Rătăciții lumii au suferit în istorie de diverse maladii
Cea mai grea a fost anxietatea de principii
Ea s-a eradicat cu mutarea accentului pe ultimul i.
A urmat anxietatea de axiome.
Matematicienii au fost cei mai pricepuți să ne scape de ea deoarece au arătat că mai există și teoreme, definiții, reguli și norme.
Însă cu anxietatea de categorii este foarte greu de luptat.
Au încercat Platon și Aristotel
Au încercat Spinoza și Descartes,
până și marele Kant a încercat. Nimic, rezultatul a fost nul.
Cel mai greu a fost să se facă diferența dintre femeie și bărbat
Nu se știe de ce, poate pentru că era complet neimportant.
Cel mai torid sentiment l-au avut când s-au apucat de defrișat între esență și aparență
Care dintre cei doi poartă părul în coadă și care îl are retezat?
Din mijlocul unui relații între două noțiuni simple și concrete
au tâșnit din cenușa cuminte a minții două phoenix-uri, una decât alta mai albăstrii
Când s-a pus problema calității, o sută de păpădii s-au răsfirat pe câmpii
Din mii de picături de lichior de anason au curs universuri pline de vrăbii
Unii au zis că este de nevindecat
Unii au zis ca oricum lumea s-a schimbat și ar trebui căutat un tip de anxietate mai emancipat, cum ar fi anxietatea de aștri, piloni și pilaștrii.
Mie mi s-a părut totuși ceva interesant
Datorită ei am învățat că unul și cu unul fac întotdeauna 2. Bine, veți zice, comentariile sunt de prisos,
Lui Riemann i-ar fi plăcut probabil în continuare să fie singurul bărbat frumos.
În ce privește întrebarea, dacă la început a fost mirarea
În cazul meu, să vă spun drept, cea mai bună la gust rămâne floarea.