Platon:- Îți scriu pe fugă, atăt îți spun, mi-e dor de mirosul tău exotic.
Știu ce ai să spui, că nu e adevărat, că te lingușesc, că mi-e gândul mai mult la Socrate decât la tine, că nu e niciun dialog al meu intitulat Aristotel, dar fii atent ce-ți spun: până la sfârșitul lumii portocalele vor avea același gust. Vor trece popoare, țări și capitale, se vor ridica și prăbuși imperii, vor plimba pe arăturile războaielor tiranii mulțimile din stânga- n- dreapta, se vor construi și dărâma turnuri, dar mirosul de portocale va rămâne la fel. Așa ești tu pentru mine, fructul meu exotic, răcoros, vesel și perfect răsărit dintr-un cerc trufaș, care a împărțit luna în două, una a vieții și una a răsunetului.
Mi-e dor de tine și nu te vreau schimbat în altceva, nici în lămâi, nici în ananas, nici în banană. Să nu mă cauți, te găsesc eu.
Cu dragoste, Platon.
P S. Vezi că sunt tatuat pe șold și puțin mai jos, nu te repezi din prima, lasă pentru când suntem doar noi doi.
Beso!
