așează la masă și își împreunează palmele peste tăblie:

- Spuneți și voi: Dacă ai avea două și ai avea de ales cu una să discuți filosofie și cu una să te ....știți voi....să faci prostii, ce ai alege?

Mr Brasil:- Ai alege normal. Să faci prostii!

Dorel:- Vezi?! Exact așa gândesc și eu. 

eu:- Eu dacă aș avea două, aș alege să discut filosofie.

Mr Brasil:- Pentru că tu nu ești un om normal. De aia.

Dorel:- A trebuit să probez normalitatea cu ambele. De aia a durat așa mult.

eu:- Simultan sau succesiv? 

Dorel:- Ce e aici, timpul perceptiv? Normal că simultan. 

Cursuri de demult

 

  Ies de la serviciu. Îmi chem un taxi și mă îndrept spre el. Când să deschid portiera, mă strigă o curvă. Mă întorc. O ilustră necunoscută. Cred că a greșit adresa și mă pregătesc să urc. Aleargă spre mine. Clar, eu îi sunt destinatar. Mă întorc spre ea.
-Bună ziua. Mă mai țineți minte?
Eu:- Nu, scuze. Cine sunteți?
Îmi îndrugă ceva cu niște cursuri făcute acum mai bine de 10 ani. Îmi amintesc cu greu. Făcusem o specializare în IT și într- adevăr, era un curs cu multe femei. Nu o țin minte decât după ce îmi spune că am lucrat împreună la un proiect național. Îmi cer scuze din nou. Văd că se întinde la vorbă, începe să îmi zică de nepoată, că s- a făcut mare, că e la gimnaziu, iar ea are acum un alt statut social. Învârte prin fața mea o verighetă. Taxiul așteaptă.
O întreb cu ce o pot ajuta. Îmi zice ceva cu hipnoza, că nu poate dormi decât pe un anumit serial și are nu știu ce probleme cu conexiunea. O sfătuiesc să sune la firma de cablu, dar se atârnă de viața mea ca un harnașament pe cal. O iau  cu mine în taxi și plecăm la ea. Bărba- su trăbăluiește prin curte, mă salută scurt și oficial. E scund și îndesat. Se potrivesc. 
Îi repar calculatorul în câteva minute, nu era mare lucru, un condensator principal.
Mă pregătesc să plec. Am altele pe cap de la 5 la 6, azi. Când mă întorc spre ea ca să îmi iau la revedere, o văd în chiloți. Rămân derutat câteva secunde. Are o mână la spate. Îmi întinde o cravașa și îmi spune:- Te rog!
Nu stau prea mult pe gânduri. Îi trag două bice pe spinare. Se îndoaie din mijloc și îmi zice suspinând:- Încă!
Nu sunt pregătit pentru așa o despărțire. Dar timpul mă presează. Îi mai trag două peste braț. -Încă, zice ea.
Are părul blond roșcat, nu foarte lung, tăiat drept, stil Nefertiti. O împing spre un holișor și îi bag limba- n gură. Nu vrea dragoste. Îi dă înainte cu cravașa. Mă trage în dormitor și încuie ușa. Încearcă să mă dezbrace, dar nu vreau. O pun să stea în genunchi și în timp ce îi umplu gura, o lovesc pe spate ușor cu biciul. După ce termin, îi trag o curea cu toată puterea. Cade grămadă și începe să plângă. Tremură și suspină înăbușit. Îi văd spatele străbătut de dungi roșii ca al unei insecte de primăvară uriașă. Ies. Chem taxiul. Când să urc, mă strigă bărba- su. Mă întorc și îmi trage un pumn în față. Mă umple de sânge. Ajung acasă cu capul înfășurat în sacou. Scot toată gheața din frigider și mă uit cu milă la sacou. Va trebui să îl arunc.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 6

 Se termină ziua de muncă. Cu părere de rău, Levin se desparte de mujicii alături de care a cosit, încalecă și revine acasă, unde Serghei, enervat de muștele verii, se delectează după masă cu apă minerală și lămâie. Entuziasmul lui Levin îl molipsește și pe el, care toată ziua a lucrat doar cu intelectul, dezlegând probleme de șah. Levin îi povestește întâmplări de la cosit, îi vorbește cu veselie despre oamenii întâlniți. Pe jumătate ironic, pe jumătate afectuos, Serghei își dă seama că Levin are repere clare privind diferențele de clasă, dar experiența prin care a trecut a fost interesantă și a șters multe prejudecăți. E o scenă în care cei doi frați se simt unul pentru altul deosebit de protectori. Serghei îl anunță că a primit o scrisoare de la Stiva Oblonski, fratele Annei Karenina și soțul lui Dolly, prin care îl roagă pe Levin să treacă să vorbească cu Dolly, care era supărată. Probabil se săturase din nou de infidelitățile lui Stiva. Levin află cu aceasta ocazie că este încă în străinătate Kitty. E nerăbdător să o vadă pe Dolly. Se interesează și de starea sănătății Agafiei Mihailovna, care avusese mâna ruptă. 

Iartă - mă

 

  E vară. Soare arzător, nori albi, țărmul plin de pescăruși. Sunt la plajă de dimineață, dorm. În duduie în urechi Queen.
Mă trezesc, mă bălăcesc, mă întorc pe plajă, citesc câteva pagini și adorm iar. Sunt rupt de oboseală, am avut săptămâni lungi și grele la serviciu.
Plaja e plină, copii mulți, mulți adolescenți.
Se înserează și mă îmbrac. Merg să mănânc la un restaurant cu terasă. O coardă îmbrăcată în vernil mă fixează.
Îi fac semn să vină. Se așează la masă și bem vin. Îmi zice că e italiancă, venită în concediu. O ascult și o privesc. E blondă, înaltă și clipește des. E amuzantă oarecum.
Plec cu ea să mă plimb prin stațiune. O încântă fântânile arteziene și sunt destule.
Ne luăm înghețată și mă uit la ea cum o mănâncă. Neutru. Nu- i rău pentru dispoziția mea, semi trează, semi interesată. Merg cu ea la hotel.
Intru în duș să scap de sare și nisip, dar mă răzgândesc. Revin în cameră și o văd așezată pe marginea patului,  butonează telefonul. Mă așez într- un genunchi în fața ei și îi bag mâinile sub rochie. Are picioare frumoase, lungi. Îi ridic poalele rochiei și o mângâi pe coapse și peste chilot. Îmi atinge umerii. Țip. Am pielea arsă de soare, mă ustură atingerea.
-Iartă- mă, zice ea.
Eu:- Nu- i nimic.
E parfumată cu Dolce e Gabbana. Un pic cam mult, după gustul meu. Se întinde pe pat, cu tălpile pe podea. Mă urc pe ea, îmi desfac șlițul și i- o trag. Nu scoate niciun sunet. Nu- mi place.
Mă ridic și plec în baie.
O las pe jumătate dezbrăcată, pe jumătate încălzită. Stau mult sub dușul rece. Mă întorc în cameră în halat. Stă la fereastră și butonează iar telefonul. S- a înnoptat și luminile jucăușe ale stațiunii îmi schimbă dispoziția. Vin tiptil în spatele ei și îi sărut ceafa. Apleacă tandru capul spre mine și vrea să se întoarcă. Nu o las. Îi dau chiloții jos și o pun să stea în patru labe, pe podea. O fut. Se cambrează după fiecare orgasm. Respiră repede și se întinde pe podea. O iau de păr și o mușc de umăr.  Nu zice nimic, dar începe să își miște brațele căutându- mă. Sunt în spatele ei, nu mă poate prinde. O sărut pe omoplați, îi mângâi șira spinării de sus în jos și invers. Are un corp de copil, stă sub mine, mișcându- se ritmic. Ne futem ca adulții, indiferenți și fără chef, aproape plictisiți. Când simt că s- a oprit îmi vâr sexul în fundul ei. Urlă îngrozitor. Întoarce capul spre mine și o mușc de gât. O țin strâns între coapse și o prind de țâțe. Începe să se armonizeze cu mine. Pe braț îmi cad lacrimile ei pe care i le întind pe trup fără milă. Termin. Se întoarce cu fața spre mine și mi se cuibărește în brațe.
O țin strâns. O ajut să se îmbrace.
-Iartă- mă, îi zic, pe jumătate sincer, în timp ce o conduc spre ușă.
Zâmbește.
-Nu- i nimic, spune ea, pășind cu grijă spre lift ca pe un teren abrupt.

Vis cu pescari amatori

 

                       Gustav Klimt 

  Visez că sunt în liceu. E sâmbătă și ne hotărâm să mergem la pescuit pe lac. Sunt mai multe lacuri în jurul orașului, dar nu le știu decât pe cele apropiate. Îi anunț pe ai mei că voi lipsi aproape toată ziua. Primesc cam greu aprobarea, sunt a 12 a, am bac. Noaptea de dinainte dorm puțin și agitată. Dimineața, taică- meu, pescar amator, apare cu o undiță miniaturală, telescopică, complet echipată, cu o cutiuță de râme, mămăligă, ștrot. Mă lasă mască. Sunt pe trei sferturi încântată, spre dezamăgirea lui. Îmi imaginam o pescuire complet sălbatică, cu noi adunând nuiele și improvizând undițe. Taică- meu râde. - Tu crezi că peștii cresc în copaci, zice el.
Plec la întâlnirea cu colegii, în fața liceului. Suntem mulți, nu toți, dar destui.
Mergem cam o oră până la lac, e sub coama unui delușor. Apa e mică la mal, dar nu ne aventurăm. Stăm pe țărm cu undițele în apă. Reușesc să prind doi guvizi. Ceilalți, fie unul, fie deloc. După o oră și ceva, rămânem pe mal numai doi, eu și el, cel mai frumos băiat din clasă. Cel mai golan, provocatorul profesorilor și al colegilor. Sunt puțin intimidată de el, dar mă place. Nu mă cicălește, nu mă jignește. Vorbim despre poezie. Mă simt bine cu el.
De sus, de pe creasta unde ceilalți fac un foc, se simte miros de pește fript. Urcăm și noi. Grătarele duduie de pești adevărați, pești mari, tăiați bucăți și perpeliți. Îi întreb uimită pe băieți:- Ați reușit să pescuiți așa ceva? În așa scurt timp? Mă uit cu milă la undița mea și la punguța cu cei doi guvizi agitându- se în apă.
-Nu, râd ei, am venit cu ei de acasă.
- Pentru orice eventualitate, adaugă o fată.
Mă întorc 180 de grade și pornesc la vale, spre lac. Deschid punga și las guvizii amețiți de cap înapoi în apă.
Mâncăm și ne lăfăiam în iarba prospătă. E mai, flori mici de câmp mă atrag să le culeg, dar mă abțin. Băieții încing un fotbal, ne uităm la ei, facem comentarii amuzante.
Plecăm. Pleacă toți. Rămân singură cu el.
Nu e îndrăzneț cu mine decât în vorbă. Eu cu el, nici atât. Mă aplec să îmi iau rucsacul de jos și când mă ridic, mă prinde de mână. Are părul blond și ochii mari și verzi. Se lipește de mine, mă ia în brațe și își pune capul pe umărul meu. Îl prind de mijloc, îl îmbrățișez. Îmi zice:-
Îmi place parfumul tău.
Eu:- Nu m- am dat cu nimic.
El:- Îmi place parfumul tău care nu e artificial.
Zâmbesc, nu știu ce să zic. Mă sărută. Are buzele cărnoase și tenul neașteptat de alb și fin. Miroase a caramele. Stau amețită cu mâna la gură. Îmi zice:- Hai să îi prindem din urmă!
Incepem să alergăm, ne întrecem. Îmi luxez un picior. Plâng de durere. Mă ia în cârcă și mă duce la baba Gobjila, infirmiera din război, care îmi pune oasele la loc.
Îmi zice luni la școală:- Dacă ți- ai rupt piciorul numai după un sărut, ce pățeai dacă aveam de gând să te fut?
Ridic din umeri. Dăm lucrare la chimie și am mințile vraiște. Profa trece de mai multe ori pe lângă bancă și încearcă să îmi dea câteva indicații. Iau cu chiu și vai un 6. Plec acasă împăturind scrisoarea lui în 1000 de pătrățele și le îndes adânc în suflet. 
Nimeni nu trebuie să știe!

Da

 

  E îndrăgostit de mine unul. E timid și posesiv. Sunt răutăcios cu el, când sunt în societate îl ignor, când suntem singuri îl ador. Are sprâncene stufoase ca o bufniță și e inteligent, chiar înțelept. Citește întruna, citește orice, îmi dă sfaturi și îmi recomandă noi apariții științifice. Știe nu știu câte limbi, iar mâinile lui cu degete scurte și unghii late de afacerist mă încântă. În zilele mele proaste, mă uit la mâinile mele și mi le imaginez lipite de ale lui.
Se păstrează până la căsătorie. Nu știu cu cine, nu are pe nimeni, nu mai e foarte tânăr. Când suntem singuri, vorbește într- una despre familie. Mă face și pe mine să vreau să vorbesc, dar prefer să îl ascult pe el cum aberează despre cel puțin trei copii și despre rețete de zarzavat la borcan. Mereu îmi ține evidența kilogramelor, ba că am slăbit, ba că ar trebui să mai slăbesc. E blând și tandru.
Vin dintr- o vacanță unde am fost, ca de obicei, fără el. Ieșim cu amicii la bere și meci. Stau între ei și mă simt bine. El, într- un colț de masă mă mănâncă din ochi și la fiecare zâmbet al meu, aruncă priviri ucigătoare întregii încăperi. Mă amuză gelozia lui, ceilalți intenționat îl tachinează, toți știu de pasiunea lui ascunsă pentru mine.
Puțin după miezul nopții ne despărțim. Cheflii pleacă acasă cu taxiurile, noi rămânem ultimii. Mă duc aproape de el și îi zic:- Mergem?
El:- Unde?
Eu:- La mare.
El:- Am serviciu mâine.
Eu:- Serios? Lasă- te de el!
Râde încet.
Plecăm. Merg înainte cu jumătate de pas, merg în tăcere și hotărât.
Încearcă să mă descoase cu privire la ce vom face, dar tac și fumez țigară de la țigară.
Plaja e goală. Mergem aproape de dig. Sunt stabilopozi răzleți. Mă opresc lângă unul, puțin mai departe de mare. Îl trag aproape de mine și îl sărut. Ține gura închisă și buzele mele îl ating de câteva ori.
-Facem baie? îl întreb.
El:- Acum?
Eu încep să mă dezbrac. Mă dezbrac complet. Stă și se uită la mine, dar nu face niciun gest.
Plec spre mare. Stau mult. Mă uit spre țărm. Îl văd la mal, fumând nervos. Stau până când îl văd aproape de apă, valurile mici îi ating pantofii.
Ies din apă. Vine spre mine și îmi întinde sacoul lui. Ia- l, dârdâi! Îmi pun sacoul pe umeri și mă reped la el, îi pun piedică și cade pe nisip. Mă arunc pe el și îl pălmuiesc de câteva ori. Încearcă să se apere, fără nicio șansă, sunt călare pe el și îi țintuiesc umerii cu palmele pe nisip. Stă încordat, dar nu fuge.
Îi desfac cureaua de la pantaloni. Îi desfac nasturii de la cămașă, îi arunc cravata făcută sul undeva departe, îi scot ceasul și i- l pun în buzunar, îmi scot unul din cercei, port tortițe și i- l  bag în gură. Stă moale și inexistent sub mine. Îi bag o mână în chiloți. Animalul!
Îl sărut pe gât și îl fac să înțeleagă.
Îi pipăi pieptul păros și îl fac să mă  dorească.
Se ridică și se dezbracă, se descalță și mă prinde de spate. Cad.
E deasupra mea. E tensionat și își  înfige șurubelnița în balamaua mea. O deschide pe jumătate și mă lasă fluturând alb în vântul care mișcă ușor bărcile de lângă țărm .
Deasupra mea, cerul negru e înnebunit de stele căzătoare. Mă linge.
- Ești sărat, zice.
Eu:- Știu. Tu ești dulce.
El:- Mai vrei?
Eu:- Da.

Submisiv

 

M- am cuplat cu unul care are puteri paranormale.
Călătorim prin timp.
Are fantezii cu pălării zburătoare și mă târâie prin epoci în care ele zboară odată cu capetele. Cel mai mult îi place epoca lui  Robespierre. Sunt terminat, dar îl iubesc. E complet nebun, e adorabil în încercarea lui de a mă educa să fiu indiferent la realitatea istorică. Pentru mine, trupurile decapitate sunt chiar vii, pălăriile însângerate sunt chiar însângerate.
Îmi zice:- Nu știu ce să îți mai fac! Ești sub orice critică! Apoi mă bagă sub pelerina lui magică, îmi atinge cu o baghetă creștetul, care e oricum în nori de când îl cunosc și mă duce mereu, dar mereu în păduri neumblate de om.
Se ascunde câteva minute de mine, suficiente ca foșnetul frunzelor călcate de fiare, crengile care îmi ating fața când încerc să mă întorc, când încerc să mă culc la pământ, luna mereu ascunsă în nori, buhele cu ochi criminali să mă bage -n răcori. Sunt ditamai omul și îl aștept ca pe mama în copilărie. Vine cu o șapcă de polițist pe cap. Mereu aceeași șapcă, cu ochii acoperiți de ochelari inutili pe așa o beznă și îmi cere buletinul. Nu- l am, zic. L- am lăsat în mașină.
El, enervat:- Iar! Ți- am zis să- l porți la tine. Ia mai caută- te!
Încep să mă caut, inutil, prin buzunare.
El zice:- Dă- ți jos geaca, să îl caut eu!
Îmi dau jos geaca. Scotocește un pic, o aruncă apoi pe jos.
Caută- te în buzunarele de la pantaloni! Mă caut, n-am încotro. Tot degeaba. Îmi zice, cu lanterna îndreptată spre mine: - Treci jos, pe geacă, să te caut eu!
Mă așez pe geacă. Îmi face semn cu lanterna să stau cu fața în jos și cu mâinile la ceafă. Mă conformez, are șapcă.
Se apleacă și îmi dă să țin lanterna între dinți. Mă scotocește prin buzunarele blugilor.
-Nu cumva ai buzunare și la chiloți?
Eu, prins cu mâța- n sac, zic:- Am.
El:- Dă jos pantalonii!
Eu:- Nu vreau!
El:- Bine. Atunci treci și dă- mi- i mie!
Așa mai da!
Îl dezbrac pe nesimțit și îl pun să îmbrățișeze un frasin tânăr. Îl caut în buzunar la sacou și scot o pereche de cătușe, îi prind mâinile, îi dau blugii jos și îmi pun șapca lui pe cap.
- Ce faci? Mârâie nemulțumit.
-Ți- o trag autoritar!
Mă apropii de el, îmi place mirosul lui, îl mușc de ureche până la sânge și îl fut.
Stă cu obrazul lipit de frasinul tânăr și respiră încet. Eu fac un tămbălău de zile mari până când îmi șoptește:
-Vreau și eu!
 Îi mângâi obrazul plin de dungi de la scoarța copacului, îi scot cătușele și îi pun șapca pe cap.
E polițistul meu, sunt prizonierul lui, poate să- mi facă ce vrea.
Plecăm spre dimineață. Sub pelerina lui magică, cu miros verde, las în urmă eșafodul plin de căpățâni și copacii dărâmați de furtuni.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 5

 

   Continuă cositul, care este și ziua inițierii lui Levin. După micul prânz, între doi cosași, un bătrân și un proaspăt însurățel blond, cu grâu împletit în cosiță, Levin face iar un efort supraomenesc. Se termină toată culmea dealului de cosit și, în schimbul unor sticle de vodkă, cei 42 de cosași lucrează suplimentar până spre seară, cosind și colina Mașkăi.
Experiența este atât de încântătoare pentru Levin, încât ia prânzul alături de țărani, mănâncă terciul lor, bea apă alături de ei și i se pare cea mai gustoasă masă din lume. Oamenii sunt simpli, sinceri, afectuoși și îl primesc cu bucurie în mijlocul lor.
Impresiile sunt puternice și fiecare pas aduce o situație plină de emoție, nouă și interesantă. O zi plină pentru Levin, o zi normală pentru ceilalți.

Cu unele și cu altele

 Dorel stă la calculator și călătorește  îngândurat pe Google Earth. Mr Brasil îi zice:- Ce faci? Iar ai examen la Filosofie?

- Nu, zice el, mă documentez la Logică. 

- Adică? Întreb eu. Ce legătură are Google Earth cu logica? Bine, totul are legătură cu logica, dar nici chiar așa. 

Dorel:- Mă documentez la lecția Clasificarea. Mă informez despre demografia unor țări. 

Mr Brasil:- Așa. Și? Ce cauți? Demografia studiată din spațiu sau spațiul din punct de vedere demografic? Uită- te la un Sf!

Dorel:- Nu. Mă interesează ce se poate face cu niște femei.

Mr. Brasil:- Multe. De exemplu, Socrate le punea să povestească mituri. 

Dorel:- Știu. Și eu am pus unele să facă diverse. Dar până la urmă mi-am dat seama că le poți pune să facă doar două chestii.

 eu: -  Ce chestii?

Dorel:- Cu unele poți face Geografie, cu altele Istorie. 

Mr Brasil:- Atât?!

Dorel:- Cam da. 

eu:- Și arta, literatura, știința? 

Dorel:- Se reduc tot la Istorie sau Geografie. De asta mă uit pe Google Earth, poate dacă îmi schimb perspectiva, înțeleg și alt rost.

eu:- Păi mai e gospodăria. Familia, copiii. 

Dorel:- Astea sunt chestii neimportante. Orice om și orice viețuitoare are ceva gene pentru așa ceva. Nu e rezultatul unui efort personal. 

Mr Brasil:- Am impresia că ai dat iama în colecția mea de filme interzise.

Dorel:- De unde știi?

Mr Brasil:- După cât de suspendată ți-e judecata critică. Numai cine se înțelege pe sine poate să îi învețe și pe alții Clasificarea, nu orice novice.

Dorel:- Adică tu ești mai bun decât ....ea?

Mr Brasil:- Normal. Și cu asta basta! 

eu:- Stai că vreau să te întreb ceva. Eu sunt în categoria femeilor cu care faci Istorie sau cu care faci Geografie? 

Dorel:- Ești varză la Istorie. Te-am trecut la Geografie. 

eu:- Asta ce înseamnă mai exact?

Dorel:- Mâine te iau la plimbare pe motocicletă, să vizităm orașul. Azi plec cu Mr Brasil. El e mai bun ca tine și la Geografie. 

Eu mă uit după ei cum ies ținându- se de umeri din casă și oftez. Asta e. E mai bun ca mine, recunosc. Și nu doar la Clasificare. 

Ploaie în luna lui Marte

 Sunt la un hotel cu prietenii mei. E un hotel central într- o țară unde sunt multe castele. E aglomerat mereu. Am ajuns aseară și stăm toți șase îngrămădiți în aceeași cameră. Într- un pat dorm doi, pe canapeaua desfăcută, ceilalți patru. Dormim cu femeile noastre în brațe ca să încăpem. Nu suntem niciunul dintre bărbați prea subțiri, ele da. Dormim când suntem suficient de amețiți ca să nu ne mișcăm de pe o parte pe alta decât sincronizați. E spre seară. A fost o zi caldă, ne- am plimbat mult. Ceilalți patru sunt jos, în restaurant. Parașuta mea îmi spune:- Îmi place lumina asta de seară, îmi place apusul, așa cum se vede de aici. Avem într- adevăr ferestre mari și în depărtare este portul. 

Mă uit uimit la ea, mereu e tăcută, niciodată nu îmi spune ce- i place. Încui ușa camerei și o blochez cu un dulăpior. Mă duc spre ea, care stă cu ochii lipiți de  geamul unde cerul își schimbă încet nuanța de la albastru deschis spre violet. O ridic în picioare și dansez cu ea. Îmi place să dansez cu ea, are un trup ca un instrument unduios și foarte serios. În depărtare se aud tunete și în câteva minute ploaia ajunge la noi. Cerul e verde și coboară sub nivelul geamului. E întuneric și noi dansam sub apă ca doi delfini.  Se întețește vântul și geamurile încomplet închise se zbat ușor. Mă reped să le închid. Mă așteaptă în picioare în mijlocul camerei, dezarmată și puțin somnoroasă. Încep să o dezbrac. De când am venit aici se îmbracă băiețește, dar azi are o rochie pe ea. Îi dau rochia jos și rămâne în chiloți și sutien. Dansez cu ea. Îi place, e atentă la ritm. Ploaia bate în geam, în același timp cu mișcările noastre. Arunc o privire afară. E semiîntuneric. Lumina albastră a aerului e străbătută de micile scântei ale fulgerului, văd cum crengile copacilor se clatină din stânga în dreapta zgomotos și fără nicio șansă.

Parașuta mea mă ține ușor de umeri și e din ce în ce mai somnambulică. 

O lipesc de singurul perete liber și o dezbrac de tot. Îi prind un picior de șoldul meu și mă uit lung la ea. Mă îndepărtează cu palmele, ca într- o tentativă de apărare. O sărut cât de tandru pot pe nebunia ploii pe care o aud cum trece prin cercevele și picură pe podea. Scot pistolul și încep să îmi împușc animala cu 2000 de gloanțe pe secundă. Țipă încet, țipă tare, ploaia urlă de- a dreptul în urechile noastre, când verzi, când galbene, când albastre.  O târâi îmbrățișați spre mijlocul camerei, o întorc cu spatele la mine și cu fața spre geam și îi prind sânii. O fut din nou, hipnotizat cu ochii spre geamul deschis prin care curge apa ca dintr- o cascadă. Suntem cu tălpile încordate pe podea și pe lângă ele se strecoară crenguțe rupte și bucăți mici de mușchi. Se apleacă în față,  căutând zadarnic un sprijin care să îi țină echilibrul, altul decât mine, dar nu există. Nu renunț la ea, nu renunț la mine în ea, o las să se întoarcă cu fața spre chipul meu și ne sărutăm lung și nebuni. Camera e pe jumătate plină de apă și pe scaune, canapea, masă, dulăpior, fotolii stau cu ochii scânteietori și gurile pecetluite sute de animale marine. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 4

  Gândul omului ca unduirea grâului 

Capitolul începe cu dilema hamletiană a lui Levin: a cosi sau a nu cosi. Se decide, de dragul lui însuși, să cheme mujicii la cosit și să își dea și propria coasă la ascuțit. 

Serghei râde de el și îl întreabă întâi dacă face față fizic, apoi cum văd mujicii amestecul lui printre lanuri.

Levin promite lui Serghei că va mânca acasă friptura de curcan și va bea vinul cel bun, nu împreună cu mujicii- și plecă la cosit. La început, țăranii râd de el, mai cu simpatie, mai răutăcios bărbătește, dar Levin este harnic și prietenos. Secondat de Tit, care simte și ritmul stăpânului și pe cel al mujicilor, și care face dese pauze de ascuțit coasa, Levin parcurge prima parte a primei zile de cosit. Cu eforturi mari și depășindu -și de mai multe ori limitele rezistenței fizice, reușește să cosească aproape în același timp și cam tot atât de mult și "frumos" ca și mujicii. Observă însă că și simplul gând orgolios îi face mâna să tremure și se duce frumusețea pe copcă. Când se făcu pauza mică de masă, Levin porni spre casă să bea o cafea. 

Este și ziua când, printr- un nor întunecos de ploaie, aproape de creștetul lui, Levin simte apropierea de Dumnezeu, dar începe că cârtească, îngrijorat că fânul se udă. Tit îl asigură că e bine când plouă și pentru oameni, și pentru roadele muncii lor. 

Iglesias

 

La pădure

🍁🍁🍁🍁🍁🎼🎼🍁🍁🍁🍁🍁

 Am o mică gașcă de prieteni. Suntem toți patru cuplați. Gagica pe care o am acum e cu fracsu' după ea peste tot. E sâmbătă seara și mergem la grătar, într-o pădurice pe care o știu eu. E la marginea unui campus studențesc, e o pădure privată, pe ici colo sunt pomi fructiferi încărcați de roade, dar nu are nici gard, nici câini de pază. Vin aici adresa și scriu. În mijlocul ei este și o măsuță cu băncuțe, uscate și albite de intemperii și trecerea deceniilor. Mereu plec cu câteva fructe în buzunare, au cel mai bun gust din lume. Le culeg de pe jos, dar sunt întregi și curate ca de pe cea mai înaltă creangă.
Facem un mic foc de tabără și coacem cartofi. E o seară blândă de toamnă, aerul e cald, încă bâzâie albine și sunt fluturi prin aer. Râdem, spunem bancuri, ne îmbătăm. Gagicile se lasă moale pe umărul nostru, ne mai dau din proprie inițiativă câte un sărut pe jumătate indecent.
Mă uit la curva mea, lâncezește scormonind prin jar cu un bețișor. O iau de mijloc și îi zic: Hai! Ea se uită la mine, mirată și zice: Unde? Lasă că vezi tu, îi spun încet.
Fracsu' se uită rapid spre noi și dă să se ridice, aproape aruncându- și parașuta din brațe. Mă întorc într- o poziție de unde mă vede doar el și îi ridic degetul mijlociu. Oftează și se așează la loc. Merg la o țigară, zic. Fracsu' zice:- Da' și noi fumăm!
- Da, zic eu, dar nu ce fumez eu!
Parașuta mea începe să fie emoționată, se cam lasă trasă de mână, mă enervez puțin. O duc câțiva metri mai încolo, nu foarte departe, se aud vocile celorlalți, dacă ciulești urechile, prinzi și câteva cuvinte.
Are pe ea o fustă și un hanorac. E cu ghete în picioare. Mă dezbrac complet și îi fac semn să facă la fel. Începe să mi se opună. O las îmbrăcată. Cu fracsu' lângă ea, nu e doar proastă, e și nebună. Mă așez pe iarba rece și o pun deasupra mea. Îi ridic fusta deasupra mijlocului și îi trag cu o mână chiloții într- o parte și fără prea multe comentarii, mă vâr în ea. E luată prin surprindere, de obicei sunt tandru și răbdător. Îi țâșnește un țipăt din gură, dar îl acopăr scurt cu mâna. O trag aproape și o sărut. Își trage singură hanoracul deasupra sânilor și gluga îi acoperă complet fața. O fut nervos și repede. Gâfâie pe jumătate sufocată în bluză, nu îmi mai nimerește nici obrazul, nici pieptul. Mă enervez, am  mormanul de haine peste gură, o trântesc pe iarbă, mă urc pe ea și o dezbrac de bluză. Râde încet. E relaxată. Mă prinde de gât și își dă jos chiloții. Își desface picioarele și mă apucă de fese. Își ridică mijlocul încet spre mine și închide ochii. Mă detensionez și eu. Aud zgomotele păsărilor de noapte, un cântec lălăit venind dinspre foc. Întorc capul când vrea să mă sărute și îmi nimerește părul. Îmi rupe un smoc de păr cu dinții, pe care mi- l răsfiră pe gât. Un fir îmi nimerește în gură, îl scuip, o scuip. Își linge saliva mea și mă sărută, umplându- mi gura.  O opresc când începem amândoi să simțim gust de sânge. Animala! După ce terminăm, rămânem îmbrățișați câteva minute. Picături mici de ploaie îmi cad pe trup. În brațele mele, respiră încet și cald, are fire de untișor și trifoi în păr și gura ei roșie strălucește în noapte ca o stea necunoscută.