partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

duminică, 7 iulie 2019

în asteptarea rezultatelor

1. silogism cu articole
Deoarece toți oamenii poartă maioul sub tricou și
Clark Gable poartă tricoul sub cămașă,
Rezultă că unii oameni poartă cămașa peste maiou.

2. silogism de sezon
Pentru că unele fructe sunt exotice și
Toate mandarinele sunt fructe
Rezultă că unele mandarine sunt exotice.

3. silogism cu papuci
Întrucât toate obiectele de încălțăminte sunt pentru picioare
și unele obiecte de încălțăminte sunt papuci
rezultă că unii papuci sunt pentru picioare.

4. silogism subcultural
Fiindcă  niciun actor de comedie nu este vrednic de plâns
și toți actorii de comedie sunt persoane optimiste
înseamnă că unele persoane optimiste nu sunt vrednice de plâns.



Ce trebuie să faceți:
a. identificați indicatorii de premise și concluzie și scrieți-i separat pe două coloane.
b. identificați tipurile de propoziții ( a,e,i,o)
c. stabiliți majorul, minorul și termenul mediu pentru fiecare raționament.
d. formalizați, identificând figura și modul.
e. acolo unde este cazul, precizați dacă sunt încălcate legi ale silogismului și explicați de ce.

vineri, 5 iulie 2019

bancuri

Doi bețivi se întâlnesc față în față, noaptea, sub un felinar.
- Îmi dați voie să trec printre dumneavoastră? întreabă unul dintre ei.
- Treceți, dar pe rând, zise celălalt.

joi, 4 iulie 2019

Cu cerul înstelat deasupra și legea morală în mine


           Despre Kant se spun multe lucruri care au devenit folclor printre filosofi și care, de fapt, sunt eronate. De pildă, Manfred Kuhn scrie: ….Cele trei biografii despre Kant/1  ”….se bazează  exclusiv pe ultimii cincisprezece ani din viața lui Kant, adică de la aproximativ al șaizecișicincilea până la al optzecelea an. Se știu foarte puține lucruri despre Kant la treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani și aproape nimic despre Kant la douăzeci de ani. Toate afirmațiile despre regularitatea aproape mecanică ce stăpânea viața lui Kant- mesele pe care le oferea, relația sa cu servitorul, opiniile lui bizare cu privire la problemele cotidiene, toate acele lucruri care au devenit inseparabile de imaginea obișnuită a lui Kant - înregistrează în realitate mai degrabă semnele vârstei sale înaintate și declinul facultăților sale decât revelează caracterul omului care a conceput și a scris operele pentru care este cunoscut astăzi. ”

Prolog la ”Kant – o biografie”, Polirom, Iași, 2009

1.      Borowski, Wasianski și Jachmann au fost considerați cei mai importanți biografi ai lui Kant.

Ziua Recunoștintei


Cu ocazia Zilei Recunoștinței transmit în eter un mesaj pentru toți americanii de aiurea:
1. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, mamei mele, tatălui meu, fratelui meu mort și fraților mei vii (soră, frate, nepoți, cumnați, verișori, unchi, mătuși, nași născuți sau naturalizați)
2. Îi sunt recunoscătoare soțului, copilului și părinților mei prin alianță, atât morți, cât și vii.
3. Le sunt recunoscătoare prietenilor mei, celor pe care îi port în minte și în inimă și la care mă gândesc cu duioșie, colegialitate, dragoste și amiciție.
4. Le sunt recunoscătoare tuturor oamenilor care, de-a lungul existentei mele, m-au ajutat atât material cât și spiritual și  le doresc să trăiască mulți ani, să fie fericiți și să aibă parte de multă veselie atât în țara noastră, cât și în Europa, Asia sau America.
5. Le sunt recunoscătoare elevilor, președinților, directorilor și funcționarilor care mi-au ușurat viața de-a lungul existenței și nu m-au enervat și nu m-au stresat și nu m-au epuizat. Le urez să o țină tot așa! Vivat America!




cum sa faci rost de o saptamana proasta dupa ce ai avut un an tot asa.


Cum se scrie un dialog imaginar pornind de la un text al unui filosof consacrat.



”Omul este capturat de un destin creator, într-un sens cu adevărat minunat; omul e în stare
pentru acest destin să renunţe – câteodată chiar până la autonimicire  la avantajele echilibrului şi bucuriile securităţii.”

(L. Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii)

Gheorghe: Unde ai umblat in timpul examenului de bacalaureat? Nu trebuia sa fii la supravegheat?

Maria: M-a capturat un destin creator.

Gheorghe: In ce sens creator? La propriu sau la figurat?/1

Maria: Într-un sens cu adevărat minunat

Gheorghe: Si ai cedat? Ai fost in stare de asa ceva? In timpul examenului de bacalaureat?

Maria: Omul e în stare pentru acest destin să renunţe, dar eu nu sunt om, ci femeie cazuta si nu am fost in stare sa renunt.

Gheorghe: Deci ai renuntat sau nu ai renuntat?

Maria: La inceput nu am vrut, dar m-am gandit ca poate abtinerea de la renuntare este pacat. As fi putut urma sfatul dat de Lucian Blaga, cateodata e mai buna cunoasterea. Dar câteodată chiar până la autonimicire e mai buna renuntarea.

Gheorghe: Deci ai renuntat la avantajele echilibrului.

Maria: Da.

 Gheorghe: Sa te poti bucura de bucuriile securitatii?

Maria: Nu, am reuntat si la bucuriile securitatii.

Gheorghe: Mai, fata, nu e bine asa. Trebuia sa ramai numai la supravegheat, nu sa devii un supraveghetor dezechilibrat.

Maria: Da, nenea./2

Gheorghe: Pa.

 Maria: Pa.



1.      Conotativ sau denotativ.

2.      Acest dialog este dedicat elevilor care inca sufera ca nu le-a picat la bacalaureat Ion, Rascoala sau Padurea spanzuratilor, ci Blaga, Barbu, Bacovia.

duminică, 30 iunie 2019

Dear Mr Brasil



Cum se scrie un Dialog imaginar

Mrs. Pennar: Mă întorc pe seară de la cumpărături, cam prea pe seară după opinia mea, când mai toate pisicile încep să fie negre și mă întâlnesc pe scările unui mare magazin cu Pepe. Știu că este încă un meci în campionat. Nu cu Pele, ci cu Pepe. Bine, doar ne-am salutat. Nu era singur și, sinceră să fiu, nici eu nu eram. De la 2 la 1 am luat liftul spre oripilarea și consternarea coliftierilor, care au stat și mai burdușiți decât erau. Am stat cu spatele ca să nu îmi tragă una direct în față. Tu ce mai faci? Cum o mai duci?

Mr. Brasil: Bine, merci.

Mrs. Pennar: Te mai ocupi și la anu de orar?

Mr. Brasil: Depends. Ce vrei?

Mrs. Pennar: Păi să nu am ore cu a 12 a după ora 3.

Mr. Brasil: Ok. Se rezolvă.

Mrs. Pennar: Cool. Aș mai vrea ceva.

Mr. Brasil: Zi. Da mai repede că m-apucă seara.

Mrs. Pennar: Femeile de varsta mea pot purta cercei? Mă refer la cercei cercei, nu la clipsuri sau tortițe.

Mr. Brasil: Treaba ta. Eu nu mă uit la cercei. Întreabă și tu pe cineva care se uita la cercei. Ce sunt aia cercei?

Mrs. Pennar: Cercei de pus în urechi.

Mr. Brasil: Am crezut că de pus în buric. Ha! Ha!

Mrs. Pennar: Bine. O întreb pe maică-mea.

Mr. Brasil: Mai vrei ceva?

Mrs. Pennar: Nu. Noapte bună. Pa.

Mr. Brasil: Nb. Mai vorbim. Pa.


Acesta este un dialog imaginar. Orice replică este absolut întâmplător asemănătoare cu a oamenilor din jurul vostru. Deasemenea, asemănarea cu vreo personalitate din mass media este absolut întâmplătoare. Nu sunt responsabilă eu de felul cum interpretați voi povestea.

o scrisoare la disciplinele socio umane? cum?


My dear Brasil,



How are you? I'm fine, thank you.

My time is full, but today I can tell:

1. Time is relative. The space is infinite.

2. In addition, white is black and black is white. Ha! Ha! It's not a joke. I don't like this.

3. The woman is not a cat and the man is not a God.

4. Tomorrow is another day probably much better day.


With sympathy, S.

sâmbătă, 29 iunie 2019

Importanța memoriilor pentru adolescenți- Text argumentativ



”M-am apucat să aştern pe hârtie această istorie a primilor mei paşi pe drumul vieţii, fiindcă nu m-a răbdat inima să n-o fac, deşi mă puteam lăsa păgubaş. De un lucru sunt însă convins: nu mă mai apuc în viaţa mea să-mi scriu autobiografia, chiar de-ar fi să mai trăiesc o sută de ani. Trebuie să fii straşnic de îndrăgostit de tine însuţi ca să-ţi dezvălui sufletul fără pic de ruşine. Singura mea scuză e că, spre deosebire de toţi cei ce mânuiesc condeiul, eu nu scriu spre a-mi atrage laudele cititorilor. Dacă într-o bună zi m-am hotărât să-mi însemn până în cele mai mici amănunte tot ce am pătimit de un an încoace, aceasta se datoreşte unui puternic imbold lăuntric, căci prea m-au uluit cele petrecute. Vreau să redau aidoma întâmplările, străduindu-mă din răsputeri să nu adaug nimic şi mai cu seamă să nu mă las ispitit de meşteşugul scriitoricesc; un literat scrie treizeci de ani şi până la urmă nici el nu ştie de ce s-a trudit atâta amar de vreme. Eu nu sunt scriitor şi nici nu vreau să fiu, căci aş socoti o necuviinţă şi o mârşăvie faptul de a-mi da în vileag toate tainiţele inimii şi de a face negustorie la taraba lor literară cu descrierea meşteşugită a simţămintelor mele. De aceea mă şi înfurie presimţirea că, pe cât se pare, n-am să pot ocoli cu desăvârşire descrierea sentimentelor şi a gândurilor pe care acestea ţi le stârnesc (nici chiar pe cele mai vulgare), deoarece influenţa literaturii este atât de nefastă, încât te corupe chiar şi atunci când te îndeletniceşti cu ea numai pentru sufletul tău. Mai ales cugetările tale personale pot părea uneori foarte banale, fiindcă un lucru pe care tu pui mare preţ ar putea să nu prezinte nici un interes pentru altcineva. Dar să lăsăm la o parte aceste comentarii, cu toate că ele ar putea servi drept prefaţă, căci alta tot nu am de gând să scriu. Să intru aşadar în subiect, deşi cred că cel mai greu e să începi un lucru, oricare ar fi el.” 
F.M. Dostoievski - Adolescentul p. 5


miercuri, 26 iunie 2019

cronica filmului slab


un film ”infantil”

”Un sfert din timpul filmului ascultăm melodiile cam fade, însă nelipsite de o oarecare undă lirică, melodii scrise de compozitorul american de muzica usoară Antony Velona. Celelalte trei sferturi se salvează însă greu din mrejele plictiselii. Subiectul, inspirat din basmele autorului Micului Muck și Inimii reci, Wilhelm Hauff, oferea suficiente posibilități de tratare, prin romantica istorie a circului , descins cu cortegiul său de surprize și bucurii, într-un orășel îndepărtat, ai cărui locuitori se sufocă sub tirania unui stăpân  neomenos. Din păcate, o lipsă atotputernică de fantezie și acuratețe regizorală întunecă farmecul povestirii, îngroașă tâlcul moralei, lăsând finalmente spectatorilor neplăcuta senzație că sub firma filmului muzical li s-a oferit cu stângăcie un basm cântat pentru copiii bătrâni. ( Olteea Vasilescu)

Descrierea filmului: Muzicantul, o producție bulgaro-americană, regia Dima Kolarov, cu Emmet Kelly, Burt Stratford, Katie Dunn, Mihail Mihailov, Leo Conforti, Bogomil Simeonov, și copilul Oleg Kovacev. ”( articol din revista Cinema, pagina  a IV a , nr.3 din '63)
Thanks, R.G.
p.s. 1. Am scris articolașul pentru că îmi imaginez că voi reuși să scriu și eu niște articolașe despre câteva filme pe care, deasemenea îmi place să cred, voi reuși să le vizionez la cinema Unirea vara asta. Nu știu când și nici cu ce ocazie, poate cu Erich, poate cu mama, cu Nikki în niciun caz, fiindcă animalelor nu li se dă voie în sălile de cinema.
2. Nu am găsit nimic despre film pe net, am pus un clip cu muzicianul care a mai redus plictiseala.

Prefață




Anthony Kenny- An Illustrated Brief History of WESTERN PHILOSOPHY


PREFACE





            În urmă cu 52 de ani  (65 în 2019 nn. )Bertrand Russell a scris O istorie a filosofiei occidentale, care este încă populară. Când mi s-a sugerat că aș putea scrie un echivalent actual al acesteia, am fost la început descurajat de provocare. Russell a fost unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului a și câștigat un premiu Nobel pentru Literatură: ar putea cineva să se aventureze pentru a-l concura? Cu toate acestea, cartea nu este în general considerată ca fiind una dintre cele mai bune ale lui Russell, și el este celebru pe nedrept într-un fel pentru ea, căci a neglijat doi dintre cei mai mari filosofi, pe Aristotel și Kant. Mai mult decât atât, a operat cu presupoziții despre esența filozofiei și metodele ei care ar fi respinse astăzi de majoritatea filosofilor.

Existau și câteva argumente care ar fi făcut necesară o istorie a filosofiei: ea ar fi trebuit să ofere o imagine cuprinzătoare pentru omul contemporan. Cartea lui Russell cu toate aceste informații inexacte rămâne însă o carte încântătoare și pe mulți i-a făcut să aprofundeze acest domeniu al filosofiei imediat după prima ei lectură. Astfel, cartea mea - mi-am zis,  își va propune același scop ca și cea a lui Russell: să o scriu pentru cititorul cu un nivel de cunoaștere generală care nu are nici o pregătire specială în filosofie, și care dorește să învețe despre contribuția pe care filosofia a adus-o culturii în care trăim. Am încercat să evit folosirea termenilor filozofici fără a-i explica atunci când apar prima dată.

Dialogurile lui Platon sunt un exemplu bun: Platon a fost capabil să prezinte puncte de vedere diferite în filozofie fără a fi nevoit să folosească  un vocabular de specialitate, pentru că de fapt pe vremea lui nici nu exista așa ceva. Din acest motiv, printre altele, am tratat mai multe dintre dialogurile sale pe parcursul unei părți însemnate din capitolul al doilea și al treilea al cărții. Stilul lui Russell are o calitate, pe care cu greu aș putea-o egala - o mare claritate și vigoare (el a scris dealtfel o dată că modelele sale de scriitori au fost Baedeker și John Milton).

Un proaspăt cititor de filosofie va trebui să recunoască faptul că unele părți din această carte sunt dificil de urmărit. Trecerea prin apele filosofiei nu este ușoară, ele nu sunt de mică adâncime și fiecare novice în filozofie trebuie să lupte pentru a se menține la suprafață. Dar am făcut tot posibilul pentru a asigura cititorul că dificultățile pe care le va întâmpina nu sunt de orice natură, ci vizează doar problema pusă în discuție. Nimeni nu poate să explice prea clar ce este filosofia și de fapt orice explicație s-ar da, ea este doar aproximativă. Cel mai bun mod de a învăța filosofie este de a citi operele marilor filosofi.

                   Această carte își propune să îi arate cititorului ce subiecte au interesat pe filosofi și ce metode au folosit ei pentru a și le clarifica. Prin ele însele, rezumatele unor doctrine filosofice sunt de mică importanță: cititorul poate fi ușor indus in eroare atunci când se prezintă o doctrină  a unui filosof fără să se indice și metoda filosofică prin care acesta a ajuns la ea. Din acest motiv, în carte eu fac tot posibilul pentru a prezenta( și critica) raționamentul folosit de filosofi în sprijinul tezelor lor.

Vreau să spun că nu este deloc o lipsă de respect să te angajezi într-o dispută cu marile minți ale trecutului. Aceasta este de fapt maniera în care îl iei pe un filozof în serios: nu prin a reproduce textul său, ci prin a lupta cu el, a-i descoperi punctele forte și cele slabe. Filozofia este simultan cea mai interesantă și cea mai frustrantă dintre domenii. Filosofia este interesantă, deoarece este cea mai cuprinzătoare  dintre toate disciplinele, simpla explorare a conceptelor de bază ne face să credem că putem discuta cu oricine orice, că mintea noastră stăpânește orice subiect. Mai mult decât atât, pare că nu avem nevoie de nicio pregătire prealabilă, de nici un fel de instruire. Oricine poate face filosofie, orice om care este dispus să gândească ceva dificil și să fie atent la modul în care se raționează. Dar filosofia este, de asemenea, frustrantă pentru că, spre deosebire de disciplinele științifice sau istorice, nu ne oferă informații noi despre natură sau societate. Filosofia urmărește să nu ofere cunoștințe, ci înțelegere; și istoria sa arată cât de dificil a fost, chiar și pentru mințile cele mai sistematice, să dezvolte o viziune completă și coerentă. Se poate spune fără exagerare că nici o ființă umană nu a reușit încă să ajungă la o înțelegere completă și coerentă, orice limbă am utiliza pentru a gândi gândurile noastre cele mai simple. Nu este un accident că omul pe care mulți îl consideră fondatorul filosofiei ca disciplină conștientă de sine, Socrate, a susținut că singura înțelepciune pe care a posedat-o- a fost cunoașterea propriei sale ignoranțe. Filosofia nu este nici știință, nici religie, deși istoric, s-a împletit la un moment dat cu ambele.

Am încercat să scot în evidență și modul în care multe domenii ale filosofiei s-au dezvoltat plecând de la reflecția religioasă și știința empirică. Multe chestiuni care au fost tratate de filosofi mari din trecut ca probleme filosofice, în zilele noastre nu mai sunt considerate astfel, pentru că ele sunt revendicate de alte discipline. În consecință, m-am concentrat asupra acelor domenii ale eforturilor lor care sunt în continuare considerate filosofice, precum etica, metafizica și filozofia minții. Asemenea lui  Russell - am făcut o alegere personală cu privire la ce filosofi vor fi  incluși în această istorie, precum și spațiul pe care îl voi dedica fiecăruia. Nu am, cu toate acestea, decât nume care sunt acceptate ca făcând parte din tradiția filosofiei. Dar, ca și el, am inclus articole despre gânditori care nu au fost filosofi, dar au influențat gândirea filosofică, de aceea atât Darwin, cât și Freud apar pe lista mea. Am dedicat un spațiu considerabil filozofiei antice și medievale, deși nu la fel de mult ca Russell, care la jumătatea cărții sale s-a oprit brusc la Alcqin și Charlemagne. :)

Am încheiat povestea în timpul celui de-al doilea război mondial și nu am încercat să acopăr filosofia continentală a secolului XX. Din nou, ca și Russell, am schițat contextul social, istoric și religios în care au trăit acești gânditori prezentând mai pe larg trecutul și mai succint perioadele istorice apropiate de prezentul nostru, în ideea că acesta este deja familiar.

Nu am scris pentru filosofi profesioniști, deși, desigur, sper că vor găsi expunerile mele exacte, și vor oferi cartea mea ca bibliografie studenților lor.  Pentru cei care sunt deja familiarizați cu scrisul meu, vă mărturisesc că ele sunt tributare formării mele pe direcția filosofiei medievale și a analizei lingvistice, direcție dominantă încă din secolul trecut în mare parte in spațiul vorbitorilor de  limbă engleză.
           Sper că publicarea acestei cărți va transmite  cititorilor interesați de filosofie cate ceva din curiozitatea și entuziasmul cu care eu m-am apropiat de gânditorii trecutului și îi va incita să se arunce pe operele propriu- zise ale acestora.
             Sunt recunoscător editorilor Blackwells și lui Anthony Grahame, pentru asistență în pregătirea cărții; celor trei arbitri anonimi care mi-au făcut sugestii utile pentru îmbunătățirea ei. Sunt deosebit de recunoscător soției mele, Nancy Kenny, care a citit întreaga carte în manuscris și mi-a semnalat multe pasaje neinteligibile pentru un non-filosof. Sunt sigur că mai ales cititorii mei vor înțelege de ce le sunt recunoscător.

I. Ianuarie 1998

           Îi sunt recunoscător doctorului D. L. Owen de la Universitatea din Minnesota și doctorului I. J. de Kreiner din Buenos Aires, care a evidențiat o serie de mici erori în prima ediție a acestei lucrări. II.Ianuarie 2006


traducere cu Google Translate.
Thanks!

luni, 24 iunie 2019

Despre agricultură în secolul a XVIII – lea

peisaj.



”Lui Afranio, mulțumit de starea presentă a lucrurilor și nepăsător față de nou, i se opune în fapt inovatorul Cresippo, cititor la zi a tot ceea ce se scria atunci în Europa privitor la agricultură și bine informat, măcar din auzite, dacă nu din proprie lectură, despre eseul Pomona al englezului John Evelyn, teoretician al grădinăritului și al gravurii (care a trăit în secolul dinainte, și ostil revoluției puritane), care oferise în jurnalele sale din Italia și Franța o fascinantă imagine documentară a Europei secolului al VIII-lea, mai ales în măsura în care putea fi cît mai departe de idealurile estetice profesate în mod implicit de scriitorii de la Il Caffé( cu excepția poate a lui Alessandro Verri, al cărui iluminism se va stinge, ca să spunem așa, în preromantismul poeziei ruinurilor) adică marile grădini baroce din Roma și Frascati. Începea Afranio cu vorbe de admirație, chiar estetice, cu privire la starea câmpiilor în Lombardia, dinainte de reformele contelui Carlo di Firmian, care în epoca tereziană a introdus aici cultivarea intensivă:  “….de cu totul altceva avem nevoie decît să învățam precepte despre agricultură. Ne-am născut într-o țară în care agricultura a atins acea desăvârșire, încat nu mai poate primi nicio îmbunătățire. De vei încuviința și dumneata că nu există străin care, trecând prin acest stat să nu exclame: ’’Ce frumoase câmpuri! Ce rodnicie! Ce agricultură extraordinară!” Și adjectivele frumoase, extraordinară, referitoare la câmpii, la agricultură  semnifică o mai mare sau mai mică atitudine intențională a personajului cu intenția de a laudă aspectul unui peisaj agricol unde nu fuseseră introduse subtilitățile geometrizate care vor fi propuse de Cresippo, ceea ce este totuna cu un elogiu pe care, cu șase ani mai înainte îl formulase Parini în oda La vita rustica ( Viața rustică) despre inovațiile în agricultură: “Și tu, țăran harnic,/care pe urme noi vița/ știi s-o îndrumi pelcând-o/ca salcia plângătoare:/ și tu, care partea neroditoare/ a pământului tău o vei ști/ lucra cu un meșteșug/ neștiut părintelui tău:/ tu, prin cântecele mele urmașilor/ te voi face ferice….”
        Estetic raționalizator sună răspunsul lui Cresippo cu considerațiile sale privitoare la modul de a cultiva pomii de rod: pentru care el socotește dăunătoare spontaneitatea naturală, sugerând adoptarea de expediente care, țintind să mărească randamentul și să îmbunătățească produsul, în mod intenționat au artificializat câmpia, răpindu-i peisajului acea neașteptată varietate pe care Alfonso o lăudase. Și metamorfoza peisagistică profetizată de Franci anticipează cu mult radicala transformare adusă în peisajul agricol al unor regiuni italienești de inovațiile raționalizatoare ale tehnologiei, care, în deceniile trecute, au îngăduit realizarea acelei industrializări a agriculturii, la care, cu inegalabila previziune, pe când se ocupa de studii economice, s-a gândit regretatul filosof Ugo Spirito; asupra acestui subiect polemizând, mi se pare cu economistul agrar Arrizo Serperi, președintele, dacă memoria nu mă înșeală cumva, al Georgofililor din Florența.”
 (Rosario Asunto, Scrieri despre artă, ghețari și grădini, 1988, p. 15,16.)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails