Cum se scrie un dialog imaginar pornind de la un text al unui filosof consacrat.
”Omul
este capturat de un destin creator, într-un sens cu adevărat minunat; omul e în
stare
pentru
acest destin să renunţe – câteodată chiar până la autonimicire la avantajele echilibrului şi bucuriile
securităţii.”(L. Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii)
Gheorghe: Unde ai umblat in timpul examenului de bacalaureat? Nu trebuia sa fii la supravegheat?
Maria: M-a capturat un destin creator.
Gheorghe: In ce sens creator? La propriu sau la figurat?/1
Maria: Într-un sens cu adevărat minunat
Gheorghe: Si ai cedat? Ai fost in stare de asa ceva? In timpul examenului de bacalaureat?
Maria: Omul
e în stare pentru acest destin să renunţe, dar eu nu sunt om, ci femeie cazuta si nu am fost in stare sa renunt.
Gheorghe: Deci
ai renuntat sau nu ai renuntat?
Maria: La inceput nu am vrut, dar m-am gandit ca poate abtinerea de la renuntare este pacat. As fi putut urma sfatul dat de Lucian Blaga, cateodata e mai buna cunoasterea. Dar câteodată chiar până la autonimicire e mai buna renuntarea.
Gheorghe: Deci ai renuntat la avantajele echilibrului.
Maria: Da.
Gheorghe: Sa te poti bucura de bucuriile securitatii?
Maria: Nu, am reuntat si la bucuriile securitatii.
Gheorghe: Mai, fata, nu e bine asa. Trebuia sa ramai numai la supravegheat, nu sa devii un supraveghetor dezechilibrat.
Maria: Da, nenea./2
Gheorghe: Pa.
Maria: Pa.
1.
Conotativ sau
denotativ.
2.
Acest dialog
este dedicat elevilor care inca sufera ca nu le-a picat la bacalaureat Ion,
Rascoala sau Padurea spanzuratilor, ci Blaga, Barbu, Bacovia.
