dupa parerea mea si Frege ar trebui sa faca parte din programa.

Aceasta este o incercare de a posta pe blog un ppt. continutul este format din imagini pe care le-am cautat pe net si pe aceasta cale le zic thanks celor care le-au pus din pasiune sau interes, asta nu e treaba mea. nu am reusit sa pun ppt, dar am pus doua imagini. e ok asa.

Cum a aparut marioneta?

Cum a aparut marioneta?

Cum a aparut marioneta, sa spuna cine stie.

Eu nu stiu.

Dar stiu ce este singuratatea inca din copilarie.

Cum a aparut prima papusa de calti sau hartie?

Eu nu stiu,

Dar stiu ca mie mama mi-a cumparat vreo zece sau mai bine papusi din calti

Cu maini si cap din ceramica si par din matase. De ce? Intrebati-o voi, eu zic ca din marinimie.

Vedea, probabil la mine ceva.

De ce 10 si mai bine, pentru ca fiecare papusa avea ceva foarte frumos si in acelasi timp nedureros.

Cand , din greseala se atingea de mine, de unul ca tine, de lucruri, in sfarsit, de lume, se spargea.

Nu toata,

v-am spus, numai capul si miinile le avea casante, in rest, caltii, panza, matasea din cozi rezista.

Cu timpul au disparut acele papusi. Din mintea ei, din mana mea

Am ramas din nou eu cu mine.

Mama vedea si intr-o zi mi/a atras atentia ca lumea avea si alte asteptari de la mine, cum ar fi, sa pun mana pe ac si pe ata,

Pe o bucata de panza sau de catifea si sa… imbrac o ….ceva de cauciuc cu membre si cap daca s-ar putea.

Asa am facut prima rochie pentru papusi.

Apoi alta si alta….lumea se invartea odata cu fiecare volan, cu fiecare nasture, cu fiecare raglan.

In sfarist, intr-o zi, mi-a disparut papusa pe/cu care lucram.

Am cautat-o cum o cauta toti oamenii, pintre alte jucarii, prin toale, pe dupa dulap, pe sub pat, peste tot.

mi-am dat seama brusc ca nu am s-o mai am niciodata. Era sa iau foc!

Am plans, am tipat, m/am enervate si am pus mana pe un animal, pe un lup, pe o oaie, pe un cal pe o pisica si i-am organizat, i-am dus la frizer, la coafor, la scoala si la minister si i-am educat. Nu asa, pe sarite, ci sistematic, zi de zi.

Ceva vreme, nu stiu vreu 2,3 ani m-am ocupat de ei. Fratii mei stateau ce stateau si se uitam, uneori mai intrepretau cate un rol mititel,  dar de obicei plecau afara la joaca, la fotbal, la fumat, oriunde era mai putina filosofie.

Pentru ca am uitat sa va spun, eu discutam cu ei, le puneam intrebari despre viata si sens, despre vis si efortul intens. Aceste micute finite de cauciuc rezistau la tortura,  nu se miscau, nu se uitau cu ura, din cand in cand, cand frate-miu venea in viteza sa isi ia ceva de prin casa calca din gresela pe cate una si ea tipa. Dar in rest, nu, erau mute si in celasi timp foarte foarte culte. Unii ar zice ca erau statute, ca erau urate, ca erau obosite, dar de fapt aceste marunte vietati stiau ceva despre mine. Asta a fost cu prietenia mea. Pana la urma o marioneta de calti sau de cauciuc sau de hartie tot te tine ceva, tot mai poti lucre cu ea, tot mai asculta in liniste cate o vorba de-a ta. In ceea ce priveste oamenii, povestea e cu totul alta. Cand este vorba de oameni nu te poti implica. Oamenii sunt fel de fel de persoane, unii sunt blanzi si frumosi ca niste icoane, cu aceia nu prea poti face teatru, dar ii poti desena. Altii sunt artagosi si simandicosi, pe aceia ii poti imita, iar altii, vai, vai daca ti se pune pata, altii sunt de-a dreptul uluitori de talentati, as spune chiar niste elefanti geniali si daca apuci sa stai un pic pe langa ei, nu-I uiti toata viata, da, cu aia poti face orice, poti face regie, actorie, scenografie, marionetarie si alte chestii faine.

Cam asta e idea. In acest moment imi lipseste materia.

Hristos a înviat!

Hristos - Geometru.

ca un arcus
ca un arcus fară sacaz suna azi vocea
ma chema?
ca un crai nou rasarise luna
eu am vazut-o
ea nu ma stia.
ca niste scame
sarite din rame
urcate prin poame
atrase de vame
astazi tipa
undeva, sus, din cateva piepturi
de vrabii, de pasari, de mame
Viata.

Wittgenstein și anti-fregeenii, Introducere

de Howard Wettstein de la Universitatea din California, Riverside
"Nici să nu vă smiorcăiți, nici să nu vă justificați" (citat atribuit lui Henry Ford.)

Când eram student, la sfârșitul anilor 60, Wittgenstein era foarte la modă.
Expresii precum "sensul înseamnă utilizarea" sunt tot atât de rare azi cum sunt cele de tipul: "nu, noi nu vom merge in Iad"  sau ”ar trebui ca numărul necesar de planete să fie maximum șapte."

Atunci mi-am jurat să evit Cercetările filosofice și m-am ținut de cuvânt până când, câțiva ani mai târziu, un prieten a observat acest fapt (și menționez asta în nota 2),  propunându-mi citirea lui Wittgenstein dintr-o perspectivă socială.

Deși dificil și ciudat, textul lui Wittgenstein ar putea fi, am concluzionat fără rezerve, o sursă de inspirație pentru înțelegerea limbii dintr-o perspectivă socială.
Tot atunci a apărut și un al doilea motiv pentru a plonja în Cercetări.
Wittgenstein era deja bine cunoscut, venise cu o noutate în această lucrare și anume, teoria- manunchiului, prin care încercase să ofere o altă variantă a teoriei descrierii numelor. În plus, Wittgenstein s-a opus radical modului de a face din acțiunea de a numi o acțiune specifică doar unui anumit limbaj particular, și acest fapt era deja bine cunoscut.

Un studiu al Cercetărilor si al ideii de ”referință directă” (numire- ostensivă nn. ), mi-ar da ocazia, mi-am zis eu, să observ în ce măsură Wittgenstein a fost anti-fregean, și am făcut acest lucru în mai multe lucrări.

         Imaginați-vă surpriza mea când mi-am dat seama că orientarea spre limbă și limbaj, pe care eu o credeam la Wittgenstein izvorată din altă sursa decât Frege, era o obsesie a acestuia încă de pe vremea când Wittgenstein îl studia.  

Unele dintre cele mai dificile experiențe sociale, atunci când nu înțelegi ceva, este să ți se spună: ”uită-te la asta, vezi ce facem noi și vei înțelege” sau ” nu consecința este partea cea mai importantă dintr-o acțiune”.  Unii dintre contemporanii lui Wittgenstein,  Kripke și Donnellan, au spus ca genul acesta de expresii formează partea centrală a filosofiei lui cu privire la felul cum se formeaza numele noi printr-o experiență socială.
Și când colo, studiind, mi-am dat seama că Frege însuși era una dintre țintele centrale ale  Cercetărilor lui Wittgenstein.
Acest fapt nu mi-a apărut imediat în timp ce studiam, dar l-am observat la un moment dat, când am încercat să înteleg ideea de concept, de limită a unui concept. Frege pusese problema funcției și conceptului. Într-adevăr Wittgenstein adesea îl vede pe Frege drept principalul avocat al viziunilor tradiționale. Wittgenstein s-a opus oricărei rețete impuse de traditie cu privire la felul cum se formează numele, și chiar ideii că între semnificație și denumire este o relație implacabilă, totuși e de necontestat că această problemă a numirii este pentru el una de un interes central, dovadă faptul că și-a bătut atâta capul cu ideea de ”jocuri de limbaj”, ca modalitate universală de obținere a numelor.
Vol. 33, Supplement: Philosophical Perspectives, 13, Epistemology (1999), p.444,445

Traducere de spera cu Google Translate. Acesta este un fragment. Tot textul este o traducere, aproximativa, ca de obicei. 

despre Limba naturală, dupa R. J. Searle

Ce este Limba ?

De John R. Searle

Aceasta este o versiune extinsă a textului prezentat la Conferinţa de la Berlin  din 2006. Sunt recunoscător organizatorilor, în special lui Gunther Abel, pentru invitaţie si pentru ospitalitate. Contrar a ceea ce reiese din titlu este faptul ca eu nu privesc aceast subiect ca pe o bucată terminata. Lucrez inca la ea. Sunt recunoscător lui Dagmar Searle pentru ajutorul si  consilierea pe care mi le-a acordat.


Unele remarci preliminare

I.Limba naturală  

               Cred că este corect să spunem: cele mai mari realizări în filosofie, în ultimii o sută sau o sută douăzeci şi cinci ani au fost în filosofia limbajului. Începând cu Frege, care a inventat această temă, şi continuând prin Russell, Wittgenstein, Quine, Austin şi succesorii acestora pină in ziua de azi, nu există nici o ramură a filosofiei de calitate ”atât de aproape de cer” ca filosofia limbajului. Cred că singura realizare comparabilă cu cele ale marilor filosofi ai limbii este reinventarea de catre Rawls a obiectului filosofiei politice (şi, implicit, prin urmare, a  obiectului eticii). Dar, tocmai aceasta exceptie confirma regula: Cred că filosofia limbajului este partea de sus a realizărilor noastre.
       Tocmai de aceea am sa va spun ca am o mare temere cu privire la acest subiect. Problema este că medicii, în general, nu tratează limba ca un fenomen natural. Acest lucru poate părea ciudat, mai ales ca atât de mulţi filosofi contemporani şi care au scris destul de recent cu privire la acest subiect sunt nerabdatori sa sublinieze caracterul empiric al teoriilor lor cu privire la  limbă. Quine si Davidson sunt exemple frapante al unui empirism puternic în filosofia limbajului. Obiecţia mea fata de aceasta atitudine este că puţini filosofi contemporani care studiaza problematica limbajului nu trateaza limba ca pe o extensie naturala a capacităţilor noastre lingvistice, ci o trateaza non-biologic. Limba nu este vazuta ca un continuu, nici ca o extensie a moştenirii nostru biologice specific umane. (Nici ontogenetic, nici filogenetic, limba nu este vazuta ca fiind in continuitate cu biologia noastra umana) Cred că există un motiv profund, atât istoric, cât şi intelectual pentru care limba nu a fost tratata naturalistic, biologistic. Probabil din pricina ca filosofia limbajului a mers mână în mână cu dezvoltarea logicii matematice. Într-adevăr, Frege a inventat atât filosofia limbajului, cât şi logica modernă. Şi dezvoltarea filosofiei limbajului prin Russell şi lucrarea de inceput a lui  Wittgenstein au fost foarte mult văzute ca aplicări ale lingvisticii la  logica matematică. Chiar şi mai târziul Wittgenstein, precum și Austin, ambii opozanti împotriva unui logicism excesiv deja prezent în filosofia limbajului, nu vedeau limba ca pe un fenomen biologic natural.

       Nu este greu de crezut că limbajul este o extensie a capacităţilor biologice, dar dacă prin "logică", ne referim la sistemele formale de tipul celui dezvoltat de Frege şi succesorii săi, atunci logica nu este cu siguranță  un fenomen biologic. Dimpotriva, preocuparile de biologie umană sunt cu mult mai vechi decat cele de logică, istoriile celor doua nu au un început concomitent, ci decalajul dintre ele este enorm.

Ceea ce propun eu aici este un studiu despre limbă ca fenomen natural. A privi limba din punct de vedere natural, biologic.  
     Primul pas ar fi unul căruia i s-au opus mulți filosofi și anume acela de a vedea sensul lingvistic, care este dat de relația dintre propoziţii şi actele de vorbire, ca pe o continuare a formelor biologice fundamentale intenționale (voluntare), dintre care fac parte: credința, dorința, memoria şi intenţia, şi pentru a le vedea pe acestea la rândul lor ca fiind determinate de evoluția unor fenomene tot intenționale cum ar fi percepția și voința în sine. Printre formele fundamentale ale intenționalității, cele mai primitiv - biologice, împreună cu foamea, setea şi dorinţa sexuală, sunt percepţia şi intenţia acţiunii. Având în vedere percepţiile şi acţiunile, animalele au capacitatea de a-și forma amintiri şi a avea tendințe, intentii, așteptări,  precum și alte forme de intenţionalitate, cum ar fi teama, furia şi agresiunea. Cred că ar trebui să vedeţi bazele biologice ale limbii în intenţionalitatea prelingvistică. Întrebarea noastră este: Cum ar putea animalele, aflate în posesia unor forme prelingvistice de intenţionalitate sa determine evoluția limbii? Nu ştim, de fapt, modul în care limba a evoluat, şi în lipsa unor dovezi fosile nu ştim exact cum a evoluat, dar ştim că a evoluat, iar noi ar fi trebuit cel puţin să fim în măsură să răspundem la întrebarea: Cum ar fi putut aceasta evolua?
Vreau să subliniez faptul că această abordare este destul de diferită de abordările standard. Davidson, de exemplu, a crezut că numai o fiinţă care are limbaj poate avea anumite tipuri de acțiuni intentionale cum ar fi: convingerile și dorințele. Cred că el a înțeles limba exact pe dos de cum o fac biologii. În timp ce animalele au întâi percepții și pe baza acestora dezvoltă acțiuni intenționale și apoi un mod de comunicare printr-un limbaj specific, la om este așa: se pleacă, nu de la percepție spre limbă, ci de la limbă spre percepție. Anumite specii de animale au percepţii, din ele derivă capacitatea de a acționa și devin apoi capabile de așteptări și intenții, dorințe pe care și le exprimă printr-un limbaj specific speciei.
Scopul acestui articol este de a explica unele dintre caracteristicile esenţiale ale limbajului uman, şi voi sublinia mai ales acele caracteristici ale limbii, care se referă la om și societate. Notă:  am spus "Ce este limba?" și nu "Ce este un limbaj cum ar fi franceza, germana sau engleza?" Aici nu-mi propun să respund la întrebarea: ce face ca o limbă să fie distinctă de alta, ci mai degrabă mă preocupă ceea ce au toate în comun. Una din temele mele principale va fi să evidențiez faptul că, atât filosofia limbajului, cât şi lingvistica au tendinţa de a subestima, și chiar de a trata eronat rolul societăţii şi al convenţiilor sociale. Disciplina științifică ce se preocupă de societate în genere, Sociologia, tinde să subestimeze și chiar să greșească atunci cand prezintă rolul special al limbii în societate. 

Voi preciza, din nou, ca limba este esențialmente un fenomen social și spun aceasta nereferindu-mă la istorie, ci la faptul că societatea umană este în primul rând o societate lingvistică. Cheia de legătură dintre limbă şi societate este noţiunea de deontologie, o noţiune care implică angajamente de diferite tipuri, despre care voi vorbi mai târziu. Limba, din motive pe care voi încerca să le descriu, necesită o deontologie, şi deontologia introdusă de limbă face ca societatea și civilizatia umană să fie posibile.
Una dintre întrebările esenţiale abordate în această lucrare este aceasta: Deoarece comunitățile de animale sunt diferite de comunitățile umane, care dintre aceste diferenţe sunt importante și, mai exact, ce diferențe sunt esențiale pentru apariția și evoluția limbilor umane? 
 

                                   II. Limba ca fonologie, Sintaxa și semantica
 
              Este o informație standard, prezentă în aproape orișice manual, aceea că anumite limbi, cum ar fi franceza sau germana, sunt formate din trei componente: o componentă fonologică, care determină modul în care cuvintele şi propoziţiile sunt pronunţate, o componentă sintactică, care determină ordinea cuvintelor şi morfemelor în propoziţii, şi o componentă semantică, care atribuie un sens sau o interpretare cuvintelor şi propoziţiilor. În unele lucrari didactice mai sofisticate se spune că ar trebui să existe, de asemenea, și o componentă pragmatică, care nu este o componentă a unei anumite limbi, ci mai degrabă, ea prezintă anumite constrângeri privind utilizarea limbii şi nu este inerentă unei anumite limbi, nu există anumite constrângeri pentru franceză și altele pentru germană, ci, în genere este vorba de faptul că sintaxa franceză este doar franceză, iar cea germană este doar germană. ??

Pentru scopurile noastre, putem ignora fonologia, deoarece nu este esenţial să ne ocupam de limba vorbită. (Este important, totuşi, ca orice limbă, indiferent dacă este vorbită sau nu, să ne-o imaginam ca rostibilă. Uneori se spune că oamenii cred în cuvinte. Excepţie e cazul în care se vorbeste fără ..... ceea ce nu este adevărat ) Oamenii cred că imaginile se formează datorită cuvintelor și că între imagini și cuvinte este un raport similar raportului logic dintre semantică și sintaxă. Ceva simplu, dar crucial.  Sintaxa – semantică se  organizează în conformitate cu trei principii: discreția, compoziția și creativitatea.  

• Discreția este acea caracteristică prin care elementele sintactice îşi păstreaza identitatea în cadrul diferitelor operaţiuni sintactice. Astfel, de exemplu, atunci când se realizează o construcție semantică de un anumit fel, cuvintele (şi morfeme) nu-şi pierd identitatea lor. Spre deosebire de coacerea unui tort, în care ingredientele sunt modificate atunci când sunt amestecate, atunci când formulăm o teză, putem păstra ideea și o putem expune folosind fie opt cuvinte, fie douăsprezece cuvinte, dar nu putem totuși formula o teză în care să avem  nouă cuvinte și jumătate.
• Principiul Compoziţionalităţii este atât sintactic, cât și semantic și el devine o proprietate a limbajului. Din punct de vedere sintactic, un element complex, cum ar fi o frază, este alcătuit din elemente simple, cuvinte şi morfeme, în conformitate cu normele de formare a limbii respective. Din punct de vedere semantic, sensul unei propoziţii întregi este determinat de sensurile elementelor simple, cărora li se asociază împreună cu structura sintactică a frazei. De exemplu, intelesul tezei: "Ioan iubeşte pe Maria" este diferit de cel al tezei: "Maria iubeşte pe Ioan", chiar dacă ambele propoziții au aceleași elemente, deoarece elementele sunt aranjate în mod diferit în propoziţii.
• Principiul generativității, creativității se referă la faptul că operaţiunile sintactice ale limbii permit vorbitorilor să creeze, să genereze un număr nedeterminat de fraze noi. Nu este, strict vorbind, nici o limită superioară pentru numărul de propoziţii în orice limbă umană naturală. Din acest punct de vedere limba este infinită. Acest principiu este interesant din punct de vedere teoretic și după părerea mea, insuficient valorificat. De el se leagă acel lucru de care am amintit mai sus și despre care v-am spus că implică o deontologie. Deontologia este esenţială pentru natura limbajului uman și am să vă explic imediat cum și de ce. 
  

                                                                   III. Societate și Limbă 

           În lingvistică şi filosofie nu există o concepţie unanim acceptată cu privire la limbă, și nu există nici o unică teorie în ştiinţele sociale ale societăţii. Cu toate acestea, mi se pare ciudat faptul că, atunci când se discută despre societate, pe traseul: Aristotel - Habermas, se înţelege radical greşit rolul limbii în formarea societatii, deoarece întrebarea care trebuie pusă nu este:  Cum a apărut societatea și  cum și-a făcut omul organizații, cum a dezvoltat limbajul? Teoreticienii socialului nu pun întrebarea : ce este limba?, ci o presupun inerentă omenescului și trec mai departe. Și eu cred că eroarea vine de la felul în care este pusă în corelație societatea cu ideea de contract social. Teoreticienii acestuia spun: există ființe care au o limbă comună , ele ar putea forma o comunitate/societate bazata pe contract social. Cand de fapt problema este astfel: deoarece aceste ființe au o limbă comună, se presupune deja ca ele au un contract social.

 ( Aceasta este prima parte dintr-un articol al lui John Searle despre limba naturala. Daca am sa pot, am sa pun pe blog si restul articolului. El este in limba engleza in original si l-am tradus cu Google Translate. ) Articolul se numeste ”What is Language? ”

scopul acestei incercari este sa îmi culc pisicile, unu, si doi sa ma mai clarific si eu cu niste chestii din logica si sociologie si filosofie.

• cine se pricepe la Searle, poate sa imi lase comentarii folositoare si ii multumesc anticipat pe aceasta cale.