partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

sâmbătă, 3 octombrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolele 11 și 12

 

     Tratez aceste două capitole împreună pentru că în ele este vorba despre artă, despre  pictură mai exact. Relația lui Vronski cu Anna este lăsată în plan secundar și deasemenea oate celelalte personaje care i-au însoțit în baletul mecanic de până acum. Rămân numai doi în universul lor: Golenișcev, plin de prejudecăți și Mihailov pictorul, care se luptă cu ele.
   Cele două capitole redau o mișcare fizică și intelectuală în și între două ateliere, cel al lui Mihailov și cel al lui Vronski, primul un pictor consacrat, al doilea un înflăcărat diletant.
Pentru că Mihailov își dă seama de la primele reacții estetice cu cine are de-a face, el este cel care îi etichetează în final pe cei trei ca un fel de neica nimeni veniți să își dea cu părerea asupra artei adevărate. Pentru că Vronski este frumos, Anna fermecătoare, iar Golenișcev un admirator sincer, își pierde o vreme timpul cu ei. Pictează portretul Annei, îl pictează cu har, dar nu se împrietenește cu cei trei, nu rămâne la cină și nu se dă în vânt după dialoguri colaterale.
Se miră că în loc să îi aprecieze capodopera Hristos în fața lui Pilat, cad în extaz în fața unui tablouaș cu doi băieți la pescuit, pe care Vronski se hotărăște să îl cumpere.    Interesant că pentru ambele tablouri pictorul lucrase același interval de timp, 3 ani, însă unul e copleșitor atât prin tema, numărul și importanța personajelor, modul interesant de a le surprinde reacțiile de moment, în timp ce al doilea are un subiect simplu, aproape superfluu și e senin, fără tragism și fără nicio autoritate în afară de cea a naturii întotdeauna imprevizibile. Cam atât scriu. Dacă nu ar fi fost arta, frumusețea care izvorăște din mâinile omului sub inspirația Domnului, niciunul dintre cei trei bărbați nu și-ar fi pierdut nicio clipă unii cu alții.  Cu Anna e altceva...

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails