Fix

    Sunt chemat la o coardă. Mai precis, mă cheamă în oraș. Mă plimbă prin magazine, mă obosește pe lângă vitrine până ajung să îmi pierd interesul pentru ținuta de toamnă -iarnă. După cinci ore de futai vizual, îmi zice:- Te doresc. 

Eu:- Așa, deodată? Suntem obosiți amândoi după atâtea cabine de probă.

Ea:- Nu. Chiar mi s- a ridicat. 

Eu:- Atunci hai să vedem ce putem face cu catargul. Poate putem să îl coborâm puțin. 

Ea:- Nu vreau. Te vreau acum, neîntârziat.

De felul meu sunt punctual. Mă supun. Ne închidem în cabina unui telefon depășit moral. O sărut și mă înfig în ea. Îi spun, înainte să se aprindă lumina sub felinarul stradal și toți locatarii de la etajele superioare să ne zărească mișcătoare umbra:

- Dacă te miști 5 minute, te omor!

Stă. Nu stau prea mult pe gânduri. Îi desenez o locomotivă cu aburi cu tot cu vagoane prin cele câteva interioare expozitive și o ajut să își ridice de jos jartiera de la ciorap. 

O conduc acasă și dorm buștean 8 ore ca orice bărbat echilibrat. 

Anna Karenina partea a treia Capitolul 19

 Despre cele două căderi ale lui Vronski

Capitolul este despre bani și oarecum și despre iubire.

De cinci ori pe an, Vronski face o analiză completă a situației lui financiare, sau cum spune Tolstoi, își face socotelile, adică își calculează bugetul trimestrial. Și la Vronski, intervalul de timp trimestrial este de două luni și o săptămână. Între aceste două luni și ceva, el își face ordine în hârtii. E un om care are venituri din două surse, nu trei ca fratele său. Are banii lui, solda care, teoretic e mărișoară, practic nu chiar. Are o sumă bunicică din moștenirea mamei, dar ea e dependentă de starea de bine a mamei. Iar noi știm că relația cu Anna îi crează mamei lui Vronski o indispoziție, mai ales socială, deci Vronski nu mai primește bani de la ea.  Datoriile lui sunt de 6000 de ruble, iar veniturile de 1800, ceea ce îl face în finalul organizării socotelilor pe trei coloane să se decidă să împrumute 10000 de ruble de la un cămătar.

Cea mai mare parte a cheltuielilor au avut legătură cu Frou Frou și cursa de cai. A cumpărat un cal, a plătit pentru antrenarea și întreținerea lui  (furaje, apă, harnașamente, taxă de participare, etc.), a făcut un gest de omenie dând o sumă mare unui cartofor trișor care îl înșelase pe prietenul său la joc, este nevoit să plătească și  hotelul costisitor pentru că așa impune împăratul și automat, și generalul. Un fine, așa cum observă și servitorul  lui, Vronski e apatic. Bine, așa e mereu când e vorba de socoteli, dar parcă acum e mai apatic decât de obicei. Pe acest fond de nemulțumire vine scrisoarea Annei, care îi cere să se întâlnească, într- un moment decisiv pentru situația ei socială. Primește bineînțeles și scrisoarea de la Betsy prin care îl invită la prânz, la crochet. Vronski aruncă toate scrisorile în foc și cade pe gânduri. 

Unu, doi, trei

     

      Sunt șoferul personal al unei  dive. E frumoasă și plină de ea. Mergem la o cafenea. Eu vreau un gin, ea își ia o cola. Mă amețesc puțin și îi zic:- Mai ai legătura mea de chei?
-Am aruncat- o pe undeva.
Eu:- De ce?
Ea:- Ca să nu te mai gândești la ea. Îmi place mai mult să mă plimbi cu mașina decât să mergem la tine.
Eu:- Conduci tu?
Ea:- Nu. Angajăm pe cineva.
Eu:- Pe cine?
Ea:- Pe oricine. Îl vezi pe tipul de acolo? Îmi arată doi bărbați de la o altă masă, tineri și interesanți. Par împreună. Sau poate frați, pentru că unul dintre ei îi mai aruncă priviri impertinente.
Se duce la ei și vine cu tipul care stătea cu ochii în telefon:- Am găsit șoferul. Mergem la o piesă toți trei.
Eu:- La ce piesă?
Ea:- Ceva nou, ceva de Vișniec, ceva în alt oraș.
Plecăm. Tipul conduce și repede și lin. Îmi place. Stau cu ea pe bancheta din spate. Face o tentativă de fraudă la stânga mea, dar îmi pun piciorul peste celălalt picior. Îmi place tipul care conduce, îl privesc în oglindă. Dorința mea se orientează spre sprânceana lui puțin alungită, puțin ondulată.
Deși stăm, ea mă prinde de braț. Intuiție feminină, dar să fiu sincer, prefer o mai puțină intuiție feminina la ora asta, în călătoria asta.. Îi spun șoferului să oprească. Ne dăm jos  amândoi și fumăm. Mă întreabă:- Ești cu ea?
Eu:- Nu.
El:- Îmi place. Pot să schimb ruta?
Eu:- Nu mai mergem la Vișniec?

El, surâzând:- Tu da, noi nu!
Eu:- Bine
Urcă în mașină. Demarează în trombă. Rămân lipit de stâlpul unui telegraf. Mă uit după ei până mașina dispare.
Sun un taxi și plec la Teatru. Văd o piesă bună. Mă întorc acasă a doua zi, îmi petrec noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel central.
După două săptămâni, mă sună diva.
-Mă căsătoresc, vrei să îmi fii domnișor de onoare?
Accept, nu prea am încotro.
La nuntă, dansez jumătate de noapte cu soțul, jumătate de noapte cu fratele lui.
Îmi plac ambii dansatori.
Dimineața, mireasa vine și îmi zice:- Parcă nu am dansat niciodată noi doi.
Eu:- Așa e, nu am dansat nici înainte, nici în noaptea asta.
Ea:- Păcat. Erai șoferul meu preferat.
Eu:- Poate voi mai fi.
Ea:- Nu. Soțul meu e un șofer mai bun.
Eu:- Așa e. Dar și el are o limită.
Ea:- La șofat?
Eu:- Nu, la dansat. Într- o zi îl vei  părăsi pentru un dansator mai bun.
Ea:- Pentru cine? Pentru fratele lui?
Eu:- Nu. Pentru mine. Ai o viață înainte să mă poți învârti.