partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

luni, 6 august 2018

insight -outside




Antony Kenny – Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, editia a 2 a. Filosofia lui Wittgenstein, p. 377-378. traducere din engleza cu google translate. si adaptare, of course. 



        "Domeniul de aplicare al limbajului privat s-a extins insa mult mai departe decât anticipase Wittgenstein. Descartes, prin indoiala sa filosofica presupusese că limbajul are un înțeles, în timp ce existența corpului este incertă. Hume a considerat că gândurile și experiențele pot să fie recunoscute și clasificate, dar existența lumii exterioare este o problema intre paranteze. Mill și Schopenhauer, fiecare in felul sau au crezut că un om si-ar putea explica gandurile prin limbaj, punand totodata sub semnul întrebării existența altor minți. Toate aceste presupuneri implică posibilitatea unei limbi private. Și toate aceste presupuneri sunt esențiale pentru structura filosofiilor în cauză.
     Proprie atat empirismului cât și idealismului (rationalismului) este doctrina că mintea nu are cunoștințe directe despre nimic altceva decât conținutul sau. Istoria ambelor mișcări arată că ele ne conduc în direcția solipsismului. Atacul lui Wittgenstein asupra definiției private (particulare) împiedică solipsismul deoarece insasi posibilitatea limbii în care este exprimată definitia depinde de existența unui public și a lumii sociale. Refuzarea solipsismului duce la o refuzare a empirismului și a idealismului care îl implică inexorabil. 
    Wittgenstein nu a vrut să înlocuiască empirismul și idealismul cu un alt sistem filosofic; filosofia sa ulterioară a fost chiar opusa unei filosofii sistematice. Acest lucru nu înseamna că îi lipseau metoda sau rigoarea, ci mai degrabă că nu există nici o parte a acestei  filosofii care ar avea prioritate față de orice altă parte. Filosofia sa ar putea sa inceapa de oriunde, în orice moment s-ar putea renunta la tratarea unei probleme pentru a se aborda alta. Filosofia sa nu s-a bazat pe alte filosofii si nici nu a devenit fundament al altora. Filosofia sa nu este precum o casa, nici precum un copac, ci este ca o rețea.
      O descoperire cu adevarat reala a mea este aceea ca m-as putea opri in orice moment din a filosofa. Cee ce imi instituie mie starea de pace launtrica, de liniste-  este disparitia chinului intrebarilor filosofice (acela ca o intrebare genereaza alta si alta si tot asa). Uneori apare ideea de metoda, de exemplificare (si ea tot un chin. nn), dar seria de exemple poate fi intrerupta. Si astfel toate problemele sunt rezolvate (dificultățile eliminate), nu numai o singură problemă.


Wittgenstein a crezut ca a transformat complet natura filosofiei. Desigur, filosofia sa este foarte diferită de marile sisteme ale secolului al XIX-lea care au prezentat filosofia ca super-știința, 

dar gândirea lui nu este de fel rupta fata de marea tradiție a filosofiei occidentale, așa cum uneori s-a crezut. Desigur, Wittgenstein a fost ostil metafizicii, pretențiilor filosofiei raționaliste de a dovedi existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului și de a depăși limitele experienței. A fost ostil față de asta; dar tot asa a fost și Kant pe vremea lui.

Wittgenstein a insistat că toate interogările noastre intelectuale depind de existența a tot felul de impulsuri: simple, naturale, inexplicabile, originale ale minții umane; dar asa gandea si  Hume. Wittgenstein insista asupra faptului că filosofia este ceva ce fiecare persoană trebuie să facă pentru sine și implică voința mai mult decât intelectul; dar așa gandea si Descartes. 
Nerabdarea lui Wittgenstein ca filosof a fost sa atraga atentia asupra diferentei între părți de vorbire pe care gramaticienii le considera de altfel indistincte; în cadrul categoriei largi de verbe, de exemplu, filosoful trebuie să facă distincția între procese, condiții, dispoziții, stări și așa mai departe. Dar, aproape cuvant cu cuvânt, distincțiile pe care le face Wittgenstein corespund distincțiilor făcute de Aristotel și de urmașii săi. (p.378 si urm.)
 
Deși toata viata Wittgenstein a insistat pe diferenta dintre filosofie și știință, ceea ce a scris el a avut  efecte si asupra altor discipline, mai ales stiintifice. Filosofia minții, de exemplu, este importantă pentru psihologia empirică. Nu pentru ca filosoful ar fi în posesia informațiilor care ii lipsesc psihologului sau pentru ca ar a explora zone ale psihicului în care nici un psiholog nu s-a aventurat. Ceea ce filosoful poate clarifica este punctul de plecare al psihologilor, și anume conceptele zilnice pe care le folosim în descrierea minții și criteriile pe baza cărora functiile, stările și procesele mentale sunt atribuite oamenilor." 

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails