La țigănci de Mircea Eliade, partea a doua

 

      Întreg capitolașul este foarte frumos scris. Nici urmă de violență a naturii, de mesaje subliminale, de obscenitate, de expresii în argou sau jargon. Te-ai aștepta ca, fiind capitolul în care Gavrilescu intră în curtea bordelului, să fie luat din prima cu expresii cu care unii tineri de azi își marchează autogolurile. Nu. Dimpotrivă, totul în jurul lui Gavrilescu devine firesc, normal, clar, rațional, ideal. Să povestesc pe scurt:
Proprietatea țigăncilor este împrejmuită cu un gard de ciment, ca multe proprietăți din București, chiar și din zilele noastre. Dar, probabil dinspre poartă se poate zări grădina, cu arbori foarte înalți, cu flori multe, diferite și foarte frumoase. Grădina are zone sălbăticite, dar și zone îngrijite. Se oprește în fața porții. O fată oacheșă cu bijuterii mari de aur îl întâmpină, considerându-l un client. La o măsuță cu 3 picioare stă o bătrână, matroana bordelului, care îl întreabă cât este de extremist: vrea o grecoaică, o țigancă și o nemțoaică ( adică e de dreapta) sau vrea o grecoaică, o țigancă și o ovreică( adică e de stânga)?
Aflăm ulterior că personajul nostru făcuse studii în Germania și fusese îndrăgostit doar de nemțoaice, deci aici la bordel nu vrea să mai audă de ele. Era sătul de dreapta.
Alege ovreica, țiganca și grecoaica. Nu mai zic de ce, toată lumea știe că Eliade a fost și intelectual, și legionar, și diplomat și spirit universal, și un scriitor pe care nu l-a putut duce de nas niciun regim totalitar.
Deci, țiganca bătrână o trimite pe țiganca tânără în bordei cu Gavrilescu. Îi cere 300 de lei (nu 100)!, Gavrilescu socotește rapid că s-a dus munca lui pe o săptămână, dar potolirea setei costă pe așa o caniculă.
Bătrâna îi spune că e ora 3 și că poate sta până la 4.
Gavrilescu spune că e ora 4, că la 3 a terminat el pregătirea și între timp a mers și cu tramvaiul, a stat și pe o bancă așteptând, a mai mers și pe jos ...
Se contrează puțin, ba e 3, ba e 4. Bătrâna îl lasă în apele lui- ceasul a stat! De acum poate sta la țigănci o veșnicie.
Se aude tramvaiul trecând. Spre casa Otiliei, probabil. Acesta a fost ultimul semnal de alarmă trimis lui Gavrilescu să o șteargă cu sau fără cei 300 de lei.
Dar el, fiind muzician, în loc să simtă întâi fiara (tramvaiul/ instrumentul/cutia metalică a bătrânului), pleacă urechea la vocea solistei. Buddha nu ar fi făcut așa. De Hristos nu mai zic! Până și Ghilgameș a rezistat. La fel și Enkidu.
În bordei, 3 fete, negreda complet goală, albeda cu coc și ovreica policoloră (cele 3 stadii alchimice ale cunoașterii de sine). Însă roșul incandescent, în loc să fie un om viu, concret, este o amintire din urmă cu 20 de ani, o iubită din tinerețe, nemțoaica Hildegard, pe care o părăsise și se căsătorise cu Elsa, tot nemțoaică, actuala soție și pe care nu o mai iubește și nici n-a iubit-o prea mult.
Să revin la rezumat. Cele 3 fete îi astâmpără setea: cu o cafea rece, una fierbinte și un pahar cu apă.
Pe urmă, în interiorul casei cu perdele vaporoase fluturând în vânticelul amiezii și covoare moi, îi cer să ghicească țiganca dintre ele. El desfășoară niște argumente de bun simț din punct de vedere intelectual, considerând că fetele sunt conform modelelor ideale de frumusețe din ghidurile turistice: probabil o țigancă are pielea neagră și nu are rușine, umblă despelegoiată în fața unui bărbat însurat, o grecoaică are niște voaluri verzui pe ea și părul complicat coafat, așa ca Afrodita ieșind din valul verde al marii Egee, o evreică trebuie să aibă părul roșcat și ondulat. Fetele râd de faptul că are chef să predea istoria culturii sau să le țină o lecție despre iubirea platonică, tabuurile din Maitreyi despre îndrăgostirile în public, ifosele lui că este artist și altele și îl prind într-o horă, îl învârt bine, îl bagă într-un dormitor și îi fac felul. Nu știm ce fel, că Eliade lasă cititorul să își imagineze. Unii vor zice că au făcut sex în grup. Alții că a mers doar cu țiganca, alții că i-au dat niște prafuri în cafea și l-au adormit 12 ani, alții că sufletul lui ajunsese într-un Rai al arabilor, unde dă și de sir Lawrence al Arabiei, cine știe...cert este că reperele lui intelectuale privitoare la femei, nații, etnii, rase, popoare, culturi antice și moderne dau greș. Nu se prinde că țigancă era oricare dintre ele, în afară de cea pe care o ghicea. Nu simțurile hotărăsc o etichetă etnică, națională, rasială, ci intelectul eliberat de prejudecăți etnice, naționaliste, rasiale. A fi țigan nu este o boală.
Capitolul se termină cu amintirea iubitei lui, Hildegard, o prezență pozitivă și luminoasă din tinerețea lui.
Acum să ne gândim: Cine are brațele albe ca marmura în Iliada? Zeița Hera, zeița familiei. Asta e nevasta lui, Elsa.
Cine are bustul gol în desenele din piramide? Orice femeie, care trăiește în antichitate la Alexandria. Aceasta  este Otilia. Ea este evreica. 
Cine are pielea neagră, iubita neagră a lumii, femeia pe care Mirele o iubește în Cântarea cântărilor? Aceasta este grecoaica.
Alege fata neagră pentru că este goală, pentru că are o voce frumoasă, pentru că l-a întâmpinat la poartă. Numai că nu o ridică în slăvi, ci o desconsideră, numind-o țigancă, considerând-o curvă și diminuîndu-i importanța în cunoașterea muzicală a sufletului  omenesc. 

La țigănci, comentariu vis-a-vis de persoana lui Gavrilescu

 

Am de făcut o observație vis a vis de caracterizarea directă.
1. Să zicem că eu sunt Gavrilescu și un elev mă ia la rost:- Băi, tu cum arăți? M-am prins că nu ești tinerel, că ești prof de muzică, știi pian, faci pregătiri pe 100 de lei ora( cam cât iau și țigăncile pe 20 minute), am aflat că ai o pălărie de soare, probabil porți ochelari ca Eliade și Papini, am aflat că ai și batiste la tine, poate ești la sacou, poate ai o cămașă cu mânecă scurtă că e vară, poate ți-a dat prin cap să nu îți pui cravată, predând pian te mai și încurci în ea, poate ai degete frumoase și lungi ca toți pianiștii din lume, poate încă n-ai chelit de tot. Mustață sau barbă nu cred că ai, altfel apăreau niște fraze despre căldura de peste ea/ele.
Te rog, nu mă lăsa numai pe mine să îmi folosesc imaginația! Dacă mă întreabă profa cum arată Gavrilescu să nu îi pot zice decât că e un bărbat de vârstă mijlocie, cu pălărie, batistă și servietă, care de fapt nu apare decât pe încredere.
2. Am de făcut o observație și vis-a- vis de mintea lui Gavrilescu. Să ne imaginăm că stă în tramvai. În fața lui, moșul cu cutia de tablă pe genunchi. Se fac remarci porcoase despre munca din bordel. Bătrânul se uită la Gavrilescu. Gavrilescu se uită după nuci. Bătrânul spune:- Ce rușine! Gavrilescu îi dă înainte cu umbra nucilor. Când bătrânul  întinde mâinile pe cutie ca pe o claviatură și o prinde cu tărie, lui Gavrilescu mâinile îi dau de înțeles că el nu are peste ce obiect să întindă mâinile și să îl apuce de margini cu tărie, pentru că l-a uitat acasă la Otilia. Atunci mâinile lui îi dau de înțeles că este pierdut! Fără partituri un profesor de instrument este pierdut! Aproape că își pierduse și portofelul. Noroc de taxator că l-a găsit! Nu poți să îi zici elevului pe care-l pregătești:
-Scuză-mă, am uitat servieta cu partituri, hai să lucrăm după Manualul de muzică, pentru că, fiind vacanță manualele erau predate deja.
În plus, fac și un comentariu sociologic. Să zicem că eu sunt Gavrilescu și termin pregătirea. Urmează să plec, apare Otilia cu cei 100 de lei, vine și mătușă-sa și mă întreabă cum evoluează eleva, mă conduc amândouă la ușă, poate la poartă, că e un cartier de case, eu îmi iau la revedere ca un bou încălțat de la ele( și nu fusesem la țigănci și nici nu descoperisem că au trecut 12 ani în 20 de minute), deci plec spre stația de tramvai. Nu putea nepoata, o tânără probabil normală și sănătoasă să alerge după mine și să mi-o aducă? Sau nu putea mătușa să trimită servitorul (că pe vremea aia toți oamenii educați aveau servitori), să  alerge după mine cu servieta, sau nu putea mătușa însăși, care nefiind mama Otiliei (fată care era ori orfană, ori era din București și avea părinții la pârnaie sau plecați în străinătate sau poate că fata era de fapt de la țară) deci, zic, mătușa care putea avea orice vârstă, de la 25 la 49, putea să alerge ea însăși și să mi-o aducă? Și în zilele noastre o femeie cu vârsta între 25 și 49 de ani indiferent dacă e căsătorită sau nu, dacă are copii sau nu, dacă e gospodină sau are ajutoare, indiferent, dacă vrea să rămână într-un text literar nu doar ca un nume care începe cu V,  trebuie să facă și niște sport, sală, ceva fitness... Altfel iese o harababură de nedescris!
În concluzie, eu cred că lui Gavrilescu i s-a făcut de petrecanie la Otilia acasă. Costumul, mustața, pălăria, batistă, servieta, poate și pantofii care reflectă nivelul financiar acopereau o ființă care nu mai putea fi așa cum o dorește toată lumea. 

Aaa, am mai aflat ceva despre tine, domnule Gavrilescu, și asta nu doar din prima parte a nuvelei, ci mai ales din a doua, că ai sau nu pantaloni pe tine, nu e clar din caracterizarea autorului, buzunare sigur ai, pline de batiste transpirate, cu portofelul plin de mărunțis pentru călătorii interplanetare- Venus, Marte, Uranus, poate și Jupiter și cu 400 de lei în el, pe care îi topesti pe aflarea adevărului socratic prin intermediul panaramelor. Să-ți fie rusine!