Margareta

Oricît de lin adie vîntul, părul ţi-e sîngeriu, Margareta,
Ochii tăi viorii
Albă linia vieţii albe braţele tale
În păr ciulini înfloriţi împletiţi
Ochii tăi viorii
Înfăşurată –n dantelele galbene, încă verzi ţi-erau azi sandalele şi-n colţul ochiului drept desenată o rună
Cu fardul roz în obraji ai trecut zîmbitoare prin rouă
În urma ta, noi, marionetele cu cheiţă, încremenite-n reverenţă
aşteptăm să-ţi întorci chipul
Şi în clipirea ochiului să aflăm
cîţi am cîştigat bătălia
şi care din noi am murit.

trecere

Maşina de fabricat nori toarce încet
manşoane albastre de aburi
Se aprind luminile
Se umbresc străzile
Se sting palide
chipurile
luna tremură, inima şovăie
Între lumini
eu şi el, ea
lîngă vama inimii
venim
Să bem vinul vechi
Parfumat şi scump
Cineva mi-a propus azi un preţ nou
Să bem !
pentru albeaţa obrajilor şi amurgul gurii tale,
Mă vînd noaptea
timpul îmi ieftineşte dorurile
nepreţuite
dispreţuite
Vin dimineţile.

fost- au lele şi s- au dus...

Sunt în asemenea hal în chestia asta despre care vorbeşte toată lumea şi care începe cu c, încît am ajuns să mă bucur cel mai mult cînd îmi trimite Radu cîte o leapşă ca să mai am şi eu un subiect pe blog. Deci, leapşa de la Radu întreabă care a fost primul sau prima:
1. maşină
Pe la 5 ani am primit o maşină cu pedale, albastră, iar frate-miu o bicicletă. La o zi diferenţă eu am făcut pojar şi am stat în casă cu febră, iar el a avut grijă în cele trei săptămîni să le strice pe-amîndouă. La fel ca şi carnetul de conducere, a trecut pe lîngă mine în mare viteză.
2. călătorie în perimetrul ţării:
la foarte scurt timp după naştere, dar dacă nu iau în calcul nenumăratele mutări ale părinţilor, ci doar călătoriile de plăcere, prima a fost pe la 7 ani, la mare.
3. călătorie în afara ţării
Nu am fost niciodată în afara ţării.
4. amintire:
pe la 3 ani. Aveam o rochie mov cu trei buzunare roşii.
5. animal de casă:
un iepure care a fost masacrat şi mîncat de rudele mele dragi şi după care am plîns o groază de timp.
6. îndrăgosteală:
Într-a 7-a de un tip pe nume Sorin, care se uita după prietena mea. De atunci cei cu numele Sorin îmi stîrnesc sentimente contradictorii.
7. descoperire:
Într-a 6-a, cînd umblam după gîze pentru insectar, am pus într-un borcan laolaltă fluturii şi lăcustele. Aşa am descoperit că lăcustele mănîncă fluturi.
8. job:
într-a 10-a am lucrat ajutor de ospătar la o cantină din tabăra de la Năvodari.
9. idol:
Victor din Cireşarii. După aia, C.C. Catch
10. creaţie:
ciorba din nisip, apă, pietricele şi frunze, numită papaleaşcă.

Se trimite leapşa Aniellei, lui Tibi şi Mihai.

Vînzătorul de cofraje

A fost odată un vînzător de cofraje. În magazinul său se aflau numeroase stive colorate în alb, roşu, verzui, negru etc. Oamenii din orăşelul acesta cumpărau de la el cofrajele pentru ouă. De aceea culoarea cea mai vîndută era albul. Dar existau unii clienţi, mai rari, e adevărat, care cereau cofraje pentru elementele din tabelul lui Mendeleev, pentru instrumentele unei orchestre, pentru formele de relief sau pentru alfabetul chinezesc.
Cu alte cuvinte, vînzătorul de cofraje era util atît cetăţenilor obişnuiţi, cît şi oamenilor de ştiinţă, profesorilor sau altor colegi de breaslă. Vînzarea cofrajelor s-a dovedit o afacere profitabilă, aşa că vînzătorul în scurt timp a devenit foarte bogat. Doamnele din orăşel s-au gîndit că n-ar strica să-şi mărite fetele cu el, iar bărbaţii îi sugerară să iniţieze un partid, al cofrăjarilor- şi să candideze pentru preşedinţie. Dar el îi refuză în stilul său negustoresc şi atunci îl lăsară toţi, politicoşi, în pace.
Într-o zi, vînzătorul de cofraje se îndrăgosti de o fată frumoasă din orăşelul vecin, care era dansatoare şi chelneriţă într-un bar. Onduleurile braţelor şi şoldurilor dansatoarei îl ameţeau pe vînzătorul noastru aşa de mult, încît începu să încurce culorile şi etichetele, şi aşeză plutoniul printre răzoarele de flori, iar praful de scorţişoară în cofrajul cu sistemul solar. Ca să iasă din încurcătură, mai adăugă o dimensiune cofrajelor, făcînd combinaţii mai complicate, aşa că se puteau cumpăra acum cofrajele cu prăjituri numerice sau animale de grădinărit. Cetăţenii, întîi refractari la noile cofraje, cu timpul deveniră încîntaţi de noutatea situaţiei şi veniră cu sugestii. Ministrul Apărărilor şi Atacurilor făcu o vizită în oraşel şi cumpăra cofrajele cu ouă cuantice pentru următorul război, pentru a le arunca în capul inamicilor, deoarece se prefăceau în stingătoare de incendiu goale sau în cozi de cal fără cal, în nuci seci şi roţi de automobil desumflate. Cei din tabăra adversă erau nevoiţi să capituleze după prima bătălie. Dar vînzătorul nostru era interesat doar de dansatoarea din bar şi îi trimitea zilnic cîte un cofraj cu cele mai neobişnuite amestecuri pentru omletele de la micul dejun, pe care ea le primea cu încîntarea unui bacşiş consistent. Şi multe altele pe care le-a mai făcut pentru ea şi care au legătură logică tot cu cofrajele cvadridimensionale.
Povestea se încheie cu nunta celor doi şi cu extinderea afacerii dincolo de ocean. Aşa că, dragi vizitatori, dacă veţi vedea la magazin cofraje cu ouă, cu panseluţe sau cu pastiluţe să ştiţi ca provin de la personajul nostru.

Din grădină

Mi-am asumat (cu întîrziere de un anotimp) leapşa de la Anielle: Ce fel de floare eşti?
Mi-a rezultat o floare care mi se părea nostimă cînd eram mică (şi cred că şi vouă) pentru că o puteai preface într-o fiinţă vorbitoare. Cred că de atunci mă pîndeşte pasiunea pentru teatru… Deci, sunt Snapdragon adica Gura Leului, pe româneşte. O floare cu aşa o denumire fioroasă! Nu mă aşteptam.
Leapşa se trimite domnişoarelor S-he şi Dida.

Dubla viaţă a Veronicăi - pe scurt

Ce-ar fi dacă
în loc să fim aşa siguri de adevărurile ştiinţelor naturii, după care suntem fiinţe unice şi irepetabile, trăitoare într-o lume ireversibilă şi omogenă, lucrurile s-ar dovedi a fi cu totul altfel? Filmul lui Kieslowski, fără urmă de paranormal, adică de fantome, extratereştrii sau reîncarnări- povesteşte despre vieţile a două tinere surprinzător de asemănătoare fizic, care trăiesc în zone diferite ale Europei - una în estul comunist, cealaltă în Paris, amîndouă la începutul unei cariere muzicale, care îşi intersectează privirile pe străzile Cracoviei apoi, în sunetele unei melodii ireale sunt purtate magic pe aripile lui Eros şi Thanatos. Nu vă spun mai mult, poate vreţi să vedeţi filmul.
În rolurile principale: Irene Jacob (Weronika şi Veronique), actorul păpuşar: Philippe Volter. Muzica: soprana Elzbieta Towarnicka şi interpret la flaut Jacek Ostaszewski.
Scena care mi-a plăcut mie: