partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

luni, 5 august 2024

Pasagerii, partea a II a

 



Mă gândeam să las pe mâine. Ok Până la urmă continui.

Jim și Aurora se îndrăgostesc. 

Iubirea ei, ca în multe situații reale, vine dintr-o recunoștință. El o echipează cu un costum de cosmonaut direct pe piele și amândoi imersează în vidul cosmic full de stele. Emoție, artificii senzoriale urmate, te-ai aștepta de artificii senzuale. Nu, filmul este decent, îl pot viziona și elevii de generală și liceu. Protagoniștii se sărută mai întâi cu costumele pe ei, și la cea mai hot scenă, în care ea sare peste masă și i se oferă lui ca aperitiv, cea mai interesantă poziție este cea a miniaspiratorului setat pe butonul de înfulecare.  Pe mine nu mă deranjează,  dar mă gândesc la adolescenții care vor vedea că se schimba cadrul.  Parcă aud fluierături și cereri la magazin sau la sala de sport. 

În sfârșit, să nu o mai lungesc cu pasiunea edulcorată, vorba lui Eduard, la un moment dat, fix când el ștergea de praf inelul ceremonial și se pregătea psihic pentru emoția care trebuie reținută toată viața orice-ar fi ulterior în încâlceala neuronală, deci fix atunci nemernicul de android, fix cum m-am așteptat și v-am și avertizat, îl toarnă pe el. Adică îi spune gagicii că el a trezit-o. Asta o ia complet razna, urlete, înnegriri la față, contorsionări,  la un moment dat sparge, țipă, pune mâna pe ceva contondent și vrea să-i spargă fața, se mai înmoaie când vede că omu-i blând ca un iepuraș, pe urmă alergă nu -ș  cât timp pe culoarele interminabile, vrea să fugă și din navă și din cosmos, să iasă, să o ducă cineva în cârcă acasă. Ăsta îi trimite mesaje psihedelice, cu vocea lui zbierând pe culoare că era singur și numai putea și de aia....am ajuns cu filmul când ei doi se intersectează cumva, dar decalat temporal.

M-am oprit aici fiindcă și eu trec prin faze din astea decalate temporal. 

De exemplu, alaltaieri trebuia să iau un pachet de la poștă.

Mă duc la poștă, trag de ușă, mă uit de nu știu câte ori la ditamai ușa și la ditamai clădirea și la încuietoarea aia de oțel nou nouță și răsucesc butonul ăla de câteva ori. Până la urmă ochesc o femeie cam de vârsta mea și care părea și normală și exotică și o întreb știți cumva dacă s-a mutat posta? Asta zice, nu nu știu. Oare de ce nu se deschide ușa? Femeia zice:  Nu se deschide că nu au program. Cum nu au, zic pai vedeți, aici scrie sâmbătă închis. Aha, azi e sâmbătă!

Am plecat normal, nu puteam da timpul înapoi. 

Și, în plus la crâșmă La Turcu nu se găsește cafea, dar turcii sunt amabili și pot merge pe jos să îți cumpere ei una. Și poți de la terasa lor să contempli o biserică ortodoxă, ceea ce înseamnă că și Ștefan cel Mare a știut sigur turcește. 




5 Săptămâni în balon

 



Cartea aparține scriitorului de ficțiune Jules Verne și prezintă o călătorie spre Africa realizată de 3 exploratori. Balonul poartă numele Reginei Victoria, iar călătoria se numește Excelsior.

Balonul este lansat din insula Zanzibar și se ridică aproape 1000 de metri când altitudinează.

Am parcurs prima zi.

Priponit de un copac, balonul îi debarca pe cei 3 călători undeva la poalele unui munte african și le permite să doarmă la sol.

Băieții își permit o seară și o dimineață normală, cu cafea și biscuiți dimineața, cu coniac și carne sărată seara.

Dedesubtul balonului, răcnete, zbierete, urlete de groază, de furie, de zăpăceală, săgeți, praștii, pietre și alte arme tipic africane.

-Toate vin de la superstiții, așa fac păgânii cand văd un creștin în aer! cam așa ar fi gândit și spus Fergusson.

-Da? Ar fi întrebat Kennedy.

-Da! Ar fi spus Joe, și le-ar fi făcut cu mâna un semn de-al lui.



Am uitat să spun că această călătorie fost finanțată de Curtea Regală Engleză și nu cu zgârcenie nici cu stâmbături din nas, ci cu entuziasm și generozitate.

Am ajuns pe la capitolul 13. Nu prea am timp acum să detaliez, dar o voi face în viitor.


Pasagerii. Partea 1.

 Mă uit la un film 



Pasagerii

        Într-o zi, o colegă îmi trimite un mesaj de genul mai zi și tu niște filme faine la care să mă uit, că mi-ai zis de unul cu niște adolescenți psihiatrici și mi-a plăcut. Bine, nu mi-a zis cu cuvintele astea, dar asta e ideea. I-am trimis răspunsul la 5 dimineața fiindcă atunci am dat de tel și m-a înjurat. Nu în față, că era cu ea la cearceaf, am primit o notificare direct pe hard. Fiind concediu, nu i-am mai spus de filme cu studii de caz, i-am zis de niște filme cu genii și cu niște cupluri care încearcă să se descurce cu niște consilieri conjugali și până la urmă recurg la CIA, FBI și alte organizații antitero. 

Azi am început să mă uit la un film care cred că i-ar plăcea fiindcă este cu probleme geriatrice. Îi zic de el după, la ora 5 după amiaza. Trebuie să învăț și eu să mă port frumos cu lumea!

Intriga

Pe o navă spațială, complet automatizată sunt 5000 de pasageri criogenizați. Ei se deplasează de pe Pământ pe o planetă Homestead II, unde își vor continua viața până la sfârșitul ei, în lux și bucurie.

Călătoria trebuie să dureze 120 de ani tereștri, iar în ultimele 4 luni ale acestui interval, își vor recăpăta complet funcțiile vitale și abilitățile sociale.

Faza e că dintr-o eroare de programare, un pasager se trezește după 30 de ani. [ Bine, el are cam 30 de ani, hai, 35! Dar asta nu contează, în cinema nu e ca-n teatru, acum cu fotoscape și alte programe, ai 120 și arăți ca la 35.] 🚀🛰️🦄🪁🌏🌍

După ce i se face un fel de vaccin și capsula unde e se ocupă de resuscitare, omul pleacă la plimbare. Descoperă că numai el umblă și restul dorm adânc și vor mai dormi mult și bine, vreo 90 de ani. Întră în panică și se hotărăște să se reîntoarcă în capsula adormitoare.

Până aici e leit Mitul Peșterii al lui Platon!

Prizonierul dezlegat vrea din nou legat!

Îl instruiesc două holograme feminine, parca-s profe(!), el se plictisește de la primele cuvinte, Ridică mâna: Doamna! Doamna! nu se cere la baie ca la orele mele, nici nu apleacă smerit capul spre ecranul telefonului dosit sub pupitru, ci are răbdare cu cele două holograme. Alea îi spun că toată lumea doarme și că va ajunge la destinație ori foarte bătrân, ceea ce e un caz foarte izolat, fie nu va ajunge deloc. Întră în panică și începe să strice mobilierul, mai întâi strică niște calculatoare, pe urma blochează niște uși, defectează liftul, rămâne închis în capsula adormitoare unde vede câteva secunde moartea cu ochii, în sfârșit trece prin stări groaznice pe care le depășește încercând să se simtă măcar ca pe Pământ dacă tot nu va putea pe Homestead.

Nava e faină, e ca un balon care merge helicoidal, îți trec puzderii de stele și prin față ochilor, dar și pe la urechi, se împrietenește cu un chelner android care e burdușit de butade și care e resemnat deja cu gândul că va ajunge la fier vechi. El însă nu, e bărbat, e tânăr, e om, poartă șort și maieu sport! Seamănă cu unul sau chiar doi colegi de-ai mei, cu unul după maieul de la Decatlon, cu celalalt după fizionomia de model pentru un portret robot.  Nu dau nume, că nu se omoară niciunul după profesorii femei. 

Ce mi-a mai plăcut (deocamdată) :

1. E o sală de mese, un fel de cantină, imensă. Mă gândesc că nu miroase a mâncare în caz de consilii profesorale.

2. Au și ei (Actorii principali din Sf-uri) probleme cu tonomatele de cafea. Bine, fiind SF-uri, ele există în sala unde sunt posibile consilii profesorale.

3. E și la ei un fel de socialism utopic la nivel de aparate cum e în supermarketurile din zilele noastre. Apeși pe comanda cafea scurtă esspreso, vede tonomatul că te zgârcești la 50 de bani, îți dă cafea lungă. 

4. Andoidul de la bar care lustriește continuu un pahar deja lustruit știe că e supravegheat și o face ca să nu zică omul că stă degeaba. Asta e o chestie care ar fi interesant de studiat dacă e un efect al descoperirii solului lunar sau al îmblânzirii delfinului sapiențial. Ar trebui un capitol pedagogic special dedicat acestei erori interpersonale. 

5. Andoidul e în fundul gol. Are niște fese, stilizate, e drept, dar totuși îți dau de gândit. Bine, nu mai vreau să mă concentrez pe ele în timpul filmului, zic doar așa, că mi-au atras atenția. În rest e un babalac oarecare, cu proteză și cărare într-o parte. 

6. Filmul e bun, cel puțin pentru decor și efecte speciale. Când mă uit la ușa liftului, mă gândesc la o viitoare carcasă de telefon. 

7. Sper să nu aterizeze pe aici niciun elev sau coleg neinvitat, altfel mă vor obliga să le explic din nou că sunt  femeie și nu bărbat, că sunt eu profa și nu ei, că am de 4 ori vârsta lor.... Mă opresc.... că încep să mă demotivez să mă mai țin de altceva decât croșeta și fierul de călcat. 

Vă mai zic; pe afiș e și o gagică, probabil se trezește și ea înainte de vreme.

II

Mai scriu oleacă

La un moment dat, îi crescuse un pic barba (e mai sexy cu barbă), i se plânge Androidului chelner că e nasol să stai 90 de ani pe navă și să nu vezi " Pământul fagaduinței", iar chelnerul îi zice, cumva  cu vocea unui puști de la 10 C de anul trecut care citea cărți de dezvoltare personală, că asta e o problemă de percepție a vieții. Adică, indiferent unde s-ar afla, tot nasol s-ar simți și că ar fi cazul să se bucure de avantajele unei nave de lux dacă tot e pe ea, mai ales că e în stare. 

Și începe să joace baschet, să danseze, să meargă prin cârciumi, în sfârșit, încearcă să trăiască, simulatoarele îl stimulează să aibă încredere în ratingul lui și miniaspiratoarele devin un fel de animale de companie. 

La un moment dat dă în faza ProHistory, umblă în curul gol prin navă, își ia numai o togă pe el cu care își acoperă mai mult genunchii decât spatele, își lasă barbă, ii cresc plete, nu mai cheamă miniaspiratoarele alea să aspire, bea ca porcul, mănâncă cu mâna, nu mai folosește șervețele să se șteargă la gură, doarme încălțat .... În sfârșit, se poartă ca un derbedeu între cantonamente. 

Într-o zi, aici e o fază gen Fericitul(Sfântul) Augustin, după o beție crâncenă, dă de un costum de cosmonaut, și o voce care îi zice nu Tole, Lege! ci Îmbracă - mă și hai! ( sau ceva de genul) 

Omul, nu uitați, e mort de beat, ia pe el costumul, bagă la cap instrucțiunile despre cum se încheie și pleacă să se plimbe prin vid. Noroc ca e priponit! 

În orice caz, faza e mișto, emoția e simultană și pentru personaj și pentru spectator, actorului ii dau lacrimile, spectatorul, adică eu, mă gândesc dacă așa fain a fost și în visul meu de la 19 ani. Cred că da. 

Priponit de nava, se plimbă oleacă în albastrul nemărginit.  E frumos, e nebunesc, omul era beat,  omul e treaz.  M-am oprit când o hologramă din aia îi zicea: Bine ați revenit! 

Deocamdată îmi place, numai că trebuie să il văd cu pauze. 


III

Într-o zi sări din om lacusta socială. Protagonistul descoperă... nu știu ce, poate emoția de plictiseală. Vrea cu disperare o femeie reală. După o plimbare rapidă prin camera frigorifică, descoperă o blondă. Relativ tânără, relativ interesata de sală, relativ proporțională. Începe să -l bântuie gândul cuplului, poate chiar ideea de fericire conjugală. Știe ca o poate decongela, știe cum, are manualul ei de instrucțiuni în biblioteca virtuală, are însă o puternică dilemă morală, el s-a trezit din greșeală, intenția lui însă e criminală, ar condamna un alt om la o nefericire reală. Aflăm că a trecut un an și ceva, multe luni se luptă cu dilema asta morala, când singur, când față -n față cu Arthur, androidul cu schița navei înșurubată-n partea dorsală.  Se documentează și află a fata e scriitoare, dintr-o familie cu premii Pulitzer, bine asta e o chestie secundară, e simpatică, dulcică, adoarme cu glumele ei în gând, în sfârșit, merita iadul învinovățirilor zilnice. Își ia inima-n dinți și o trezește. Fata parcurge aceeași pași ca și el, vaccinul, instructoarele holografice, dar, spre deosebire de el, are o însușire suplimentară. Știe să trimită pe linia moartă aparatele depășite volițional. 

Pronunțand doar cuvintele: Aparat prost produce o eroare critică și un balaur decapitat își dă ultima suflare virtuală. Faza asta e faină! 

În plus, în film apar cifrele și sumele: câți bani câștigă afacerile din colonizare cosmosului, ce afaceri secundare se fac, etc. El nu prea era interesat de chestia asta, dar ea, scriitoare și jurnalistă, e în temă. 

Într-o zi, îi mărturisește chelnerului că a comis-o! Bine, are și el o limită umană, îi cere să nu-l trădeze.  Chelnerul ii apreciază alegerea, tipa e bună!*

Gagica și el nu sunt în acceasi clasă socială. Ea poate manca brioșe franțuzești, el numai ovăz sau în orice caz, cerealele recomandate de nutriționisti adolescenților care vor să arate la 16 ani ca la 35( sau invers).

E obsedată de o soluție de - fie recriogenare, fie întoarcerea pe Pământ. Ambele sunt imposibile, îi zice el, vom sta aici pe navă 90 de ani, înconjurați de cei 4998 de adormiți. 

Între timp, n-ar fi rău să ne distram!

Ea nu prea le are cu dansul, el e pasionat, încearcă să o învețe, în schimb e bună la baschet și îi place să înoate. Fac o paranteză să spun că bazinul de înot e ca un ochi transparent semisferic înconjurat de stele. Nu știu ce simțea ea, dar cred că senzația de a înota în afara navei în plin zbor înconjurat de stele e nu amețitoare ci nemaipomenită. 

Tipa e cam enervantă ca și caracter, mereu apatică și îi trage cu întoarcerea în patul de criogenare. Bine, așa e rolul... 

În rest, mai ies la o cafea într-un restaurant șic, mai fac câte o plimbare pe un fel de Pietonal, dar mai puțin animat, ea se gândește la sensul meseriei ei,  daca va mai scrie, dacă are rost să scrie, aflam că el e mecanic și cu ocazia asta bagă niște șurubăială demonstrativ, încercând să repare mobilierul anterior stricat.... 


*Androidul e mai elegant decât mine în limbaj.




LinkWithin

Related Posts with Thumbnails