partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

duminică, 1 decembrie 2024

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 2

 Vise și coșmaruri 

Imaginația este un proces psihic cognitiv. Este conștient și parțial voluntar. 

Este dovada faptului că avem intelect. Adesea, imaginația ne ajută să înțelegem ceea ce nu reușim în mod firesc, prin gândire sau amintire.

Vronski se întoarce acasă după tăvăleala prin tot felul de frivolități cu prințul străin. Primește un bilet de la Anna Karenina care îl pune pe gânduri. Anna îi spune că e singură, nefericită și că nu îl poate vizita ea. Dar poate să vină el la ea în intervalul de 3 ore cât Karenin e la ședința din Parlament. Cred că de aici s- a inspirat Caragiale când a scris Scrisoarea pierdută. 

Intelectul lui Vronski  primește mesajul ca pe un 11 metri dat de Messi. Fără nicio șansă de apărare. Adoarme brusc și visează. Visează cum un mujic mic și bărbos, un fel de spiriduș împușcă un ditamai ursul și pe urmă moșmondește ceva aplecat la pământ. Vronski nu înțelege aplecarea mujicului pitic și bărbos, dar starea sufletească pe care i-o transmite acest personaj aparținând mai curând regatului întunericului decât celui luminos îl sperie grozav. Se trezește. Nu înțelege visul cu solul ținutului magic. E deja 8 jumate. Se îmbracă și pleacă spre casa lui Karenin.  La 9 fără zece e în fața casei unde e o trăsură elegantă cu doi bidivii înșeuați. Gândul lui este: Anna nu a mai rezistat așteptării și s- a pregătit să vină spre el. Am uitat să spun că Vronski a fost avansat la rang de colonel și a primit o locuință numai a lui. Deci, ar fi putut să o primească pe Anna în vizită. 

Dar vine surpriza, sau cum ar zice Aristotel, aici apare răsturnarea de situație. Ușa se deschide și în loc să iasă Anna dornică să îl viziteze, iese Karenin. Cei doi bărbați dau nas în nas în vestibul. Se uită o fracțiune de secundă unul la altul, se salută și își exprimă amândoi antipatia reciprocă printr- o modificare japoneză a expresiei feței. Karenin urcă în trăsură, Vronski intră în casă.  Invers nu se putea, pe ușă nu încăpea decât unul. 

Intră în salon unde îl aștepta Anna. Femeia se ridică în picioare, veni aproape de el, îi prinse umerii cu epoleții cei noi și îl privi adânc în ochi, cu dragoste, pasiune, compasiune. Refuză cupa mâniei cu mănușa ei din dantelă fină:-  Cu tine nu pot să mă cert, te iubesc prea mult!, cam așa ceva îi spune. 


Afară sania lui Vronski așteaptă.

Aaa, îi mai spune ceva, ininteligibil pentru moment. În loc să îi zică:- Ai venit prea târziu, îi zice:-  Ai venit prea devreme! 

Mai sunt și alte evenimente în aceste două capitole, dar nu vă pot strica de tot plăcerea lecturii unui roman bun. 

 

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 1

 Clarificări amânate 


    Anna, Vronski și Karenin sunt în așteptarea unor clarificări privind situația lor oficială. Anna locuiește în continuare în casa lui Karenin, Karenin se întâlnește zilnic cu ea nu pentru altceva decât pentru faptul că oficial este încă soția lui, dar nu ia masa cu ea, Anna așteaptă ca Vronski și Karenin să facă ei prima mutare, Vronski așteaptă și el ceva, nu e prea clar ce anume, nu a mai trecut printr- o situație în care să, vorba lui Sartre, își asume responsabilități pentru cele câteva libertăți. Toți trei sunt încordați, toți trei sunt studiați. 

Pentru Vronski, apare o situație oficială în care face și drege tot felul de chestii, plictisitoare, spune Tolstoi. Un prinț străin vizitează Rusia și Vronski devine ghidul acestuia pe criteriul nobleței, frumuseții, eleganței și bunelor maniere. Să nu uităm că Vronski este el însuși prinț, mai precis, este conte. Ca însoțitor al prințului străin, vizitează până- n cotloane Moscova, se distrează rusește și se însoțește rusește. 

Despre prinț, Tolstoi ne spune că este sănătos datorită sportului și arată mereu proaspăt și lucios ca un castravete olandez. Nu știu cum sunt castraveții olandezi, voi fi atentă la etichetele de la Lidl. 

Dimineața, cei doi bărbați vizitează monumentele istorice și culturale, iar seara participă la plăcerile naționale. Prințul străin călătorise mult, în tot felul de țări cel puțin europene și, pe lângă memoria culturală, pe care și-o alimentează constant, cu amintiri din Spania, Elveția, Anglia, Turcia, este interesat și de fabricarea unor amintiri senzorial- naționale rusești.

Aici Vronski, maestru de ceremonii este pus în maximă dificultate, căci plăcerile rusești trebuie cu mare atenție selectate și furnizate. Însușirea spiritului național rusesc de către prințul străin într- o singură săptămână presupune și un surplus de exciting, din ele fac inevitabil parte și trântirea paharelor de podele și pereți, și drăgălirea țigăncilor așezate pe genunchi în bodegi, și diferite exerciții de circ, cum ar fi tirul cu premiu, cum e în filmele americane, când doi îndrăgostiți, înainte să devină plictisiți, se distrează în parcul de....distracții trăgând la țintă și primind drept trofeu un ursuleț sau un iepuraș mare de pluș. 

Către finalul săptămânii, prințul străin ajunge la concluzia că în vârful plăcerilor naționale rusești se află actrițele franțuzoaice, dansatoare de balet, și șampania cu etichetă albă. 

La un moment dat, în text, Tolstoi introduce o entitate subiectivă, filosofico- cinematografică: Conștiința.

Vronski înțelege ceva despre el. Își dă seama că acest prinț, înnebunit după plăcerile naționale rusești și în general după plăceri naționale, este el însuși. Tânăr, sănătos, nobil, dar îngâmfat și disprețuitor față de cam toată lumea. Se enervează pe situația în care e, se enervează pe rolul pe care trebuie să- l joace și care îi întinde natura lui dionisiacă până devine arc al lui Apollo. Îl vede pe prinț prost, obositor, nesătul, periculos pentru normalitatea lui de divă oficială.

Trece cu greu săptămâna.

Cei doi  bărbați, dupa ceremonia mulțumirii,  se despărțiră, și Vronski realizează că acest print nu îl solicitase spațial, punându- l să revadă tot felul de exterioare și interioare în definirea culturii rusești, ci îl solicitase temporal, plimbându- l prin pădurile și câmpiile minții în plinul sezon de vânătoare al regimentului, distracție preferată pe vreme de pace. 

Venea vremea să se maturizeze, cel puțin față de Anna.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails