Despre personalitate

 

 Fie 2 indivizi PSY, Freud și Jung care își dau cu părerea despre personalitatea mea.
Jung:- Ce faci dacă un prieten nu te mai bagă în seamă? Îl lași așa?
Eu:- Da.
Freud:- Ce faci dacă o prietenă nu te mai bagă în seamă? O lași așa?
Eu:- Da.
Jung:- Ce faci dacă nimeni din școală nu te mai bagă în seamă? Mă refer la profesori. Îi lași așa?
Eu:- Da.
Freud:- Ce faci dacă nimeni din școală nu te mai bagă în seamă? Mă refer la elevi. Îi lași așa?
Eu:- Pot să întreb ceva?
Freud:- Da. Ai voie, toți suntem într-un fel, fie evrei, fie arabi.
Eu:- Se poate să fie vacanță și să nu îmi dau seama?
Freud:- Cum să nu îți dai seama? Ce, ești nebună!? Când e școală, ai elevi, când e vacanță, n-ai elevi.
Eu:- Și când e școală, e școală și când nu e școală e vacanță, nu?
Jung:- Așa era pe vremea mea.
Eu:- Deci dacă e școală și elevii și profesorii nu mă bagă în seamă înseamnă că eu greșesc. Dar dacă nu e școală și elevii și profesorii nu mă bagă în seamă înseamnă că nu eu greșesc.
Freud:- Da, dar în același timp, fiind vacanță, nu sunt obligați să te bage în seamă, e adevărat?
Eu:- Da. E adevărat. Mai ales dacă m-au băgat în seamă tot anul școlar.
Jung:- Dar dacă totuși nu te-au băgat în seamă tot anul trecut și nu te mai bagă în seama nici în vacanță, ce faci? Îi lași așa?
Eu:- Nu știu, începe să mă deprime situația.
Freud, lui Jung:- Treci repede la birou și scrie diagnosticul: personalitate dependentă, depresivă și narcisico- borderlină. Ai scris?
Jung:- Da.

Eu:- Nu scrii și dacă sunt introvertită sau extravertită?

Jung:- Nu, nu se mai poartă. 
Freud:- Dă repede să semnez până nu se stinge și ultimul felinar stradal. Mie. Gata! Poți pleca. Am ditamai cârdul de isterice la ușă și ditamai roiul de demenți delincvenți la fereastră. Pa! Ne auzim la Cinema!

Lui Jung: Te ocupi tu de isterice și eu de delincvenți? Am mai multă experiență. 

Jung:- Da. De acord. De undeva trebuie să încep. Experiența nu o dobândești în fotoliul de lectură. 

Eu:- Pa băieți! Ne vedem la Cinema. Nu ne auzim. Cinemaul nu e Radio, e altceva, a mai evoluat lumea, anul 2001 nu e anul 1901. Iar anul 2025 nu e anul 1925.  Nu mă dau mare, zic și eu...

De ce fix Tipătescu? Scurtă argumentare.

 nudo virile
 https://pt.wikipedia.org/wiki/Lista_de_obras_de_Michelangelo

Argumentați ca Tipătescu este un personaj principal într-o piesă de teatru din perioada interbelică.


Tipătescu este personajul principal al operei dramatice: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale.
El îndeplinește, dpdv politic, funcția de prefect, adică joacă, zic sociologii, un rol social, acela de șef al unui județ.
Tipătescu este un tip bine, dovadă că își permite o amantă, dealtfel singura femeie din piesă.
Tipătescu are și un ajutor, pe Ghiță Pristanda, care, la o adică poate să aducă și întăriri.
Din punctul meu de vedere, Tipătescu este personajul narator din teatrul asiatic/japonez- kabuki.

Personajul narator este, într-o cultură a scrisului, cu o identitate personală, are un nume, o poziție, cum s-ar spune - e bine definit, iar într-o cultură orală el este identic cu un grup, cu o mulțime. Am putea să îl considerăm chiar un personaj colectiv. Din acest punct de vedere, personajul Tipătescu este paradoxal: nedefinit ca personaj - mulțime, bine definit ca narator.

                                                * * *

Închei acest text scurt cu un exercițiu pentru elevii care vor da simularea la Logica, argumentare și comunicare.
 - Formalizați, scriind separat forma logică a subiectului și predicatului, propozițiile următoare:

1. Niciun Tipătescu nu este Pristanda.
2. Unii prieteni ai lui Tipătescu sunt Trahanache, Ionescu și Popescu.
3. Majoritatea primarilor nu se numesc Tipătescu.
4. Unii oameni cu numele Zoe sunt personaje literare într-o piesă de teatru scrisă de Ion Luca Caragiale.