eu:- Noica spune că e mai importantă opera decât biografia, dacă autorul e deja celebru și invers dacă autorul e obscur pentru contemporani.
Dorel:- Cu bârfele e greu să te pui.
Mr Brasil:- Au contraire, cu bârfele te pui. Te lupți cu ele până cedează.
Dorel:- Cum? Aducând dovezi opuse?
Mr Brasil:- Nu opuse, ci concordante. De exemplu, ești bănuit că scrii doar teatru, aduci dovezi că scrii poezii. Ești bănuit că scrii doar schițe, aduci dovezi că ai publicat și romane.
eu:- E vorba de viețile personale în cuvântul biografie.
Mr Brasil:- Pe cine interesează viețile personale?
Dorel:- Pe cei care urmăresc viețile autorilor neînsemnați.
Mr Brasil:- Cei care urmăresc viețile autorilor neînsemnați nu sunt scriitori, ci urmăritori. În cel mai bun caz sunt colegii de birou.
eu:- Mie îmi plac biografiile. Adică Memoriile și Jurnalele deja publicate. Nu m-aș încumeta să citesc un caiet cu memorii încă necenzurat.
Dorel:- Ce farmec mai are un jurnal cenzurat?
Mr Brasil:- Farmecul literar. Nu îți poți pierde timpul cu vraiștea de peste zi a unui autor opțional.
eu:- De ce zici opțional?
Mr Brasil:- Pentru că din miliardele de cărți de literatură te-ai oprit fix la el. De aia. E o chestie de alegere, nu de rea intenție. Ceva de genul: Nu te citesc pentru că nu ai ajuns la rând, am o listă întreagă înainte, nu pentru că nu ești important pentru literatură.
Dorel:- Se poate să nu ajungi niciodată....asta e trist pentru autorii neînsemnați.
Mr Brasil:- Or fi având și ei familie, prieteni apropiați, îndrăgostiți necunoscuți. Pe ăștia e înțelept să te bazezi, nu pe mine, un lector oarecare.
eu:- În plus, odată ce au fost publicați, au fost citiți cap- coadă de cel puțin două persoane: directorul literar și tehnoredactorul literar.
Ambii băieți, mestecând mescalină ochi în ochi:
-Da, așa e, ai dreptate.
