Scena 12

Ploaie de meteoriţi

- Simţi?
- Nu.
- Burniţează.
-Şi ce-i cu asta?
-E o ploaie de meteoriţi.
-De unde ştii?
-Totul e maro şi înecăcios.
- Doar maro.
- Uite-l pe Stevie Wonder!
- Unde?
- Acolo, la Ovisim. Cumpără ulei de măsline.
- Nu e ulei de măsline, e bere.
- Dar arată că uleiul.
-Zici asta fiindcă nu te pricepi.
-Parcă s-a mai tuns.
-Da, îi stă bine. Prea era ca o halbă revărsată.
-Hai să-l întreb o chestie.
-Ce chestie?
-Las că auzi imediat.
-Salut, Stevie.
-Salut, Dorel.
-Cum se cheamă noul tău album?
-I feel better in this place.
-Ne cînţi ceva?
-Nimănui nu-i place prea mult propria muzică
Mai ales dacă nu te vizitează turistul acela
Cu plete de aur şi ochii de cîmpie solară
El vine cu ultima notă
El aduce refrenul
Fredonezi şi tu, şi el şi noi,
Toţi Fredonăm! Freedom!


Sfîrşitul povestirii Naplanul roz, povestire scrisă la propunerea colegei mele de serviciu, Luminiţa. Orice asemănare cu personaje reale este întîmplătoare.

Oiţa şi păstorul

Scena 11 bis


-Să îmi iau pantofii negrii?
-Sunt frumoşi, ia-i.
-Au şi talpa joasă, putem să ne plimbăm prin pădure.
-Ia-i.
-Virgil, tu crezi în lentilele de contact?
-În ale mele, da
-Fiindcă sunt albastre.
- Să nu uiţi umbrela.
-Plecăm?
………………………………………………………
-De ce eşti aşa?
- A început ploaia şi n-am putut deschide umbrela imediat. O femeie m-a ajutat, spunea că mă cunoaşte.
…………………………………………………………………….
- Tu cum te simţi? Tot aşa?
- Ca o uşa ruginită? Nu. Eu mă simt ca o buturugă bătrînă, traversată de furnici şi plină de muşchi.

………………………………………………………………………………………..
- Vrei?
- Nu ştiu, nu prea am chef.
- Hai la un film.
- European ?
- Nu. Asiatic.
- Bine. Hai.
- 2 bilete.
- În faţă, în spate? E sala aproape goală, desi e sărbătoare şi ne aşteptam să vină spectatori.
- La mijloc.
- Ai văzut-o?
- Pe plasatoare?
- Da. Se uita ciudat la noi. Oare de ce?
- Tu pari că ascunzi în buzunar bombe.
- Şi tu că mi le găseşti.
- Începe.
- …………………….
- Te-ai aşteptat la aşa ceva?
- Un sf despre oieri? Nu. Deşi în sf-uri sunt adesea cornute….
- Trebuia să îl luăm la film cu noi pe Roland. El ştie multe despre oi.
- Hai să mergem la Fondul plastic. Vreau să îmi cumpăr tuş.
- Pentru ce?
- Pentru naplanul roz. Mîine completez textul. Armela a reuşit să facă traducerea.
- ………………………..
- Bună ziua.
- Bună ziua. Ce faci aici Roland?
- Vreau să cumpăr un fluier. Sau un flaut.
- De la Fondul plastic?
- Ţi-am spus eu! Numai la oi se gîndeşte.
- Pentru cine iei fluierul?
- Pentru iubita mea. Iubita mea, senină altădată,
Este-mbufnată... Nu mai pot s-o-mpac.
Nu pentru câte-i fac e supărată...
E amărîtă pentru ce nu-i fac.
- În sfârşit, mi-am dat seama ce-l deosebeşte pe om de necuvântătoare: grija zilei de mâine.
- Aveţi fluiere?
- Am avut. Dar de cînd s-a schimbat vremea, maşina nu mai ajunge să aprovizioneze.
- Vine de departe?
- Da. Din Ungaria.
- Aveti tuş?
- Negru?
- Da. Negru. Ca cerul gurii de lup.
- O sută de înţelepti fac laolaltă cît un nebun şi o sută de mieluşei cît un lup. Crezi asta?
- E o expresie politică. Antidemocratică. Aristotelică.
- Democraţia este arta de a te aşeza de acea parte a poporului şi de a tunde lîna în mod festiv în numele lui, dar spre avantajul cîtorva buni păstori.
- Îmi place asta cu a tunde lîna în mod festiv. Nu poţi cumpăra o pereche de foarfeci? În loc de fluier? Sau de flaut?
- Şi să mă acuze de vederi de stînga? Iubita mea e apolitică.
- Foarfeci avem.
- Bărbatul e focul şi femeia cîlţii. Eu zic că merg mai bine foarfecii.
- Îmi trebuie un fluier.
- Ninge. Plecăm?
- Nu, nu plecăm. Îmi place cum ninge.
- Stai că mă sună Bertrand.
- Bine.
- Auzi, Roland, ce spune Bertrand: În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte pînă cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negîndită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie. Politica foloseşte mereu la masă toate tacîmurile?
- Nu. Doar cuţitul şi furculiţa.
- Despre asta era vorba şi în sf.-ul pe care l-am văzut.
- Eu vreau un fluier. Un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi,
melodii veşnic noi suflînd peste ele.
- Bună, Roland! Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cîntece nepieritoare.
- Iubita ta! ce coincidenţă!
- Ce faci aici?
- Te căutam.

scena 11, Umbrela

-Opreşte puţin, am văzut pe cineva.
- Nu pot aici, e trecere de pietoni.
- Hai că pleci repede.
-Bine, coboară.
-Salut, Dorel.
-Salut, ce faci? Unde te duci?
-Să cumpăr o umbrelă.
-De ce? Nu plouă.
-Vreau să fac un cadou. Am o prietenă, Silvia şi m-a anunţat că va fi o ploaie torenţiala în zona unde locuieşte.
-Şi tu vrei să îi iei o umbrelă….
-Nu ştiu dacă am să găsesc.
-Ce anume? Umbrele. Sunt sigur la Anita.
-Îmi trebuie mai rezistentă.
-Sunt de toate felurile.
-Să reziste la banane. Ploaia pe care a anunţat-o prietena mea e o ploaie de banane.
-Banane banane, banane babane
virgule aerate ca niste naplane. ….
În dansul senin vocale senine, uşoare ca balonul în aer....
- Poate trebuie să fac o umbrelă la comandă.
-Unde stă? În ce regiune?
-Pe Marte.
-Atunci poţi să îi spui să vină pe pămînt. Aici fenomene de tipul ăsta sunt rare sau deloc. Pe strada mea n-a plouat niciodată cu fructe sau legume.
-E cam încăpăţînată. Deocamdată să văd cu umbrela. Tu ce faci?
-Dau o petrecere. Poţi veni, dacă vrei. Invit-o şi pe Silvia. Mîine la 5. Dacă va avea umbrelă, va putea merge oriunde fără probleme.

Scena 10, Caravanserai

-Salut, Ezdra.
-Ciao, Armela.
- Unde mergem?
- La etajul 2 e magazinul de perdele. Am fost ieri în recunoaştere. Sunt trei vînzătoare.
- E uriaş, cît un caravanserai.
-Stai să vezi cum e înăuntru.
-Ce fel de perdele vrei?
- Nu ştiu încă. Ceva ca salcîmul şi alunul…safir limpede, cobalt, cianină.
- Aveţi perdele?
- Avem. Aici, de jur - împrejur. Avem lemn de şato, copastiile, lemn de magnolie….
-Cer albastru, butuc de liliac, aripă de libelulă.
-Ezdra, să stăm jos.
- Să stăm. Aici se spune o poveste. Ca un val de mătase ce flutură pe un perete,
Ea păşeşte pe o alee din Gradinile Kensington.
-Asta vrei?
- Da, mă aşteaptă pe mine.
-Îţi cîntă?
-Uneori.
-Du-te la casă şi plăteşte. Te aştept aici.
-Mersi, Armela.
-N-ai pentru ce. Să nu pierzi bonul.

Scena 9, Yniά

- Eşti cu farul pe bătaia lungă?
- Da, ce crezi?
- Abia se vede. Îţi bagi degetele în ochi.
- Mai e un pic.
- Dă muzica mai încet, mi se pare că dacă e linişte, văd mai bine.
- N-am mai trecut o dată pe aici? Parcă recunosc copacul ăsta.
- I-o fi plantat pe toţi acelaşi pădurar.
- Nu, serios, te-ai uitat bine?
- Am un simţ al orientării perfect, acum o luăm la dreapta. Deja e mai lumină.
- Da, se termină pustietatea. Uite, se văd oameni.
- Castelul e înainte.
- Hai, dă muzica mai tare, mi-a venit inima la loc.
- …………………………………………
- Buna seara.
- Bine aţi venit la Yniά !
- Aveţi locuri?
- Doriţi cu vedere spre lac sau spre munte?
- Nu contează, e noapte. Ne culcăm cum ajungem în cameră.
- Poate vreţi să beţi cafeaua în balcon dimineaţa.
- Nu, o să coborîm.
- Camera 89.
- Mulţumim.
- Auzi, Mendoz, oare mai e cineva în castel, nu prea e mişcare.
- Am văzut eu patru ameţiţi urcînd de la bar.
- Da, uite şi o doamnă cu perna sub braţ.
- Îsi caută patul, poate.
- Tu ce pat vrei? Din dreapta sau din stînga?
- De la uşă.
- Bine. Ce-i aşa grozav la castelul Yniά?
- O pendulă. Are cifrele intercalate, după 3 vine 7, apoi 4, apoi 9 şi tot aşa….
- Şi mai ce?
- Un manuscris tibetan. Despre yoga.
- Nu găseşti pe net?
- Ba da. Dar nu e acelaşi lucru.
…………………………………………
- Hapciu! Hapciu!
- Noroc!
- De la manuscris. E plin de praf. Praf vechi, cine ştie de cînd, mii de ani.
- Manuscrisul a scăpat de la un incendiu. E praf de cenuşă.
- Acum am şi eu ceva cenuşă în nări şi în plămîni. Păzea, că mă aprind!
- Dorel!
- Da. Uite aici o poză.
- Ce poză?
- Cu naplanul.
- Naplanul roz? Pe bune? E o miniatură?
- Da, uite are tot mesajul, e întreg.
- Super! Poţi să memorezi litera? Ultima literă?
- Nu ştiu, încerc.
- Stai că o desenz pe palmă.
- Nu ştiu dacă se poate, ăştia au camere peste tot. Şi senzori, nu poţi face nimic, nici poze, desene, nimic.
- Hai că am reţinut-o.
- Mergem?
- Da.
- Chiar că e interesant ceasul! Am intrat în castel noaptea şi acum e tot noapte. Parcă nici n-a fost zi.
- Păi după ora 7 vine 4 dimineaţa sau 4 noaptea.
- Or fi uitat să-l întoarcă.
- Nu ştiu. Hai să mergem, prindem răsăritul pe lac. Ţi-am zis că e grozav.
- Cum ajungem acolo. Nu e drum pentru maşină?
- Nu ştiu, vedem, Incertitudinea este o margaretă ale cărei petale le putem smulge neîncetat.

Scena 8, Traducerea

-Cine e?
-Eu, Armela.
-Imediat, stai că deschid acum. Salut.
-Salut. Ce faci, eşti singur?
-Da.
-Am venit să te ajut cu traducerea.
-Bine. Dă-mi haina să ţi-o pun pe un scaun.
-Mersi.
-Vrei un ceai? E de măceşe. Îi place lui Dorel. El cumpară mereu. A ajuns să îmi placă şi mie.
-Da, mersi.
-Dacă mai vrei zahăr….
-Mersi. Uite dicţionarele. Ăsta e de tibetană. Ăsta e de bulgară.
-Crezi că ne trebuie şi de bulgară?
-Sigur, cel care a avut ultimul naplanul roz era un bulgar plecat în Tibet. El nu şi-a uitat limba. Citea literele din tibetană şi le gîndea în bulgară. Dorinţele lui erau bulgăreşti.
-Ce situaţie friguroasă!
- Te cred. Uite, vezi A –ul? E accentuat, ca în bulgară. În tibetană e suav, ca şi cînd n-ar fi. Deja poţi gîndi B-ul, plecînd de la el. În bulgară e trîmbiţat: uite ce A mare sunt eu!
-E un A yin.
-Da, în bulgară, A-ul e mereu yin. In tibetană e yang.
-Atunci, după abisal ar urma boreal, nu?
-Asta în bulgară. În tibetană ar fi coral.
- Tibetana e mereu cu un pas înainte.
-Da. Cît e ceasul?
-Cam 4.
-E tîrziu, te las. Ezdra vrea să îşi cumpere perdele. Eu îmi dau cu părerea, mă crede expertă. Pa.
-Pa.
-Şi nu uita, …. Să scriu cuvîntul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvîntul neprihanei!
Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi ?
-Asta inseamnă în traducere?
- Nu, asta mi-a spus Ezdra să-ţi transmit în semn de salut.
- Mulţumesc. Şi eu îi transmit salutări! Succes cu perdelele!
-Ezdra, vin la magazin! Noi avem aceeaşi sevă şi aceeaşi rădăcină,
Aşa că, hai, să facem comerţ.

Scena 7, Batista

- Unde mi-ai pus batista?
- Nu ştiu, n-am umblat cu ea.
- Minţi, sigur mi-ai luat-o tu. Mereu faci chestii din astea.
- N-am luat-o.
- Uită-te prin buzunare.
- Nu e, n-am luat-o.
- Şi la jiletcă? Te-ai uitat în buzunar la jiletcă?
- Na, îl întorc pe dos; nu e, ţi-am zis, n-am luat-o eu.
- Othello, Othello….
- Nu-mi mai zice aşa, mă enervează.
- Da cum vrei să-ţi zic?
- Cum mă cheamă.
- Şi cum te cheamă, hai zi, hai să facem cunoştiinţă.
- Mă cheamă cum mă chema şi înainte.
- Da de unde! Nu te cheamă aşa. Dacă te-ar chema aşa, ai auzi cînd te strig, da tu nu auzi. E clar că ţi-ai schimbat numele. Ai făcut-o singur, pe furiş şi nu-mi spui ca să nu te chem cumva.
- Eşti nebună!
- Normal. Cine ar sta cu cineva pe care nu ştie cum îl cheamă. Şi asta de ceva vreme, cît avem? Două luni? Doi ani?
- Lasă-mă-n pace cu prostiile. Am treabă.
- Ce treaba ai, să şterpeleşti batiste?
- Ţi-am zis că n-am luat-o. Ai dus naplanul roz la croitoreasă?
- Ce croitoreasă? Tu trebuia să-l coşi. Croitoreasa nu ştie tibetană. Ce să facă, să-ţi coase pe el o doină de jale? Nu l-am dus, bate-ţi tu capul.
- Bine. Am să mă gîndesc, am să caut pe cineva care se pricepe. Eu nu ştiu chiar aşa bine. Uite ce spune Confucius: Când stingem focul, unde se duce lumina?
- Îmi place mai mult asta: Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo.
-Cam aşa şi cu batista ta din buzunarul meu.
- Batista mea nu e o pisică neagră.
- Sigur ca nu e, dacă ar fi, ar mieuna şi am găsi-o imediat. Ia-du-te şi fă un ceai! Mi-e puţin sete. Şi mă doare şi capul.
- Mă duc. Mă duc. Să-ţi aduc o aspirină?
- Da. Dacă eşti draguţă.
- Uite. Iţi curge nasul?
- Puţin.
- Ia o batistă, uite, batista mea. Era în buzunar.

Scena 6

Luna în ceaţă

-Auzi, Dorel? Crezi că luna merge singură sau pămîntul merge şi cară şi luna după el?
-Păi merg amîndoi, da luna e mai rapidă.
- De unde ştii?
- Uite, vezi. Noi stăm aici de juma de oră şi ne conofăim să punem două genţi în portbagaj şi luna deja a parcurs o bucată de cer. Era la bordul maşinii şi acum e în urma ei.
- Asta înseamnă ca noi, deşi încă ne îmbarcăm, suntem deja pe drum.
- Da, ai dreptate, am trecut de Fabrica de zahăr. Pînă acolo e drumul cel mai lung. Hai, urcă! Vine partea frumoasă, pădurea.
- Îmi place cînd ninge. E aşa, ca o exteriorizare. Natura se exteriorizează.
- Ea se exteriorizează mereu.
- Nu, cînd ninge e mai mult. E ca o simpatie pentru destinele oamenilor. Ceva de genul, nu sunteţi singuri, şi eu ning, nu numai voi…..
-Oare de ce au ăştia casele roz? Nu e cam ţipător?
- E optimist. Ca naplanul roz. E ca o dorinţă.
-Serbetul e optimist, spuma de căpşuni, şampania. Dar casele?
- Poate stă unul căruia îi place şampania….
-Da. Mi-ar prinde bine şi mie o şampanie.
- Pe frigul asta? Aşteaptă să ajungem.
-Dă mai tare, îmi place melodia:
„ luna în ceaţă, sus în vîrf de brazi
nostalgia mea în defazaj
Na na nah… azi îţi spun să cazi
În braţele mele ……………...aaaaa”
……………………………………
- Auzi, Mendoz?
- Îhî.
- Crezi ca luna ajunge înaintea noastră? Sau merge o dată cu noi?
- Depinde cît de proşti suntem. Ea e foarte deşteaptă. Nu face umbră pămîntului degeaba….chiar cînd e în ceaţă.
- Mă cam enervează! Îmi vine să ţin cu pămîntul.
- Normal. Toată lumea ţine cu pămîntul.
- Mergem toată noaptea?
- Da. Să prindem răsăritul. Să vezi ce cer roz!

scena 5
43,67

-Cum poţi să stai aşa?
- Adică la 45 de grade?
-Da, cum poţi?
- Face parte din contract. Nu mă angajau ăştia dacă nu puteam. Stau în vitrină cu o mînă în buzunarul de la pantaloni şi prezint gecile de sezon, cîte două geci pe zi, culori diferite.
-Eu n-aş putea. Abia pot sta într-un picior cîteva secunde, poate un minut….
- Pot să te învăţ, dacă vrei. E o chestie de perspectivă, de fapt. Înclinaţia e o chestie de perspectivă.
-……………..
- Trebuie să ţii piciorul stîng mai încordat.
- E la maxim
- Nu e. Am măsurat unghiul. Iese 43,67. Trebuie să fie 45.
- Asta e, nu am să prezint gecile de sezon în viitorii ani.
- Nu se ştie. Exersează. Vezi?
- Ce?
- Acolo pe creangă!
- Cîrpa aia?
- Nu e cîrpă. E naplanul roz. Du-te şi adu-l.
- Ai înnnebunit! E sus. Şi ce să faci cu zdreanţa aia?
-Du-te! Eu nu pot pleca de aici, am tura pîna la 10.
- Bine, mă duc. Dar tot cred că te-ai ţicnit!
- …………….
-Te-ai julit?
-Puţin, la obraz. Nu e mare lucru. Scrie în chineză ceva pe el.
-Nu e chineză, e tibetană.
- Ce scrie?
-„Fukuyama e-n Nirvana. Rîul se dezgheaţă, şi inima mea….” Nu se mai înţelege, s-a şters o literă….
-Ce-o însemna? Poate e o poezie. Un haiku.
-E o dorinţă.
-O rugăminte.
-Auzi, Mendoz, mergem cu maşina sîmbătă undeva?
-Unde?
- Vreau să văd castelul de la Yiniά.
- Mergem. Sîmbătă am liber.

Scena 3



-Hai, ieşi de sub pat !
- Nu vreau.
- Hai ieşi că îţi dau o caramea.
- Nu.
- Hai că îţi arăt ce am primit de la John.
- Nu, pleacă.
- Hai să vezi cum se uită pisica la flacără.
- Ce flacără?
- De la aragaz.
- Nţţţ.
-Cum, nu vrei să vezi?
- N-ai decît să –i faci o poză.
-Hai, te rog, ieşi că mă plictisesc.
- Şi care-i treaba mea?
-Încep să dau cu aspiratorul.
- Bine.
-Dau şi pe sub pat, să ştii. Ce faci acolo?
- Bine.
- Hai să-ţi arăt nişte nume de magazine din comunism.
- N-am nevoie.
-Uite, Gostat. Îţi aminteşti, era cu pui.
- Ce pui? Nu erau pui in comunism.
- Oare de la ce venea Gostat? De la gustat?
- De la Ghosts. Fantomele puilor.
-Îti mai aminteşti de Lacto-bar? Un fel de bar fără scaune, unde aveau iaurt şi mămăligă cu brînză. Şi fără băuturi alcoolice. Oare aveau cafea?
- Nu ştiu. Hai ca ies. Mă duc pînă în oraş.
- Vin şi eu.
-Nu.
-Hai că îţi dau o caramea....
-Să nu uiţi naplanul roz pe sîrmă! Picură.



Scena 4.

- Dă-mi şi mie pixul. E lîngă piciorul tău.
- Na, ţine-l.
- Deci, unde am rămas?
- La “ excesul spiritului ştiinţific a dus la excesele mentalului conspiraţionist...”
- Să pun excesul sau exacerbarea?
- Exacerbare, rimează cu turbare.
- Ştii faza cu corbii?
- Care?
- Aia cu toţi corbii sunt negrii?
- Ar trebui înlocuită cu toţi corbii croncănesc, e un exemplu mai bun de generalitate. Fie albi, fie negrii, toţi corbii croncănesc.
- Or mai fi unii muţi. Sau poate mai taciturni. Introvertiţi, interiorizaţi.
- E o chestie, cînd pleacă corbii, începi să te interiorizezi, cînd vin, te exteriorizezi. Ai observat asta?
- Poate să te isterizezi....
- Da... ţi-am spus de Armela?
- Nu.
- A venit ieri la Singapore. Vrea să ne vedem. Am emoţii.
- Te cred.
- Chestia cu naplanul m-a bulversat. De ce adică să fie roz? Şi de ce naplan ? Nu înţeleg.
- Pai întreab-o.
- Nu am curaj.
- Poate-ţi zice ea de la sine.
- Poate.
- Hai să ieşim, mă doare capul de la căldura asta. Dă-mi şi mie fularul de pe scaun.

Naplanul roz

scena 1

Îşi luă inima în dinţi şi sună.
- Da, răspunse o voce.
- Stiţi cumva la ce oră pleacă avionul de Singapore?
- La 6.
- Pot întreba despre un pasager?
- Da.
- Doamna Armela Lymită?
- Aaa, sigur, doamna Armela călătoreşte cu cursa noastră. Doriţi să îi transmitem un mesaj? Cine o caută?
- Dorel Insianu.
- Insisteanu?
- Nu Insisteanu, Insianu.
- Şi mesajul?
-"Pe Marte plouă cu banane şi au plecat două bidoane".
- Sunteţi poet? Asta e o poezie modernă?
- Nu, este o parte dintr-un proces-verbal online. Doamna o să înţeleagă.
- Mă rog, de-ale dumneavoastră. O cunoaşteţi de mult pe doamna Armela?
- De mult. Din copilărie.
- Frumos. Mesajul a fost transmis. Doriţi să aşteptăm un răspuns?
- Da, dacă sunteţi draguţă.
- „În munţii gri sunt tigrii şi în Mendoz naplanul roz". Şi doamna e poetă? Înţelegeţi ceva?
- Da, mulţumesc, mulţumesc.



Scena 2

Supliciul cîrligelor

-Du-te şi vezi dacă s-a oprit maşina aia!
- S-a oprit, s-a oprit.
-De unde ştii, dacă nu te duci?
- Ştiu, că nu se mai aude, de aia.
- Poate s-a luat curentul.
- Nu s-a luat, uite, e aprins ledul de la monitor.
- Hai, mai, omule, du-te odată!
- Bine, mă duc. Na, s-a oprit. Ce fac? Scot rufele?
- Scoate-le şi adu-le în balcon.
- Bine.
- Hei ce faci, pleci, nu mă-ajuţi?
- Da n-ai zis că le pui tu la uscat?
- Hai, nu fii... Uite, eu le ţin şi tu pui cîrligele.
- Cum îţi dau cîrlige, la culoare?
- Cum la culoare?
- Adică la rufe albe, cîrlige albe?
- Cum vrei, cum nimereşti.
- Bluză de trening bleu, cîrlige bleu, tricou verde, cîrlige verzi, naplan roz.
- Cîrlige roz.
- Nu, nu mai ai cîrlige roz, nu mai ai decît unul mov şi unul alb.
- Asta e.
- Nu e aşa, e un semn. Fix aici s-au terminat. Auzi, am fost la Mendoz, ne uitam la un film, un sf.
-Şi ?
- Era acolo o chestie. Un marţian zice: "Dacă vii la Salon, adu un naylon".
- Aaa, am văzut filmul. Şi şeful îi răspunde: "Avem rulouri din Ceylon". Bun film!
- Cam previzibil.
- Îmi plac filmele previzibile, mă fac să mă simt inteligent.