trandafiriu

trandafiriu amurg de toamnă

curge lumina ta peste rozele singure

mustesc frunzele

din adîncuri sloiurile se topesc în petalele tinere

o pasăre neagră duce pămîntul pe aripi

zefirului i se face frig

într-o casă departe

într-o sobă fierbinte

arde o scrisoare de dragoste

cerul e plin de ghilimele

de vulturi, sticleţi şi o pitulice

rîndul 11, locul 5

Am primit de la Radu o leapşă despre filme. Mulţumesc pe acestă cale şi pentru cinemateca online.

1. O scenă de film care te face să plângi.

Deci mă apucă plînsul la tot felul de filme. În copilărie plîngeam la filme coreene. La cele indiene reuşeam să rezist. Dacă plînsul ar fi o chestie deliberată şi aş putea alege la ce scenă să sară cămaşa de pe spectatorul care sunt eu, aş plînge mai curînd la scena revederii decît la cea a despărţirii.

2. Un film pe care îl deteşti.

Mă enerveaza multe, unele cu eroi civilizatori, cu molime şi alte invazii din care scapă doar doi,  filmele lui Mungiu. Acum îmi vine în minte “Braveheart”. Nu ştiu de ce.  Mi se pare culmea de siropos. 

3. Un loc pe care l-ai văzut într-un film şi pe care ai vrut ulterior să îl vizitezi.
O peşteră, deşertul, Polul Nord. De fapt le-am şi vizitat de cîteva ori. 

4. Cea mai pasională experienţă cinematografică pe care ai avut-o.
Se făcea ca eram într-un film de Kim Ki Duk... 

5. O secvenţă pe care o iubeşti, povestită în câteva rânduri.

 La punctul asta mi-e cel mai greu să răspund. Îmi plac anumite flash-uri, dar care luate din context îşi pierd sensul şi devin ininteligibile.  Îmi place scena din “La strada” cînd Giulietta Masina caută furnici pe marginea drumului. Îmi amintesc că era ceva cu o fugă de acasă.

6. Cea mai lungă vizionare din viaţa ta. Cât a durat. Ce filme ai văzut atunci.

Prin ultimii ani de facultate făceam cu indivizii cu care stăteam în cameră cîte un maraton cu filme la video. Începeam să ne uităm dimineaţa, unii adormeau la un moment dat, se trezeau, se uitau în continuare, şi tot aşa o zi, două. Ziua începea cu filme soft şi se termina cu filme la care eu mă plictiseam în primele două minute, dar alţii le considerau educative. Am văzut atunci filme de Bergman, multe desene animate şi foarte multe prostii.

7. Autorul de cinema pe care l-ai alege să îţi consemneze viaţa..
Poate Scorsese ar scoate din ea ceva spectaculos, romantic şi cu multe detalii pe care eu le-am uitat.

8. Un film pe care crezi că nu l-ai înţeles.

“Le Sang d'un poète”. Adică mă gîndesc cum de se poate face aşa un film pe care să îl înteleg numai eu aşa cum îl înţeleg.

9. Un film al cărui umor este pe gustul tău.
Chaplin, “Goana după aur”.  

10. CD-ul preferat cu muzică de film.

Încă îmi place muzica lui Bregovic din “Arizona Dream”

11. O carte de film esenţială..
Nu am citit decît una şi încă nu am terminat-o – “Secolul cinematografului” de Georges Sadoul.

Trimit leapşa Annei, Aniellei, lui Tibi, Faringomeronului, lui Liviu, Marius, Ovidiu, Ioanei. Poate au chef  într-o zi să scrie...

cum e să vii cu o mantie albă pe umeri

Cum e să

Vii

În această sală de atelier în care se pozează nud

Cu ochi de croitor?

Să torni pe pînzele strălucind de piele şampanie

cîntînd arcele Afroditei

caii singurătăţii merg la pas în valuri pînă la un

zîmbet ca al lui Freddy

inestimabil, inechitabil.

optimism

Cheia Fa

trenul plecase din gara Vereşti

şi eu am rămas în sala de aşteptare

pe ziduri umbrele noastre bete

în birt aceleaşi femei

alte mărci de ţigări dar tot chiştoace cu filtru

acelaşi linoleu verde

Picioarele tale se încălzeau lîngă sobă

atunci am văzut că ningea şi era iarnă

o sanie a oprit pe peron

din cînd în cînd un om mai arunca un lemn în foc

totul era atît de epic

Rozul pielii ca zambilele

Obrajii ca trandafirii

Genunchii de stînjenei

Pulpele lalelele

Pîntecele din flori de gutui

Lujerul gîtului un crin

Imperial

Coapsele din petale de cală

Părul plin de flori de bujori

Urechile ca doi mărgăritari

Calcîiele din petale subţiri de untişor

Pleoapele ca

Ochii

Offf

Peru

Azi dimineaţă am plecat din Peru. Personal nu mă aşteptam să se întîmple curînd, după evenimentul cu sprîncenele. Peruanii au toţi permis de pescuit, iar peştele din apele lor se numeşte perluciu şi are culoarea cenuşiu perlată. În ţară se construiesc permanet canale cu aceeaşi tehnică secretă cu care au fost ridicate şi piramidele lor vechi. O dîră ruginie se zăreşte din loc în loc pe apa ca un covor persan şi atunci turiştilor le trece o adiere de gheaţă prin vine, dar nu se întîmplă nimic. Se liniştesc şi se tolănesc din nou pe periniţele de pe puntea vaporaşelor. Poliţia verifică la debarcader gradul de ridicare a sprîncenelor şi îşi dă sau nu acordul pentru navigare. 

Am plecat din Peru în răcoarea dimineţii. Cerul peste mare este limpede şi norii uşor pointilişti. Pe punte, căpitanul îmi aruncă o privire de peruzea. Timpul curge ca printr-un ceas cu apă şi este frumos.

viraj rural

Colegul meu de catedră mi-a arătat azi cum e posibil ca, după o absenţă de cîteva luni,“Carul cu boi” să se întoarcă brusc pe peretele cu oglindă.

Încă una din profeţiile lui Eminescu cu privire nu la teoria relativităţii generalizate, ci cu privire la evenimentele din cancelaria noastră de mîine.

“Sau acei care-şi pun osul

Carul statului de-l mişcă?

Ah, prea ştii mai dinainte

Tot ce-i doare şi ce-i pişcă.»

M. Eminescu- Aducînd cîntări mulţime 

Conversaţie la limită

A fost odată ca niciodată o pădure indigo. Copacii din ea erau violeţi şi pentru că din trunchiul fiecăruia se desprindeau două ramuri verticale şi numai două care se înălţau drepte spre cer, ei semănau adesea cu oamenii prinşi în sfadă sau revăzîndu-se după mulţi ani.

Într-o noapte, bufniţa se trezi cu o umbră lîngă ea pe creangă. Era o pisică. Răsuflă uşurată, de obicei vecinele ei nocturne erau cucuvele.  Aşa din vorbă în vorbă află bufniţa povestea căluţului.

În pădurea mov, în care şi cerul avea reflexe liliachii, existenţa unui căluţ alb ar fi fost imediat remarcată, dar majoritatea vietăţilor, ca şi bufniţa, dormeau ziua sau erau ocupate cu diverse chestii lipsite de sens, încît pur şi simplu orbeau. Noaptea le trezea interesul, pentru că îşi puteau pune la încercare puterile extrasenzoriale. Deci nu remarcase nimeni că există un căluţ alb, numai pisica.

Pe bufniţă o plictiseau povestirile lungi şi ar fi vrut să afle de la pisică multe dintr-o dată, iar pe pisică o plictisea faptul că trebuie să tot miaune pînă cînd bufniţa va înţelege. Erau, altfel spus, în plină criză a spiritului geometric. Sau la sfîrşitul propoziţiei a şaptea a lui Wittgenstein. 
Pisica atinse prima fin strunele tăcerii şi  începu să toarcă, cercetînd-o cu ochii mari şi rotunzi pe bufniţă.

Bufniţa înţelese în sfîrşit că acest căluţ, care era o prezenţă plăcută, stă adesea întins pe pajişte şi visează, cu coama plină de albăstrele, că se ocupă cu antrenamentele piloţilor tineri de la unitatea militară de la lizieră şi că uneori pleacă în zbor din pădurea mov spre ţinuturi care au tot felul de culori şi sunete. 

Simetrie

Toamnă de alamă. Din loc în loc, copacii sunt poleiţi cu aur. Chipurile îşi păstrează încă bronzul. Merg pe străzile unui oraş est european. Sunt mulţi salcîmi, unii înfloriţi a doua oară. În faţa mea, o femeie tînără prinde cu degetele crenguţele şi le goleşte de frunze, apoi deschide mîna şi le lasă să arunce pe drum în urma ei. Aerul este încremenit, păsările se odihnesc, oamenii merg încet, pe vîrfuri, atenţi să nu fisureze atmosfera de staniol.

Căpitanul stă închis în birou mult timp, cîteodată vine lîngă mine şi îmi vorbeşte despre tratate şi schimbări în politica ţărilor lumii. Marea este nestăpînită şi din cauza asta, pămîntului i se schimbă adesea graniţele.

Merg singură într-un  ghetto cu imigranţi. Sunt des lupte de stradă. Un negru tînăr fuge pe lîngă mine, cu gîtul înfăşurat într-o eşarfă viu colorată. Are în mînă o grenadă, îmi face semn să alerg în direcţia opusă lui. Strada este pustie. Mă incomodează pantofii mei cu toc. Mă descalţ şi mă întorc repede pe vapor. Sunt încă bulversată de zgomot şi de apropierea morţii. Căpitanul mă strînge la piept şi mă sărută pe frunte. Apoi ridică ancora. Ne îndepărtăm cu viteză. Este seară, de undeva, din stînga ferestrei mele se strecoară, ca printr-o pînză de păianjen, lumina lunii.