Nu insist mult pe acest capitol. Știți că numele rusești sunt complicate, ca niște familii de cuvinte, cu derivatele lor, de exemplu pe Anna Karenina o cheamă și Anna Arkadievna și Anna Oblonski. La nuntă sunt toți moscoviții nobili și înstăriți. Unii mai apropiați de miri, cum ar fi surorile lui Kitty, alții mai îndepărtați, cum ar fi oameni care nu îi cunosc pe miri și îi judecă numai după comportamentul din acest moment al ceremoniei sau după aparențele chipului, tenului, hainelor. Trei chestii mă îngrijorează:
1. De ce la nuntă nu a fost invitată Varenka, prietena de la sanatoriu a lui Kitty, cea care a sfătuit-o să se mărite.
2. De ce Levin nu a făcut un efort emoțional și nu i-a invitat și pe Nikolai și pe Cibisova, cu siguranță gâsea și Nikolai un papion alb și un frac nou să nu își facă fratele de râs, iar Cibisova apărea și ea la brațul lui într-o rochie frumoasă de dantelă sau catifea, cu mănuși lungi și părul coafat după ultima modă.
3. Multe alte doamne din biserică își amintesc propriile nunți, iar Dolly care plânge, își amintește dragostea ei pentru infidelul de Stiva și mai ales nunta Annei Karenina, care, emoționată, il astepta pe Aleksei Aleksandrovici cu flori de portocal în păr. Și uite că acum divorțează...
În rest, deși e liturghie și e o ceremonie referitoare la destinele altora, mai mulți din biserică se cuplează în vederea propriei nunti, alții pun căpăstru și înfrânează căluțul pasiunilor fie în amintirea unei iubiri care a fost și e în ceruri, fie pentru că au convingeri ale solitudinii. Se mai discută despre faptul că lui Kitty i-a alunecat cununa împărătească pe-o parte din cauza cocului, despre averea uriașă a lui Levin, despre faptul că mirii nu vor pleca în străinătate, ci la Vila de la țară a lui Levin. În sfârșit, capitolul surprinde atmosfera de rumoare, de importanță socială a nunții. Adică, e ceea ce sociologii etichetează cam așa: Biserica este un grup social, moscovit, romantic și clasic totodată și de secol 19, în acest spațiu literar din categoria romanului fluviu. Și în secolul 21 e la fel, de unde caracterul ei anistoric.
Sau cum ar zice Immanuel Kant, moda se schimbă, bârfele rămân aceleași.
Aaa, e și o superstiție pe care am aflat-o de la Tolstoi: cică abia după ce ești cavaler de onoare la 10 nunți începi să riști neînsurătoarea. :)
