Sunt câteva zile de când am venit dintr- o călătorie destul de solicitantă. Lângă locuința mea este un mic bistro. E mereu aglomerat, arareori sunt mese libere. Totuși, eu am o masă rezervată pentru simplul motiv că mi- o trag cu patroana. E o femeie frumoasă, înaltă și subțire și e mereu bine dispusă. De când m- am întors, patroana mă cam ocolește, îmi găsesc masa ocupată și pe ea uitându - se după ultimii nori alungați de lună. Își revine când vede cum din buzunar îmi răsare, telescopică, nuiaua.
Își scoate șorțul ei violet, își desface părul lung și văluros pe umeri, își pune la loc inelele cu peruzea, mă cheamă în interior și mă sărută pasional. Dulceața gustului e numai a mea. Îi simt aroma de măceșe amestecată cu ruj până la prima gură de cafea.
Plec în seara asta spre ea. Ajung aproape și îmi dau seama că mi- am uitat acasă nuiaua. La colțul bistro- ului, o parașută călare îmi îmbrobodea patroana. Atârnat de oblâncul calului, ținea un arc cu săgeți. Mă apropii încet de cal și îi iau o săgeată din tolbă. Curvele se hlizeau la o poză din telefon. Niciuna nu e pe fază la trecerea mea prin fața lor. Intru în bar. Mesele ocupate, full.
Mă așez la o masă unde stăteau câteva adolescente încălzite de tequilla. Înfig săgeata în masă și fug toate ca toantele.
Stau liniștit și îmi beau cafeaua. Plătesc și poșirca fetelor. După o oră apare și frumoasa mea, cu șorțul pus aiurea, ciufulită și cu rujul întins pe toată fața. Mă apucă toții dracii! Mă ridic și plec. Se uită după mine ca o castană uscată.
Mi se face milă de ea. Scot săgeata din masă și ne înfigem amândoi în ea.
La difuzorul barului, Joe Dassin murmură:
Et și tu n' existais pas.
