peisaj. |
”Lui
Afranio, mulțumit de starea presentă a lucrurilor și nepăsător față de nou, i se
opune în fapt inovatorul Cresippo, cititor la zi a tot ceea ce se scria atunci
în Europa privitor la agricultură și bine informat, măcar din auzite, dacă nu
din proprie lectură, despre eseul Pomona
al englezului John Evelyn, teoretician al grădinăritului și al gravurii (care a
trăit în secolul dinainte, și ostil revoluției puritane), care oferise în
jurnalele sale din Italia și Franța o fascinantă imagine documentară a Europei
secolului al VIII-lea, mai ales în măsura în care putea fi cît mai departe de
idealurile estetice profesate în mod implicit de scriitorii de la Il Caffé( cu excepția poate a lui
Alessandro Verri, al cărui iluminism se va stinge, ca să spunem așa, în
preromantismul poeziei ruinurilor) adică marile grădini baroce din Roma și
Frascati. Începea Afranio cu vorbe de admirație, chiar estetice, cu privire la
starea câmpiilor în Lombardia, dinainte de reformele contelui Carlo di Firmian,
care în epoca tereziană a introdus aici cultivarea intensivă: “….de cu totul altceva avem nevoie decît să
învățam precepte despre agricultură. Ne-am născut într-o țară în care agricultura
a atins acea desăvârșire, încat nu mai poate primi nicio îmbunătățire. De vei
încuviința și dumneata că nu există străin care, trecând prin acest stat să nu
exclame: ’’Ce frumoase câmpuri! Ce rodnicie! Ce agricultură extraordinară!” Și
adjectivele frumoase, extraordinară,
referitoare la câmpii, la agricultură
semnifică o mai mare sau mai mică atitudine intențională a personajului
cu intenția de a lauda aspectul unui peisaj agricol unde nu fuseseră introduse subtilitățile
geometrizate care vor fi propuse de Cresippo, ceea ce este totuna cu un elogiu
pe care, cu șase ani mai înainte îl formulase Parini în oda La vita rustica ( Viața rustică)
despre inovațiile în agricultură: “Și tu, țăran harnic,/care pe urme noi
vița/ știi s-o îndrumi pelcând-o/ca salcia plângătoare:/ și tu, care partea
neroditoare/ a pământului tău o vei ști/ lucra cu un meșteșug/ neștiut
părintelui tău:/ tu, prin cântecele mele urmașilor/ te voi face ferice….”
Estetic raționalizator sună răspunsul
lui Cresippo cu considerațiile sale privitoare la modul de a cultiva pomii de rod:
pentru care el socotește dăunătoare spontaneitatea naturală, sugerând adoptarea
de expediente care, țintind să mărească randamentul și să îmbunătățească
produsul, în mod intenționat au artificializat câmpia, răpindu-i peisajului
acea neașteptată varietate pe care Alfonso o lăudase. Și metamorfoza
peisagistică profetizată de Franci anticipează cu mult radicala transformare
adusă în peisajul agricol al unor regiuni italienești de inovațiile
raționalizatoare ale tehnologiei, care, în deceniile trecute, au îngăduit
realizarea acelei industrializări a agriculturii, la care, cu inegalabila
previziune, pe când se ocupa de studii economice, s-a gândit regretatul filosof
Ugo Spirito; asupra acestui subiect polemizând, mi se pare cu economistul agrar
Arrizo Serperi, președintele, dacă memoria nu mă înșeală cumva, al
Georgofililor din Florența.”
(Rosario Asunto, Scrieri despre artă, ghețari și grădini, 1988, p. 15,16.)