sunt plină de nervi

În mod normal, adică dacă aș fi un om cu talent aș zice sunt plină de nerv, dar de  fapt nu sunt un om cu talent.
Am să scriu numai despre nervii care mi se repetă zilnic și la venire și la plecare. În fond, blogul este spațiul meu de refulare. Cine nu știe ce înseamnă refulare!?
Dacă vârsta de pensionare va fi de 70 de ani, probabil că îi voi mai avea încă vreo 10-12 ani cel puțin. Am de gând la 60-61 de ani să mă pensionez pe caz de boală. Voi lua o pensie mai mică cu 20 de lei,  dar măcar nu voi adormi cu capul în poala ex directorului de fizică sau a ex profesorului de tic. Sau, mai rău, nu voi ajunge să pun bani în plic pentru rolul de paznic.
1. În fiecare zi, la venire, îmi trebuie bani pe taxi. De când am pe cap atâtea actuale și foste șefe nu mă mai pot deloc odihni. Întârzii în fiecare zi. Vecinii mei care sunt toți bugetari încep serviciul după 9 jumate și sunt acasă înainte de 3. De când este profesorul soldatul principal? Din punctul de vedere al lui Platon asta e o nedreptate îngrozitoare. 

2. În fiecare zi la venire, când am ore de la 2 sau 3 trec prin fața tuturor jigodiilor care mi se împleticesc printre picioare când intru pe saiturile cu știri sau cu filme normale.
3. În fiecare zi la venire trebuie să mă întâlnesc cu câteva femei de serviciu care arată exact ca gardienele din închisoare. Și sunt îmbrăcate la fel. Nici cu asta nu mă pot obișnui. Cine le-a angajat a făcut-o sigur ca să îți bată joc de noi. 
4. În fiecare zi la plecare este un întreg balet. Ba îmi lipsește ceva important, ba mă comport ca și cum aș fi un om defect. Îmi uit căciula, îmi uit fularul, îmi pierd cartela, îmi dispare celularul  și tot felul de chestii din astea. Mă obosește vârzoleala de dimineață și mă scoate din sărite supraexcitația de după amiază, atât a elevilor cât și a celorlalte cadre din cancelarie.
5. În fiecare zi, atât la venire, cât și la plecare simt ca sunt în defazaj cu intenția mea de a lucra în condiții normale.
Ce se petrece între venire și plecare e secret profesional. Daca vreți să știți, întrebați elevii. Unii vor spune că nu știu nimic, alții vor spune că n-au auzit în viața lor, alții vor da doar din cap, unii pro și alții contra, unul sau doi vor zâmbi și cam asta.
Gata.
p.s. Expresia să spunem lucrurilor pe nume nu cred că aparține niciunui politician sau lider de sindicat.

Cum se mănâncă o ringlotă în opinia mea

Azi m-am întâlnit cu o ringlotă, am să încep cu în opinia mea pentru că am eu ceva experiență cu privire la chestia asta, dar nici chiar  așa, cum vă spuneam,  azi m-am întâlnit cu o ringlotă, ea s-a uitat la mine, eu m-am uitat la ea, nici una dintre noi nu a dat semne că ne-am cunoaște cumva, deși amândouă știam că avusesem odată și odată o întâlnire pe undeva.

În primul rând, o ringlotă este un fruct rotund, care seamănă cu pruna. Necunoscătorii chiar îi spun așa: Pruna, și când te uiți pe eticheta lor nu îți vine să crezi că ringlota e doar una, pentru că pe etichetă scrie Prune Vrac, deci asta te duce cu gândul că o prună sau o ringlotă, una sau mai multe e tot un drac. Ringlota cu pricina avea ceva inefabil,  în primul rând comunica cu mine în limba sa, a ringlotelor culese din altă țară decât a mea. Această ringlotă mă îmbia: mănâncă-mă, mănâncă-mă , nu mai sta! Eu, ce să fac, am mâncat-o, dacă nu mai răbda.

În al doilea rând, trebuie să vă spun despre ringlotă că este o un fruct care are și el, ca tot fructul un sâmbure pe undeva, dar acel sâmbure când începi să o mănânci vezi că nu este chiar așa aproape de intenția ta.  Miezul ringlotei e mai departe de periferia sa. Deci, mi-a părut bine că mi-a zis să o mănânc, pentru că așa am putut să mă plimb oleacă cu dinții și limba peste carnea sa.  A fost gustoasă, așa că am mai mâncat una.

În concluzie, a mânca o ringlotă este, în opinia mea o acțiune similară cu a urmări pe cineva, bineînțeles că nu e același lucru viceversa.

semnat : Personificarea