Inocentii

dansam un menuet cu ingerul si eram atenta la pasi

pe malul riului

degetele lui mingiiau trestiile si vazduhul se umpluse de pufi transparenti

m-a condus la fintina inocentilor, in camasi albe cu plete lungi blonde si ochii senini, inocentii cintau in cor despre sinestezie si hipnoza, pe doua voci, pletele lungi se ondulau la fiecare miscare a baghetei.

Sunetul lor duios si lumina cea calda ma invaluia ca pe un fagure

stateam plina de vina linga fintina si un inger imi numara orele, minutele, secundele

le scria intr-un carnetel cu coperti fumurii.

Ce faci? Plingi? m-a intrebat si a plecat fara sa spuna nimic.

Am ramas uitindu-ma la mine ca un sisif la bolovan, fara sa stie daca el e tot una cu piatra sau piatra e totuna cu el.

Plin de aripi e cerul si o clipa a fost intuneric. In urma mea, inaintea mea, ingerul se grabea.

Agamemnon

Mai scrie si tu ceva patriotic, de pilda despre eroi sau despre trompete

despre hirjoneala minjilor despre ochelarii fetelor cu fuste cadrilate

ai fost pe partea intunecata a lunii si tot ce poti sa imi spui e legat de algebra

mai simti tremuratul frunzei atinsa de tipat si incruntarea ranitilor

asa e aici in tara, nu stii cind piciorul nimereste intr-o balta

mai scrie si tu ceva cu sens, ceva care sa faca seara asta sa semene cu cea de ieri

despre diferenta dintre noi care te bucura atit de mult

ca pe robinson faptul ca exista vineri.

Jurnalul lui Antonio

          

      Mă numesc Antonio şi sunt sicilian. Am cîteva zile de cînd sunt în slujba noului meu stăpîn. Stăteam în piaţeta din Roma cînd a trecut pe lîngă mine şi mi-a spus:

-Merg la Milano. Vrei să mă însoţeşti? Am nevoie de un servitor. Plătesc 10 florini pe săptămînă.

Sincer sa fiu, în ziua aceea cam duceam lipsă de vreo slujbă şi de dormitul în hanurile proaste mă cam săturasem, aşa ca m-am învoit pe loc.

- Mergi să iei bagajele, mi-a spus, sunt la gara Appio.

Acum stau în camera mea şi mă gîndesc că stăpînul meu a văzut mai mulţi băieţi în timpul zilei şi că m-a ales pe mine pentru lipiciul meu la fete. Chiar azi, de faţă cu el a venit o tînără italiancă bronzată şi mi-a spus:

-Ceao Antonio, mă mai ţii minte?

M-am uitat o clipă la ea şi în minte mi s-au amestecat tot felul de nume. Trebuie să fii fost printr-o speluncă, undeva pe întuneric, pentru că nu îmi aminteam nimic.

Camerele noastre sunt sus, aproape de mansardă, faţă în faţă. A mea dă în grădina din spate, a lui spre munţi.

Dimineaţa, cerul e albastru ca peruzeaua şi senin. Norii stau suspendaţi pe boltă fără să se amestece cu cerul, care din spatele lor se zăreşte la fel de albastru. 

A doua lege a termodinamicii

În magazinul de lentile se căuta o vînzătoare

cu ochi ageri şi în privire cu soare.

alicia trecu graţioasa pe lingă vitrină şi intră.

-să-ţi testăm vederea, spuse patronul, ia uită-te prin lunetă, ce vezi?

-e luna, spuse alicia. Se vede printre nori.

-Cum e? întrebă bătrînul.

-în creştere.

-Reglează-ţi lentila lunetei, nu o vezi bine.

alicia reglă lentila lunetei pînă cînd, ca din apă, luna aparu rotundă şi strălucitoare.

-Vezi, aşa este luna, mereu plină. Cînd nu o vezi bine, reglezi lentila lunetei.

-Şi care e legătura cu termodinamica?

-Luna e antientropică. Asta e legătura. 

Spiritul geometric

mă atrage spiritul geometric

aşa cum pe străini îi atrag străzile drepte

oraşele simple şi gările noi

undeva din noapte răzbate lumina

ca o fantă pe un trup îmbrăcat în halat

azurii cresc florile vineri

în mîinile unui pianist partitura zilei netedă şi subţire

risipeşte note pe clipe

hotelul acesta e vechi

coridoarele cu pereţi din mahon

un om în livrea

şi flori violete în vază.

undeva e oceanul indian

păsările ciripesc în fiecare zi

cîntecul lor e întreg

fără să se repete se cheamă şi se alungă una pe alta.

Sălciile

Cenusăreasa avea astăzi taior de velur şi pantofiori negri cu baretă. Pe cap purta o beretă cadrilată. Ţinea în braţe mai multe pîiniţe învelite în hîrtie albă. Pentru porumbei, aşa spunea. Am văzut-o ieşind în fugă din clădire şi cînd s-a întors, i se rupsese tocul de la pantofiorul drept. Mergea şchiopătînd şi nici un lucru nu mai avea dintr-o dată importanţă.

Două sălcii cresc în faţa blocului ca şi cînd ar fi în faţa lacului. Au prinse în crengi muşchi. Cîndva apele aici au fost foarte mari. Undeva, nu prea departe, orăcăie un broscoi. 

Cantitative

         

      Ziua se anunţase senină, 25 de grade şi iarba nu ieşise decît pe jumate, copacii nu se îmbrăcaseră în flori decît pe sfert, iar cerul era în proporţie de 80% acoperit. Ziua asta anunţa că se vor rezolva toate pînă la 100%. O zi de vară cu parfum de primăvară, fifty- fifty. 

Pe la tropice

Cîteva zile a fost furtună. Nava se clătina ca o coajă de nucă şi, deşi nu am văzut niciodată o coajă de nucă năucită de furtună, asta e cea mai obişnuită comparaţie. Fiecare vălurel, fiecare rechinaş care treceau pe lîngă cală contribuiau la tangaj. Eu am stat închisă în cabină zilele astea. Am scos nasul dimineaţa şi seara pe punte şi m-am întors repede înapoi. Azi pe la prînz, valurile s-au potolit, marea s-a întins obosită şi cenuşie în faţa noastră şi marinarii au pornit cu chiote motoarele.

Seara, pe punte, spuneau glume despre nevestele lor. Pentru unii, nevestele aveau grade militare: generăleasa, căpităneasa, doamna colonel, pentru alţii, administrative: doamna director, doamna ministru, doamna inspector, pentru cei mai tineri aveau epitete vegetale sau animale. Cele mai nostime erau avicole: puişorul meu, bibilica mea, coţofana dragă, doamna găină, doamna curcă, doamna păuniţă şi altele. Se vedea că le era dor de ele. Cu aceste apelative şi datorită veseliei lor, vaporul devenise dintr-o dată ca o arcă a lui Noe, plină de vieţuitoare perechi.

Ne-am apropiat de tropice. Cînd am trecut pe lîngă tropicul capricornului, marinarii deja cîntau, cînd am trecut pe lîngă tropicul racului, unul dintre ei a început o baladă sfîşietor de tristă şi cei mai mulţi dintre ei plîngeau în hohote. Tristeţea lor se propaga ca o undă şi am fugit de pe punte spre cabina căpitanului. În faţa unei coli mari de hîrtie, căpitanul desena o hartă. Era concentrat şi numai de mine nu avea nevoie în ceasul  acela.

-Sunt efectele secundare ale răului de mare, mi-a spus înainte să îl întreb ceva. Du-te şi bea ceva acrişor, un ceai cu lămîie.

Am ieşit încet din cabină. Pe masa din bucătărie stăteau pe o farfurie patru roşioare gata să-şi ia zborul. Am luat o gură de ceai. Repede, pentru că în cană începea să crească un arbore tropical.

Australia

-          Epoca maimuţei a fost cea mai rea, spuse căpitanul prividu-şi sabia pusă pe genunchi. Supuşii nu mai aveau consideraţie faţă de împărat şi străzile erau pline de derbedei. Lăcomia îi împingea pe bogaţi să îşi trimită fii de foarte tineri să lucreze şi aceştia ajungeau să îşi urască părinţii.

-          Mergem în Australia?

-          Da. Dar stăm puţin, o singură zi.

-          De ce mi-ai spus de maimuţe?

-          Sunt semne că vremurile se întorc. Ursul panda e bolnav şi cangurul e obosit. Asta le face pe maimuţe obraznice.

-          Şi noi?

-          Noi stăm aici o singură zi. O să pun să se facă focul în cabina ta.

-          Şi cocoşul de munte?

-          E absent. Meditează. În ultima vreme am mers mult pe uscat. Se întorc raţele sălbatice şi vaporul e gata de plecare pe un drum mai lung. 
Şi mie mi-era dor de apă şi linişte. Îmi răsună încă în urechi pufăitul vaporului.

Genele de aur ale lunii

Lumina venea de undeva de sus, din genele de aur ale lunii

Peste ochiul verde al pămîntului sfios ca într-o zi de aprilie

Cînd un musafir nepoftit vine pe umeri cu o hlamidă roşie

Uşa se întredeschide şi vîntul scutură perdelele

Ca pe ale amiezii îndoieli.

Ziua aceea fusese ambiguă ca o zi cu viscol

În genele lunii strălucea nisipul fierbinte

În ochiul albastru al pămîntului înfloreau toporaşii

În sala de bal paşii dansatorilor lăsau în covoare doar praful alb

Cum albă e conversaţia dintre două nopţi.

Flori de primăvară

1. Floarea de mucegai

în dimineaţa asta am stat la masă cu o asiatică

galbenă, galbenă, foarte galbenă

cu cîteva flori de pînză în păr

un colier şi cercei cu pisici aurii

am vorbit despre grădina botanică din kyoto

afară ieşise soarele

pisicile ei străluceau

(la fel şi ea cînd zîmbea).

La 1 fix a plecat

Am rămas singură ca o floare de hîrtie creponată

începuse să plouă iar

şi aerul mirosea a mucegai

asta e primăvara cea nouă, m-am întrebat

şi din cîteva inspirări m-am şi obişnuit cu ea.

2. Floarea de nu mă uita

Cînd ai să fii celebru şi puternic, nu mă uita

aşezată într-o vază de sticlă fumurie

sau presată între coperţile unui alt iluminist celebru,

poate Voltaire, poate Rousseau

cheamă-mă cînd înverzeşte iarba,

cînd îşi scutură rîul somnul

ca un mînz fluierat de stăpîn, povara.

3. Floarea de lalea

Floarea de lalea are un lujer fragil

Şi e plină de vise legate de ordine şi disciplină

O grădină de lalele e ca o armată de teracotă

Incă visez laleaua neagră,

Eu şi Dumas.

La fotograf

Fotograful avea pe cap o pălărie albastră veche, care se albise pe margini. O ridică puţin de pe frunte şi sprîncenele i se iviră zburlite peste doi ochi frumoşi, cenuşii.

Pe două scăunele joase stăteau o femeie şi un bărbat. Femeia, îmbrăcată într-o haină uşoară, vaporoasă privea absentă peretele din faţa ei, unde era pictat un peisaj alpin, cu munţii albicioşi în depărtare şi pini acoperiţi cu chiciură. Bărbatul era negricios, purta o salopetă cărămizie şi avea mîinile murdare de pămînt.

-          Vreţi să vă fotografiez din faţă sau din profil? întrebă fotograful.

-          Ce înseamna din profil? spuse bărbatul mohorît. E o aluzie la discriminarea economică?

-          La prima vedere. În realitate, e din contra, din faţă se văd mai bine ochii, iar din profil se vede mai bine nasul.  Lungimea lui. De aici expresia: a lua nasul la purtare.

Femeia ceru o fotografie în care să se vadă atît ea, cît şi peisajul din faţa ei. Fotograful îi ceru să se aşeze cu spatele la peisaj şi astfel vor apărea amîndoi, dar femeia insista să îl privească şi dorea ca acest fapt să se vadă în fotografie.

Fotograful îi întinse femeii aparatul şi o invită să îi facă o fotografie lui, cu peisajul în spate. Femeia îl poză.

 – Vedeţi, aşa ne vedem amîndoi, şi eu, şi peisajul.

 Fotograful le  făcu poze din profil şi după ce ei plecară, trase storurile.  Apoi aprinse lumina în studio şi intră în camera obscură ca să developeze filmul. Gura femeii era ca un ochi, iar ochiul ca o gură. 

Greierii

Şareta goni peste  drum şi pietre săriră în iarbă

Sub copite, pămîntul se-ncinge ca fierul

De două ori potcoviţi, caii trag după ei mingea de foc a lumii

În coamă au clinchet, în urechi flori de lînă

Drum şerpuit, murmur prin sălcii,

azuriu

Doi fluturi roşii scutură praf peste iarbă-

sămînţă de maci timpurii

Albă, amintirea luceşte ca gheaţa.

Şi totuşi e zi.

Pe cer trec vulturi, nepăsători sunt greierii –n cîmp.

Ghioceii

Credeţi că ghioceii sapă în pămînt de jos în sus ca berbecii?

Că fac scorburi, văgăuni, că se strecoară ca şerpii din strat în strat?

Ghioceii au un auz foarte bun. În ei este o ureche de smarald.

Cînd pe deasupra trece un iepure, ghiocelul ridică bagheta,

apucă arcuşul

şi începe simfonia!

Întîi tobe, apoi timpane,

Şi pămîntul se subţiază ca mustul.

O mică floare în alb zîmbeşte în stînga şi-n dreapta, irestibilă.

În vremea asta, bărbatul cel înalt ajunse într-un sat. Vitele se întorceau de la păscut şi la porţi stăteau bătrînii, privind uliţa.

Se opri în intersecţia cea mare şi căuta cu privirea pe cineva, care ar putea să îi dea o veste despre prietenul său. În pragul unei case, o femeie scărmăna lîna.     

-          Femeie, ziua bună, zise el. Nu ai văzut sau nu ai auzit de un bărbat pe aici?

-          Ce bărbat, zise femeia? Cu bundiţă de lînă sau fără?

-          Cu.

-          Albă sau neagră?

-          Albă.

-          L-am văzut. Azi dimineaţă. Căuta un om cu un măgar.

Bărbatul cel înalt se uita în urmă. Apoi îşi luă rămas bun de la femeie.

- Rămas bun, spuse ea.

 - Mulţumesc spuse el. Rămîi sănătoasă.

Şi porni mai departe. 

(Ulita satului- dupa Andreescu)

         În tîrg, femeia îşi cumpără cîteva gheme cu lînă colorată. Tîrgul era pe sfîrşite, precupeţii îşi stringeau mărfurile şi ultimii vizitatori umblau buimaci de colo-colo căutind ceva ce nici ei nu ştiau.

Tăietorul de lemne îi spuse nevestei:

- Crezi ca ar trebui să mă tund?

- Nu ştiu, cum vrei, dacă te încurcă la lucru, ar trebui.

- Nu mă încurcă. Am să îmi rad doar barba, zise el şi se opri în faţa unei frizerii. Femeia luă copilul în braţe şi se aşeză în încăpere pe un scaun.

Frizerul era un bărbat voinic cu nişte mîini foarte agere. În cîteva clipe îi săpuni toată faţa şi puse mina pe brici.

- Aş vrea să am o mustaţă, spuse tăietorul de lemne.

- Subţire, pe oală, răsucită?

- Subţire.

Din oglindă, nevasta lui îl privea.

Ar trebui să îi cumpăr o broboadă, îşi spuse tăietorul de lemne. Aşa ar putea să mai iasă şi ea în lume.

Frizerul îi arătă jumătatea de faţă cu mustaţa subţire şi jumătatea de faţă cu o mustaţă ceva mai groasă.

-          Îmi place aşa, spuse femeia. N-ai putea să o porţi aşa?

Tăietorul se gîndi cîteva clipe. Uneori nevasta asta a mea are nişte gînduri....

–Sigur că aş putea, spuse el. În fond, barba creşte repede, în cîteva zile, o săptămînă şi cele două mustăţi vor fi egale.

Femeia îi zîmbi bucurosă şi începu să legene copilul mai iute, care adormi. Îl puse din nou în spate şi plecară spre căsuţa lor.

În vremea asta, bărbatul cel înalt.....( continuarea în curînd)

 ( reproducere dupa " Broboada roşie" de Andreescu)

Merseră ei ce merseră, pînă cînd copilului i se făcu foame. Femeia caută un loc unde să se aşeze şi îl hrăni, apoi îl mîngîie pe obraz şi el adormi. În vremea asta, bărbatul cel înalt rupse o crenguţă de alun şi cu briceagul începu să o cioplească. Cînd termină copilul de dormit, termină şi el de cioplit.

La scurt timp se întîlniră cu tăietorul de lemne, care se bucură cînd îşi văzu nevasta şi copilul, se aşezară toţi pe iarbă, iar tăietorul de lemne îl pofti pe străin să mănînce alături de el. Se înfruptară din carnea sărată şi băură o sticlă de vin. Bărbatul deveni vorbăreţ şi îi povesti tăietorului de lemne că şi-a pierdut prietenul.

Cerul era încă senin şi pămîntul cald. Tăitorului de lemne i-ar fi plăcut să tragă un pui de somn, dar se scutură de vise şi plecară toţi spre casă. Trebuia să ducă vreascurile în sat oamenilor.

-          Ai vrea sa îmi împrumuţi măgarul tău? Aş putea merge în oraş să întreb de el. Poate l-a văzut cineva. Poate a ajuns într-o galerie de mină sau într-o peşteră şi l-aş putea scoate afară. 
Tăietorul încuviinţă. Omul îi inspira încredere. În zare se vedeau casele prietenoase la poalele munţilor. 

Puse vreascurile adunate într-o colibă vînătorească cu gîndul să le ia a doua zi şi îşi luă rămas bun de la străin. Deşi urcat pe măgăruş, picioarele îi ajungeau acestuia pînă aproape de pămînt.

 - Acum, dacă tot nu mai trebuie să cari vreascurile în sat, poate ai vrea să mergem la tîrg? spuse femeia. Nu am mai fost de mult timp. Aş putea cumpăra nişte lînă pentru împletit. Aş vrea să îi fac copilului pantalonaşi şi ţie nişte şosete.

- Bine, încuviinţă bărbatul şi plecară.

 (picturi adaptate după Andreescu, şi anume după Pîlc de copaci şi Bîlci )

O poveste cu Adreescu

 A fost odată un tăietor de lemne, care trăia împreună cu soţia şi copilaşul lor la marginea unei păduri. Dis de dimineaţă, cînd zorile se risipeau peste apele lacului de lîngă casă, tăietorul de lemne îşi lua securea şi măgarul şi pleca să adune vreascuri, pe care le vindea celor din sat pe cîţiva bănuţi. Într-o dimineaţă, cînd se trezi bărbatul, îşi atinse uşor femeia pe umăr, care încă dormea lîngă copil şi îi spuse:
- Astăzi sa vii în pădure şi să îmi aduci mîncare. Să găteşti două turte de orez, două bucăţi de carne şi să iei două sticle de vin.
Femeia se uită la el uimită, dar nu îndrăzni să îl întrebe nimic. Vorba bărbatului ei era sfîntă pentru ea.
Cînd se făcu aproape amiază, femeia tăie două bucăţi din carnea pe care o aveau pusă la uscat, puse orezul la fiert şi făcu două turte. Luă din cămară două din cele cîteva sticle de vin, pe care tăietorul le primise în schimbul vreascurilor. Făcu o bocceluţă, luă copilul în spate şi plecă.
Era o zi frumoasă şi luminoasă, pe cer se mişcau alene cîţiva norişori, împinşi mai mult de aripile păsărilor decît de vînt, şi femeia îi cînta un cîntecel copilului, care privea cu ochi curioşi în jur.
Deodată auzi un zgomot. Femeia ciuli urechile. Trebuie să fie loviturile de secure ale bărbatului meu, îşi zise ea şi grăbi pasul. Dar zgomotul nu era de secure, ci semăna mai curînd cu o melodie gîjîită, ca dintr-un instrument vechi de suflat. Femeia era curajoasă şi nu se opri din drum. Aerul în jur era parfumat, gîzele zburau fără nici o grijă şi soarele era sus pe cer. Sunetul se auzea din ce în ce mai tare, pe măsură ce înainta. Lîngă un copac tăiat drept ca o ţeavă, stătea un bărbat înalt. Bărbatul prinse cu o mînă trunchiul copacului şi îl îndoi aşa de uşor, cum îndoi un pai. Copacul nu se rupse, iar femeia văzu că era scobit şi larg ca un tunel. Aplecîndu-se puţin, bărbatul cel înalt puse gura lîngă marginea trunchiului tăiat şi începu să strige cuvinte de neînţeles. Atunci femeia pricepu că sunetul pe care îl auzise era vocea lui.
- Ce faci aici? îl întrebă ea, după ce îi dădu bineţe.
- Îl strig pe prietenul meu, care a coborît prin acest trunchi de copac să aducă cîteva fructe de pămînt şi nu s-a mai întors. Cred că s-a rătăcit. A coborît dis de dimineaţă şi, uite, acum e amiază.
- Poate a adormit sau i s-a întîmplat ceva.
- Nu, are experienţă multă, de obicei în cîteva minute e sus. Unde mergi?
- Să îi duc bărbatului meu merinde.
- Pot să merg şi eu cu tine? întrebă el. Poate mă ajută să îl scot pe prietenul meu afară.
- Fireşte, spuse femeia şi porniră tustrei.

va urma.....

(pictură inspirată de Sălciile lui Andreescu)

saturn retrograd

Compotul de gutui



se ia o bucată de hîrtie maro, de preferat carton
şi o bucată de cărbune
şi un volum de Andreescu
şi se caută ceva, e mai bun un nud.
se aşează un scaun în mijlocul camerei
şi pe el nudul.
de preferat un pic mai optimist
apoi se gustă o bucată de gutuie
din compot, bună bucată!

 ( schiţă după Nud şezînd de Andreescu)
Bătrînii



Dacă ieşi la plimbare într-o dimineaţă de februarie, care strănută cîţiva fulgi,
dai întîi nas în nas cu Lao Tse
Barba albă. Plete albe, spatele drept ( de la yoga), sprîncene stufoase şi lungi.
Curăţătoarea de cartofi a lui Vincent, Fefeleaga, Vitoria Lipan cu cele două nepoate, Titu Herdelea.
Mă grăbesc.
Pe lîngă mine trece Cezar Petrescu. E politicos.
- Salut Spera!
- Salut, Cezar!

Cînd regele se plimbă

Cînd regele se plimbă, eu sunt
Cîrpicica
Îşi şterge de praf condurii de mătase
Lucioşi, ascuţiţi, nervoşi, relaxaţi
Cînd stă la masă, sunt
Şervetul
Îşi şterge gura roşie,
Mulţumită, nemulţumită, încă flămîndă
Cînd priveşte mulţimea curtenilor, eu sunt
Pielicica de căprioară pentru binoclu.
Cînd îşi cheamă calul, sunt fluierul
Cînd doarme după amiaza, ziarul căzut sub fotoliu
Cînd regele se plimbă,
E vară,
evantaiul sunt
O invenţie folositoare
a sa.

Scena 12

Ploaie de meteoriţi

- Simţi?
- Nu.
- Burniţează.
-Şi ce-i cu asta?
-E o ploaie de meteoriţi.
-De unde ştii?
-Totul e maro şi înecăcios.
- Doar maro.
- Uite-l pe Stevie Wonder!
- Unde?
- Acolo, la Ovisim. Cumpără ulei de măsline.
- Nu e ulei de măsline, e bere.
- Dar arată că uleiul.
-Zici asta fiindcă nu te pricepi.
-Parcă s-a mai tuns.
-Da, îi stă bine. Prea era ca o halbă revărsată.
-Hai să-l întreb o chestie.
-Ce chestie?
-Las că auzi imediat.
-Salut, Stevie.
-Salut, Dorel.
-Cum se cheamă noul tău album?
-I feel better in this place.
-Ne cînţi ceva?
-Nimănui nu-i place prea mult propria muzică
Mai ales dacă nu te vizitează turistul acela
Cu plete de aur şi ochii de cîmpie solară
El vine cu ultima notă
El aduce refrenul
Fredonezi şi tu, şi el şi noi,
Toţi Fredonăm! Freedom!


Sfîrşitul povestirii Naplanul roz, povestire scrisă la propunerea colegei mele de serviciu, Luminiţa. Orice asemănare cu personaje reale este întîmplătoare.