Kama Sutra

 

Dorel stă concentrat pe scăunel și citește dintr- o carte.
Eu am de făcut zacuscă. Îmi place gustul zacuștilor mele, nu mă prea interesează conservarea îndelungată. Fac câteva borcănele și le epuizăm în maximum două săptămâni, pe urmă le ducem dorul un an. Aș fi avut nevoie de un mic ajutor, dar Mr Brasil, adeptul noilor inovații mi- a cumpărat un roboțel, care face el cam toată munca. Eu trebuie să fiu atentă la ordinea operațiilor și să nu ia foc bucătăria.
Intră Mr Brasil: Îmmm, deja miroase bine! Lui Dorel:- Ce studiezi?
Dorel:- Kama Sutra.
Mr Brasil:- Aici? De ce? Te inspiră ea?
Dorel tace.
Se ridică și iese să vorbească la telefon, cartea o lasă pe scăunel. Mr Brasil o ia și vine la mine. Ai văzut ce citește Dorel?
eu:- Am auzit.
Mr Brasil:- Da, dar ai văzut?
eu:- N- am apucat, cu zacuștile astea.
Mr Brasil răsfoiește cartea în fața mea. O carte cu pisici.
Intră Dorel. Mr Brasil se strecoară și pune cartea la loc.
Dorel:- Trebuie să plec. Să nu o mâncați pe toată, îmi lăsați și mie un borcănel.
eu:- Da. Nu- ți iei cartea?
Dorel:- Du- o tu la mine pe masă, plec.
După ce înșir, împreună cu Mr Brasil cele câteva borcănele pe un raft, iau cartea lui Dorel și mă uit prin ea. Două pisici, un fluture și un șoricel, cam astea erau personajele. Joacă și fugăreală pe fiecare pagină. E adevărat, pisicile stau în tot felul de poziții când pândesc fluturele sau când îl termină pe bietul șoricel.
Duc cartea cu grijă pe biroul lui Dorel. 

Trec prin dreptul oglinzii și văd că îmi căzuse din ureche un cercel. Mi- l scot și pe celălalt și îl pun pe pervaz. În curte o pisicuță a vecinilor pândește un fluturaș. 

Are Dorel un talent deosebit să mă facă atentă să nu uit de el. 

Un beso

 

După treapta a doua, aterizez într- o clasă nouă. Alt oraș, alt liceu. Colegii mă primesc bine. Dirigintele mă așează în prima bancă. Stau ce stau acolo, dar nu îmi place poziția, mă așez singură într- a doua. Stau mai puțin frontal, cel puțin pentru profesorii de Biologie și Geografie, cei mai exigenți, unul prin prezență, celălalt prin absență. Dacă ar fi animale, unul ar fi o felină sălbatică, celălalt o pasăre de pradă. Le intuiesc firea și la obiectele lor învăț constant.
Colegii mă invită la prima petrecere.
Sunt mai mulți băieți în clasă interesanți, sunt multe fete drăguțe. Ultimii doi ani de liceu fusesem înstrăinată aproape complet de cei din clasă. E, cu alte cuvinte, o primă încercare de integrare într- un grup de liceeni de aceeași vârstă cu mine. Am locuit în orașe mari, inclusiv în Capitală, sunt mai emancipată decât toate fetele, mai încrezătoare în destinul meu decât majoritatea băieților. Nu mi- e frică de profesori și nici nu mă intimidează figurile populare.
Ca să își adauge aceasta calitate pe natura lor, dominant rurală, adulții din prezentul meu au călătorit mult în afară.
Încăperea gazdei are lumini de neon care ne face dinții, ochii și hainele albe fosforescente. Mă sărută cel mai popular băiat, bun dansator, mereu degajat, silitor la învățătură și amabil cu majoritatea fetelor. Mă sărută cu tupeu și fără nicio invitație sau rugăminte. Îmi place. Nu știu dacă i- am plăcut vreodată, știu că nu am fost îndrăgostită de el. E primul meu sărut profesionist. E de față cu toată clasa, e fără emoție și desăvârșit.
Îmi rămâne în minte detaliat câteva zile. Ne întâlnim la școală ca și cum nu s- ar fi întâmplat. El este cuplat de mulți ani cu o fată frumoasă, se știu de mici, locuiesc în același cartier, sunt aproape logodiți.
Acum, când privesc în urma îmi dau seama de ceva interesant. Dacă ne- am întâlni pe o planetă pustie, am vorbi amândoi despre trădare, moarte și filosofie. Avem multe de spus amândoi. Probabil că ar trece multe zile până când am ajunge la iubire, nu știu dacă în primele șapte zile. Probabil că nu, deși suntem amândoi destul de inteligenți.
Mă îndoiesc într- o proporție uriașă că aș face dragoste cu el. Probabil că am încrucișa tot felul de arbuști și am domestici toate animalele posibile, inclusiv furnicile ca să ne arate cum e să fii om. Sunt sigură că nu ne- am plictisi, cel puțin în primii doi ani. 

După aceea, cine știe, unul o va lua pe calea mării, înapoi spre lumea reală, celălalt pe câmp, spre lumea normală. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 7

 

     Stephan Arkadici, Stiva Oblonski, soțul lui Dolly și cumnatul lui Kitty este funcționar public și își face simțită prezența în fața Ministrului prin participarea la zaiafete și curse cu cai, pe cheltuiala proprie, deloc mică. Altă cale nu e. Familia e nevoită să facă economii pentru a onora aceasta situație. 
Dolly e la țară cu copiii, la moșia primită ca zestre. La început, încântată de ideea de a locui în mijlocul naturii dătătoare de sănătate, rodnică și puțin cheltuitoare, pe urmă necăjită din cauza dificultăților în calea confortului, în final bucuroasă că a reușit să depășească o parte însemnată din greutăți cu ajutorul unor angajați, pricepuți și buni gospodari.
În plus, nădăjduiește că și Kitty va ajunge în curând alături de ea și cei 6 copii ca să își petreacă la țară o parte însemnată din vară.
Conacul este nu foarte departe de casa lui Levin, care o poate vizita.