E dimineață devreme. A nins toată noaptea. Am scris și, din timp în timp am deschis fereastra.Aerul tare a năvălit în cameră, alungând aburii somnului și fumul de țigară.
Fără să bată la ușă, cum face de obicei, Mr Brasil intră și mă dezlipește de la fereastră:
- Mergi și fă focul! Și vezi că nu mai sunt nici lemne și nici chibrituri. Ia o lanternă și adu- le din magazie. E o sacoșă de rafie pe dulăpiorul din hol.
Mă revolt: - De ce eu? Nu e treaba lui Dorel?
Mr Brasil:- Măi, e la mine în cameră. Doarme.
eu:- Trezește- l, e treabă de bărbat.
El:- Nu, e gol, nu îl trezesc. Du- te tu!
Închid geamul și, cu țigara în gură, traversez sufrageria. Știu că îl enervează să fumez în sufragerie. Îmi iau un halat și apuc sacoșa pentru lemne. Merg în magazie și, surpriză, lemnele, așezate porționat, în pungi de nailon albe, gata tăiate și organizate pe două rânduri, în stânga și în dreapta, aproape de ușă. Nu îmi e greu să înșfac două pungi și să le bag în papornița de rafie. Îmi dau seama că am exagerat cu revolta și cu emoțiile negative îndreptate asupra lui Dorel, care făcuse din grămada de lemne o muncă de artizan. Stau cu spatele lipit de magazie și contemplu ninsoarea care cade abundent. Fumez încă o țigară și mănânc o mână de zăpadă de pe un copăcel. Mă întorc în casă și îmi scutur silențios târlicii plini. Am uitat să îmi iau ghetele. Fac focul în toată casa, încep cu dormitorul lui Dorel, perfect organizat, cotinui cu bucătăria, unde în curând va trebui să mă învârt printre ceștile de cafea și farfuriuțele cu sendvișuri, se va lumina în scurt timp, merg apoi în sufragerie și mă opresc la ușa lui Mr Brasil. Nu îndrăznesc să intru, deși știu că e rece în casă și că nu s- a dat degeaba omul jos din pat. Bat încet. Nimic. Mai bat o dată. Aud chicotelile lui Dorel și îmi dau seama că e treaz, apăs încet clanța. Intru. E aprinsă lanterna de la un telefon pe noptieră.
Mr Brasil:- Ce ți- a luat atât să ajungi aici? Dîrdâim de juma de noapte.
eu: - Am făcut focul în celelalte încăperi.
Mr Brasil: - Stă cineva acum pe acolo?
eu: - Nu.
Mr Brasil:- Cu oamenii începi, nu cu golirea pungilor!
Eu: - Sorry.
Mă ghemuiesc, așez câteva lemnișoare în jurul a doi bușteni și le dau foc. Vâlvătaia țâșnește brusc și cuprinde întreg mormanul de lemne. Lumina aruncă pe pereți umbre lungi și, sub conul auriu, îi văd pe cei doi cum stau exagerat de aproape. Mă apropii de ei. Dorel ține în gură un capăt de banană și Mr Brasil pe celălalt și ronțăie încet din ea. Mă uit la ei ca la desene animate, ca la reconstrucția liniei ferate Iași- Botoșani, fără gara din Verești. E suspans maxim în fața mea și haos complet în mintea mea. Dorel, cu buzele lipide de ale lui Mr Brasil, îmi face semne disperate spre un colț al camerei. Mă uit și nu văd nimic altceva decât un morman de haine.
Îmi întorc privirea spre ei.
Dorel: - Întoarce- te cu fața la perete, vreau să mă ridic din pat și să merg la baie.
Ma întorc repede. Dorel iese.
Mr Brasil îmi zice: - Ia treci aici!
Mă așez la marginea patului.
Îmi spune: - Mai ai chef de mine? Așa nins, așa bine hrănit și încălzit?
eu: -Îmm...
El:- Atunci pleacă.
Mă întristez brusc. Când mă trimite la mine- n camera, mă simt ultima jigodie, salivând fie după mâncare, fie după alinare.
Mă ridic și mă îndrept spre ușă. Vine după mine și îmi pune mâinile la ochi. - Ia, întoarce- te! Mă întorc. Mă sărută.
El: - Îți place gustul de banană 50% sau 100%?
eu: - 50%. Are alt gust decât de obicei.
Mr Brasil:- Dar e bun?
eu:- Da.
El: - Deci, așa ai făcut focul azi, cu cărbunele ăsta aprins ce- l ții în gură?
Râd.
El: - Hai să îl ajutăm pe Dorel, cred că se chinuie să facă simultan 3 sendvișuri, 3 ceaiuri și 3 cafele. E cam mult pentru un tânăr care nu prea a dormit azi noapte.
Mergem la bucătărie și îl găsim într- adevăr pe Dorel în plină acțiune. Culmea, se descurcase de minune.
Dorel: - Mi- ai luat hainele la spălat?
eu: - De ce, trebuia?
Dorel: - Ți- am arătat de unde să le iei, sunt lângă sobă!
Mă duc spre camera lui. Mă strigă: - Nu de la mine, de la Mr Brasil, lângă soba de la el din cameră!
Merg și adun țoalele. Îi spun: - Scoate- ți tot din buzunare.
Dorel:- Scoate- le tu, n-am secrete față de tine.
Scotocesc prin buzunare și scot pe masă o pungă goala de kubeti, un plic cu praf de usturoi, carnețelul pentru metafore și un pix policolor.
Îl întreb: - Ce faci cu praful de usturoi? Ai uitat să i-l predai lui Mr Brasil?
Dorel: - E garlic pentru kubeti
eu: - Și ce, nu există în economia de piață deja o asemenea combinație într- un singur pachețel?
Dorel: - Există, dar îl țin ca să îmi măresc doza.
eu: - Doza de ce?
Dorel: - Doza de garlic
eu: - Ești răcit? Ai o infecție în gât?
Dorel:- Nu, sunt ok, dar dacă se repede cineva la sărutat să îi tai pofta.
Eu: - Aha! Dar banane cu garlic nu există?
Râde. - Nu, nu există, dar există garlic cu banane, na! și îmi scoate limba...
va urma
