Melancolios didacticos

 

Cad picăturile de ploaie desenând cercuri perfecte
Cum mie îmi ies anevoie și numai când deschid ochii
Crește iarba înaltă verde și aprigă
Cum mie îmi crește anevoie și numai când închid ochii 

dorința de luptă 

cu eroul Revoluției pașoptiste.

Bulboane face ploaia, semisfere perfecte
Cum să mă ascund sub ele ca mormolocii
Când sunt mamifer și nu batracian?
Peștii se plimba de colo colo sub copertina transparentă a apei
Cum să îi culeg când nu sunt culegătoare de pești

ci de plante frumos desenate de Imaginația Domnului?

Bețe ușoare alunecă purtate de curenți
Amăgitoare forme ale imaginației mele
Cum să rămân realistă când lumea e atât de răsturnată pe spatele lunii?

Meditație asupra cireșului negru

 

Ca să mă bucure vântul, se scutură de picături frunzele cireșului negru
Ca să mă bucure marea, un albatros survolează coroana lui împărătească
Ca să mă bucure pământul, vârful ierbii se înalță până la fructele lui mici și rotunde
Ca să mă bucure timpul, acestea toate se întâmplă în fiecare primăvară.

Bucurie

 

Cerul e o acuarelă prin care păsările de cărbune se grăbesc 

Oamenii sunt veseli, îi vezi după mersul din răcoarea dimineții 

O pasăre de pradă zboară în cioc cu o pradă pentru puii ei noi

Printre florile cireșului te văd 

Așteptându-mă 

Prin omisiune

 

Aerul e îmbătat de fructe,
Prin omisiune există și flori.

Cerul e aiurit de porumbei albi,
Prin omisiune există și ciori.

Motanii sunt fugăriți de miresme telurice,
Prin omisiune unele pisici stau la ferestre cu ochi strălucitori.

Soțiile umblă cu căpățîni de verze în papornițe,
Prin omisiune ele au diametrul capetelor soților.

La film cu Iepurele alb

 

Stau într-un cinematograf gol.
În fața mea, ecranul complet alb.
Aștept începerea filmului.
Aștept derularea umbrelor care se
Iubesc
Care se urmăresc
Care se așează în cele 8 planuri prestabilite 

de la începutul lumii
În locul lor apare
Ochiul roșu
Ochiul fricos
Ochiul plângăcios
Ochiul șotios
Al iepurelui alb
Drept în mijlocul ecranului
Ochiul lui mă țintuiește blând și sincer
Ca o veste a unui război terminat
Ca o picătură de vin vărsată pe fața de masă 

a nunții cireșilor
Ca o urmă de ruj pe marginea ceștii de cafea
La care te uiți îndelung
Știind că femeia care a băut era mai răcoroasă decât roua.

-Cinematograful se închide, îmi spune șoptit plasatoarea, trebuie să plecați
Mă ridic, ochiul iepurelui alb clipește ritmic
Îmi dă de înțeles că ne vom mai întâlni
Nu au intrat zilele in sac, zice pata de ruj, voi mai fi și pe o altă ceașcă de cafea
Nu te necăji, zice picătura de vin, vor fi nesfârșite nunțile
Mereu la ele sunt nuntași emoționați
Picăturile sunt puzderie la final
Iar eu, spune iepurele alb, (înainte să se aprindă lumina în sală) am un ochi și pe partea cealaltă a capului. Te voi privi și când vei fi în stânga mea.
Când pielea ta se usucă și rănește, mă vei mângâia,
În ochii mei îți vei întâlni o primăvară  

Unde iepurii și oamenii sunt ca frunzele
Purtate de zefir pe câmpul plin de culori.

Primăvara

Primavăra, această femeie ascunsă în inima mea

Ca o linie subțire de roșu în răsărit 

Distantă ca cireșii 

Așteptâd potopul de frunze și flori

Cu care acum, când peste umerii mei revine neaua

Nu știu ce să fac.

 

Primăvara, acest băiat cârlionțat

Care mă întâmpină zâmbind năucitor

Firav și infatuat 

Ca un vânător cu piciorul așezat pe trupul animalului doborât.

Și pe care, în nopțile febrile, îl țin în brațe ca pe un vis repetat.

 

Primăvara, acest copil de numai două luni

Care îmi rănește urechile cu țipătul lui albastru și pur

Pe care îl odihnesc în nopțile când armatele lumii n-au somn

Și care mă privește când aspru, când îndrăzneț

Aurindu-mi toate veșmintele ruginite în care mă simt om.

 

Pimăvara, bătrânul acesta vesel

Care știe să danseze și vals și tango și step

Dansuri grele, dansuri rare, dansuri de demult

Cum nu mai întâlnești în zilele noastre

Poate la concursurile de frumusețe și, uneori, la nunți

Acest bătrân e primăvara pe care nu poți să o cânți 

O cântă pițigoii, guguștiucii și cintezoii după ploi.

my Hun

 

După Andreescu

Pe pajiștea plină de iarbă zemoasă pășteam liniștită
Cerul moale și lânos ca blana mea cobora și urca după cum îmi era setea
Câte un băiat, câte o fecioară îmi călcau din joacă sprânceana 

în timp ce visam alte ploi în lanul înalt de orz
Departe de dealuri, căsuțele țăranilor forfoteau 

odată cu plimbarea pe evantaiul genelor al soarelui portocaliu.

Când
Cumva
O săgeată mi-a țintuit urechea
Câmpul s-a umplut de maci
Cerul s-a strâns într-un punct luminos

Pe calul transparent al amiezii 

Ai ajuns aproape și m-ai ridicat de jos

Din șaua murgului, lumea se rotunjea ca o  rochie de balet
În nările mele, aburii dimineții căutau cărbunii încinși ai tristeții
Când i-au găsit,  ai pârjolit cu ei răsăritul.

Seara, întins pe blana mea încă sângerie, 

Ți-ai odihnit Arcul și săgețile
Deasupra mea, stelele puzderie plictiseau lumea
Nicio o lege morală nu stătea cu gura căscată spre ele.
Călătoream, 

din ce în ce mai aspră, din ce în ce mai întunecată, din ce în ce mai folositoare.
Pe fiecare scaiete scriam cu un fir uscat de salivă:

Je t ' aime, my Hun!

L amour est la liberte

 Poți să nu te îndrăgostești de o negresă care vede lumea în contre jour? 

Poem dialectic

 Te văd implorând americanul

Să fii tu teroristul adus în fața unui pluton marțial
Poate de asta porți pe creștet o bombă din lână de Alpaca

Te aud implorând rusul să plece drona
Care- ți filmează mersul de regină călărind calul alb

Când de fapt căuta o stea.

Te citesc implorând francezul
Sa -și stingă fleshul cu care- ți apasă pleoapa
Convins că lumina nu vine din al tău interior
De arab fulminant
De negrotei răsfirat pe dunele nopții polare
De țigănoi periculos ca barbar
De chinezoi plin de ancoriyțe tatuate 

Sub sânii cei noi.

Spune - mi și tu două trei palavre
Să te pot contrazice
Așa cum fac copiii 

Când aud logicienii vorbind despre ploi.

Viziune

 

În spatele bisericii era un japonez pavilion 

Așteptam cu înfrigurare răsăritul din spatele cortinei de nori negri

Japonezii vegheau la etajul superior. 

Știau că aștept. 

În fața bisericii, lumina de la felinar se încăpățâna să arate umbra.

Luna era plină și aurie 

Lângă ea, o stea.

De milenii e așa.

Eu așteptam, împreună cu o pisică echilibristică-

Lumina.

O lumina reală, nu artificială. 

O lumina vie, nu din calculator.

O lumină caldă, 

tandră și gingașă ca un fulg 

care nimerește gura din prima.

.

Poză cu Regina frumuseții

Mereu mi- am dorit

o poză cu Regina frumuseții

Anul trecut am reușit să obțin una.

A fost scump, a fost greu, a fost

aproape inevitabil, 

ca într- un film după

un roman clasic, cu

final ultracunoscut și totuși

neașteptat. 

Mulți s- au luptat pentru locul meu,

unii o mai fac încă, 

pândesc după colț cu aparatul armat.

Anul acesta am avut o surpriză

plăcută

Regina frumuseții a fost

mai aproape de 

mecanismul meu

Am făcut câteva poziții n- aș spune

eșuate

Cu ea picior peste picior, cu ea

 din picioare, cu ea din spate

Dar o frumusețe rămâne

ea însăși oricum aș poza- o

În toamnă, Regina frumuseții

mi- a zâmbit frontal,s- a încordat din profil, s-a subțiat 

până când am redevenit cerșetorul

ei umil. 

Nu am crezut că sunt eu regina

frumuseții! 

Ce grosolan să gândești

despre mine așa!

Nu există altcineva decât Regina

 frumuseții în inima mea. 

Sunt un cerșetor oarecare,

unul simplu, 

ca domnii care mătură pe trotuare,

sau 

ca profesorii în ziua când așteaptă

de la elevi mărțișoare.

Nu sunt un cerșetor complicat,

ci unul simplu. 

Mă mulțumesc dacă

în loc să îmi dea mâna,

regina mă consideră afemeiat.

Cinci

Mereu am fost îndrăgostită de Ei. Mereu am fost îndrăgostită de El!

Mereu am fost îndrăgostită de Ea!

Mi-a plăcut mereu de Bărbatul care m-a eliberat.

L-am admirat mereu pe Bărbatul care m-a învățat.

L-am dorit mereu pe Bărbatul care m-a iubit.

Mi-a fost prietenă mereu femeia demnă de milă.

Cu ei patru am inventat o istorie pentru tineri.

Cu ei patru am descoperit oamenii.

Cu ei patru aș putea face din nou o Revoluție română.

Dintre ei patru,  trei sunt numai spirit.

Dintre ei patru femeia ar putea fi om viu.

Nu o caut, numele ei rămâne secret.

Au plecat cu el în mormânt toți cei care o cunoșteau. 

Rămân cei Trei Bărbați undeva în mintea și inima mea.

Alte fete de liceu îi vor întâlni.

Alte tinere femei ii vor iubi.

Alte fecioare îi vor urmări.

Mie îmi rămâne recunoștința că fără Ei, mi-aș fi trăit viața complet aiurea.

Amânare

Sunt beat
Văd norii fugind  în sens opus
Copacii îmi aruncă frunzele palide în față
Foșnește pământul sub tălpile mele și cred că e vântul
Aleargă motanii sub lună și cred că e timpul
Te uiți verde la mine și simt căldura verii urcând din arțarii încăpățânați .

Sunt beat
Dublu vă văd pe toți
Îmbrățișați
Plin sunt de șubrede vise
Le ridic din băltoace ca pe cercurile concentrice ale dansatorilor concentrați
Le scutur de picături și mi le îndes în buzunare
pentru un mâine
Când toți veți fi afumați
Și ne vom simți frați.

Sunt beat
Albastră e luna
Roșie e viața
Neagră e zăpadă
E o lume în care stau cuminte
Și imi uit direcția
Care mă ducea ieri  spre șifonier.

Sunt beat
Dacă mă vezi alergând după tine,
Nu te teme, nu vin să mă ofer
Pur și simplu nu înțeleg sensul zilei fără oier.  Ajută- mă!  Deschide și tu tabachera fără să-  ți cer.  Ajută- mă  să nu mă reped la tine.
Nu te pot săruta în halul asta de beție! Va trebui să așteptăm o altă ocazie.

Ora vagabonzilor

Ora vagabonzilor mă prinde mereu așteptându- te

Sub un salcâm în floare, 

Sub candelabrele teilor scuturați de mireasma lunii mai.

Ora vagabonzilor toarce liberă lângă un palmier,

Pe o insulă pustie, cum au toți ceilalți vagabonzi

În ape unde rechinii își închid o clipă ochii. 

Uneori te ajung din urmă în răsărit

Îți adulmec parfumul de tutun din cireșe amare.

Alteori apari când umblu cu tristețea ascunsă într- o amiază lipsită de dor.

Cel mai adesea vii cu întrebarea strecurată în gulerul tău brodat în șifon:

- Mai vagabondezi pe câmpiile astea pustii, fără scaieți și fără cocori?

Mă întrebi amintindu- mi de pasărea roz a curbelor rectilinii.

Verile interminabile se sfârșec brusc 

Când amintirea ta are gustul cuminte al Italiei.

Iernile sunt blânde și minunate cu tine 

O știu fulgii de nea, vagabonzii felinarelor aurii.

 

Podul de sus

 

Și eu m- aș fi făcut soldat

Dacă aș fi știut să fac podul de sus  

Dar nu am putut face niciodată un pod 

Decât de jos

Asta nu înseamnă că sunt târâtoare
Sau că sunt un ocean oarecare
Nicio liană nu mi s- a ridicat pe picioare
Până să te întâlnesc
Niciun urs nu mi s- a ascuns în rugii- mi pârliți de soare
Până să te opresc

Podurile mele 

sunt pentru  pârâuri limpezi și răcoritoare.

 

Și eu aș fi fost soldat 

Dacă aș fi putut sări mai mult

Decât sar antilopele prin păduri seculare

Asta nu înseamnă că nu pot gusta

Din apa sărată și dulce a lacurilor cețoase

Din ocean și din mare

La malul meu cresc sălcii și trestii
Fluturi și libelule se zbenguie în genele- mi verzi
Pline de mormoloci și frunze tăioase
Nuferii mei  rotunzi strâng în ei lacrimi fugare

 Toți tigrii tatuați de raze mi s-  ar fi culcat la picioare
Dacă într- o noapte oarecare
Nu mi- ai fi apărut
În vis.

Toți adolescenții

Toți adolescenții seamănă

prin pasiunea cu care întâmpină prima iubire, 

prin sinceritate și 

prin ușurătatea renunțării

la tot ceea ce li se pare important 

celor mari.

Aruncă deceniile de putere și prosperitate, 

așa cum își aruncă hainele în fața mării.

Toți adolescenții seamănă

prin mila cu care privesc 

rătăcirile celor mari, 

sutele de ancore cu care- și 

țintuiesc corăbiile de stânci. 

Nicio stâncă nu e sigură, 

Niciun val nu e răbdător 

cu tristețea sfârșitului.

Toți adolescenții seamănă 

prin liniștea cu care așteaptă

să se plece ziua în fața 

misterului nopții,

prin dragostea pentru incandescență

și prin bucuria în fața albului absolut.

Mâțișori

 

Aerul e plin
Crengile  pomilor se leagănă ușor
Prin ierburi trec motanii lui Marte
Cu mustățile arcuite în vânt.

Luna e plină,
Pe ape plutește transparent un vapor,
Norii zboară fără nicio grijă,
Lângă un felinar cântă vesel un chitarist amator.

Pământul sărbătorește viața.
Femeile așează în vaze bombate crengi de mâțișori,
Prin frunze curge verde cerneala pictorilor.
Aproape de mine, dansează un fluture tremurător.

Îmbrățișare

 

Marea mă așteaptă
Ca un bătrân pescar răbdător,
Ca o tânără femeie care vrea copii,
Ca un băiețel zburdalnic.

Pământul meu e verde,
Ca o apă dulce cu unde mângâioase,
Plină de ființe răcoroase

Cerul meu e senin,
Ca un zbor în răsărit,
Când toate păsările sunt roz.

Ești aici pentru dorul din inima mea.
Sunt aici pentru acea suliță subțire de visare,
Care aduce soarele mai aproape de mare.

Dunga asta de lumină

 

Dunga asta de lumină care trasează linii albastre pe câmpii,
Care topește apele argintii,
Dunga asta de lumină care trece prin viorile arămii,
Care ucide macii și- i aruncă în vitejii
Dunga asta de lumină înverzită de păpădii
Țintuită de stelele mii

Dunga asta care trece prin cortină în timpul scenei principale

Și îi face pe toți din sală să coboare din zona de maximă fală 
Cu dunga asta de lumină prinsă de inel
Ai vrut să mă însori ieri?

acest verde nedefinit

Acest verde nedefinit

cu care ochii tăi m- au aiurit

nici iarbă

nici nor

această insultă adusă omului care m- a stăpânit

aceasta vină lipită de brațul meu deja obosit

Când te văd îmbrăcat în el

Îmi vine nu să te atârn de gât

nici să te înșfac pentru un zbor infinit

acest verde cu care mă privești așa de pur

mă face să- ți aplic o ștampilă pe cur.