Dragostea și Originalele

 

 

Dimineața a început prost.

Pantalonii cei sexy ai lui Mr Brasil sau mai corect spus, pantalonii pe care îi purta Mr Brasil cel sexy erau îmbrăcați de un crâșmar.

Într-un fel, am explicația. Aseară, mergând să-i cumpăram( să-și cumpere!) Dorel șort, am avut surpriza să vedem pe toate etichetele pantalonilor: Șort pentru Dorel.

Erau diferite modele, culori, mărimi, dar eticheta era aceeași. Mr Brasil s- a uitat visător la Dorel și a zis:

- Ce bine e să fii popular!

Și uite că acum tot felul de indivizi poartă pantaloni ca ai lui Mr Brasil.

Mr Brasil intră în sufragerie, vesel ca de obicei. Face o piruetă în fața mea, superbă piruetă și îmi zice:

- Îți plac șalvarii mei?

eu:  - Da, îmi plac.

Mr Brasil: - Ia vezi ce scrie pe etichetă!

Îmi întinse eticheta. Îmi pun ochelarii.

- Șalvari Dorel.

Mr Brasil:

- Vezi, de asta unii sunt populari, iar alții nu. Tu, de exemplu!

eu:  - De unde știi? La raionul pentru femei n- am ajuns aseară.

Mr Brasil: - Nici dacă ajungeam, nu găseam ceva original.

Originalele sunt în altă parte.

eu:  - Vrei să zici: dragostea e în altă parte?

Mr Brasil: - Dragostea și Originalele merg mână- n mână.

Aici are dreptate. Spun mai mulți filosofi chestia asta: Platon și Aristotel, Kant și Shopenhauer, Nietzsche și Eliade. Și alții....

5 săptămâni în balon de Jules Verne, capitolul 13

 5 Săptămâni în balon,capitolul 13

În acest capitol ni se prezintă o scurtă lecție de Geografie așa cum am învăța-o dacă am folosi Google Earth. 

Balonul traversează o regiune întinsă, călătorii ating între 1200  și 1800 de metri. Cu balonul, bineînțeles . 

Aflăm că de la sol până la ieșirea din atmosfera Pământului sunt 12 kilometri( 12000 m).

Aventurierii au astfel ocazia să traverseze, în numai o singură zi, și deșert și dealuri, și munți stâncoși precum și cu piscurile înzăpezite, trec peste câteva țări (cam 3) și ajung, după ce se bucură de priveliștea unor câmpii roditoare, tot ‘într-un tufiș’ (de fapt un copac), cum fuseseră și la plecare.

Capitolul se încheie când, după o călătorie supraterestră și supraumană (ca să nu zic inumană), atârnând  balonul de sicomor, în loc să cadă toți trei într- un somn bustean, unul dintre ei( Fergusson) se apucă de organizat hârtii 

( parcă- s eu după un an școlar, nu-mi mai ajunge ziua!), iar ceilalți doi ( Joe și Kennedy, rupt după o febră soră cu moartea contractată din efluviile insalubre ale unei țări înconjurată de tari ‘curate’ lună), pleacă la vânătoare  de  antilope ’ca să aibă ce mânca’ înainte să- i prindă noaptea...Eu, în locul lor, băgăm la ghiozdan doi biscuiți, o ceșcută de rom fiert cu scorțișoară și trageam un pui de somn de vreo 12-15 ore! Dar cu leii africani nu te pui, mai ales dacă sunt bărbați adevărați!

Este frumos descris în capitol răsăritul de soare, fix cum îl înțeleg și eu! Sunt și informații interesante din punct de vedere istoric, ori de câte ori se trece pe deasupra unei țări, africani belicoși îndreaptă spre ei sau chiar îndrăznesc să tragă fie cu praf de pușcă, cu săgeți sau de nervi își aruncă și arcurile sau cuțitele, nu știu dacă de silex sau bronz.

Datorită balonului, cei trei îi salută pe toți acești războinici ultrabronzați și mâzgăliți din zbor.

Am mai aflat din capitol că lui Kennedy i se spune Dick. La început am crezut că a mai apărut un personaj nou, al patrulea. 

Denumirile geografice din Africa acelor timpuri sunt:

• denumiri de țări :

1. Zungomero, țară ploioasă, unde localnicilor li se spune nullabi. Aici se face febră din cauza climei. Dar Joe știe diverse leacuri naturiste numite febrifuge.

2. țara Ugogo

3. țara Usagara

• denumiri de ape

1. râul Imenge

2. fluviul Kingani

• denumiri de munți 

Rubeho, care are sub 1200 de metri și este supranumit: trecerea vânturilor

 Așa cum am spus și mai sus, cei trei călători ajung în sicomor spre seară. Fusese o călătorie plăcută, plină de optimism. 

Ea se încheie cu o dorința nestăpânită a lui Kennedy de a vâna niște căprioare for midnight dinner. Joe participa și el la vânătoare, dar pe el îl înțeleg: negru, tânăr, nesătul.

Anna Karenina, partea a doua, capitolul 3

 

   Dolly încearcă să o consoleze pe Kitty, dar mai mult o enervează. Halul în care e Kitty seamănă cu o chitară pe care vrei să o acordezi, dar încep să îi sară corzile una cate una din căuș. Și e periculos, fiindcă te poți răni.
Îi vorbește de Levin și de faptul că s-ar putea gândi la o căsătorie cu el.
Kitty trece prin faze angelicoidale, când disprețuiește orice  natura umană, când orice natura animală. După ce o jignește pe Dolly și își conștientizează mojicia, izbucnește în plâns. Surorile se iartă reciproc, iar Kitty petrece câteva săptămâni acasă la Dolly unde, așa cum anticipase, toți cei 6 copii fac pe rând scarlatină, apoi familia Șcerbațki văzând că starea emoțională a  lui Kitty nu se îmbunătățise prea tare, pleacă în străinătate.

Întâmplări cu haine pierdute și recuperate

Text interzis majorității vizitatorilor!

 Vine Dorel acasă necăjit. 

Eu mă luptam cu un personaj lipsit de caracter dintr- un roman franțuzesc și eram în plină criză conceptuală. Dar totuși!

Îl întreb:

- Ce ai pățit?

Dorel: - Măi, am fost la plajă si m- am băgat în apă. Când îmi era lumea mai dragă, trece o tipă foarte mișto pe lângă mine și îmi sare de gât. Un pic m- am amețit, un pic m- am plictisit. Îmi zice:

- Îmi dai un pupic pe buric? Aici, unde am cercel. Poți să îți bagi și limba, îți dau voie.

Eu, ca prostul, o întreb? 

-Unde, în buric sau în cercel?

Ea începe să râdă și mă bagă cu capul la fund. Am stat fără aer un minut sau două. Nu mai puteam. Până mi- am revenit, o ștersese din apă. 

Ies din apă fără chef de tarantellă și încep să mă îmbrac. Bag slipii uzi în plasă și când să îmi iau șortul, ia- l de unde nu- i! Stăteam așa, ca prostu' și căutam prin sacoșă: prosop, ulei de cocos, ochelarii, cheile de la motor, pălăria, tricoul, pagerul și șlapii. Nici urmă de șort. Îmi iau înapoi slipii uzi, eram plin de nervi, mai ales că lângă mine erau pe un cearceaf două fete mai mici ca mine și pe partea cealaltă două bunici.

eu:- Mai mari ca tine...

Dorel, enervându- se și mai tare:

- Normal că mai mari ca mine ! Una avea aproape 100 de ani!

Intră Mr Brasil vesel nevoie mare:

- Deci, iar probleme cu pescuitul de sirene?

eu:- Dorel a fost la plajă și a rămas în slip. 

Mr Brasil:- Păi nu așa trebuie?

eu:- Nu, la plecare, i- au furat unii șortul.  Ca lui Nică.

Dorel:- Nu chiar, am plecat acasă în slip.

Mr Brasil:- Aaa! Deci mergem la shopping diseară să îți iei unul nou.

Dorel:- Măi, îmi plăcea ăla, avea și buzunare. Mai strecuram câte o gumă, un trabuc, niște filutchi. 

Mr Brasil: - Găsim noi unul la fel.

eu, lui Mr Brasil:- Dar tu de unde vii așa fistichiu?

Mr Brasil:- Am fost la psiholog și apoi la croitor. 

Dorel:- De ce la psiholog? Ai probleme cu psihicul normal?

Mr Brasil, râzând:- Nu, m- am cuplat cu unul. Mai precis, una. 

eu:-  Și?

Mr Brasil, detașat: - Știi cum e cu psihologii! Ori devii tu obsedat de ei, ori ei de tine. Momentan nu îmi permit nici una, nici alta, dar nu trebuie să se știe. Mai avem două zile și plecăm. În câteva zile uită de mine. 

Dorel:- Nu te supăra că sunt indiscret, dar?

Mr Brasil:- Dar ce? Ce vrei să știi? Dacă mai sunt cu tine? Răspuns categoric: Da!

eu:- Parcă ai ceva diferit, nu știu ce...

Dorel:- Da, ai un  je ne sais Que

Mr Brasil: Îmi primul rând am pantaloni noi.

Dorel:- Da, am observat și noi. Sunt faini. Psihologul ți i- a dat?

Mr Brasil:- Da. După ce am povestit una alta, am convins-o să își dea jos rochia. Când a plecat să facă o cafea, i- am luat- o și am plecat. M- am dus la croitor și am băgat în ea 4 descoperiri tehnice:  foarfeca, mașina de cusut, mașina de spălat, mașina de călcat și gata! Înțolit cu ceva nou!

eu, ca orice femeie: - Ciudat!

Dorel, ca orice amant înșelat:- Nu ciudat, ci foarte ciudat! Și femeia aia? Ce-o fi zis? Că ești complet dus, asta o fi zis!

Mr Brasil:- S-o crezi tu! I-am lăsat pe măsuță un bilețel: Ți- am luat o rochie, nu prea te prindea, dar te plătesc în natură.  Vezi că este unul mișto și bronzat în apă, du- te și te sărută cu el!

Dorel orb de mânie: - Deci, tu ai trimis- o pe aia care m- a ținut cu capul în apă să își bată joc de mine!  După o scurtă pauză : Cum aia e psiholoaga?  Cum, aia? Se așează pe scăunel. Dar să știi că nu ai gusturi proaste, arăta bine, de fapt dacă stau să mă gândesc, era o bunăciune. 

eu:- Și tu ai pantalonii ăștia din rochia ei?

Mr Brasil:- Da, doar v- am zis.

Dorel:- Nu mi- i dai mie?

Mr Brasil: - Nu și vezi- ți de treaba ta. Trebuia să o săruți și gata, nu să îmi reproșezi mie că mi- am făcut pantaloni din rochia ei.  

Dorel: - Bine. Dar tot îți  trag un pumn în meclă  dacă te văd cu ea. Azi mi- ai tras- o de doua ori! 

Mr Brasil:- Nu ies cu ea. O țin numai de distracție. O mai pun să facă teste, îi mai arăt cum se giugiulesc două pisici, îi cânt și chestii din astea. 

eu: - Ce îi cânți?

Mr Brasil: Two butterflyes playing chess quickly 

Dorel, la mișto:- Cam siropos ești cu doamna!

Mr Brasil:- Da. Dar nu e treaba ta, dulceață!

Hai să mâncăm ceva. Am luat 3 bigmacuri. 

Eu:- xl sau xxl?

Mr Brasil: S, M și B3.

eu: - Parcă- ar fi numere de la slipi... 

Dorel:- Nu mănânc, îngrașă!

Mr Brasil: - Da. Dar dacă te îngrași puțin, poate găsim niște babe la concertul de pe plajă și îți cedează una.

Dorel, supărat: - Adică? Crezi că stau în ce îmi propui tu?  Mai am și alți slipi și alte șorturi! 

Mr Brasil: - Plus slipii ăia de pe tine cu care ai dat gata cele două bunici! Și vezi că ai umplut podeaua cu nisip. Treci și pune mana pe aspirator!

Dorel începu să fredoneze în timp ce strângea firele de nisip de pe podea cu o altă invenție tehnică: Or amigo, or e alto, que importa per tu, ingrato, straniero!

Mr Brasil:- Vezi că nu pronunți bine! E așa: 

Vou amigo vou alto

Não voe perto do mar
Vou amigo vou alto
Não voe perto do mar

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul II

 Vizita lui Dolly

     Nu doar acest capitol descrie vizita lui Dolly, ci și următorul, am să scriu însă numai despre prima parte a vizitei. Capitolul prezintă caracterele părinților lui Dolly și Kitty, mai precis, caracterul tatălui. Bătrânul prinț Șcerbațki este ... Prinț!

    Este în vârstă, un bărbat frumos, blând, foarte afectuos, își iubește fetele, și pe Kitty și pe Dolly și soția, dar are un simț al dreptății deosebit. Îl judecă pe Stiva că pierde vremea și că își înșeală soția în continuare, deși Dolly are încă un copil nou născut, cu el, normal, o fetiță. Fata cea mare e bolnavă de scarlatină, boala a copilăriei și contagioasă și greu de suportat. Dolly are mai mulți copii, se pot repede molipsi. Îl judecă pe Vronski pentru că i- a înșelat așteptările lui Kitty, ba chiar la un moment dat gândește justițiar că ar trebui să existe legi pentru pedepsirea logodnicilor care se îndrăgostesc de alte femei în timpul logodnei și chiar că ar fi trebuit să îl provoace pe Vronski la duel din care nu scăpa el basma curată. 

Mama fetelor știe că are și ea o contribuție în dezastrul afectiv al lui Dolly prin încurajarea logodnei cu Vronski și descurajarea celei cu Levin, dar plânge puțin în fața prințului și le zice fetelor ceva de genul: - E treaba voastră, faceți ce vreți! Și este iertată de toată lumea!

Mi s-a părut interesantă o frază spusă de Dolly despre gelozie. Dolly și- a dat seama că gelozia este o patimă grea și că te poți obișnui lesne cu starea pe care ți-o dă. Nu vrea să se certe cu Stiva fiindcă o înșeală în continuare, pentru că acest lucru poate deveni un obicei și este degradant. Știe că e normal să fii gelos, dar știe și că e anormal să se vadă și audă acest lucru, și că e de-a dreptul monstruos să îl faci pe celălalt să îți arate toate fețele din cauză că nu îți  poți stăpâni nervii întinși la maximum.

Dolly și Kitty stau de vorbă una cu alta. Despre bărbați fideli și infideli, bineînțeles.

 Povestesc mâine despre ce au vorbit. 

O, aviador amoroso

 Ton planor 

Melancolică era ziua

Ca prima frunză 

mai grea decât toate celelalte

Era o zi tristă ca o stea albastră 

Nepusă pe cer de mână de Domn

Era o zi albă ca o frunte

Fără nicio mirare

Întâi a lătrat un câine

Apoi a foșnit o eșarfă de toreador

Când am îndrăznit să privesc spre cer

O, tu, aviador amoroso mi- ai trimis un inel

Înainte să te pierzi în următorul nor.

Și frunza galbenă

Și steaua albastră 

Și ziua albă 

S- au dizolvat în diamantul din el. 

O discuție fără sens

 

        Dorel vine acasă din obișnuita lui plimbare pe faleză și mă vede citind De anima de Aristotel.
Zice: - Bine că ești ocupată, că am ceva important de discutat cu Mr. Brasil și nu vreau să te bagi cu opiniile tale filosofice.
Ce să mai zic! 

Am ieșit la o țigară să mă calmez un pic și am revenit la lectură. Pe el nu pot fi supărată decât maximum cât fumez juma de țigară.
Mr Brasil deschide ușa când dădeam pagina 35 și zice:
- Vino și tu și ascultă ce spune senatorul asta!
Intru. Dorel, roșu ca un rac stătea pleoștit într- un scaun și învârtea între degete o foiță de matematică. Era plină de socoteli.
Mr. Brasil: - Hai, spune- i și ei ce mi- ai zis mie! Hai!
Dorel, însuflețit, dar cu un ochi la slănină și unul la făină:
- Să zicem că e război. Și scade populația mult.
eu: -  Da, așa e după război.
Mr Brasil: - Bagă mai cu viteză că mă ia somnul!
Dorel: - Deci, scade populația și mai ales bărbații. Dacă ești naționalist și ții la istoria viitoare a țării tale, ce faci?
eu: - Nu știu, scrii o carte.
Mr Brasil: - Băi, povestești tu sau trec eu la povestit?
Dorel:- Stai că ajung imediat! Deci nu ar fi mai eficient, dacă vrei să crească populația, să faci un bazin și să îi pui pe cei câțiva bărbați care au mai rămas în viață să facă sex și după aia să intre în apa aia 100 de femei goale și să facă după aia 100 de copii?
eu: - Cu cine? Cu cei câțiva bărbați de dinainte?
Mr Brasil: - Nu, dragă, singure!
eu:- Cum, singure? In vitro?
Mr Brasil:- Nu in vitro, ci în Aqua magic!!
eu: - Te rog, mă doare burta de râs!
Dorel:- Adică vreți să spuneți că nu se poate?
Mr Brasil:- Se poate, dar nu în lumea reală, în desene, da.
Dorel: - Măi, mie mi se pare o idee bună și mi- o mențin.
Mr Brasil: - Hai să mergem la o înghețată!
Dorel:- Nu prea mai am chef să merg cu voi!
eu: - Hai și tu! Nu se știe cum pică o picătură de frișcă pe urechea lui Mr Brasil!
Dorel:- Adică? Ce vrei sa zici? Că sunt îndrăgostit de Mr Brasil?
eu:- Nu știu, tu ai zis! Nu lui vrei să îi torni 100 de copii cu 100 de peștoaice?
Dorel se ridică îmbufnat, își ia raincoat-ul din cui, își îndeasă o pălărie pe cap pe care nu i- o știam, pune și niște ochelari fumurii la ochi și iese. Mă uit în urma lui cu alți ochi. Ce seamănă cu Sherlock Holmes!
Mergem la înghețată pe băț. Eu, de ciocolată, Dorel, de cireșe și Mr Brasil de fistic.
Zi faină, amuzantă și fără nicio iubită a lui Dorel însărcinată!

Mio filos clorofilos

 Șalupele lui Dorel

Dorel si Mr Brasil jucau șah.

Eu studiam partide celebre.

Deodată, Dorel, fix când era să dea un mat de zile mari, se ridică brusc:

- Trebuie să plec, să mut șalupele!

- Ce șalupe? întrebarăm cu absolut toate cuvintele, în aceeași ordine și în același timp eu și Mr Brasil.

Dorel: - Sunt câteva șalupe la țărm si trebuie mutate pentru că începe să crească luna!

Mr. Brasil: - Și ce treabă ai tu? Tot te bagi în chestii unde nu- ți fierbe oala, ba să numeri gânsacii, ba să pescuiești balene! Nu e asta treaba ta! Treci să terminăm partida!

Dorel se așeză, dar bombănind. Eu mi- am dat seama că există o criză de libertate vis- a- vis de o criză de autoritate și atunci m- am hotărât să le fac băieților un coktail din fructe exotice și vodkă. După ce a devenit complet omogenizat și în același timp translucid, am început să glumim pe seama șalupelor care se vor uda fără Dorel.

După amiază, Mr Brasil a vrut să se plimbe pe promenadă și să își etaleze noua pălărie de paie. Eu m- am afundat în lectură. Mi- am scos din minte povestea cu șalupele după ce am luat și eu o gură de coktail. Lectura curgea, caracterele îmi erau clare, reținusem numele mai tuturor personajelor, doar două pagini le- am recitit, iar intriga îmi era perfect evidențiată.

Așa a trecut după amiaza, așa a venit seara. La un moment dat, mi- am dat seama că mi- e foame. M- am ridicat din fotoliu și am intrat în bucătărie. Dorel, înfășurat într- un prosop mare și cu o ceașcă aburindă de ceai încerca să își controleze tremuratul din toate incheieturile.

eu: - Ce-i cu tine? Ai răcit?

Dorel: - Nu, am fost în port.

eu, râzînd: - Să muți șalupele?

Dorel: - Da!

eu: - Singur?

Dorel:- Nu, am mai chemat vreo 20 de băieți, am pus umărul toți.

eu: - A fost greu?

Dorel: - Nu, majoritatea erau proprietarii lor, o cheie în contact și gata! Plaja liberă!

eu: - Și de ce ești așa ud și obosit? De ce tremuri?

Dorel: - Luna era plină, dar știi cum? N-am văzut în viața mea așa ceva! Eminescu și toți arabii la un loc nu știu dacă ar putea sa o descrie cum am văzut-o eu! Parcă era cea mai frumoasă făptură, cea mai nebună și cea mai criminală. Îmi venea să mă urc pe o scară invizibilă și să culeg fructul ăla portocaliu și zemos și să- l împart! N- am mai rezistat! Ne- am dezbrăcat și am făcut baie în mare înfășurați în lumina ei alburie până am simțit că o luăm razna!

eu: Așa, deci! Ai văzut și tu cum e!

Mr. Brasil, din dormitorul lui: - Mai încet, vă rog! Mă chinui să adorm. Visam că mă hipnotizează un lup cu niște ochi verzi de piccolo! M-ați trezit din vis!...Acum trebui să mă conectez din nou la el!

Eu am stat cu Dorel și am sporovăit până a redevenit Dorelul de dinainte de șalupe și apoi am plecat la culcare.

Oaspeți la masă

 

  Mr Brasil vine și îmi pune o sacoșă plină pe masă exact când încercam să tai cu o foarfecă în mod egal niște fire de ceapă și leuștean.
- Ce faci aici? Pierzi vremea!? Hai, treci la treabă, vom avea oaspeți la masă!
eu: - Serios? Pe cine?
Mr. Brasil:- Diplomați venezueleni!
Dorel citea presa culturală într- un colț pe scăunel.
- Și ce vrei să facem?
Mr. Brasil:- Ce vă taie capul, dar să arate bine coloristic.
Dorel:- Hai să căutăm pe net niște rețete cu specific național!
Mr.Brasil:- Caută tu, dar pe ea lăsat-o să facă mâncare.
M-am înhămat cu șorțul și tacâmurile de lemn și am reușit să creez o supă delicioasă cu bambuși, piersici crude și cartofi roșii. Am folosit și verdețurile tăiate perfect cu foarfeca, noul meu hobby.
Nici nu am terminat bine să pun supa în supieră și pastele cu vinete, ardei, ceapa egală în farfurii, că au și năvălit trei mariacchi afumați și exuberanți cu mandolinele atârnate pe umăr.
Ne- au salutat politicos, au mâncat politicos, au admirat ceapa perfect tăiată și au jucat cu Dorel un joculeț de strategie pe telefoane.
La plecare mi- au făcut o dedicație:
- I miss you soo much every night!
Așa repede! m- am gândit eu, dar nu am zis cu voce tare.
Unul dintre ei mi-a lăsat și versurile însoțite de o ecuație: x-2= -1.
Mi- a venit să alerg după el!

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 1.

 

       Kitty e bolnavă de iubire. Trădarea lui Vronski și mai ales a Annei, pierderea simultană a celor doi bărbați care, nu cu puțin timp în urmă erau potențiali soți - au îmbolnăvit-o fără leac. Se perindă medicul de familie întruna prin casa familiei Șcerbațki, încercând diverse diagnostice și tratamente. În final, mama fetei propune o soluție care funcționează în cazuri acute: îndepărtarea de sursa suferinței, adică o călătorie în străinătate.

Ca o ultimă încercare, este chemat și un doctor tânăr remarcabil în grupul medicilor din Capitală. Acesta întoarce pacienta pe toate părțile, o verifică peste tot, prin toate cotloanele și cu toate degetele, apoi hotărăște împreună cu medicul de familie că poate e suspectă de tuberculoză sau poate stă rău cu nervii și că e anemică. După ce propun împreună diferite tratamente, ajung de comun acord că ceea ce ar vindeca-o sunt apele, mă rog, niște ape speciale. 

Bucuros că toată lumea e de acord cu apa ca tratament, pleacă mai mult cu un șut în fund din partea prințului Șcerbațki, tatăl lui Kitty. Familia decide plecarea în străinătate, Kitty nu vrea nimic, e prea nefericită ca să se opună-  și acceptă să plece.

E un capitol în care lui Tolstoi îi e milă de o fetiță fecioară, de fata îndrăgostită, de o femeie nefericită din iubire. 

Spun asta pentru că în caracterizarea inițială a lui Kitty nu a fost prea milos cu ea. Atunci când era sănătoasă, admirată și curtată de cel mai frumos bărbat din nobilimea rusă, i-a scos în evidență ochii prezbiți și lipsa de gust în alegerea accesoriilor. 

Capitolul este ironic la adresa orgoliilor medicilor când le cade în mână un pacient neobișnuit. Fiecare dintre ei încearcă să îl păstreze pacient cât mai mult timp : 

- Să nu mă ștergi de la prieteni, chiar dacă pleci în Germania, ar spune doctorul cel tânăr azi, chit că Germania și Rusia ar fi în război!

Reduceri

 Merg cu băieții prin Mall. Dorel zice:

- Mă duc la AllShop.

Vine cu o sacoșă și o flutură pe sub nasul nostru.

eu: - Ce ți-ai luat?

Dorel: - Nu îți zic!

eu: - Poate niste bufanți? 

Dorel:- Nu mai insista, nu îți zic!

eu: - Ok. 

Plec de lângă ei îmbufnată. Merg la o farmacie și îmi iau plasturi, analgezice și alte chestii deocheate.

Până seara stăm toți trei la un bar. 

Venim cu tot felul de lucruri noi acasă. 

Mr Brasil zice: 

- Ia du-te și pune cutiile astea în dulăpior.

Mă conformez. Mr Brasil nu zice de două ori. În plus, eu sunt de obicei bună ca ajutor. 

Deschid dulapul, care e mărișor și în plus, suspendat, mă urc pe o scăriță până la ușiță și îmi cade- n cap sacoșa lui Dorel.

Pun cutiile lui Mr Brasil și vin cu sacoșa lui Dorel în dormitor. 

Dorel:- Ce faci cu sacoșa mea? De ce ai luat-o?

eu:- Nu mai încape! Ce ai în ea?

Dorel se ridică brusc din patul unde se odihnea ca omul și mă dă- n gât lui Mr Brasil că-i umblu prin lucruri. 

Plec supărată în sufragerie și îl aud pe Mr Brasil:

- De ce ți-ai luat 100? Nu- ți ajungeau câteva? Ești în anul morții? Te însori? Arunci cu ele după vrăbii?

Dorel: - Nu, era reduceri.

Mr Brasil: - Reduceri la prezervative?!!

eu: Aaa!

Stresat și Îndrăgostit

 Există totuși o diferență între vacanță și școală.

În timpul scolii ești mai mult stresat decât îndrăgostit, în vacanță ești mai mult îndrăgostit decât stresat.

Anna Karenina 34

 

   Lumea familiară a lui Vronski

   Este ultimul capitol al părții întâi. În apartamentul său din Moscova, pe Vronski îl frecventează mai mulți bărbați și femei tinere din înalta societate, unii căsătoriți, alții nu. Toți însă sunt superficiali  vis- a -vis de valorile familiei tradiționale, fidelitate, sacrificiu, onoare. Tolstoi spune că Vronski îi consideră nătărăi pe bărbații care cred că trebuie să ai o singură femeie toată viața.
    Întors acasă, găsește apartamentul plin de tineri, care sporovăiesc vrute și nevrute în jurul unui cafetiere noi. Sunt sofisticați, eleganți, franțuziți și plini de spețe. Trage de el să pară bine dispus.
În timp ce face duș, prietenul său îi povestește despre un cunoscut care își cumpărase o cască nouă și nu vroia să o dea în ruptul capului jos, nici în fața ducesei măcar, pentru că era burdușită cu bomboane și alte dulcegării. Vronski râde cu toți dinții lui splendizi și își schimbă dispoziția.
Cititorul simte că, la fel ca și Anna, și Vronski se străduiește să fie același de dinaintea întâlnirii dintre ei. Deocamdată reușește. Nimeni nu îi bate niciun apropo, nu se pomenește deloc numele Annei în jurul lui, deși ar fi vrut să-l audă.
Cam asta e situația la finalul primei părți. Lumea pare fără modificări vizibile, Anna e cu familia, Vronski e în mijlocul lumii lui frivole, strălucitoare și oarecum dandy, e întreg și își mișcă exteriorul superb înfășurat în prosop prin fața tuturor cititorilor romanului.

Anna Karenina, capitolul 33

 

O zi obișnuită a familiei Karenin.

 Alexei Alexandrovici, soțul Annei are rutina lui imperturbabilă, drum la Minister, cină cu soția, oaspeți oficiali, o scurtă discuție confesivă cu  Anna, câteva pagini dintr- un roman la modă. Discuția cu soția are câteva puncte pe ordinea de zi, la fel de imperturbabile-  efectul acțiunilor sale politice asupra nobililor din capitală și opinii asupra artei, domeniu pentru care nu are nici talent și nici curiozitate, dar are opinii.

Anna încearcă să reintre în rutina vieții de familie, aproape cu  naturalețea unei mari actrițe  comice*, personajul și persoana sunt două lucruri diferite, personajul a învins persoana, nu mai simte că îi tremura sufletul în fața amintirii lui Vronsky și poate să fie din nou o soție fidelă, înțelegătoare, o companioană dedicată soțului. Sunt două remarci interesante în roman care ne anticipează dezastrul:
1. Anna își amintește că Alexei Alexandrovici nu simte gelozie când este admirată de alți bărbați. Adică transformă ideea de gelozie în ideea de maniere elegante, stăpânire de sine, calm, control al emoțiilor, etc.
2. Anna observă că Alexei are urechi.:))
2.1. Anna se gândește că i se văd urechile fiindcă s-a tuns.
Cred că lui Alexei începe să îi fie frică de Anna. Inconștient, bineînțeles, orice frică e inconștientă, animalică. Însă Tolstoi ne dă de înțeles că Annei nu îi mai place prea tare fizic de Karenin.  Ce poate face sărmanul Karenin în fața judecății estetice?  Mai ales că Anna se pricepe la modă!

*Comicul Annei vine din statutul de femeie căsătorită. Bergson spune că orice acțiune comică are în ea un fel de mecanicitate goală. În acest sens Anna este comică, în acest sens Alexei Alexandrovici este comic. Îndrăgosttindu-se de Vronski, Anna părăsește acest rol comic și se transformă într- un personaj tragic. Alexei rămâne comic, dar nu un comic de caracter și nici de limbaj, ci de situație. E un fel de Trahanache, dacă l- aș compara cu un personaj caragialesc.  Atunci când face peselecția pentru rolul principal masculin, Anna îl elimina pe Alexei. În piesa de teatru în care ea va fi juna primă*, junele prim nu  va fi soțul ei, pentru că personajele principale ale unei tragedii trebuie să fie frumoase pe interior, cel puțin.

** Jună primă cred că este mai curând un mod de a numi un personaj comic, nu tragic.  

Pe mare

 

Dorel și Mr Brasil se pensau.

Eu torceam.
După ce au terminat să se penseze reciproc, scoțând tot felul de sunete, mai mult vocale, au început să citească fix pasajul din Iliada cu catalogul corăbiilor.
Eu torceam și trează și în somn.
Nu i- a deranjat. Era ceva de enumerat, nu glumă!
Pe urmă am mers toți trei să vedem apusul.

 

De când...până când ?

 Vine Muma pădurii acasă de la shopping cu o falcă în cer și una în pământ și îi vede pe Harap- Alb și Zâna Zorilor privindu-și languros( era sa zic langoși).

- Ce?! Ce?!

Zâna zorilor:-Nu, nimic.

Intra Muma pădurii în bucătărie. Închide ușa cu cheia după ea. Începe să scotocească prin sacoși după o caramea. 

Deodată de aude un răcnet:

-AAA!

Descuie ușa, iese tot cu o falca- n cer și una- n pământ:

-Ați făcut sex în bucătărie?

HarapAlb îi face cu ochiul Zânei zorilor.

Zâna se înroșește ca norii de furtună alungați de răsărit. 

Harap- Alb:-De unde știi?

Muma pădurii: - Am gasit un ciorap fin lângă castroane și e plin de semințe prin borcane!

Banc cu paciente

 Două doamne pe hol, în așteptare la psiholog.

- De ce vii la terapie? întreabă una pe cealaltă.

- Mă tem să nu fiu violată de soțul meu.

- De ce? Ți-ai cumpărat un robot nou?

Percepția și Reprezentarea

 Psihologia artei

Percepția și Reprezentarea

 

1. Ochii și mintea sunt organe diferite ale cunoașterii

1.1. Chiar dacă vezi doi sori în două ferestre, există numai unul de fapt. 

My Leo domestique

 

El mă așteaptă lângă izvor,

Ca pe o ciută însetată.

Indiferent la hârjoana puilor de lei.

Aproape de cascadă se strâng oamenii.

Trece pe lângă ei cu coama zburlită.

Ascunși printre stânci pândesc lunetiștii cu puștile armate

În arșița amiezii tuturor le strălucește arămie armura.

Un fluture violet,

Un șarpe periculos.

My Leo is here!

Doar un copil îndrăznește să fugă pe lângă noi

                                                                                                Amurgul roșu îi mângâie umărul.

BZN - Chanson d amour

 

Pescuit de balene

 

- M-a istovit pescuitul ăsta de balene, spuse Dorel intrând în sufragerie.
- Ce ai căutat la pescuit de balene? Lași asta pe mâna specialiștilor, îi făcu observație Mr. Brasil.
- Eu trebuia să merg, era rândul meu. Am făcut o înțelegere cu pescarii din port, care aveau un bairam și m- am ales cu plăsuca asta. Nu de la balene, de la pescari.
- Ce e în ea? întrebai eu curioasă.
- Ce să fie, rom, normal
- Bun și ăsta, zise Mr. Brasil. Decât să vii cu vreo juma de sirenă, mai bine niște rom.
Dorel:  - Nu că am și niște bucăți de sirenă.
eu: - Vrei să zici de balenă.
Dorel: - Balenă, sirenă, tot aia. Sunt rupt! Mă duc să fac un duș, put a pește și a praf de pușcă în ultimul hal.
Mr. Brasil:- Ai fost la pescuit sau la vânătoare?
Dorel:- La pescuit, dar la sfârșit au venit niște pirați pe la spate și au atentat la romul meu. A trebuit să trag niște semnale de avertizare. Și până am nimerit un bec, am descărcat în corcodușii de pe marginea străzii ambele pistoale.
-eu: - Aoleu! 
Mr. Brasil: - A murit cineva?
Dorel: - Nu, că auzeam. Au fugit. Numai în corcodușii am lăsat răni. Mâine o să -i vedeți plini de corcodușe roșii. Dacă întreabă cineva de bec, nu ați văzut, nu ați auzit! Maine merg la pescuit de rechini. 

eu: - Aoleu! 

Mr.Brasil.: - Bine faci!

Con permeso et interziso

 Una e să zică Eminescu : Mi s- a pus pata pe geamurile tale și alta vecina de la 3. Cu vecinii nu te pui!

Una e să zică unu de 70 de ani : Mi s- a pus pata pe balconul tău cu umbreluță și alta unul de 17 ani! Cu ăștia mici nu te joci!

Aventuri. 3082024

 

Am două animăluțe de companie. În cabină. Le țin mai mult pe jos, să nu mă bată la cap vecinii care le au și ei pe ale lor, dar se uită mai cu poftă la ale mele.
Când ies din cabină, ies și ele. Nu le pot lăsa, e periculos. Am experiențe negative. De câte ori le-am scăpat, unul sau altul, mă refer la cele două specii diferite, nu s-au mai întors. Odată încăpute pe mâini sau labe străine, caput!
Deci, ies din cabină, țâșnește pe hol pisica. O bag înapoi. Se strecoară afară cățelul.... e deja departe!!!
Încui cabina, alerg după el, îl cert, nu tare, e inocent, nu înțelege decât la modul nou- născuților!  Descui ușa cu el sub braț. Il pun jos. Bătăi în ușă. Deschid.
-A dumneavoastră e pisica asta?
O iau în brațe, mulțumesc frumos că nu a aruncat- o peste bord. Intru în casă, o cert puțin și pe ea. Lătrături după ușă. Cățelul. Înțelesese din ceartă că se întâmplă ceva,  descui ușa, intră țanțoș, e educat.
Stau locului puțin.
Iar bătăi în ușă.
E poștărița. Aduce corespondența fix la ora 3.
Deschid cu amândouă figurile mele sub braț și îi fac semn să îmi pună cele două scrisori sub braț. Nu înțelege. Îi zic:
-Sub brat!
Încearcă, scrisorile cad pe jos, mă aplec , aproape îmi scapă pisica, câinele scâncește, îl strâng cam tare. Pun pisica între picioare și o țin strâns, pun scrisorile sub braț, ridic pisica, câinele scâncește iar, mă întorc și dau cu capul de ușă. Nu am calculat corect distanța la răsucirea din ridicare.
În sfârșit. Ne potolim toți trei. Grea zi!

Aventuri. Foileton. 2082024

 

Am să le scriu pe zile, pentru că îmi e mai ușor. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.

2.august
Sunt pe un feribot. Ne apropiem de țărm și trebuie să cobor. Furtună zi și noapte, numai eu știu cum am rezistat. Vreau să mă încalț. Nu e mare lucru, am mai făcut chestia asta de mii și mii de ori. Am în mână perechea de teniși. Mă aplec, bag piciorul în stângul, vine un val. Mă împinge ușor spre perete. Dreptul îmi cade din mână. Mă aplec să-l ridic și mai vine un val, dreptul se duce oleacă mai încolo, câțiva metri, nu prea mult. Mă opresc un pic, valul mă trântește spre peretele opus. Nu scap stângul din mână și nici intenția de a mă încălța din minte.
Pun primejdia înainte și stau locului, desculță, nu se știe ce se va întâmpla în următoarele secunde. Nu se întâmplă nimic. Vapor perfect echilibrat. Țin bine stângul în mână și încep să înaintez spre dreptul care mai avea puțin și făcea curbă pe culoar, fără mine, fără picioarele mele. Din nou un val, după numai doi pași, cad în fund, de fapt mai mult pe- o parte, ca în fotografiile cu sirene.  Dreptul trece pe lângă mine în viteză și se duce, dar nu oricum, ci mai întâi îmi trage una fix în frunte. Mă uit după el, e departe de-acum... Mă ridic șchiopătând. Mă mulțumesc cu stângul. Mă așez jos, lângă peretele cel mai apropiat, îmi prind genunchii cu mâinile și îmi număr degetele de la picioare. Sunt toate, Slava Domnului!
Aștept și eu ca omul, câteva minute, apoi mă ridic și mă hotărăsc să plec în căutarea dreptului. Dau de el, mă încalț repejor cu amândoi și când să ies prin ușile batante ale coridorului, iar un val, valul de ancorare. Trec prin ușile batante mai mult cu capul decât cu mijlocul, nu vă spun cu ce viteză si nici cu câte alte tangente și secante și aterizez alunecând pe puntea plină de cucuiați ca și mine. Țărmul full de turiști, full de umbreluțe, full de veselie!
Am uitat pe loc toată aventura!
.

La foc de tabără

 

      Dorel nu prea vroia, dar Mr Brasil ne- a luat pe amândoi pe sus:
- Mergem la munte! Vreau să respir aer curat!
Am plecat de nevoie, altfel o lălăiam la nesfârșit.
Feribotul care ne- a dus până la țărm nu era acreditat. A m rămas în radă mai multe ore care ne-au făcut să ne uităm chiorâș când eu la ei, când ei la mine. Până la urmă a trecut o șalupă înregistrată cu acte în regulă care ne-a dus pe mal. Parcă  fix înregistrarea ne trebuia!
Am călătorit cu tot felul de mijloace animale de transport, de la catâri, cai, cămile până la un elefanțel.  African, normal.
Am ajuns la pensiunea Poienița pe la 4 după amiază. Se strânseseră nori și se auzeau tunete în depărtare.
Dorel zice: - Cred că va ploua.
Mr. Brasil: - La munte toți suntem înțelepți.
Dorel: - Vrei să ne batem?
eu: -Vai, băieți, nu-i frumos!
Dorel: -El  a început!
eu: -Vreți să fac focul?
Mr. Brasil: - Nu
eu: -Dacă nu vă supărați, eu merg să coc o plăcintă.
Ei: -Nu!
Și ploaia cade.
Stăm toți trei și ne butonăm telefoanele.

Am început să dansez. 

Nu m-am putut abține.

Mai ales că toată lumea citește  Băiatul cu pijamaua în dungi. 

Tolstoi, Anna Karenina, Capitolele 30, 31 și 32.

                   

Capitolul 30

   Trenul face o oprire mai lungă în stația  Bolgovo și Anna coboară să respire aer  rece. E viscol, iar înflăcărarea îndrăgostirii o face să fie fericită. Dă nas în nas cu Vronski. El îi spune că este acolo unde e ea, ea îi spune să renunțe.
Când urcă fiecare în compartiment,  amândoi sunt varză. Sunt îndrăgostiți lulea, deja insomniaci și abia se stăpânesc să nu fie vizibili.

 

Capitolul 31

      Alexei Alexandrovici o așteaptă la gară.
Vronski se ține după ea tot drumul de la tren la trăsură. E nevoită să îl prezinte, iar Alexei Alexandrovici să accepte autoinvitația la masă. Într-o luni, zi când familia primește vizite. 

                       Capitolul 32

        Ajunge acasă și o întâmpină bucuros Serioja, fiul ei.
Numai Vronski e frumos, Alexei Alexandrovici și Serioja deja sunt degradați estetic.
E emoționată și își petrece ziua (la insistențele soțului) într-o întâlnire plictisitoare cu o pravoslavnică filantropică și scriind scrisori.

Mai povestesc când pot.  💟

Chef la Cele 3 zeițe

 

      Dorel se uită meditativ după un albatros și zice: Parcă n-am chef de nimic, deși ar trebui să mănânc ceva. Toată ziua ne-am luptat cu furtuna până pe insula asta.
Mr Brasil se uită la el pe sub sprâncene: - Nu te-ai exprimat corect, se zice: Parcă n-am poftă de nimic.
Dorel: - Tot aia!
Mr Brasil:  -Nu e tot aia. Poți să zici: Parcă n-am poftă de chef, dar nu poți să zici Parcă n-am chef de poftă.
Dorel: - Da, nu sună bine. Cel puțin în limba noastră, poate în alte limbi...
Mr Brasil: - În toate limbile. Pofta și cheful sunt chestii universal diferite.
eu: -Poate au aici la Cele 3 zeițe ceva bun. Mă refer poate au ceva care să satisfacă și pofta și cheful.
-Hai să vedem, ziseră ei.
Intrarăm în restaurant. Lume multă, lumină difuză, atmosferă confuză.
Imediat veni o chelneriță.
Mr Brasil îi făcu semn să ne lase puțin să consultăm Meniul.
Dorel se așeză față -n față cu acvariul. Cea mai bună poziție, mă gândi eu, care vedeam doar cu coada ochiului cum trecea în fugă câte o scânteie portocalie sau aurie. Mr Brasil se așeză  cu fața spre ringul de dans. Câțiva muzicieni cântau la chitară în surdină: Aqua dulce, Aqua sala.  Eu nu vedeam bine orchestra, în schimb îi aveam în față pe cei doi moșnegi care dansau blues îmbrățișați.
Dorel zise: -Hai să luăm ciuperci coapte.
eu: - Aș prefera o pizza.
Mr Brasil:- Bine. Pizza cu ciuperci.
Am mâncat încet și în liniște. Ciupercile mele aveau un gust inefabil, ca de vinete coapte. La sfârșitul mesei am băut cafea. Dorel și-a luat ceva cu multă frișcă și care arăta bestial, eu m-am mulțumit cu cafea la espresor. Era aromată și concentrată.
Până dimineața am vorbit despre tot felul de chestii, de la aparate casnice la cele mai bune ghete pentru drumeții. Ne simțeam bine, ringul era aproape gol, cuplurile se schimbau la 3,4 melodii. Nu  erau aceleași, nu dansau la fel. Nici peștii care treceau prin colțul ochiului meu stâng nu erau aceeași.
  Am plecat aproape de răsărit. M-am băgat în pat în cabina mea și am început să visez instant. Se făcea că eram printr-o pădure de hârtie arămie și aurie.  Frunzele foșneau și cântau păsări. În mijlocul visului am simțit o mușcătură pe gură. Am deschis ochii. Pe tavanul cabinei, un mesaj fluorescent:
- Te- am sărutat de noapte bună!
Am adormit cu un gust nou, străin și totuși familiar ca al savarinei sau amandinei din care mâncăm ca o bestie la sfârșit de liceu din exces de chef și lipsă de poftă.

Cercul Regal- prima parte

 

Cercul Regal-  prima scenă
Povestesc o scenă de bătaie.
    Într-o seară sau noapte, după ce magazinul Cercul Regal, magazin cu haine de lux bărbătești, se pregătește de închidere, iar un angajat (sau patronul) iese puțin să verifice care-i treaba pe trotuar, apare un tip. Angajatul (sau patronul) e o copie a lui Matt Damon (părerea mea), iar celălalt e o copie a lui Criss Cristofferson (tot părerea mea). Ambii sunt variantele de tinerețe, între 25- 30 de ani.
Al doilea tip, aflăm dintr-o notiță, este un fost candidat, respins de către acest Cerc Regal.
După un scurt schimb de politețuri, ăsta care e angajat (sau patron), adică Matt Damon Second sau Second Matt Damon (nu mă prea pricep, nu prea am studiat :()) vrea să ia un taxi. Ăsta care e un fel de Criss Cristofferson urcă și el și încep să se bată.
De fapt urcă încleștați în taxi.
Acolo, pe bancheta din spate, începe circul. Pumni, șuturi în tavanul taxiului, în banchetă. Șoferul e imperturbabil, conduce cu atenție, fiindcă sunt pe străzi înguste ca la Veneția, ca în Paris, deși cred că acțiunea se petrece în Anglia. La un moment dat, spectatorul e avertizat că viteza maximă când intri pe autostradă nu  poate fi chiar 140 km.
Deci, deocamdată își dau pumni și câte un genunchi, mai mult în mașină decât în ei înșiși.
După ceva timp, pe la curbe mai ales, începe distrugerea vehiculului, geamul spart, întâi lateral, pe urmă parbrizul, de fapt șoferul conduce fără parbriz până la sfârșitul lui (al șoferului), pe urmă cade portiera, sunt distruse canapelele, bine, barul cu clondirele pline și paharele de cristal rămâne intact, perfect aburit, perfect încuiat. La un moment dat, tot pe la o curbă, cred că e Veneția totuși, Second Matt Damon este aruncat din mașină și face mai multe răsuciri în fund pe portiera smulsă până se enervează și o aruncă cât colo, se reîntoarce în taxi și dăi iar cu șuturi și pumni. Criss Cristofferson Two  este de fapt Android! Cum mi-am dat seama? Păi în timpul celui de-a doua etape a bumbăcelii, când încep să distrugă vehiculul, Criss asta al doilea face o schemă cum am văzut la campionatul din 2020, când patinatoarea se lasă mult pe spate și atinge cu palmele gheața, în timp ce brațele sunt paralele cu solul, ca un fel de pod care are și vaporașul sub el.
Deci, tipul ăsta Criss, este târât pe nu știu câte străzi cu mana dreaptă, cred, hârșâind asfaltul. Mâna ia foc și sub ea, surpriză, nu o structură umană, din nervi și oase, ci oțel și sârmă! De aici filmul, care părea un revenge între doi nătărăi devine un revenge între două civilizații. Androidului îi ies cuțite prin pantofi, în orice caz, șoferul de taxi este căsăpit brusc dintr-o lovitură de botină sau ceva de genul.  Mașina e praf, nu mai are nici portieră, nici parbriz, nici roțile nu prea se mai țin, banchetele sunt distruse, nu prea mai poți face mai nimic cu ea. La un moment dat sunt și niște cascadorii în aer, se sare de pe- o mașină pe alta, dar Matt se reîntoarce în taxi și îl dă jos pe Criss. Însă Criss 2 cheamă ajutoare și mai vin trei mașini platinate, care încep să urmărească taxiul.
Atunci Matt Second cere aprobare de la un fel de Jean-Luc-Pickard-After și ăsta, după 3 refuzuri, îi dă aprobarea.
Matt lansează din torpedou un fel de umbrelă, care se ridică deasupra plafonului mașinii și se desface în trei rachete perfect egale, perfect cambrate, care. după ce ajung la o înălțime optimă, cad simultan pe capotele celor 3 mașini platinate și le aruncă în aer.
Până aici am văzut, când After-Luc-Pickard  îi zicea lui Matt-Damon-Second să fugă, fiindcă e pe drum poliția.  Mi se pare interesant, mă uit la el și mai scriu. Filmul e făcut în 2017 și nu e în categoria Home, Romance, dar nici Sex, Nudity, Languages. Cred că e în Sf, Adventures.

Sofisme cu părinți și copii

1. Copiii spun părinții fac numai năzdrăvănii. 

2.- Fetelor, am venit să vă torn niște copii, spuse învățătorul mamelor venite la ședința cu părinții.

Capitolul 29

 

   Stiva o conduce pe Anna la gară. Călătorește împreună cu Anuska, servitoarea ei, într-un compartiment cu alte femei. Este ger cumplit, viscol, iar în tren e relativ frig. Are la ea un roman englezesc nou, încă netăiat și citește din el. Poate e chiar Lady Chatterly Lover. In orice caz, romanul o face să își dea seama că este îndrăgostită de Vronsky.  Tolstoi spune că  rușinea, ideea morală e burghiul care i se vâră în carcasa emoțională, dar eu cred că nu. Annei nu îi trebuie argumente contra faptului că îi place de Vronski. Îi place, o încântă faptul că Vronski o place. Divă pe divă atrage, mai pe românește.
Capitolul se încheie când trenul oprește cu zdruncinături într-o gară și Anna coboară să ia o gură de aer.

Capitolul 28

 

       Anna Karenina se pregătește să se întoarcă acasă, la Sankt Petersburg, de la Moscova. Își anunță soțul printr-o, telegramă și ia masa fără Stiva și Kitty, numai cu Dolly și copiii. Între cele două femei se crează o conexiune emoțională puternică, Dolly îi este recunoscătoare că a împăcat -o cu soțul ei parașutist de care tocmai voia să divorțeze, deși avea o groază de copii cu el și urma să mai vină pe lume unul, Anna îi mărturisește că Vronski s- a îndrăgostit de ea și că este geloasă Kitty. Dolly îl apreciază foarte mult pe Levin. Intuiește sau chiar știe că Vronski e vestit pentru cât de ușor îi cad femeile în plasă. Însă remarca lui Dolly e răutăcioasă, ca și când frumusețea și farmecul  nu ar avea nicio valoare. Dacă s- a putut îndrăgosti în numai o zi de tine, înseamnă că nu o merită pe Kitty. 
Fără să îi spună că îl place și ea pe Vronski, Dolly și cititorul află adevărul numai din reacția emoțională a Annei.
Cred în continuare că Anna Karenina este un personaj simetric Nastasiei Filipovna, un personaj cu geniu emoțional.

Voi povesti romanul pe capitole.
Sunt sigură că există mii de pagini pe net cu acest lucru, dar nu o fac pentru public, ci pentru mine în primul rând.

Menagerie

 

White tigresse
Black poissons
Green  elegant elephant

Un raton tatue
Une sirene embrasse

Un jazzman chante un chanson
Un loup gris sans foret
Une peinture blue.

Une femme
Un homme
Un petit chat andaluz

Et autres animaux

Anna Karenina, Levin

 

După eșecul cu logodna, Levin se întoarce acasă. Îl întâmpină Agafia Mihailovna și băiatul care slujește in casă.

O bucată de seară e supărat, apoi află că i-a fătat vaca o vițică. E bucuros și de multe ori admiră cele două văcuțe considerându- le nespus de frumoase.

În timp ce citește o carte despre efectul electromagnetic sau ceva de genul, se gândește, își imaginează cum va avea la un moment dat o soție care să îl înțeleagă și să îl completeze. Când vor veni musafiri în vizită, el va vorbi despre văcuțele cele frumoase, iar soția va însoți gândurile lui cu cuvinte din același univers de discurs. Paralel cu el, Agafia Mihailovna îi povestește faze de tip Rebreanu, cum un Ion rus s-a îmbătat și și-a bătut nevasta și alte tușe pe care Tolstoi, fiind aristocrat, nu le-a pus în portretul țăranului, dar de care  Rebreanu nu s-a jenat. 

În final, privindu-și câinele bucuros și amintindu- și de el însuși mai mult decât de Kitty, Levin încheie episodul cu pețirea de la Moscova. 

Pasagerii, partea a III a

 

Am reușit să mai văd o bucată de film.

    Aurora, tipa trezită de Jim din somnul criogenic e tot mai nefericită și atunci el, după nu știu câte măsurători și calcule, îi sădește un pom, cred că stejar, în mijlocul "sufrageriei". Normal că îi place, normal că e fericită, normal că i se mai înmoaie inima plină de amărăciune, dar nu durează mult fericirea ei pentru că apare un al treilea pasager, de data asta nu un călător obișnuit, ci unul din staff. Este un negru, mai în vârstă decât ei, trezit cu 88 de ani înainte de vreme, care îi ceartă că au plantat copaci prin încăperea managerială, dar aflând adevărul, se îmbunează. Toți trei încearcă să fie optimiști, să găsească soluții pentru fie întoarcerea pe Pământ, fie pentru recriogenare. Tipul negru are acces la interioare cu informații suplimentare și identifică tot felul de erori în sistem, care, dat fiind costul pipărat al voiajului, nu ar fi trebuit să existe. În plus, apar probleme de sănătate. Negrul are vreo 600 și ceva de erori în sistemul lui de sănătate. Pe scurt, computerul- medic îl avertizează că nu mai are mult de trăit. 

    Într-o zi în care negrul se odihnea, Jim lenevea, iar Aurora se bălăcea, apare o eroare gravitațională, iar cei trei sunt câteva minute sau secunde sau... ani, avându-se în vedere că merg cu o viteză de 1/2 din c,  suspendați de pe harta vieții. E nasol. Eu personal nu am crezut că își vor mai reveni, cel puțin ea, dar nu, își revin și își dau seama că nu va fi o călătorie lipsită de riscuri. Adică, a început să fie cam ca pe Pământ, în viața obișnuită a oamenilor, care se deplasează cu viteze newtoniene.

Mai scriu...

IV. 

    Nava spațială cu care călătoresc cei trei pasageri treji și cei 4997 de pasageri adormiți este lovită de meteoriți, situație banală pentru orice navetă spațială, universul e plin de supernove; dar de data aceasta avaria produsă este foarte gravă. În primul rând se blochează ușa de la intrare, deci nu se mai poate ieși. În al doilea rând apare o  reacție chimică în reactorul principal care creează o supraexplozie. Computerele funcționează alandala și nu mai răspund la comenzi, Jim se blochează în lift, iar Aurora e pe cale să se prăjească întâi la foc mic apoi instant, dacă nava va exploda. Singura soluție este să iasă Jim în spațiu și să încerce sa deblocheze ușa, pe dinafara ei. Ceea ce și face. E o scenă lungă de suspans, el reușește, dar i se termina oxigenul și moare. Când Aurora vine priponită după el, nu mai are semne vitale. Însă toată naveta se reprogramează, funcționează totul perfect și îl  introduce pe Jim într-un fel de tomograf. Acolo, la început i se spune ca nu își va mai reveni, ea plânge puțin dar își aduce aminte că are brățara negrului (murise între timp), care îi permite să comunice de la egal la egal cu computerul-medic. Cu aceasta ocazie reușește să îl repună în funcțiune pe Jim. Arthur-androidul, care se defectase, este recondiționat și, după tot acest balamuc și microcosmic și macrocosmic Jim îi propune să adoarmă cu ajutorul capsulei negrului, prevăzută și cu această opțiune, dar ea alege să rămână alături de Jim pe navetă tot restul vieții. Jim o cere de nevastă. Va rămâne trează, va scrie, se va bucura de viață. După cei 88 de ani de călătorie interstelară, pasagerii, după ce se trezesc din criogenie, întră direct în lumea lui Jim și a Aurorei, o lume cu vegetație luxuriantă și atmosferă de perpetuă vacanță. Nu mai știu dacă  mai au vreo șansă cu Homestead II sau sunt nevoiți să rătăcească la nesfârșit prin spatiu într-o lume-surogat...trebuie să îl mai văd o dată la un moment dat...

Deci, filmul se termină cu un happy- end motivațional.  Ea și-a terminat romanul, el a avut-o alături până la sfârșit. 

Nu au avut copii și nici nepoți în caz că vreți să știți. Și nici alte animale de companie în afară

 de miniaspiratoarele alea.