Oiţa şi păstorul

Scena 11 bis


-Să îmi iau pantofii negrii?
-Sunt frumoşi, ia-i.
-Au şi talpa joasă, putem să ne plimbăm prin pădure.
-Ia-i.
-Virgil, tu crezi în lentilele de contact?
-În ale mele, da
-Fiindcă sunt albastre.
- Să nu uiţi umbrela.
-Plecăm?
………………………………………………………
-De ce eşti aşa?
- A început ploaia şi n-am putut deschide umbrela imediat. O femeie m-a ajutat, spunea că mă cunoaşte.
…………………………………………………………………….
- Tu cum te simţi? Tot aşa?
- Ca o uşa ruginită? Nu. Eu mă simt ca o buturugă bătrînă, traversată de furnici şi plină de muşchi.

………………………………………………………………………………………..
- Vrei?
- Nu ştiu, nu prea am chef.
- Hai la un film.
- European ?
- Nu. Asiatic.
- Bine. Hai.
- 2 bilete.
- În faţă, în spate? E sala aproape goală, desi e sărbătoare şi ne aşteptam să vină spectatori.
- La mijloc.
- Ai văzut-o?
- Pe plasatoare?
- Da. Se uita ciudat la noi. Oare de ce?
- Tu pari că ascunzi în buzunar bombe.
- Şi tu că mi le găseşti.
- Începe.
- …………………….
- Te-ai aşteptat la aşa ceva?
- Un sf despre oieri? Nu. Deşi în sf-uri sunt adesea cornute….
- Trebuia să îl luăm la film cu noi pe Roland. El ştie multe despre oi.
- Hai să mergem la Fondul plastic. Vreau să îmi cumpăr tuş.
- Pentru ce?
- Pentru naplanul roz. Mîine completez textul. Armela a reuşit să facă traducerea.
- ………………………..
- Bună ziua.
- Bună ziua. Ce faci aici Roland?
- Vreau să cumpăr un fluier. Sau un flaut.
- De la Fondul plastic?
- Ţi-am spus eu! Numai la oi se gîndeşte.
- Pentru cine iei fluierul?
- Pentru iubita mea. Iubita mea, senină altădată,
Este-mbufnată... Nu mai pot s-o-mpac.
Nu pentru câte-i fac e supărată...
E amărîtă pentru ce nu-i fac.
- În sfârşit, mi-am dat seama ce-l deosebeşte pe om de necuvântătoare: grija zilei de mâine.
- Aveţi fluiere?
- Am avut. Dar de cînd s-a schimbat vremea, maşina nu mai ajunge să aprovizioneze.
- Vine de departe?
- Da. Din Ungaria.
- Aveti tuş?
- Negru?
- Da. Negru. Ca cerul gurii de lup.
- O sută de înţelepti fac laolaltă cît un nebun şi o sută de mieluşei cît un lup. Crezi asta?
- E o expresie politică. Antidemocratică. Aristotelică.
- Democraţia este arta de a te aşeza de acea parte a poporului şi de a tunde lîna în mod festiv în numele lui, dar spre avantajul cîtorva buni păstori.
- Îmi place asta cu a tunde lîna în mod festiv. Nu poţi cumpăra o pereche de foarfeci? În loc de fluier? Sau de flaut?
- Şi să mă acuze de vederi de stînga? Iubita mea e apolitică.
- Foarfeci avem.
- Bărbatul e focul şi femeia cîlţii. Eu zic că merg mai bine foarfecii.
- Îmi trebuie un fluier.
- Ninge. Plecăm?
- Nu, nu plecăm. Îmi place cum ninge.
- Stai că mă sună Bertrand.
- Bine.
- Auzi, Roland, ce spune Bertrand: În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte pînă cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negîndită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie. Politica foloseşte mereu la masă toate tacîmurile?
- Nu. Doar cuţitul şi furculiţa.
- Despre asta era vorba şi în sf.-ul pe care l-am văzut.
- Eu vreau un fluier. Un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi,
melodii veşnic noi suflînd peste ele.
- Bună, Roland! Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cîntece nepieritoare.
- Iubita ta! ce coincidenţă!
- Ce faci aici?
- Te căutam.

scena 11, Umbrela

-Opreşte puţin, am văzut pe cineva.
- Nu pot aici, e trecere de pietoni.
- Hai că pleci repede.
-Bine, coboară.
-Salut, Dorel.
-Salut, ce faci? Unde te duci?
-Să cumpăr o umbrelă.
-De ce? Nu plouă.
-Vreau să fac un cadou. Am o prietenă, Silvia şi m-a anunţat că va fi o ploaie torenţiala în zona unde locuieşte.
-Şi tu vrei să îi iei o umbrelă….
-Nu ştiu dacă am să găsesc.
-Ce anume? Umbrele. Sunt sigur la Anita.
-Îmi trebuie mai rezistentă.
-Sunt de toate felurile.
-Să reziste la banane. Ploaia pe care a anunţat-o prietena mea e o ploaie de banane.
-Banane banane, banane babane
virgule aerate ca niste naplane. ….
În dansul senin vocale senine, uşoare ca balonul în aer....
- Poate trebuie să fac o umbrelă la comandă.
-Unde stă? În ce regiune?
-Pe Marte.
-Atunci poţi să îi spui să vină pe pămînt. Aici fenomene de tipul ăsta sunt rare sau deloc. Pe strada mea n-a plouat niciodată cu fructe sau legume.
-E cam încăpăţînată. Deocamdată să văd cu umbrela. Tu ce faci?
-Dau o petrecere. Poţi veni, dacă vrei. Invit-o şi pe Silvia. Mîine la 5. Dacă va avea umbrelă, va putea merge oriunde fără probleme.

Scena 10, Caravanserai

-Salut, Ezdra.
-Ciao, Armela.
- Unde mergem?
- La etajul 2 e magazinul de perdele. Am fost ieri în recunoaştere. Sunt trei vînzătoare.
- E uriaş, cît un caravanserai.
-Stai să vezi cum e înăuntru.
-Ce fel de perdele vrei?
- Nu ştiu încă. Ceva ca salcîmul şi alunul…safir limpede, cobalt, cianină.
- Aveţi perdele?
- Avem. Aici, de jur - împrejur. Avem lemn de şato, copastiile, lemn de magnolie….
-Cer albastru, butuc de liliac, aripă de libelulă.
-Ezdra, să stăm jos.
- Să stăm. Aici se spune o poveste. Ca un val de mătase ce flutură pe un perete,
Ea păşeşte pe o alee din Gradinile Kensington.
-Asta vrei?
- Da, mă aşteaptă pe mine.
-Îţi cîntă?
-Uneori.
-Du-te la casă şi plăteşte. Te aştept aici.
-Mersi, Armela.
-N-ai pentru ce. Să nu pierzi bonul.

Scena 9, Yniά

- Eşti cu farul pe bătaia lungă?
- Da, ce crezi?
- Abia se vede. Îţi bagi degetele în ochi.
- Mai e un pic.
- Dă muzica mai încet, mi se pare că dacă e linişte, văd mai bine.
- N-am mai trecut o dată pe aici? Parcă recunosc copacul ăsta.
- I-o fi plantat pe toţi acelaşi pădurar.
- Nu, serios, te-ai uitat bine?
- Am un simţ al orientării perfect, acum o luăm la dreapta. Deja e mai lumină.
- Da, se termină pustietatea. Uite, se văd oameni.
- Castelul e înainte.
- Hai, dă muzica mai tare, mi-a venit inima la loc.
- …………………………………………
- Buna seara.
- Bine aţi venit la Yniά !
- Aveţi locuri?
- Doriţi cu vedere spre lac sau spre munte?
- Nu contează, e noapte. Ne culcăm cum ajungem în cameră.
- Poate vreţi să beţi cafeaua în balcon dimineaţa.
- Nu, o să coborîm.
- Camera 89.
- Mulţumim.
- Auzi, Mendoz, oare mai e cineva în castel, nu prea e mişcare.
- Am văzut eu patru ameţiţi urcînd de la bar.
- Da, uite şi o doamnă cu perna sub braţ.
- Îsi caută patul, poate.
- Tu ce pat vrei? Din dreapta sau din stînga?
- De la uşă.
- Bine. Ce-i aşa grozav la castelul Yniά?
- O pendulă. Are cifrele intercalate, după 3 vine 7, apoi 4, apoi 9 şi tot aşa….
- Şi mai ce?
- Un manuscris tibetan. Despre yoga.
- Nu găseşti pe net?
- Ba da. Dar nu e acelaşi lucru.
…………………………………………
- Hapciu! Hapciu!
- Noroc!
- De la manuscris. E plin de praf. Praf vechi, cine ştie de cînd, mii de ani.
- Manuscrisul a scăpat de la un incendiu. E praf de cenuşă.
- Acum am şi eu ceva cenuşă în nări şi în plămîni. Păzea, că mă aprind!
- Dorel!
- Da. Uite aici o poză.
- Ce poză?
- Cu naplanul.
- Naplanul roz? Pe bune? E o miniatură?
- Da, uite are tot mesajul, e întreg.
- Super! Poţi să memorezi litera? Ultima literă?
- Nu ştiu, încerc.
- Stai că o desenz pe palmă.
- Nu ştiu dacă se poate, ăştia au camere peste tot. Şi senzori, nu poţi face nimic, nici poze, desene, nimic.
- Hai că am reţinut-o.
- Mergem?
- Da.
- Chiar că e interesant ceasul! Am intrat în castel noaptea şi acum e tot noapte. Parcă nici n-a fost zi.
- Păi după ora 7 vine 4 dimineaţa sau 4 noaptea.
- Or fi uitat să-l întoarcă.
- Nu ştiu. Hai să mergem, prindem răsăritul pe lac. Ţi-am zis că e grozav.
- Cum ajungem acolo. Nu e drum pentru maşină?
- Nu ştiu, vedem, Incertitudinea este o margaretă ale cărei petale le putem smulge neîncetat.

Scena 8, Traducerea

-Cine e?
-Eu, Armela.
-Imediat, stai că deschid acum. Salut.
-Salut. Ce faci, eşti singur?
-Da.
-Am venit să te ajut cu traducerea.
-Bine. Dă-mi haina să ţi-o pun pe un scaun.
-Mersi.
-Vrei un ceai? E de măceşe. Îi place lui Dorel. El cumpară mereu. A ajuns să îmi placă şi mie.
-Da, mersi.
-Dacă mai vrei zahăr….
-Mersi. Uite dicţionarele. Ăsta e de tibetană. Ăsta e de bulgară.
-Crezi că ne trebuie şi de bulgară?
-Sigur, cel care a avut ultimul naplanul roz era un bulgar plecat în Tibet. El nu şi-a uitat limba. Citea literele din tibetană şi le gîndea în bulgară. Dorinţele lui erau bulgăreşti.
-Ce situaţie friguroasă!
- Te cred. Uite, vezi A –ul? E accentuat, ca în bulgară. În tibetană e suav, ca şi cînd n-ar fi. Deja poţi gîndi B-ul, plecînd de la el. În bulgară e trîmbiţat: uite ce A mare sunt eu!
-E un A yin.
-Da, în bulgară, A-ul e mereu yin. In tibetană e yang.
-Atunci, după abisal ar urma boreal, nu?
-Asta în bulgară. În tibetană ar fi coral.
- Tibetana e mereu cu un pas înainte.
-Da. Cît e ceasul?
-Cam 4.
-E tîrziu, te las. Ezdra vrea să îşi cumpere perdele. Eu îmi dau cu părerea, mă crede expertă. Pa.
-Pa.
-Şi nu uita, …. Să scriu cuvîntul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvîntul neprihanei!
Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi ?
-Asta inseamnă în traducere?
- Nu, asta mi-a spus Ezdra să-ţi transmit în semn de salut.
- Mulţumesc. Şi eu îi transmit salutări! Succes cu perdelele!
-Ezdra, vin la magazin! Noi avem aceeaşi sevă şi aceeaşi rădăcină,
Aşa că, hai, să facem comerţ.

Scena 7, Batista

- Unde mi-ai pus batista?
- Nu ştiu, n-am umblat cu ea.
- Minţi, sigur mi-ai luat-o tu. Mereu faci chestii din astea.
- N-am luat-o.
- Uită-te prin buzunare.
- Nu e, n-am luat-o.
- Şi la jiletcă? Te-ai uitat în buzunar la jiletcă?
- Na, îl întorc pe dos; nu e, ţi-am zis, n-am luat-o eu.
- Othello, Othello….
- Nu-mi mai zice aşa, mă enervează.
- Da cum vrei să-ţi zic?
- Cum mă cheamă.
- Şi cum te cheamă, hai zi, hai să facem cunoştiinţă.
- Mă cheamă cum mă chema şi înainte.
- Da de unde! Nu te cheamă aşa. Dacă te-ar chema aşa, ai auzi cînd te strig, da tu nu auzi. E clar că ţi-ai schimbat numele. Ai făcut-o singur, pe furiş şi nu-mi spui ca să nu te chem cumva.
- Eşti nebună!
- Normal. Cine ar sta cu cineva pe care nu ştie cum îl cheamă. Şi asta de ceva vreme, cît avem? Două luni? Doi ani?
- Lasă-mă-n pace cu prostiile. Am treabă.
- Ce treaba ai, să şterpeleşti batiste?
- Ţi-am zis că n-am luat-o. Ai dus naplanul roz la croitoreasă?
- Ce croitoreasă? Tu trebuia să-l coşi. Croitoreasa nu ştie tibetană. Ce să facă, să-ţi coase pe el o doină de jale? Nu l-am dus, bate-ţi tu capul.
- Bine. Am să mă gîndesc, am să caut pe cineva care se pricepe. Eu nu ştiu chiar aşa bine. Uite ce spune Confucius: Când stingem focul, unde se duce lumina?
- Îmi place mai mult asta: Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo.
-Cam aşa şi cu batista ta din buzunarul meu.
- Batista mea nu e o pisică neagră.
- Sigur ca nu e, dacă ar fi, ar mieuna şi am găsi-o imediat. Ia-du-te şi fă un ceai! Mi-e puţin sete. Şi mă doare şi capul.
- Mă duc. Mă duc. Să-ţi aduc o aspirină?
- Da. Dacă eşti draguţă.
- Uite. Iţi curge nasul?
- Puţin.
- Ia o batistă, uite, batista mea. Era în buzunar.

Scena 6

Luna în ceaţă

-Auzi, Dorel? Crezi că luna merge singură sau pămîntul merge şi cară şi luna după el?
-Păi merg amîndoi, da luna e mai rapidă.
- De unde ştii?
- Uite, vezi. Noi stăm aici de juma de oră şi ne conofăim să punem două genţi în portbagaj şi luna deja a parcurs o bucată de cer. Era la bordul maşinii şi acum e în urma ei.
- Asta înseamnă ca noi, deşi încă ne îmbarcăm, suntem deja pe drum.
- Da, ai dreptate, am trecut de Fabrica de zahăr. Pînă acolo e drumul cel mai lung. Hai, urcă! Vine partea frumoasă, pădurea.
- Îmi place cînd ninge. E aşa, ca o exteriorizare. Natura se exteriorizează.
- Ea se exteriorizează mereu.
- Nu, cînd ninge e mai mult. E ca o simpatie pentru destinele oamenilor. Ceva de genul, nu sunteţi singuri, şi eu ning, nu numai voi…..
-Oare de ce au ăştia casele roz? Nu e cam ţipător?
- E optimist. Ca naplanul roz. E ca o dorinţă.
-Serbetul e optimist, spuma de căpşuni, şampania. Dar casele?
- Poate stă unul căruia îi place şampania….
-Da. Mi-ar prinde bine şi mie o şampanie.
- Pe frigul asta? Aşteaptă să ajungem.
-Dă mai tare, îmi place melodia:
„ luna în ceaţă, sus în vîrf de brazi
nostalgia mea în defazaj
Na na nah… azi îţi spun să cazi
În braţele mele ……………...aaaaa”
……………………………………
- Auzi, Mendoz?
- Îhî.
- Crezi ca luna ajunge înaintea noastră? Sau merge o dată cu noi?
- Depinde cît de proşti suntem. Ea e foarte deşteaptă. Nu face umbră pămîntului degeaba….chiar cînd e în ceaţă.
- Mă cam enervează! Îmi vine să ţin cu pămîntul.
- Normal. Toată lumea ţine cu pămîntul.
- Mergem toată noaptea?
- Da. Să prindem răsăritul. Să vezi ce cer roz!

scena 5
43,67

-Cum poţi să stai aşa?
- Adică la 45 de grade?
-Da, cum poţi?
- Face parte din contract. Nu mă angajau ăştia dacă nu puteam. Stau în vitrină cu o mînă în buzunarul de la pantaloni şi prezint gecile de sezon, cîte două geci pe zi, culori diferite.
-Eu n-aş putea. Abia pot sta într-un picior cîteva secunde, poate un minut….
- Pot să te învăţ, dacă vrei. E o chestie de perspectivă, de fapt. Înclinaţia e o chestie de perspectivă.
-……………..
- Trebuie să ţii piciorul stîng mai încordat.
- E la maxim
- Nu e. Am măsurat unghiul. Iese 43,67. Trebuie să fie 45.
- Asta e, nu am să prezint gecile de sezon în viitorii ani.
- Nu se ştie. Exersează. Vezi?
- Ce?
- Acolo pe creangă!
- Cîrpa aia?
- Nu e cîrpă. E naplanul roz. Du-te şi adu-l.
- Ai înnnebunit! E sus. Şi ce să faci cu zdreanţa aia?
-Du-te! Eu nu pot pleca de aici, am tura pîna la 10.
- Bine, mă duc. Dar tot cred că te-ai ţicnit!
- …………….
-Te-ai julit?
-Puţin, la obraz. Nu e mare lucru. Scrie în chineză ceva pe el.
-Nu e chineză, e tibetană.
- Ce scrie?
-„Fukuyama e-n Nirvana. Rîul se dezgheaţă, şi inima mea….” Nu se mai înţelege, s-a şters o literă….
-Ce-o însemna? Poate e o poezie. Un haiku.
-E o dorinţă.
-O rugăminte.
-Auzi, Mendoz, mergem cu maşina sîmbătă undeva?
-Unde?
- Vreau să văd castelul de la Yiniά.
- Mergem. Sîmbătă am liber.