de-a parmenide

Aşa cum alegi, l-ar fi întrebat Platon pe Socrate, aşa am să-l fac, numai spune. Scriu măreţul meu dialog logic de batrîneţe dedicat ţie. De bătrîneţe, pentru că eu sunt bătrîn şi tu eşti bătrîn, deşi ţi-e gîndul aiurea...adăugă, aruncînd un ochi spre Alcibiade care chicotea alături de alţii de vîrsta lui. Socrate cel bătrîn este înţelept şi ar fi cazul să nu se mai ţină de fel de fel de aiureli estetice şi dialectice, ca să nu le mai spun altfel...
Socrate alesese de mult, dar aştepta numai prilejul să aibă şi el un maestru, că se cam săturase. Aşa că Socrate cel tînăr a început să spună platitudini, să se abată de la subiect şi mai ales să tacă, culmea şi asta să îi placă. Alături de Alcibiade, Socrate, îndemnă briciul raţiunii să-şi taie venele adevărului şi falsităţii lăsînd mintea să zburde printre contradicţii, nu doar inima.
Şi aşa s-a născut “Parmenide”.

prin Galaţi cu mine

Galaţii, aşa cum i-am văzut eu în doar cîteva zile ploioase, printre şase emoţii... naţionale.

Mi-a plăcut :
Arhitectura clădirilor vechi, care îşi dezveleşte frumuseţea mai ales celui cu capul în nori...balcoanele cu basoreliefuri, cariatidele, streşinile caselor cu valuri şi scoici…
Împărţirea oraşului în “Micro...19, 20,39,40”...denumiri chimice, alchimice...
...că te plimbi prin centru şi ajungi la Dunăre.
că te duci la terasă pentru o pizza şi te poţi opri la pescuit lîngă bar.
O sală de cinema în care m-am simţit ca într-o călatorie cu trenul, cu măsuţe în faţa canapelelor.
Teatrul Muzical şi toate celelalte teatre, unde, în timp ce noi plecam, era "Traviata",
parcurile cu migdali, cei mai frumoşi copaci din cîţi am văzut
că la Mănăstirea măicuţelor ...cireşile mai au un pic şi se coc, în timp ce în alte părţi ale oraşului abia s-au scuturat florile...

Şi toate acestea doar cu privire la locuri, cît despre oameni, am să mai scriu după ce îmi mai îngheţ amintirile şi le înţeleg sensul.

Prietenii socratice

Din motive obiective, recitesc Platon. Şi pentru că tot e vacanţă, am început cu Lysis, dialogul în care Socrate se dă mare că « zeul i-a dăruit harul să cunoască imediat pe cel ce iubeşte şi pe cel iubit ». Hippothales, deşi luat în balon de cunoscuţi pentru iubirea lui tainică ( în sensul că numai destinatarul n-o ştia, în rest toată cetatea) pentru Lysis, îl roagă pe Socrate să-l sfătuiască cum să facă să stea cît mai mult timp în preajma lui. Şi de aici începe comedia, pentru că dialogul este mai mult decît altele, o comedie. Hippothales se ascunde printre cei prezenţi ca să nu se prindă Lysis că-i prin zonă. Plin de proverbe şi zicători, Socrate elaborează, în prezenţa lui Lysis, un tînăr frumos, bogat, ascultător şi sîrguincios, (care îl place pe Menexenos, coleg şi prieten de familie), o demonstraţie complicată depre prietenie. Trebuie să precizez din start că prin acest cuvînt, Socrate înţelege o sumă de atribute care vizează atracţia, dorinţa, şi alte chestiuni la fel de tulburi de definit, ca şi iubirea platonică. Într-o primă fază, susţine că sunt prieteni cei asemănători, apoi cei diferiţi, apoi cei ce nu sunt nici asemănători, nici diferiţi, sau şi asemănători şi diferiţi. În sfîrşit, nu povestesc tot dialogul. Mi-a plăcut foarte mult sfîrşitul lui. Cei doi tineri, Lysis şi Menexenos trebuie să plece acasă, îi aşteaptă părinţii şi au trimis după ei profesorii-sclavi să-i aducă…Socrate recunoaşte că n-a ajuns nicăieri cu definiţiile…(Şi azi s-ar scrie vreo zece oracole sau lepşe plecînd de la fiecare). Totuşi, Hippothales a stat ceva timp în preajma lui Lysis, Lysis în preajma lui Menexenos, iar Socrate în preajma tuturor. Şi s-au simţit toţi bine, aşa, ca între prieteni.