https://youtube.com/shorts/axPqCrugINI?si=PjOT-rJJxMX2Yibw
partitura simpla de pian
_______________________a___
___ _S_______________ț_
_p__________n_______
e_____a_________
_r___________
Se afișează postările cu eticheta lui Robinson. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lui Robinson. Afișați toate postările
duminică, 22 octombrie 2023
vineri, 17 aprilie 2015
Sălciile
Cenusăreasa
avea astăzi taior de velur şi pantofiori negri cu baretă. Pe cap purta o
beretă cadrilată. Ţinea în braţe mai multe pîiniţe învelite în
hîrtie albă. Pentru porumbei, aşa spunea. Am văzut-o ieşind în
fugă din clădire şi cînd s-a întors, i se rupsese tocul de la
pantofiorul drept. Mergea şchiopătînd şi nici un lucru nu mai avea
dintr-o dată importanţă.
Două
sălcii cresc în faţa blocului ca şi cînd ar fi în faţa
lacului. Au prinse în crengi muşchi. Cîndva apele aici au fost
foarte mari. Undeva, nu prea departe, orăcăie
un broscoi.
joi, 16 aprilie 2015
Cantitative
Ziua
se anunţase senină, 25 de grade şi iarba nu ieşise decît pe jumate,
copacii nu se îmbrăcaseră în flori decît pe sfert, iar cerul era în
proporţie de 80% acoperit. Ziua asta anunţa că se vor rezolva toate
pînă la 100%. O zi de vară cu parfum de primăvară, fifty- fifty.
sâmbătă, 4 octombrie 2014
Qvartetul lui Robinson
Negre crengi lucitoare şi în rug o floare verde
ca smaraldul
Brumă în cale
Linişte
Foşnet de aripi stinghere pe-o creangă
Un La
minor
Robinson
aruncă bagheta în luncă
vin cîntăreţii tiptil
femeile ca
niste amfore
O zebră un
linx
Din crengi
cade încet o alună
Fără flori! spune Robinson
Şi toamna
strînge în poală culoarea din iarbă
Şi presară absint
peste vie.duminică, 11 mai 2014
Scrisoare către Robinson
Domnule Robinson,
abia coborît din copac sunt de aceea mă impresionează
încă tot ce aduce a liană, a pasăre sau a banană
Limba cu care îmi vorbeşti o înteleg doar cînd picură din
umbrar sirop de arţar
În rest orbecăi după sensuri ca un cal singur printre armatele
gata de mat
Ieri în loc să merg după cremene am mers după pieptene
În loc să fac un arcan am cusut un volan
Am stat în frig două nopţi şi o zi din pricini de păpădii
Ia-mă de mînă în zi cu furtună şi-mi zi
Că după vineri mai este o zi.
duminică, 20 octombrie 2013
Dragul meu Robinson,
de cînd
ai plecat, am plantat o viţă peste cerdac
cu
struguri albi, mii de ochi ai lui Argus
mă urc
pe acoperiş ca într-un plop şi răzuiesc cerul de porţelan
după
steaua nordului
să o vezi,
să vii din nou la mine
cît
strugurii sunt copţi
am deja
o vrabie
stă agăţată
de lună ca o desagă de-un băţ
cînd va
creşte am să îţi trimit cu ea o scrisoare
pînă la
stea mai este un pic
pînă la insulă un strop
pe
insula ta este mereu primăvară, chiar văd ploaia cum cade în noapte şi –n zi
aici se
strîng frunzele uscate aşa cum strînge soarele bruma,
doar cu
un zîmbet luminos
îmi
lipseşte oceanul,
sarea,
briza
ssst...pe
aici dă cîteodată tîrcoale nevasta lui Ovidiu,
cel cu
Pontul Euxin
poetul
îţi mai
scriu eu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)