vineri, 23 septembrie 2016

light my fire

Heraclit


Ultimul și cel mai faimos dintre acești filosofi ionieni timpurii a fost Heraclit, care a trăit la începutul secolului al cincilea înainte de Hristos în marea metropola din Efes, unde, mai târziu, Sfântul Apostol Pavel avea să locuiască, să predice și să fie persecutat. Acest oraș, încă din timpul lui Heraclit și până pe vremea Apostolului Pavel a fost dominat de ritualurile din marele templu al zeiței fertilității, Artemis. Heraclit a denunțat cultul templului: a te ruga la statui este ca și cum ai vorbi singur într-o casă unde nu e nimeni, iar a aduce ofrande și a face sacrificii pentru ispășirea păcatelor e ca și cum ai încerca să speli noroiul cu noroi. Heraclit mergea la templu din când în când, dar numai pentru a juca zaruri cu copiii de acolo - companie mult mai placută decât cea a oamenilor statului, a spus el, refuzând să ia parte la politica orașului. În acest templu al lui Artemis el a depus tratatul său format din trei cărți despre filozofie și politică, o lucrare, acum pierdută, celebră prin obscuritatea ei, pe care unii au considerat-o un text despre studiul naturii fizice, iar altii un tratat despre guvernare.
Ceea ce eu am înțeles din ea este excelent, ar fi spus mai târziu Socrate, iar ceea ce nu înțeleg poate fi excelent, de asemenea, căci numai un scafandru de mare adâncime ar putea ajunge la abisurile acesteia.
 În această carte, Heraclit vorbește despre Logos, sau Cuvânt, Rațiune, un principiu suprem, care stăpânește totul și din care provin toate. Scrierile sale sunt sub formă de paradoxuri, susținând că universul este atât divizibil cât și indivizibil, având un început și în același timp fiind din totdeauna, muritor și nemuritor, Cuvânt și eternitate, Tată și Fiu, Dumnezeu și Justiție. Nu e de mirare că toți s-au plâns de scrierile lui Heraclit și au găsit Logosul lui de neînțeles. Dacă îl considerăm pe Xenofan ca scriitură și atitudine primul filosof modern profesionist, despre Heraclit putem spune că el s-a apropiat mai curând de ceea ce se înțelege în filosofie prin maestru, guru.
Heraclit și-a disprețuit predecesorii filosofi. Multă învățătură, a spus el, nu învață un om; altfel, ar fi renunțat să gândească singur, însușindu-și ceea ce spuseseră deja Hesiod, Pitagora și Xenofan.
Heraclit a fost un filosof al maximelor, al dictoanelor, mai curând decât al demostrațiilor sistematice. Tezele sale erau grave, profunde și obscure ca sens. Stilul lui delfic era, probabil, o imitație a oracolului lui Apollo, care : nu vrea să spună, nici să ascundă, ci să arate. Printre cele mai cunoscute zicale ale lui Heraclit se numără: 
  • Drumul în sus și în jos sunt unul și același lucru.
  •  O armonie ascunsă este mai bună decât o armonie evidentă.
  • Războiul este tatăl tuturor și împăratul tuturor.
  • Una este să fii zeu și alta este să fii om.  Această distincție între oameni și zei îi împinge  pe unii către sclavie și pe alții îi lasă liberi.
  • Un suflet uscat este mai înțelept și mai bun decat unul umed, căci moartea vine din umezeală.
  • Când ești beat, ajungi la cheremul copiilor.
  • Zeii sunt muritori, oamenii nemuritori, fiecare își trăiește viața și moare conform naturii sale.
  • Sufletul este un păianjen și corpul este său pânza pe care acesta o țese. Această ultimă observație a fost explicată de Heraclit astfel: la fel cum un păianjen care-și țese pânza observă imediat ce fir se rupe și aleargă să-l repare pentru a evita durerea, tot astfel sufletul unei persoane, atunci când o parte a corpului este rănită, trebuie să fie vindecat pentru a evita o durere mai mare. Relația dintre trup și suflet, asemănată de Heraclit cu cea dintre un păianjen ocupat să-și repare pânza, este posibilă pentru că în sufletul omului arde o scânteie divină.  În cosmologia lui Heraclit focul joacă rolul pe care apa l-a avut pentru Thales și aerul pentru Anaximene. Lumea este un foc veșnic viu: toate lucrurile provin din foc și se vor stinge în foc.

Toate lucrurile se transformă datorită focului, așa cum, în comerț, aurul este cel care mijlocește schimbul de mărfuri. Există două căi ale acestei transformări, una descendentă, prin care se transformă focul în apă și apa în pământ, și un traseu ascendent, prin care pământul se transformă în apă, apa în aer și aerul în foc. Atunci când pământul moare, apare apa, când apa moare apare aerul, când aerul moare, apare focul. Există o singură lume, la fel pentru toți, care nu a fost făcută de zei sau de oameni, ea a existat dintotdeauna și întotdeauna va exista și care este, în conformitate cu ciclurile stabilite de soartă, ca un foc de vreascuri în care apar succesiv o fază de aprindere, care este războiul și una de ardere, care este pacea.

Viziunea lui Heraclit a transmutării elementelor într-un foc care se aprinde și se stinge mereu   a aprins și imaginația poeților până la epoca actuală. T. S. Eliot, în patru cvartete, expune modul în care Heraclit leagă moartea de umezeală:

There are flood and drouth
Over the eyes and in the mouth,
Dead water and dead sand
Contending for the upper hand.
The parched eviscerate soil
Gapes at the vanity of toil,
Laughs without mirth
This is the death of earth.


Acolo unde este inundație este și secetă
Acolo unde există ochi este și o gură
Când apa mării moare, moare și nisipul  plajei
Din luptă vine izbânda
Pământul mănos este alungarea aridității
semănătorul începe truda cu o mică gaură în pământ 
cand razi, sa se simta in ras bucuria....

              Gerard Manley Hopkins a scris un poem intitulat  Toată natura este ca un foc al lui Heraclit, plin de imagini inspirate din acest filosof:  

De milioane de ani natura arde ca un foc
Care veșnic se stinge și veșnic se aprinde doar dintr-o mică scânteie
Priviți  omul, cât de repede se iscă în el gândul de geniu și tot într-o clipită a dispărut orice urmă a lui!
Și ambele sunt de nepătruns, și geniul, și uitarea deplină
într-un întuneric necuprins se cuprinde totul
Înnecându-se. Fie-vă milă și indignați-vă mai întâi de voi!
Dintr-o ardere vine splendoarea trupului iubit
Mai multe sunt căile celui ce pleacă în larg, spre o stea, spre dezonoare, spre o moarte neștiută de nimeni....
              Hopkins a încercat să găsească în Heraclit o anticipare a Judecății de Apoi din Creștinism și referiri la ideea învierii. El crede că Heraclit ar fi intuit existența îngerilor păzitori care îi însoțesc pe cei vii și pe cei morți, iar dintr-un foc va fi judecata! În lumea antică, aspectul învățăturii lui Heraclit care i-a impresionat cel mai mult pe contemporanii filosofului nu a fost atât viziunea despre lume ca dominata de foc, de succesivele aprinderi si distrugeri ale universului, ci mai curand corolarul ca totul este intr-o continua transformare. Totul se mișcă mai departe, a spus el, nimic nu sta pe loc, lumea este într-un flux continuu. Ideea ca nu ne putem scufunda de doua ori in apa aceluiasi râu adusa de Heraclit la limita prin imaginea ca nu ne putem scufunda nici macar o data, a avut asupra filosofilor de mai tarziu o foarte mare influenta.

traducere din engleza cu google translate din Antony Kenny - Istoria filosofiei



Zeii greci despre identitatea de sine


Auziți ce-mi spune Dionisos despre silogism:

strofa 1: 
EU SUNT FRUMOS
EU SUNT AFARĂ
DECI AFARĂ ESTE FRUMOS.

-         Daca AFARĂ este subiectul,  FRUMOS este predicatul și EU este termenul mediu,  înseamnă că EU sunt Hermes? Păi știam că sunt Dionisos. Deci Hermes și Dionisos sunt unul și același? Hei, tu ăsta care scrii, cine ești?
-         Eu nu sunt ca voi doi, eu sunt un pic mioapă. Cineva, ca să mă trezească din vis mi-a aruncat o pietricică mică în parbriz. Mi-am dat greu seama că de fapt cu mine se dialoga. Credeam că vorbește un zeu cu o plută lansată la apă și nu cu altcineva.  Dar poate că tu, cel frumos, ești un Narcis sau un Adonis sau un Dorian? Altceva mă frământă pe mine, spuneți voi care știți, credeți că o salată de cuvinte ține o zi sau un an?
-         Ține pe viață, dragă Dorian.

 Refren:
Eu sunt FRUMOS
AFARĂ este SEARĂ
Deci  FRUMOS este AFARĂ.  

am visat odata ceva cumplit, am visat ca soarele intr-o dimineata nu a mai rasarit. cerul nu era intunecat, ci albastru, asa cum fiecare dintre noi il stia, dar am remarcat ca timpul nu trecea, lumina era la fel, indiferent de ora si desi era ziuă simteai ca se petrece ceva. am visat cum timpul se concentra in cateva clipe si ca atat era viata mea, ca spatiul se strangea asa cum strangi in brate ceva. cel mai trist a fost cand am aflat ca marea nu mai era, si intr-adevar, a fost asa. peste ani, am mers la mare si am stat o zi la plaja cateva ore. era o alta mare decat marea mea, era o mare mica, o mare putina, o mare urata si nu imi placea, era o mare care de mine vroia sa scape si eu de ea. asa m-am despartit de una din marile mele iubiri, ca și cum cineva mi-a luat-o si in locul ei a pus un fals care nu se potrivea. 
- știi povestea cu guliver si morocanosul? zise Frederic. 
- nu stiu, i-am spus, stai un pic, scriu ceva melancolic. ceva pe bune, nu orice nimic.
- intr-o zi, spuse el, morocanosul, al saptelea pitic, statea si carcotea: asta nu-mi place, asta nu-i buna, si tot asa. atunci a venit la el Guliver si i-a zis: bai nu te mai plinge toata ziua, ce crezi ca e mai greu, sa fii mare sau sa fii mic?
- sa fii mic, zise morocanosul incruntat, eu sunt mic si nici nu stii cat de multe-am suportat.
- bine, zise Guliver, o fii asa. dar ia zi, ai si pentru mine ceva sa mananc pe aicea?
- ia-ti singur, spuse morocanasul prefacandu-se ca citeste ceva.
-ce sa-mi iau, nu vezi ce mici sunt astea toate: tacamurile,  patuturile unde sa imi intind si eu picioarele ostenite....
- ia-te de mana cu alba ca zapada, ca si ea tot asa se plangea.
morocanosul tăcea 
- nu pot sa ma iau de mana cu ea ca e a lui fat frumos, si apoi, am venit la dumneata. 
- ce-ar fi sa ma sui si eu in creierul tau de voinic si cand ti se face foame eu sa te boscorodesc un pic? zise morocanosul inveselindu-se un pic.
si atunci, spuse Frederic, se foloseste expresia cunoscuta  de toti pentru cineva care buseste sau tranteste: Saracul, are  un pitic pe creier care vrea sa ne dovedeasca faptul ca el niciodata nu leneveste.

Strofa 2

Seara este afara
Afara este seara
Seara este seara
Afara e afara
Asa sunt si eu.



  • acesta este un text mai vechi, de asta vara. 


miercuri, 21 septembrie 2016

Vocile din minea mea

Dragul meu Frederic, se făcea că jucam într-un film franțuzesc. Cineva îmi spunea obsedant, scrie și tu ceva despre valorile din școala ta. Am scris, dar de-a-ndoaselea. 

Respect
În opinia mea, a respecta pe cineva înseamnă așa: dacă omul și  femeia sa vor să facă sex cu tine, să faci și tu cu ei. Chestia asta se cheama în Franța menage a trois, iar în țara mea a manageria.
Responsabilitate
În opinia mea didactică a responsabiliza înseamnă, dacă vrei, să scrii în locul lor, a iresponsabililor adicătălea, nu un catalog, ci trei. Și mai înseamnă să le dai niște chei pe care apoi să li le iei.
Demnitate
Demnitatea în opinia mea trebuie să fie fără perdea. A fii demn înseamnă ceva și a fii țeapăn altceva. Demnitatea ține de felul cum îti porți umbrela. Dacă o ții ca un baston, înseamnă ca ești un domn, dacă o ții ca o lăută înseamnă că ești o parașută. Un domn se ține cu umbrela de stele, o parașută îl ajută pe domn să coboare din ele.
Toleranța
În opinia iubitelor mele, pe mine mă cheamă Speranța. Pentru mine toleranța înseamnă să fii de treabă cu Speranța. Să știi că e si ea om, că are casă, nu stă in pom, ca e mama, nu un pion, ca-si iubeste copilul si nu mananca gazon. Ca parintii ei au lucrat la Atom, Portile de Fier, La Canal si ca are stramosi care in interbelica chiar au fost pe val.
Disciplina
In opinia mea a disciplina pe cineva inseamna a aporta.  A aporta seamana ca formă cu a raporta si nici unul din cele doua nu se potriveste cu firea mea, desi sunt si eu om si stiu ce inseamna frica.
Cooperare
Cand aud de cooperare imi amintesc de pacea dintre popoare, dar in opinia mea a coopera inseamna a decupa, a delimita, a departaja, a discrimina si altele care implica viceversa. A coopera are legatura cu libertatea. Nu poti sa impui cuiva sa coopereze cu altcineva, asta vine de la sine si gata.
Patriotism
Cea mai tare valoare e patriotismul se pare, din moment ce imnul pe hol se aude dimineata la 8 asa de tare. Ce nu inteleg este de ce nu se pune sa se auda din parcare sau tocmai de la unitatile militare de la Cetatile ponoare? Patriotismul meu, in opinia mea este o valoare care se vede cand pleci peste hotare. Bine, pentru mine, fiecare  zi e un fel de plecare,  dar asta e altceva. De cand in democratie si in vreme de pace a nu fii de acord cu ceva inseamna a trăda? Dragi români, vi se pregăteste ceva? Anuntati-ma si pe mine ca sa nu aflu ultima.


p.s. am plagiat un titlu de articol al unui blogger indragit pentru ca alt titlu in minte nu mi-a venit. 



marți, 20 septembrie 2016

XenoFanul lui Dumnezeu

Xenofan din Colofon

     Thales, Anaximandru și Anaximene - trio-ul  primilor filosofi speculativi- care au avut câteva idei foarte tari, foarte ingenioase, foarte cool. După preocupări, ei au fost considerați mai curând strămoși ai oamenilor de știință moderni, decât ai filosofilor moderni.  Cu totul altfel stau lucrurile cu Xenofan din Colofon (localitate aflată lângă actuala Izmir), care a trăit în secolul al cincilea înainte de Hristos. Temele și metodele sale seamănă cu cele ale filosofilor de mai înainte.
 El a fost primul filosof al religiei, iar unele dintre argumentele sale au fost mult timp luate în serios de continuatorii săi. Xenofan a aplicat o grilă dură de interpretare lui Homer și Hesiod, și a gândit că poemele lor  au un conținut care, din punctul de vedere al religiei grecilor este blasfemiator, deoarece îi încarcă pe zei cu niște atribute și comportamente pe care oamenii le consideră imorale și de care societatea se rușinează și le condamnă: hoția, viclenia, adulterul etc.
Fiind poet el însuși, și-a propus să salveze teologia homerică și a creat câteva poeme satirice, care sunt astăzi pierdute. Însă el a fost un gânditor care și - a impus singur limite în înțelegerea sacrului, scriind:
 adevărul clar despre zei este că nici un om nu i-a văzut vreodată și nici nu va ști ceva limpede despre aceștia. Oamenii, a spus el, au tendința să-și  imagineze că natura divină este la fel ca a lor: astfel gândesc nu doar indivizii, ci chiar popoare întregi. Etiopieni cred că zeii lor au pielea închisă la culoare și nasul cârn, în timp ce zeii tracilor sunt cu părul roșcat și cu ochii albaștri.
 Părerea lui Xenofan este că a atribui zeilor o formă umană ține de un antropomorfism infantil:
Dacă vacile și caii sau leii ar avea mîini și ar putea cu ele să lucreze lutul, lemnul sau piatra, atunci caii i-ar face pe zei ca pe niște cai, vacile i-ar modela în chip de vaci și la fel s-ar întâmpla și cu leii.  
 Nimeni nu a avut vreodată o viziune clară a divinității și nici nu poate spune ceva clar despre aceasta,  însă așa cum există un progres științific și o dovadă sunt numeroasele descoperiri și invenții, tot astfel vor sta lucrurile și cu religia, spunea Xenofan, care credea că în viitor oamenii vor ști mai multe cu privire la divinitate.
 Există un singur Dumnezeu, scria el, Cel mai mare dintre zei și oameni, dar care nu seamănă cu nimic din ceea ce văd oamenii în jurul lor și nici cu ceea ce ei pot gândi.
Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, El este dincolo de orice reprezentare spațială:
ceea ce este divin este un lucru viu care vede în ansamblu, crede ca întreg și aude ca un întreg.
Într-o societate în care oamenii se închinau multor zei, el a devenit un monoteist hotărât. A existat doar un singur Dumnezeu, a argumentat el, pentru că Dumnezeu este cel mai puternic dintre toate lucrurile, și dacă ar fi existat mai multe divinități, atunci toate ar fi vrut să-și împartă între ele puterea în mod egal și nu ar mai fi avut sens ideea de Cel mai puternic. Dumnezeu nu poate avea o origine; numai ceea ce există are origine, în sensul de un început, și acest început sau origine este fie din ceva asemănător, fie din ceva diferit, dar aceste alternative conduc la absurd în cazul lui Dumnezeu. El nu are originea în ceva asemănător pentru că atunci nu ar fi singurul și nici în ceva diferit, pentru că el este singurul din eternitate. Dumnezeu este nici  finit și nici infinit, nici schimbător, nici neschimbător. Dar, cu toate că Dumnezeu este într-un mod de neconceput de către om, El nu este negândire. Din contră,
la distanță și fără efort, doar cu mintea Lui, El guvernează tot ceea ce este
 Monoteismul lui Xenofan este remarcabil nu atât de mult din cauza originalității și caracterului său filozofic pregnant. Pe vremea lui Xenofan, profetul evreu Ieremia și autorii cărții lui Isaia făcuseră cunoscută ideea monoteistă, a unui singur Dumnezeu adevărat.  Dar, în timp ce ideea aceasta a fost prezentată poporului evreu în mod profetic,  Xenofan a dorit să demonstreze că această idee poate fi și rezultatul unei gândiri raționale, logic-discursive.
Dacă am opera cu o distincție a gânditorilor de mai târziu, am putea să îl includem pe Isaia în rândul celor cărora religia li s-a revelat,  în teologia revelată, în timp ce Xenofan s-ar încadra în teologia naturală.
Filosofia naturii a lui Xenofan este mai puțin interesantă decât filosofia religiei. Opiniile sale sunt variații ale unor teme propuse de predecesorii săi milesieni. Principiul lumii, înțeles ca fundament, era pentru el nu apa sau aerul, ci pământul. Pământul se află sub noi și se întinde la infinit. Soarele, în schimb, vine în existență zilnic, dintr-o adunare de scântei mici. El nici nu este singurul soare, ci, culmea culmilor, ar fi o infinitate de sori.
Contribuția cea mai originală a lui Xenofan pentru știință a fost să atragă atenția asupra existențelor fosile: el a subliniat că în Malta s-au descoperit, încastrate în roci, forme ale tuturor creaturilor marine.  Din aceasta el a tras concluzia că lumea a trecut deja printr-un ciclu de faze terestre și marine.

dupa Antony Kenny- Istoria Filosofiei, trad. cu Google Translate, englez-român.

duminică, 18 septembrie 2016

sărutul lui Anaximene

          
3.3. Anaximene


             Din infinitul lui Anaximandru  puțini dintre succesorii săi și-au extras seva filosofiei. Mai tânărul său contemporan, de loc tot din Milet, Anaximene, este de acord că principiul ultim al lumii nu poate fi focul sau apa, ci aerul, din care au provenit toate substanțele, toate existențele. În stare stabilă, aerul este invizibil, dar atunci când este mutat și condensat, devine pe rând, curent de aer, vânt, apoi nor, apoi apă, iar în final, tot prin condensare, noroi și piatră. Aerul rarefiat ar deveni foc, completând astfel gama elementelor (nn. aer, apă, pământ, foc).  În susținerea acestei teorii, Anaximene ar fi apelat la o experiență proprie: 
          atunci când un bărbat își ține gura închisă, aerul este cald în interior, iar când o deschide, datorită respirației, aerul se răcește, apoi el se comprimă și se condensează pe buzele strânse, când gura se relaxează și aerul este succesiv expirat, el devine fierbinte datorită rarității sale

       Astfel, rarefierea și condensarea aerului pot genera totul, ele sunt legile care stau la baza tuturor existențelor.  
Această teorie poate părea naivă, așa este, dar este începutul naiv al unei științe.  Nu este mitologie, nu este o poveste clasică și nici un mit biblic, precum cel al potopului, pe care Dumnezeu l-a oprit semnând pe curcubeu.   
Anaximene a fost primul care a susținut că pământul este plat. El a crezut ca luminătorii nu călătoresc pe sub pământ, așa cum își închipuiau predecesorii săi, care au susținut contrariul, ci el vedea cum cerul se rotește deasupra capetelor noastre cu toată pleiada de stele ca și cum ai pune un capac pe o oală. El a crezut că și soarele și luna sunt corpuri plate, plimbate de colo - colo de aer din cauza platitudinii lor. 

Antony Kenny- Istoria filosofiei, traducerea: google-translate 




Infinitul nu poate fi distrus



3. 2. Anaximandru 

      Un alt milesian important de după Thales, contemporanul său  mai tânăr care i-a fost și elev, Anaximandru, a avut preocupări savante, concretizate într-o primă hartă astronomică și în inventarea  unui cadran solar care să permită măsurarea timpului, indiferent de starea vremii sau anotimp. El a demonstrat că pământul are o formă cilindrică, ca a unui buștean tăiat. În jurul lumii ar fi un fel de pânze uriașe, ca niște anvelope, pline de găuri aprinse, incandescente. Prin ele se pot zări stelele, soarele și luna. Cel mai mare înveliș care înconjoară pământul este de 28 de ori mai mare decât acesta, iar focul care se vede prin el este soarele. Găurile estompate din pânze indică o eclipsă sau fazele lunii. În final va fi o mare explozie, după care lumea se va rescrie.
           Tot ceea ce există va fi distrus, căci existențele s-au îndepărtat unele de altele și mai ales de originea lor și aceasta este ceva nedrept, iar distrugerea lor este pedeapsa care vine în acord cu legea timpului căruia ele i s-au supus.

Aici cosmogonia fizică a lui Anaximandru este amestecată nu atât de mult cu teologia, cât mai ales cu o  etică grandioasă, cosmică: cele mai multe elemente, chiar și bărbații și zeii, trebuie să se păstreze în acele limite care le fixează pentru totdeauna natura.
Cu toate că a jucat un rol important în filosofie prin cosmogonia sa, Anaximandru nu a adus în atenție un anumit principiu al lumii, așa cum a făcut Thales cu apa. Și el este interesat de ceea ce face ca lumea să existe, dar nu credea că ar putea fi o existență finită, cum este apa, ci ceva nedeterminat, infinit, nelimitat, ceva care nu seamănă cu nimic din cele ce există în univers. Dacă acest principiu al lumii ar face parte dintre cele ce exista deja în lume și el ar dispărea treptat. Principiul lumii trebuia să vină din infinit, trebuia să fie infinit. 
       Din infinit este principiul  existențelor: Este etern și fără vârstă și conține în sine toate lumile.
 Anaximandru a fost unul dintre primii susținători ai ideii de evoluție. Ființele umane, așa cum le cunoaștem azi, nu au fost întotdeauna astfel. În timp ce animalele au nevoie de puțin timp pentru a-și purta singure de grijă, oamenilor le trebuie un timp îndelungat în care să fie protejați și ajutați, altfel ei nu ar putea supraviețui. El a susținut că în vremurile îndepărtate ar fi existat pești din care au evoluat embrionii animali și umani. Din cauza acestei teze, deși el nu a fost un vegetarian, nu agrea ideea  de  a se mânca pește.


sâmbătă, 17 septembrie 2016

capitolul 3. Milesienii


1. Thales din Milet: Totul s-a născut din apă și lumea e plină de zei

       Pe când Pitagora era deja o legendă, un grup de filosofi contemporani cu el, care locuiau în Miletul din Ionia sau Asia grecească și-a făcut intrarea în istoria filosofiei.
Primul dintre ei a fost Thales, care a prezis, cu o mare precizie, eclipsa de soare din 585 î.H.
Ca și Pitagora, el este considerat un important matematician, geometru, deși numele său se leagă de niște teoreme simple, cum ar fi aceea că un cerc este împărțit în două părți egale prin diametrul său, dar și el a  considerat filosofia și religia ca un tot unitar, iar atunci când a descoperit cum se poate înscrie un triunghi dreptunghic în interiorul unui cerc, se spune că ar fi sacrificat un bou zeilor. Geometria lui a avut o latură practică, pentru că, prin ea, el a fost capabil să afle înălțimea piramidelor egiptene, măsurând umbrele acestora. A fost, deasemenea, interesat de astronomie, a identificat constelația Ursa Mică și a demonstrat că este foarte importantă pentru navigație. Se spune că ar fi măsurat lungimea anului și ar fi estimat că durează 365 de zile. Deasemenea, ar fi determinat dimensiunile soarelui și lunii.
Thales a fost, probabil, filosoful care și-a pus  pentru prima dată întrebarea cu privire la structura și natura cosmosului ca întreg. El a susținut că pământul depinde de apă, care este într-o curgere permanentă, fluidul prin excelență. Chiar și în antichitate, această ideea a lui Thales părea stranie și contemporanii puteau doar presupune motivele pe care Thales le avea să vadă lucrurile astfel. Ei și-au imaginat că răspunsul ar fi dat de faptul că plantele și animalele au nevoie de apă pentru a trăi și semințele nu pot încolți fără umezeală. Din cauza teoriei sale cu privire la cosmos, Thales a fost numit de filosofii ulteriori, un fizician sau un filosof al naturii. Acest fizician, în sens antic, nu a fost totuși un materialist, deoarece nu credea că întreaga existență se reduce la materia fizică.
De la Thales s-au păstrat două propoziții principale: tot ce există provine din apă și totul este plin de zei. Cercetătorii susțin că, prin cea de-a doua afirmație, Thales s-ar fi referit la faptul că magnetul, pentru că mișcă fierul, are suflet.
El nu a crezut în doctrina transmigrației sufletelor a lui Pitagora, dar a susținut nemurirea sufletului.
Thales nu a fost un simplu teoretician. El a fost consilierul politic și militar al regelui Cresus al Lidiei, pe care l-a ajutat să devieze albia unui râu cu ajutorul unui vad artificial. Prevăzând o cultură de măsline neobișnuit de bună, a cumpărat toate presele de ulei pe care le-a supraînchiriat și a făcut într-un timp foarte scurt o mare avere. Cu toate acestea, el a dobândit reputația unui aiurit, din cauza unei întâmplări care este menționată într-o scrisoare dintre un pitagoreic și un milesian:
Thales a cunoscut o soartă răutăcioasă la bătrânețe. A ieșit în curtea casei sale pe timp de noapte, împreună cu servitoarea sa ca să admire stelele. Și, în timp ce le privea, a ajuns la marginea unei gropi în care a căzut. Acest eveniment a dus la moartea lui. Iar dacă nu a fost prețuit cum trebuie de elevii săi, lăsați-l să-i fie prețuită memoria de către elevii noștri. 


  • Antony Kenny - Istoria filosofiei, traducere cu google translate, en-ro. 


LinkWithin

Related Posts with Thumbnails