partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________
Se afișează postările cu eticheta prin lentile cilindrice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prin lentile cilindrice. Afișați toate postările

luni, 24 iunie 2019

Despre agricultură în secolul a XVIII – lea

peisaj.



”Lui Afranio, mulțumit de starea presentă a lucrurilor și nepăsător față de nou, i se opune în fapt inovatorul Cresippo, cititor la zi a tot ceea ce se scria atunci în Europa privitor la agricultură și bine informat, măcar din auzite, dacă nu din proprie lectură, despre eseul Pomona al englezului John Evelyn, teoretician al grădinăritului și al gravurii (care a trăit în secolul dinainte, și ostil revoluției puritane), care oferise în jurnalele sale din Italia și Franța o fascinantă imagine documentară a Europei secolului al VIII-lea, mai ales în măsura în care putea fi cît mai departe de idealurile estetice profesate în mod implicit de scriitorii de la Il Caffé( cu excepția poate a lui Alessandro Verri, al cărui iluminism se va stinge, ca să spunem așa, în preromantismul poeziei ruinurilor) adică marile grădini baroce din Roma și Frascati. Începea Afranio cu vorbe de admirație, chiar estetice, cu privire la starea câmpiilor în Lombardia, dinainte de reformele contelui Carlo di Firmian, care în epoca tereziană a introdus aici cultivarea intensivă:  “….de cu totul altceva avem nevoie decît să învățam precepte despre agricultură. Ne-am născut într-o țară în care agricultura a atins acea desăvârșire, încat nu mai poate primi nicio îmbunătățire. De vei încuviința și dumneata că nu există străin care, trecând prin acest stat să nu exclame: ’’Ce frumoase câmpuri! Ce rodnicie! Ce agricultură extraordinară!” Și adjectivele frumoase, extraordinară, referitoare la câmpii, la agricultură  semnifică o mai mare sau mai mică atitudine intențională a personajului cu intenția de a lauda aspectul unui peisaj agricol unde nu fuseseră introduse subtilitățile geometrizate care vor fi propuse de Cresippo, ceea ce este totuna cu un elogiu pe care, cu șase ani mai înainte îl formulase Parini în oda La vita rustica ( Viața rustică) despre inovațiile în agricultură: “Și tu, țăran harnic,/care pe urme noi vița/ știi s-o îndrumi pelcând-o/ca salcia plângătoare:/ și tu, care partea neroditoare/ a pământului tău o vei ști/ lucra cu un meșteșug/ neștiut părintelui tău:/ tu, prin cântecele mele urmașilor/ te voi face ferice….”
        Estetic raționalizator sună răspunsul lui Cresippo cu considerațiile sale privitoare la modul de a cultiva pomii de rod: pentru care el socotește dăunătoare spontaneitatea naturală, sugerând adoptarea de expediente care, țintind să mărească randamentul și să îmbunătățească produsul, în mod intenționat au artificializat câmpia, răpindu-i peisajului acea neașteptată varietate pe care Alfonso o lăudase. Și metamorfoza peisagistică profetizată de Franci anticipează cu mult radicala transformare adusă în peisajul agricol al unor regiuni italienești de inovațiile raționalizatoare ale tehnologiei, care, în deceniile trecute, au îngăduit realizarea acelei industrializări a agriculturii, la care, cu inegalabila previziune, pe când se ocupa de studii economice, s-a gândit regretatul filosof Ugo Spirito; asupra acestui subiect polemizând, mi se pare cu economistul agrar Arrizo Serperi, președintele, dacă memoria nu mă înșeală cumva, al Georgofililor din Florența.”
 (Rosario Asunto, Scrieri despre artă, ghețari și grădini, 1988, p. 15,16.)

miercuri, 9 ianuarie 2019

Diligența a existat înaintea mea


Se făcea că într- o zi stăteau de vorbă într- un loc oarecare două muze: muza conversației și muza specialistului în hdmi.
Cele două muze, cum știm cu toți deja, erau ca niște femei fatale. Una avea bretonul până la sprâncene, iar cealaltă tocmai se îmbrăcase în izmene.
Muza conversației explica, iar muza specialistului în hdmi arăta pe ecranul unui laptop ceva.
Era așa o armonie între ele încât îti venea să sari în sus până la stele!

Dali. Invisibile sleeping



La psiholog
m-am dus și eu ca tot omul modern odată la psiholog. El m-a întrebat într-un mod foarte tranșant: credeți că este posibilă revederea?
Eu i- am răspuns: Da.
Psihologul mi-a zis: credeți că omul se simte bine în pielea sa?
Eu i- am răspuns: - Da, dar mie personal mi-ar plăcea un urson în loc de blană naturală. Am văzut o tipă pe stradă care avea așa ceva și era foarte șic. 
Psihologul mi- a zis fără diacritice: Sic transit gloria mundi!
Eu i-am zis: da, și am renunțat la darwinism, în care, de fapt, nici el nu credea.
La plecare, psihologul mi-a mai pus o întrebare:
Știți cum vă cheamă?
Eu i-am zis : Da.
Atunci psihologul a conchis: Înseamnă că diligența a existat înaintea mea.

luni, 6 august 2018

insight -outside




 ANTHONY KENNY – Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, editia a 2 a. Filosofia lui Wittgenstein, p. 377-378. traducere din engleza cu google translate. si adaptare, of course. 



        "Domeniul de aplicare al limbajului privat s-a extins insa mult mai departe decât anticipase Wittgenstein. Descartes, prin indoiala sa filosofica presupusese că limbajul are un înțeles, în timp ce existența corpului este incertă. Hume a considerat că gândurile și experiențele pot să fie recunoscute și clasificate, dar existența lumii exterioare este o problema intre paranteze. Mill și Schopenhauer, fiecare in felul sau au crezut că un om si-ar putea explica gandurile prin limbaj, punand totodata sub semnul întrebării existența altor minți. Toate aceste presupuneri implică posibilitatea unei limbi private. Și toate aceste presupuneri sunt esențiale pentru structura filosofiilor în cauză.
     Proprie atat empirismului cât și idealismului (rationalismului) este doctrina că mintea nu are cunoștințe directe despre nimic altceva decât conținutul sau. Istoria ambelor mișcări arată că ele ne conduc în direcția solipsismului. Atacul lui Wittgenstein asupra definiției private (particulare) împiedică solipsismul deoarece insasi posibilitatea limbii în care este exprimată definitia depinde de existența unui public și a lumii sociale. Refuzarea solipsismului duce la o refuzare a empirismului și a idealismului care îl implică inexorabil. 
    Wittgenstein nu a vrut să înlocuiască empirismul și idealismul cu un alt sistem filosofic; filosofia sa ulterioară a fost chiar opusa unei filosofii sistematice. Acest lucru nu înseamna că îi lipseau metoda sau rigoarea, ci mai degrabă că nu există nici o parte a acestei  filosofii care ar avea prioritate față de orice altă parte. Filosofia sa ar putea sa inceapa de oriunde, în orice moment s-ar putea renunta la tratarea unei probleme pentru a se aborda alta. Filosofia sa nu s-a bazat pe alte filosofii si nici nu a devenit fundament al altora. Filosofia sa nu este precum o casa, nici precum un copac, ci este ca o rețea.
      O descoperire cu adevarat reala a mea este aceea ca m-as putea opri in orice moment din a filosofa. Cee ce imi instituie mie starea de pace launtrica, de liniste-  este disparitia chinului intrebarilor filosofice (acela ca o intrebare genereaza alta si alta si tot asa). Uneori apare ideea de metoda, de exemplificare (si ea tot un chin. nn), dar seria de exemple poate fi intrerupta. Si astfel toate problemele sunt rezolvate (dificultățile eliminate), nu numai o singură problemă.


Wittgenstein a crezut ca a transformat complet natura filosofiei. Desigur, filosofia sa este foarte diferită de marile sisteme ale secolului al XIX-lea care au prezentat filosofia ca super-știința, 

dar gândirea lui nu este defel rupta  de marea tradiție a filosofiei occidentale, așa cum uneori s-a crezut. Desigur, Wittgenstein a fost ostil metafizicii, pretențiilor filosofiei raționaliste de a dovedi existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului și de a depăși limitele experienței. Dar tot astfel fusese și Kant pe vremea lui.

Wittgenstein a insistat că toate interogările noastre intelectuale depind de existența a tot felul de impulsuri: simple, naturale, inexplicabile, originale ale minții umane; dar asa gandea si  Hume. Wittgenstein insista asupra faptului că filosofia este ceva ce fiecare persoană trebuie să facă pentru sine și implică voința mai mult decât intelectul; dar așa gandea si Descartes. 
Nerabdarea lui Wittgenstein ca filosof a fost sa atraga atentia asupra diferentei între părți de vorbire pe care gramaticienii le considera de altfel indistincte; în cadrul categoriei largi de verbe, de exemplu, filosoful trebuie să facă distincția între procese, condiții, dispoziții, stări și așa mai departe. Dar, aproape cuvant cu cuvânt, distincțiile pe care le face Wittgenstein corespund distincțiilor făcute de Aristotel și de urmașii săi. (p.378 si urm.)
 
Deși toata viata Wittgenstein a insistat pe diferenta dintre filosofie și știință, ceea ce a scris el a avut  efecte si asupra altor discipline, mai ales stiintifice. Filosofia minții, de exemplu, este importantă pentru psihologia empirică. Nu pentru ca filosoful ar fi în posesia informațiilor care ii lipsesc psihologului sau pentru ca ar a explora zone ale psihicului în care nici un psiholog nu s-a aventurat. Ceea ce filosoful poate clarifica este punctul de plecare al psihologilor, și anume conceptele zilnice pe care le folosim în descrierea minții și criteriile pe baza cărora functiile, stările și procesele mentale sunt atribuite oamenilor." 

luni, 9 iulie 2018

Cercetari filosofice


•           in  continuare
Ludwig Wittgenstein
(1889-1951)
           Wittgenstein dă exemple de jocuri de limbaj: a asculta și a da ordine, a descrie aspectul obiectelor, a vorbi despre senzații, a indica niște măsurători, a construi un obiect plecând de la o descriere, a indica un eveniment, a interpreta un fenomen, a crea povești, a acționa, ghicirea ghicitorilor, zicerea de glume, cererea, batjocura, a saluta și a se ruga. De asemenea, el vorbește despre jocuri de limbaj specifice limbilor străine, care folosesc expresii diferite de ale limbii noastre.  Wittgenstein nu a înfățișat o teorie generală a jocurilor de limbaj: utilizarea expresiei este menită să sublinieze faptul că, de fapt, cuvintele nu pot fi înțelese în afara contextului în care sunt folosite. Avem nevoie, atunci când căutăm să dăm o explicație despre sensul unui cuvânt, să căutăm rolul pe care îl joacă în viața noastră. Utilizarea "jocului" nu are intenția de a sugera că limbajul este ceva banal; cuvântul a fost ales deoarece jocurile prezintă același fel de varietate ca și activitățile lingvistice. Unele jocuri sunt competitive, altele nu sunt așa; unele au reguli, altele sunt spontane; unele folosesc bile, altele se desfășoară pe o scenă; unele solicită anumite calități umane, altele nu. Nu există o însușire comună pe care o au toate jocurile ca jocuri¹ : mai curând jocuri diferite împărtășesc caracteristici diferite între ele așa cum diferiții membri ai aceleiași familii se vor asemăna unul cu altul nu într-un singur mod, ci într-o varietate de moduri.² În mod similar, nu există nicio însușire esențială a elementelor limbajului; există doar asemănări de familie între nenumăratele jocuri de limbaj.
        Sensul filosofiei ar fi, pe scurt, găsirea esențialului limbajului, dar nu dezvăluind existența unui mecanism fantomatic ascuns în noi, ci prezentând în mod clar ceea ce deja știm, dar știm confuz, și anume modul în care folosim cuvintele. Filosofia ne poate oferi o viziune clară asupra acestui lucru și, prin urmare, asupra lumii pe care o înțelegem prin intermediul conceptelor limbii noastre
Ca și pozitiviștii, Wittgenstein este ostil metafizicii. Dar el nu atacă metafizica prin instrumentul pozitivist, care a fost,  (pentru pozitiviști), principiul verificării, ci prin desemnarea atentă a distincțiilor care îi permit să descifreze amestecul de truism și nonsens în conceptul de minte al metafizicianului. Mai mult decât atât, tipul de metafizică pe care o critică este unul față de care mulți pozitiviști s- au făcut vinovați. Pentru Wittgenstein, metafizica ar consta de fapt dintr-o gramatică travestită în știință.
       Filosofii sunt în mod constant tentați să imite revendicările și metodele științei. Filosofii secolului al XVIII- lea, care au căutat să construiască o fizică newtoniană a minții³ sunt ilustrații evidente ale acestei ispite. Wittgenstein atacă în repetate rânduri reprezentările metafizice ale minții ca pe un mediu misterios, diferit de un mediu fizic, în care funcționează legi speciale, pe care filosoful trebuie sa le descopere și să le enunțe. “Când filosofii folosesc un cuvânt – de exemplu: “cunoașterea “, " ființa , " obiect “," propoziție," nume "- și încearcă să afle în ce constă esența acestei (realități), voi trebuie să îl întrebați: care este sensul în care este folosit cuvântul acesta în limba ta originară? - pentru că ceea ce trebuie să facem de fapt este să aducem cuvintele dinspre metafizică înspre uzajul lor cotidian.

ANTHONY KENNY - An Illustrated Brief a History of Western Philosophy, Blackwell, 2.ed.,  p.372- 373.
traducere cu Google Translate

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Note:   1. nu există un esențial, un in sine al jocurilor
           2. de exemplu, un copil poate avea umorul tatălui și optimismul bunicii, nasul fratelui și forma piciorului unchiului etc.
           3.” Lecții si și convorbiri despre estetică, psihologie si credință religioasă.”, Humanitas.
............................................................................................





marți, 5 mai 2015

A doua lege a termodinamicii



În magazinul de lentile se căuta o vînzătoare
cu ochi ageri şi în privire cu soare.
alicia trecu graţioasa pe lingă vitrină şi intră.
-să-ţi testăm vederea, spuse patronul, ia uită-te prin lunetă, ce vezi?
-e luna, spuse alicia. Se vede printre nori.
-Cum e? întrebă bătrînul.
-în creştere.
-Reglează-ţi lentila lunetei, nu o vezi bine.
alicia reglă lentila lunetei pînă cînd, ca din apă, luna aparu rotundă şi strălucitoare.
-Vezi, aşa este luna, mereu plină. Cînd nu o vezi bine, reglezi lentila lunetei.
-Şi care e legătura cu termodinamica?
-Luna e antientropică. Asta e legătura. 

marți, 22 iulie 2014

pisicologică

         De cînd s-a terminat de renovat blocul de vis-a-vis este mai interesant totul, mi se confesează pisica înainte de a trage un pui de somn pe umărul meu. Nu ştiu ce i se pare ei interesant, poate faptul că la blocul de vis-a-vis mai sunt doua mîţe, una la etajul doi şi una la trei şi mai ies din cînd în cînd în balcon.- Ai uitat cîinii, unii sunt mari ca niste urşi, eu de fapt chiar am crezut că este urs unul, mormăi prin somn şi apoi începu să sforăie fără jenă. Şi este o ea, nu un el....în sfîrşit. Plouă şi nu prea sunt insecte, asta e ceva plictisitor, dar vezi, stropii nu sunt puţini. Am numărat 2 bilioane 3 sute.E cam grăsună pisica şi mă apasa pe umar. O dau jos şi se cocoaţă pe televizor. În timp ce - şi aranjează blana îmi zice: ai observat umbrelele? Eu: Nu prea. Ea: Doamnele nu au umbrele ca niste castronaşe de supă, cum le tot vezi tu prin picturile asiatice, ci au umbrelele ca niste platouri. Asta face ca totul să pară plat de fapt. Azi am văzut domni care nu au deloc umbrelă, consideră că e sportiv. Copiii aleargă de-a binelea prin ploaie. Eu, dacă aş fi om, aş avea o umbrelă din frunze de palmier.
Ce putea să-mi spună ea.... totuşi am înţeles ceva. 

joi, 2 februarie 2012

Dumneavoastră sunteţi patria mea



„--------------------Există o femeie. Mă iubeşte. (Am decis că dumneata mă iubeşti, i-am spus odinioară, dar amintesc asta doar în paranteză.) îi urăşte pe comunişti. Pe cît mă iubeşte pe mine, pe atît îi urăşte pe ei. Mai exact: pe mine mă iubeşte la fel de mult cît îi urăşte pe ei. Dacă o lasă mai moale cu ura, i se domoleşte iubirea, iar dacă-i urăşte cu înfocare pe comunişti, se aprinde de iubire. Nu-i just din punct de vedere social, dar mă doare-n cot de justeţe dacă-i vorba taman de asta (de ea). Pot să spun că, în perioada primului guvern de centru-dreapta ales în mod democratic,
am trăit destul de dezbinaţi. Nu s-au întîmplat probleme grave, doar că... în fine, vorbeam mai ales despre ce aveam de făcut în jurul casei, despre şcolarizarea copiilor, dar niciodată n-a izbucnit în plîns, iar dacă mă privea nu se ascundea din faţa mea, ţipînd şi sărind peste masă şi scaune, îmbrăcată doar într-o cămăşuţă, nici n-a deschis vreodată peste mine uşa de la closet.
Ehei, dar după alegeri...! Măi, dar aţi şi reapărut?! iar ochişorii ei înstelaţi aruncau scîntei. Patruzeci de ani s-au lăfăit în ţara asta... iar acum idioţii ăştia i-au votat! Stau în banca mea, nu scot nici un cuvînt, nu-i spun că idioţii ăştia sîntem noi, ţara. Eu una nu i-am votat, treaba asta să nu mi-o spui nici măcar în glumă, iar dacă tu i-ai votat în secret, te omor. Draga de ea. N-o calmez, nici vorbă s-o calmez; amintiri din Toscana. Nu-s în stare nici măcar să vorbească! şuieră. O simt atît de aproape, că mi se-ncordează toţi muşchii. Au furat cît au putut, iar acum tac mîlc. Au nenorocit ţara, iar acum mai sînt şi obraznici. Devin livid, îmi tremură mîinile, îmi aud bătăile inimii. Lobbyşti de la sindicate, şi mă apucă de coaie, dar cu atîta pasiune, cu atîta plăcere şi fermitate, încît ar putea fi reconstruită o ţară întreagă.”
Peter Esterhazi O femeie , Editura Humanitas, 2002

miercuri, 7 septembrie 2011

in veveri veritas




Deci cum umblam brambura prin blogrollul lui Radu am dat de o leapşă de la Omu cu veveriţe, alias Andrei. Sunt în vid total de inspiraţie, imaginaţie şi alte calităţi fireşti la un blogger, dar mă încăpăţînez să scriu. Leapşa, aşa am înţeles, este condiţionată de un termen limită: < 7 zile. Cum peste 7 zile viaţa mea va fi schimbată oricum, am să răspund chiar acum, cînd încă mai ştiu pe ce lume sunt.

# Ce gen de muzică preferaţi?
Am prejudecăţi, de fapt am avut mereu, de exemplu anumite genuri nu le ascult decît rar şi de nevoie, iar altele doar în anumite dispoziţii. Îmi place orice muzică pentru care pun pe repeat.

# Formaţii pe care le recomandaţi
Nu ştiu decît formaţia unde cîntau prietenii mei din Năvodari, care se chema ultima dată « Miercuri şi Vineri » dar aş recomanda formaţia în care cîntă Ovidiu, Andrei şi Teo, eu încă nu i-am ascultat pe toţi în concert, ci doar la nişte repetiţii la teatru.

# Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori
Arizona Dream

# Anotimpul preferat
Primavara

# Unde mergeţi vara asta?
la Constantinopol.

# Cartea pe care o iubiţi cel mai mult
Evangheliile

# Serialul la care va uitaţi cu plăcere
Jumong, deşi mă cam întristau personajele feminine

# Aveţi ticuri verbale? Daca da, care sunt?
Încep unele fraze cu « pe vremea lui Ceauşescu… »

# Dacă ar fi să vă descrieţi în 3 cuvinte…
muică, dadă, lele

# Oraşul în care v-ar plăcea să locuiţi
Mă gîndeam la Amsterdam, dar dacă se duce Andrei acolo, i-l las lui şi eu mă duc în Norvegia. Nu ştiu exact unde. Oriunde.

# La ce oră v-aţi trezit azi şi de ce?
Pe la 8 jumate. Datoria mă goneşte din visare de fiecare dată.

# Fumaţi? Daca da, ce ţigari preferaţi?
M-am lăsat, dar îmi plăceau ţigările tari, kentul de exemplu

Leapşa merge la prietenii din blogroll, dacă au chef.

sâmbătă, 5 februarie 2011

o surpriza placuta


Am revăzut „Ghepardul”, după aproape douăzeci de ani. La sfîrşitul filmului, Thomas, care dispare cu săptămînile, se plimba pe o străduţă din Sicilia.

vineri, 29 octombrie 2010

"jur pe roşu"



Cînd am început să scot nasul în lume, adică să nu mă joc doar cu fraţii mei, ci şi cu ceilalţi copii din cartier, am aterizat în plin folclor comunist. Una din expresiile cele mai uzitate era „jur pe roşu”.
Probabil că imaginaţia noastră hiperbolizatoare, fără cablu şi net, făcea naraţiunile cotidiene mai îndoielnice şi atunci faptele pe care le povesteam la venirea de la şcoală erau mereu întărite prin „jur pe roşu”. La televizor, în cele zece minute de desene animate sau la defilările lui Ceauşescu nu se produceau mutaţii existenţiale, dar cînd cineva povestea ceva nemaiîntîlnit, de exemplu că unul din clasă a căzut de pe scaun în ora de fizică sau că profului îi umbla un şoricel pe sub catedră, i se cerea imediat povestitorului să "se jure pe roşu". În acest caz, în care veridictul povestirii avea consecinţe grave asupra locului ocupat de povestitor în grup, erai nevoit să găseşti rapid ceva care să pecetluiască ineditul. În nici un caz nu se luau în calcul cravata de pionier sau bucata de drapel cu simbolul sîngelui varsat de eroi. Şcoala şi ideologia nu se amestecau în chestiuni serioase. Atunci căutam rapid cu privirea o pată de ceva roşu prin preajmă, ghidonul de la bicicleta cea nouă a vecinului de la 3, o brăţară, fundiţele din părul colegei, scrisul de pe pachetul de eugenii etc. Toată lumea era mulţumită, evenimentul era clasat şi crezut.
Mi-am amintit de rigoarea ascultătorilor de 8 ani, cînd am auzit cum guvernul îşi „asumă răspunderea” pentru diverse legi, printre care şi legea educaţiei, ca în acel „jur pe roşu” din copilaria miniştrilor. Acum să vedem pe ce minuscule realităţi vor pune ochii ca să-şi justifice expresia.

joi, 30 septembrie 2010

Alăturări într-o modernă joi



Pixul alb cu pastă albastră în mîna dreaptă a doamnei x
semnează condica de joi
Pixul alb cu pastă albastră în mîna dreaptă a doamnei y
semnează condica de joi
.
.
.
.
…..de joi
Mîna dreaptă a doamnei x este alta decît mîna dreaptă a doamnei y
Pixul alb cu pastă albastră al doamnei x este altul decît pixul alb cu pastă albastră al doamnei y
Condica de dimineaţă este condica de dimineaţă
Condica de după amiază este condica de după amiază
după această alăturare logică
Doamna x îşi aranjează bretonul în oglindă
Doamna y îşi aranjează ciorapii sub fustiţă.

duminică, 20 iunie 2010

bec boc



În comunism, spuneau bancurile, era nevoie de cinci miliţieni ca să înşurubezi un bec. În capitalismul sălbatic de acu numărul participanţilor la înşurubare a crescut, incluzînd diverse abrevieri, le scriu cu literă mică, am obosit cu ele: pdl, cia, pcr,urss, fbi, fen şi alţii, locali, naţionali sau universali, fantome prezente, trecute şi tot aşa. De fapt, oamenii normali la această oră dorm sau nu, depinde ce chef au.

duminică, 6 iunie 2010

m-am săturat de comunism

Colegul meu pensionar de desen de la şcoală, vorbindu-mi azi dimineaţă de lacurile Bucureştiului, de Teatrul Naţional, de Ateneul Român şi de Enescu, în loc să mă bucure, cum ar fi fost normal, mi-a amintit de o muzică greu de înghiţit, care îi urca pe pereţi pe Ceauşescu şi pe Elena, ori era manelistică. De pildă, cînd am ajuns la Constanţa, am învăţat un fel de manea pe care-o cîntam în tabere sau cînd mergeam la practica agricolă. Era cam aşa:

Albastru e cerul şi marea
Şi ochii pe care-i iubesc
Sunt mîndru să-mi apăr eu ţara
Alături de cei ce muncesc

Suntem marinari ce pe mări hoinărim
Ne place viaţa şi ştim s-o trăim
Iar voi acei ce marea iubiţi
La noi la Constanţa veniţi

Acest cîntecel era cunoscut locuitorilor patriei. Mai are rost să spun că el a fost sloganul electoral al alegerilor acestei toamne?

Iar în Moldova, la Oneşti, un alt cîntecel mi-a însoţit copilăria, învăţat tot din folclorul de cartier, dar care făcea trimiteri nu la marinarul atemporal, ci la trecutul literar clasic, singurul cu oleacă de haz din singura perioadă de normalitate valorică a României, cea interbelică.

Pe o mare-nspumată
Un vapor naviga
Coana Chiriţa speriată
Plîngea şi se văicărea

Vai, vai, vai şe durere
Uită-ti bre vaporul cum chiere
Iar marinarii cum moare
Moare şi dau din chişoare


Nu înţeleg de ce se foloseşte chişoare în acest cîntec. Niciodată nu l-am auzit rostit de moldovenii pe care i-am întîlnit în viaţa de zi cu zi.

Manea, prostul şi urîtul ne bruiază viaţa şi ne sufocă minţile şi inima. Şi în compensare, ne-o promit pe Elena Udrea să-şi fîţîie poşetele pe toate străzile.

sâmbătă, 13 martie 2010

tot chestii egoiste


Partea a doua a lepşei de la Radu:

1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?
Depinde de tipul dificultăţii. Dacă este cu rezolvare imediată sau nu, dar de obicei întîi mă rog, apoi sun un prieten.

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

Aş vrea să fiu Alcibiade, să ofteze după mine Platon şi Socrate şi fără să spun nimic memorabil. Ce aş face? M-aş plimba toată ziua prin oraş ascultînd oamenii deştepţi cum filosofează despre posibilitate şi imposibilitate.

3.Dacă ar fi să poţi schimba o persoană cine ar fi aceea?

Am o listă întreagă de persoane pe care le-aş schimba. Dar ca să dau un răspuns oficial, l-aş transforma pe şeful meu în Tanti Maria, vînzătoarea de plăcinte de la chioşc.

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?
Aş picta, m –aş bălăci, aş croşeta, iar dacă tot nu dobîndesc liniştea, aş sparge nişte farfurii sau m-aş căţăra într-un dud ( în caz că mă apucă neliniştea vara)

5. Care crezi ca a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale?
Îmi e greu să spun. Cred că atunci cînd m-am născut.
Leapşa se trimite: Aniellei, Corrinei şi lui Tibi.

vineri, 12 martie 2010

cum spuneam, eu...



Leapşă de la Radu, cu mulţumiri:
1)Ce îţi propui pentru 2010?
Să găsesc sensul vieţii şi al morţii
2) În 2010 îţi doreşti să ajungi undeva?
Îmi doresc să ajung la mare şi să stau acolo toată vara
3) Cel mai mare eşec pe 2009?
Anul 2009 a fost pentru mine ca spaţiul mioritic, am trecut de la agonie la extaz şi invers. Cel mai mare eşec a fost o vară întreagă în care n-am făcut nimic frumos, util şi bun.
4) Când erai mic toată lumea te intreba „ce vrei să te faci când vei fi mare“; tu ce răspundeai?
pe mine nu mă întreba toată lumea, mai precis m-a intrebat doar profa de franceză într-a doua, şi eu i-am spus că vreau să fiu profesoară, ca să o îndulcesc un pic (era o persoană răutăcioasă)...nu ştiam pe atunci cît adevăr e în spusele copiilor. Dar dacă aş fi fost eu profă de franceză, aş fi fost de mult plecată din învăţămînt
5) Dacă un înger vine şi îţi spune că mai ai de trăit fix un an, ce faci?
am să încerc să mă întîlnesc numai cu oamenii care îmi plac, am să mă duc la teatru şi la filarmonică, am să cos goblenuri, să-i citesc poveşti copilului...adică aş face cam ce cred că am să fac la pensie.
6) Dacă câştigi la loto 10 mils de euro, ce faci cu banii?
îmi cumpăr nişte canapele noi
7) Ce ai vrea să scrie pe piatra ta funerară?
ceva comic
8) Vrei să încerci în 2010 să sari cu paraşuta?
nu, am vrut prin tinereţe, între timp am găsit în evenimentele zilnice destulă adrenalină. În plus, sunt grasă şi aş ateriza mult mai repede, deci aş pierde şi o parte din distracţie.
9) Ce lună urăşti cel mai mult?
Luna campaniilor electorale
10) În 2012 vine Apocalipsa?
La mine a venit anul trecut.
se transmite mai departe către: Tibi, Anielle, Corrine

vineri, 5 februarie 2010

confesiuni



Leapşa de la Radu: răspunsurile de mai jos la întrebările tot de acolo:

Principala trăsatură a caracterului meu: indulgenţa
Calitatea pe care o prefer la un bărbat: intuiţia feminină
Calitatea pe care o prefer la o femeie: simţul umorului
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: că-mi transmit siguranţă
Principalul meu defect: nerăbdarea
Ocupaţia mea preferată: să meşteşugăresc diverse lucruri inutile altora
Visul meu de fericire: o casă la ţară, o livadă, două pisici, un căţel plus oamenii mei dragi vii, sănătoşi şi pe-aproape
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: să visez urît şi să fie pe bune cînd mă trezesc
Ce-aş vrea să fiu: studentă
Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Olanda
Culoarea preferată: verde
Floarea preferată: frezia
Pasărea preferată: vrabia( în pictură, tipa cea frumoasă nu sunt eu, dar vrabia mălai visează...)
Prozatorii preferaţi: Hesse
Poeţii preferaţi: Li Tai Pe, Edith Södergran
Eroul preferat: Athos din Cei trei muşchetari
Eroina preferată: Eva Broun
Compozitorii preferaţi: Beethoven, Sibelius, Brahms
Pictorii preferaţi: Rembrandt şi Dali
Eroii din viaţa reală: proful meu de istoria artei
Eroinele din istorie: bunică-mea
Băutura şi mâncarea preferate: cafeaua şi conopida murată
Numele preferat: Ania
Ce detest cel mai mult: Injurăturile fără imaginaţie
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Robespierre şi alţii ca el
Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: pescuitul la chiuvetă în timpul liber al soldaţilor
Darul natural pe care-aş vrea să-l am: ochii albaştri
Cum aş vrea să mor: în cimp de mohor, cu o supradoză de mac
Starea de spirit actuală: toropeala de la prînz
Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: alunecatul pe gheaţă, bîlbîiala
Deviza mea: ce nu te kilăruieşte, te căleşte în tigaie ca pe peşte

se trimite leapşa Aniellei şi lui Filonous.

marți, 2 februarie 2010

rolleapşa



Încerc să răspund lepşei de la Radu cu alfabetul trupelor rock, cu menţiunea că aici numele şi prenumele se cam amestecă.
Deci :
Jefferson Starship Airplane
Black Strobe
Coldplay
Dire Straits
Etta James
Feeding Fingers
Garry Glitter
P. J. Harvey
Iron Butterfly
Jive Bunny
Kate Bush
Leonard Cohen
Katie Melua
Ted Nugent
Oysterband
Qntal
Robert Plant
Roland Kaiser
Smokie
Tom Verlaine
Violent Femmes
Yazbek
Sea Wolf
Am adăugat în playlist cîteva din melodii.
(la cîteva litere chiar nu ştiu pe nimeni)
Se trimite leapşa Corinnei, Ştefaniei, Faringomeronului, lui Mihai şi Alex , care ştiu că au mai multă experienţă în domeniu.

marți, 1 decembrie 2009

măgari şi escroci



Scumpe prieten,
Conformîndu-ne mandatului ce ne-ai încredinţat, pentru a cere satisfacţie, conform codului de onoare, pe calea armelor, domnului Costică Mateescu, mare proprietar, pentru ofensa ce ţi-a adus, în public, făcîndu-te măgar şi escroc, pe ziua de 23 curent, în timp ce te aflai la bodega „Jupiter”- ne-am prezentat astăzi 24 curent, la orele zece dimineaţa, la domiciliul numitului domn, din strada Capricornului numărul 36.
Sunînd de mai multe ori, deşi ne anunţasem vizita în mod oficial şi telefonic, luînd înţelegerea cu numitul pentru a ne aştepta la ora fixată, am constatat cu surprindere, că nimeni nu vine să ne deschidă pentru a ne da impresia că nu este nimeni acasă şi rămînînd absolut caraghioşi.
Crezînd ca nu cumva soneria să fie defectă deşi o auzeam perfect, am procedat la cîteva bătăi în uşă, al căror rezultat a fost sosirea pe la spate, venind din fundul curţii, a unui cîine de rasă nedefinită, dar în orice caz foarte mîrlan, care s-a năpustit asupra noastră, direct la pantaloni, fapt care ne face să credem că a fost special dresat pentru aceasta şi ţinut legat pentru a se înrăi în modul cel mai fioros, precum s-a şi întîmplat, căci ambele tururi ale pantalonilor noştri au fost transformate în şvaiţer nemaiavînd ce face- în viitor -cu aceste vestminte de gală, fiind şi jachete.
La ţipetele noastre îngrozite, în uşă a apărut un servitor în stare de ilaritate, care-gonind cîinele-ne-a poftit înăuntru, pretextînd că a rupt lanţul în care era legat...
După alt sfert de ceas de aşteptare în biroul neîncălzit în care am fost poftiţi şi mirosea a şoareci, s-a prezentat din nou acelaşi servitor, comunicîndu-ne că dl. Costică Mateescu, fiind răcit, ne roagă să venim în dormitorul domniei sale pentru a sta de vorbă despre obiectul vizitei noastre.
Deşi această invitaţie intimă era în flagrantă discordanţă cu cele mai uzuale reguli de politeţe,- în dorinţa noastră de a duce la bun sfîrşit mandatul ce ne-ai încredinţat,- am acceptat şi această invitaţie umilitoare transportîndu-ne în dormitorul numitului domn, cu pantalonii tîrîş.
Aici însă, s-a petrecut un fapt, care întrecînd orice îngăduinţă din partea noastră, ne-a pus în situaţia de a crede că avem de-a face, sau cu un nebun sau cu un om lipsit de orice educaţie, creştere, savoir-vivre şi şapte ani de-acasă.
Într-adevăr, la intrarea noastră în dormitor, dl. Costică Mateescu, se afla-absolut nud şi aşezat în patru labe pe covor cu partea posterioară îndreptată către uşa pe care am intrat noi. Pe această parte posterioară se afla scris cu tuş, în semicerc şi cu litere mari ca la mesele de spiritism cuvintele „Bine-aţi venit”.
Revoltaţi de această ofensă, am cerut de îndată şi pe tonul cuvenit socoteală acestui domn, arătîndu-i că vom şti să reacţionăm şi în ceea ce ne priveşte personal, conform codului de onoare, cerîndu-i satisfacţie tot pe calea armelor, pentru această nemaipomenită ţigănie şi jignire.
La protestul nostru vehement, dl. Costică Mateescu foarte surprins şi cu un aer nevinovat, îmbrăcîndu-se imediat într-un halat, ne-a cerut scuze categorice, arătîndu-ne că servitorul său este un tîmpit care neînţelegînd ordinele sale, ne-a introdus prin surprindere în dormitor, tocmai în momentul cînd d-sa îşi făcea gimnastica obişnuită. Cerîndu-i lămuriri şi în privinţa inscripţiei cu care am fost salutaţi, d-sa ne-a explicat că-în ajun-în cadrul unui chef prietenesc, făcuse această farsă unor amici, care au venit tîrziu la petrecere şi că neluîndu-şi încă baia, pînă la venirea noastră, inscripţia rămăsese în vigoare.
Luîndu-şi obligaţiunea de a dovedi cu martori spusele domniei sale, am primit, sub beneficiu de inventar, scuzele ce ne-a prezentat şi am trecut la discutarea motivului pentru care ne găseam la d-sa, în calitatea noastră oficială.
Comunicîndu-i că clientul noastru se simte jignit în urma ofensei ce i-a adus la bodega „Jupiter” şi înţelege a-i cere reparaţie pe calea armelor, conform codului de onoare, numitul domn ne-a demonstrat cu lux de argumente şi jurisprudenţe ce zicea că le are în birou, că atît cuvîntul „măgar” cît şi „escroc” departe de a fi două insulte, sunt două complimente ce nu se fac oricui.
Măgarul-susţinea d-sa – este un animal cinstit, muncitor şi cu o mare personalitate în tot ce face, fapt pentru care neştiutorii în ale psihologiei i-au scos zvonul că este încăpăţînat. A fi măgar înseamnă, aşadar, că eşti cineva cinstit, muncitor şi cu o mare personalitate, adică exact ca tine, iar faptul că măgarul este cam animal, nu este deloc o ofensă şi oamenii fiind tot animale pentru că tot ce respiră vine de latinescul animal-animalus, adică suflet, viaţă, respiraţie.
De asemenea cuvîntul escroc, nu poate fi socotit ca o insultă. Cîţi prieteni buni şi care se admiră unii pe alţii nu îşi zic, cînd se-ntîlnesc: Ce mai faci, mă, „escrocule” sau ”al dracului escroc eşti, mă!” expresie care este chiar de admiraţie şi stimă!
Şi-apoi, cine nu este şi niţel escroc, dacă stai să judeci mai adînc? Toţi!... De mic copil, făptura omenească se naşte escroc. Escroc este copilul care nu suge decît cînd îi dai cutare jucărie (acesta fiind în plus şi şantajist), escroc este elevul de liceu care copiază la teză, escroc eşti cînd cîştigi atît pe lună şi îi spui nevestei mai puţin, cînd mănînci veniturile nevestii cu altele, escroc eşti cînd tragi cacialmale la cărţi şi aşa mai departe. În concluzie, Dl. Costică Mateescu nu recunoaşte că te-ar fi ofensat susţinînd, din contră, că-i eşti foarte simpatic şi dacă te-ai supărat pentru mofturile astea şi te-ai simţit ofensat înseamnă că eşti un tîmpit şi un dobitoc şi le retrage imediat.
Drept care, nedeclarîndu-ne mulţumiţi cu explicaţiile de mai sus şi cerînd să ni se prezinte scuze formale şi categorice, dl. Costică Mateescu a refuzat, zicînd: „Atîţia draci, cînd o să-i cer scuze eu imbecilului ăla”
Înregistrînd acest răspuns am invitat pe dl. Mateescu să ia act că clientul nostru înţelege să-şi ia întreaga satisfacţie pe calea armelor..La această comunicare a noastră, dl. Costică Mateescu ne-a declarat formal că nu-şi constituie nici un martor, că nu se bate în duel cu un cavaler de industrie ca tine şi că se şterge (cuvîntul care urmează este imposibil de reprodus) cu provocarea noastră şi procesul verbal de carenţă ce urmează a se întocmi.
Drept care îţi comunicăm cele de mai sus, rugîndu-te să primeşti, iubite amice, salutările noastre deosebite, dispunînd în consecinţă şi luîndu-ţi satisfacţia pe calea pe care o vei crede de cuviinţă.
Matei Dumbrăveanu
Ştefan Iliescu

(Tudor Muşatescu- Doresc ca micile mele rînduleţe, editura Eminescu, 1990, Bucureşti, Piaţa Presei Libere, p. 53-55,)

joi, 12 noiembrie 2009

aeriene

«Bérenger: Ba nu, ba nu, negativul universului nostru există, avem dovezi, sau mai bine zis indicii, dovezi lingvistice.
Joséphine: Ce dovezi lingvistice?
Bérenger: Păi uite, expresia «o lume pe dos», de pildă, de-acolo vine…Deşi majoritatea oamenilor habar n-au ce origine are…(…)Ne-am putea face o idee vagă despre lumea asta privind turnurile unui castel reflectate în apă, o muscă stînd cu capul în jos pe tavan, un text scris de la dreapta la stînga şi de jos în sus, o anagramă( …) un jongler, un acrobat sau razele soarelui care se refractă, se frîng, se dezintegrează într-o pulbere de culori după ce-au străbătut o prismă de cristal, şi care, uite, se recompun pe zidul ăsta, pe ecranul ăsta, pe chipul tău, ca o lumină strălucitoare, unică …şi invers…Noroc că centrul universului nostru nu se ciocneşte cu centrul Anti-Lumii…
Marthe : Ce s-ar întîmpla atunci ?
Bérenger: În clipa aia, ar avea loc o dezintegrare şi o anihilare reciprocă. Dacă ne luăm după pesimişti, s-ar putea chiar ca universurile să se distrugă unele pe altele. S-ar putea ca totul să sfîrşească în felul ăsta.
Marthe : Crezi? E îngrozitor. Şi pe urmă? N-ar mai exista nimic.
Bérenger: Totul ar trebui luat de la capăt.
Joséphine: Ia ascultă, iubitule, am impresia că bei cam mult în ultima vreme. .. »
(Pietonul aerului, 1962)
Cu ocazia împlinirii unui veac de cînd s-a născut Eugen Ionescu, dramaturgul meu preferat. (N-am mai avut răbdare pînă mîine)

sâmbătă, 19 septembrie 2009

fost- au lele şi s- au dus...


Sunt în asemenea hal în chestia asta despre care vorbeşte toată lumea şi care începe cu c, încît am ajuns să mă bucur cel mai mult cînd îmi trimite Radu cîte o leapşă ca să mai am şi eu un subiect pe blog. Deci, leapşa de la Radu întreabă care a fost primul sau prima:
1. maşină
Pe la 5 ani am primit o maşină cu pedale, albastră, iar frate-miu o bicicletă. La o zi diferenţă eu am făcut pojar şi am stat în casă cu febră, iar el a avut grijă în cele trei săptămîni să le strice pe-amîndouă. La fel ca şi carnetul de conducere, a trecut pe lîngă mine în mare viteză.
2. călătorie în perimetrul ţării:
la foarte scurt timp după naştere, dar dacă nu iau în calcul nenumăratele mutări ale părinţilor, ci doar călătoriile de plăcere, prima a fost pe la 7 ani, la mare.
3. călătorie în afara ţării
Nu am fost niciodată în afara ţării.
4. amintire:
pe la 3 ani. Aveam o rochie mov cu trei buzunare roşii.
5. animal de casă:
un iepure care a fost masacrat şi mîncat de rudele mele dragi şi după care am plîns o groază de timp.
6. îndrăgosteală:
Într-a 7-a de un tip pe nume Sorin, care se uita după prietena mea. De atunci cei cu numele Sorin îmi stîrnesc sentimente contradictorii.
7. descoperire:
Într-a 6-a, cînd umblam după gîze pentru insectar, am pus într-un borcan laolaltă fluturii şi lăcustele. Aşa am descoperit că lăcustele mănîncă fluturi.
8. job:
într-a 10-a am lucrat ajutor de ospătar la o cantină din tabăra de la Năvodari.
9. idol:
Victor din Cireşarii. După aia, C.C. Catch
10. creaţie:
ciorba din nisip, apă, pietricele şi frunze, numită papaleaşcă.

Se trimite leapşa Aniellei, lui Tibi şi Mihai.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails