Thanks, Pinterest
Mă trezesc în zgomot infernal de tigăi trântite pe podele, țipete și zbierete. Mă ridic anevoie din pat, am dormit puțin, prost, cu întreruperi și cu vise lingvistice, pline de propoziții lipsite de sens. E bine că totuși am apucat să visez câte ceva, sau mai bine nu visam deloc? mă gândesc în timp ce intru în bucătărie.
Dorel mă ia în primire de la ușă:
- De ce nu ai părul pe moațe? De ce ești în halat? De ce nu ai la tine ultimul număr din Observatorul cultural? Ești adult sau ce?
Vocea lui nu e calmă, eu nu sunt trează încă. Mă uit peste umăr la el și mă târâi spre ceașca de cafea. Mr Brasil, cocoțat pe o scară, atârnă tigăile pe pereți.
eu:- De ce pui tigăile pe pereți?
Dorel:- Așa e în bucătăriile occidentale. Trebuie să se vadă fundul tigăii perfect răzuit.
Mr Brasil:- Care de acum încolo e treaba lui Dorel.
Dorel:- Când o să îmi cumperi aragaz din ăla fără fum și foc, mai discutăm.
Mr Brasil:- Da, mai discutăm. Deocamdată nu mai gătim în ele, le lăsăm de decor. Vine în vizită mătușa lui Dorel din Austria și trebuie să se simtă bine. La ea în bucătărie e așa, am văzut în poze.
eu:- De aia mi-ai zis de părul pe moațe?
Dorel zice:- 👍.
O tigaie cade pe podea cu un zgomot îngrozitor.
lui Mr Brasil:- Mai ai multe de atârnat?
Mr Brasil:- Una. Asta. Dar nu stă, are coada prea încăpățânată.
eu:- Poți să o ascunzi într-un sertar.
Mr Brasil:- Și în locul ei să pun crăticioara roșie de fiert ouă? Nu, merci. O să stea mătușa lui Dorel numai cu ochii pe ea.
eu:- Putem pune o pictură în loc.
Mr Brasil:- Ai vreo pictură cu tigăi?
eu:- S-ar putea.
Dorel:- Caut eu pe net una și o scot la imprimantă, o înrămăm....
Mr Brasil:- Nu pleci nicăieri! Stai aici și mă ajuți. Crezi că se termină bâlciul cu tigăile? Urmează paharele de cristal pe policioara cu vitrină, farfuriile perechi în dulăpior, cele desperecheate în magazie, ceștile fără toartă în fundul cutiilor pe care le-am adus aici, tacâmurile....
eu:- Care e scopul, în afară de confortul vizual al doamnei?
Mr Brasil:- Aprinderea poftei de soț.
Dorel se ridică de pe scaun și urcă pe scară, în spatele lui Mr Brasil. Îl prinde de bluză și când se întoarce, îl sărută pe ureche. Mr Brasil coboară de pe scară și vine la masă. Ne pune din nou cafea în cești.
- Ce mai faci? mă întreabă. Ce mai citești, ce filme mai vezi?
eu:- Citesc un roman polițist cu Maigret. Am ajuns la primul suspect.
Mr Brasil:- E însurat?
eu:- Nu, trăiește cu una de mulți ani și nu prea se întâlnesc decât la cină, din cauza serviciului în contratimp. E ospătar de noapte, iar ea dansatoare de zi.
Dorel:- Și film? Ce film vezi acum?
eu:- Îmi place Tom Cruise și aveam chef să văd acțiune. Dar ieri am început să mă uit la un film cu unul care primește mulți bani să întrețină atmosfera intelectuală în jurul unui elev supradotat și nebun de legat.
Mr Brasil:- E după un caz real?
eu:- Nu, nu-mi amintesc indicația la început. Poate va fi la sfârșit.
Dorel:- Și e însurat?
Mr Brasil:- De ce? Ți-e poftă de soț?
Dorel:- Nu, ziceam și eu, ca să scurtăm discuția pe tema asta.
Mr Brasil:- E însurat?
eu:- Are o iubită, e însărcinată și el, în loc să petreacă vara cu ea, își continuă munca de tutore. Dar cred că filmul va deveni și el polițist, din cauză că maniacul de elev a devenit ubicuu. Și nu, nu e însurat.
Dorel:- Nu te mai uita la el, e mai bun Ms și Mr Smith.
Eu:- Da, de acord, am avut așa o pornire să-l revăd, dar nu știu de ce am dat click pe ăsta cu tutorele.
Mr Brasil:- Din cauza efectelor întârziate ale vieții profesionale. Suntem în vacanță, nu o lungi prea mult cu tutorele maniacului.
eu:- Da.
Mr Brasil: - Cred că ai dreptate cu crăticioara roșie. Mătușa se va gândi la Crăciun, nu la soț. De câte ori ai văzut oameni de zăpadă cu tigaie pe cap?
Dorel:- Niciodată.
Mr Brasil, mie:- De câte ori ai văzut oameni de zăpadă cu crăticioară roșie pe cap?
eu:- Mereu.
Mr Brasil:- Vezi! Gata! Caz clasat! Când ajunge mătușa?
Dorel:- Diseară.
Mr Brasil:- Merg la munte! Rămâneți cu ea! brusc, mie:- Vii?
Eu:- Da.
Dorel:- Și eu?
Mr Brasil:- Vii și tu după ce mătușa apare cu viitorul soț. Îi lași singuri să se înfrupte unul din altul. Și termină tu treaba, noi fugim la autocar, nu e decât unul pe zi.
Dorel:- Hmmm....
Mr Brasil:- Nu fii supărat, micșunică, nu va dura mult. Te aștept și te ador! Și vezi să nu te apuce pofta de soț, când apare mătușa cu el!