partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

miercuri, 18 septembrie 2024

Dulapul


   Sunt îndrăgostit de o panaramă. E tânără, frumoasă și cuminte. Sunt primul ei bărbat, nu e prima mea femeie. O duc acasă la ai mei, o prezint părinților. Maică- mea o îndrăgește din prima, taică- miu o adoră. Îi face complimente, că seamănă ba cu o actriță braziliană, ba cu una portoricană. Sunt un pic gelos când îl aud, cum nu mi- au venit mie în minte complimentele alea. Dar e doar femeie. Sunt oarecum detașat de femei. Îmi place de ea, am renunțat la două curve ca să îi fiu fidel o vreme. Sau poate mai mult, poate o viață, nu știu.
Maică- mea o invită la masă. Cumpărăm o sticlă de vin, eu știu ce le place alor mei. Bătrânii, așa îmi place să le spun, deși nu sunt chiar așa de bătrâni, trăbăluiesc prin bucătărie. O trag în dormitor și închid încet ușa după noi. Deschid larg ușa dulapului, dulap vechi de mahon, hainele frumos aranjate, cu levănțică și săpunuri parfumate printre rufe, îl știu de- o viață, îi știu culorile țoalelor, îi recunosc miresmele. Îi dau chiloții jos și îi deschei nasturii bluzei. Are țâțe mici și tari ca piatra, sfârcurile se înșurubează în palmele mele și încep să o sărut, pe gât, pe față, sunt înnebunit de frică și dorință. E speriată de moarte. Nu îi mai bag mâna între picioare ca de obicei, e deja a mea, o țin strâns și când încep să înot în interiorul ei, îi prind gura. Toate țipetele, toate acordurile, toate durerea și bucuria ei e în gura mea, mi se scurg pe gât în jos, îmi trec în vene, în mușchi, tendoane și oase. Urechile îmi sunt jupuite de vii, o văd cum i se rotesc sub pleoape douăzeci de ceruri.
Ușa dulapului scârțâie încet. O întorc cu spatele la mine, e aproape cu capul în raft, printre tricouri și pantaloni și încep iar. Maica- mea îl strigă pe taică- meu să ducă pâinea și tacâmurile.  Respiră repede și e gata să îmi sară din brațe. Obrazul îi pălește ușor și mâna se crispează pe muchia ușii dulapului. Mă înfig în ea înainte să se mai gândească atât, înainte să înceapă catastrofa. O fut încet și egal ca într- un marș pe un teren când pietros, când mlăștinos. Ii simt pântecele încordat, fesele tari și sânii moi, ca o bucată de aluat. Termin. Sperma mea îi curge încet pe picioare. Iau un tricou proaspăt spălat și o șterg sărutându- o peste tot. Mă ține de păr, mă trage de păr. Când mă ridic, ne uităm amândoi ochi în ochi o secundă.  Pupilele noastre sunt ca două petale mari și albastre, întinse dintr- un capăt în altul al obrajilor. Ne îmbrăcăm. Ea pleacă cu capul în pământ spre baie. Când iese, ne așezăm la masă. Taică- meu se uită la fața ei îmbujorată, cu ochi artificioși și îi zice:-  Ce bine semeni cu actrița care joacă în serialul la care mă uit săptămâna asta. E foarte bun! E cu o fată care....!
Îmi vine să- l omor!

Pe la mijlocul mesei, se ridică brusc și iese din sufragerie. Ai mei nu zic nimic. Se întoarce, se strecoară în spatele meu și îmi șoptește:-  Am fost să închid ușa dulapului. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 3

 

     După discuția avută cu medicul care o tratează pe Agafia Mihailovna, Serghei încearcă prelungirea subiectului zemstvei cu Levin. Că nu se prea duce la ședințe și nu prea e interesat ce se face cu banii comunității, că nici școli nu prea sunt, nici spitale. Levin e de acord că lucrurile merg prost, dar n- are niciun chef să le îndrepte fix el. Problema ședințelor zemstvei îl plictisește la culme.
Undeva, în zare, zărește un punct; vechilul, scosese mujicii cu carele de lemn la arat. Am uitat să adaug că discuția se petrece la pescuitul fără succes al lui Serghei, unde Levin este pe post când de biban, când de babușcă. Serghei îl ceartă că mujicul e needucat, Levin îl contrează că un mujic educat e mai prost agricultor decât unul educat. Se discută și despre chestiuni medicale.
Când ajunge inevitabil la problema educației, Serghei se transformă într-un fel de Socrate și Levin în animalul de Alcibiade cu mințile vraiște. Serghei îl pune să argumenteze dacă e benefică pentru popor educația sau dacă nu e benefică. Levin se contrazice, ca orice om îndrăgostit, care se luptă cu toată natura umană, vegetală și animală de mai bine de juma' de an. Până la urmă, strâns cu ușa, Levin își expune propria concepție despre lume și viață, o filosofie care susține supremația individului față de orice structură organizațională sau socială în general, zemstva, spitalul, judecătorul de pace și școala nu îl fac pe om nici mai fericit, nici mai bun.
Văzând că Levin își susține cu tărie dreptul la libertate personală și la indiferență față de interesul colectiv, cu toate că recunoaște importanța armatei care are misiunea să apere țara și viitorul copiiilor, Serghei expune un punct de vedere, mesianic, cum ar zice Cioran. Numai popoarele care au conștiința misiunii lor istorice și care au instituții bine organizate vor rămâne în istorie și se vor impune un fața celorlalte. La subiectul cu istoria mesianică, Levin capitulează. Știm că rușii au avut, Slavă Domnului, destulă vână mesianică de- a lungul timpului. Nu știa Serghei pe vremea lui Tolstoi (sau invers, Tolstoi pe vremea lui Serghei) cât dramatism ascund aceste cuvinte. Sau știa....
Fără niciun pește în tașcă, fără nicio victorie suprafrațească, Serghei își strânge undițele și se întoarce cu Levin la conac.

Fantezii ecvestre

 Am o curvă care are fantezii cu cai. E plină de bani, are avion particular. Mă urcă în avion și plecam în căutare de statui ecvestre. Mituiește paznicii de parcuri să patruleze în afara gardurilor. Mă duce lângă statuie, mă dezbracă de pantaloni, își dă jos chiloții și intrăm sub statuie. Sub burta calului se întinde la pământ, cu fața în jos. Mă urc pe ea și i- o trag cu o mână pe glezna calului și cu cealaltă în sarmalele ei sârmoase. Când ajunge la orgasm, începe să necheze ca o iapă nebună. Îmi vine să îi dau și un bici peste bucile ei rotunde ca pepenii rostogoliți din căruțe. 

De fiecare dată după câte un futai cu ea, am vânătăi. Uneori și cucuie. Statuile astea ecvestre nu țin cont de înălțimea omului.

Îi cam fac voile, nu am chef să mă abandoneze prin vreo țară oarecare. În unele, paznicii umblă la ei cu pistoale. 


Control la accente

 - Cum stai cu accentele? Ia spune, de când nu ți- ai mai făcut un control la limbă? 

Stau și mă gândesc și- mi dau seama cu tristețe că au trecut câteva decenii.

-Nu- mi place dispoziția ta de azi, ia programează -te pentru un control la limbă!

Mă programez la o coardă de vârsta mea. Măritată, bineînțeles. Lucrează în cuplu, așa mi- a zis de când am intrat. În ce cuplu? mă gândesc eu, dar nu- i zic să nu mă încurce cu alt pacient. 

Mă așează la o masă și mă pune să îi dau date personale: dacă îmi place înghețata pe băț sau la cupă, dacă port chiloți cu ață -n cur sau boxeri, dacă prefer friptura la proțap sau la capac, chestii absurde. În timp ce mă concentram pe penultima întrebare, se apleacă peste masă și îmi vâră limba- n gură.  Și- o plimbă pe bolta mea palatină, îmi numără măselele de minte, vede că mi s- a dus o plombă, că am pusă strâmbă alta. Îmi mai culege niște boabe de rodie de pe buză și completează un certificat nupțial. Când mă uit pe el, era o scrisoare de amor către stăpânul meu. Curva! 

Nu m- am putut abține și am întrebat- o de șansă. Aveți, sigur că aveți. Problema cu accentul ascuțit vine de la plomba căzută, iar cea cu accentul circumflex de la cea pusă strâmb. Timpul rezolva totul!

Plec de la ea mai prost dispus decât la venire. De nervi, conving un tânăr frumos, poetic și pletos să își lase  mustață -n furculiță.

Îmi promite. E mai trist decât mine. 

Plec spre casă urmărit de un fluture albastru. 

Ce zi! Non - coup de foudre. 

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails