whiteblackwoman

Sunt ofticat. Mă simt umilit și folosit de o curvă care mi-e șefă și umblă în alb. O întreb de ce se îmbracă așa și îmi spune că e fana Fecioarei. O întreb ce fel de mașină are și îmi spune că un Fiat ultimul model. Ce culoare?

-Albă, bineînțeles, zice ea. 

Eu:- Tot din motive spirituale? 

Ea- Da, se vede mai ușor orice pată și o pot spăla imediat. 

Eu, cu ochii în ochii ei de un verde căprui, rimelați ușor:

- Aha! Și pe pleoape de ce ai alb?

Ea:- Sunt bună în ce fac. 

Eu- Adică?

Ea- Știu psihologie teatrală. 

Eu:- Ce mai e și asta?

Ea:- O artă. Arta de a transforma un personaj principal într-un figurant, care plimbă tava plină de prafuri. 

Eu:- Pe bani grei, presupun. 

Ea- Da. Și pe galoane. 

Eu:- Tot albe?

Ea:- Nu, tricolore. 

Eu:- Naționale? 

Ea:- Aș! Internaționale!

O cred, și-a păstrat silueta din tinerețe, e clar că nu mănâncă iarbă, ci vânat greu de procurat. 

O invit la cină. Ajung înaintea ei. E seară, stau pe faleză, singur la masă. În surdină, jazz latino. La mese, cupluri de ambele sexe. 

Mă filează o parașută brunetă cu părul cârlionțat, perfect acordat atmosferei. 

Șefa vine îmbrăcată contar așteptărilor, într-o rochie lungă, neagră, plină de pene. Bem vin și mâncăm languste. Mergem la mine. Am discuri mai bune, am așternuturi mai fine și am cafea. Mă simt mai relaxat decât la ea, cât bărbatul e plecat. Dansăm și vorbim despre conjunctura mondială. Vrea să mă atragă spre subiecte periculoase cum ar fi ce psiholog îmi place mai mult, Jungul din volumul 4 sau Freudul din volumul 2. Răspund greu, ca și când melasa pe care mi-o pune pe masă ar fi preferința mea. E trecut de miezul nopții. De obicei, la ora asta femeile sănătoase la cap părăsesc apartamentul meu, îmbrăcate până- n dinți și cu 3 justificări diferite pentru soți sau amanți. Ea nu, mai vrea oleacă de psihologie. Ma dezbrac. De tot. Mă întind pe covorul sufrageriei și îi prind în brațe gleznele. Se apleacă spre mine. Îi îmbrățișez genunchii și o rostogolesc alături. Penele rochiei au ascuțimi nebănuite. Îi ridic rochia peste cap, se zbate sub mine să poată respira. Trag de rochie și o rup. Întinde mâna să apuce bucățile de cârpe împenate, înșirate pe covor. Are un trup slăbuț de fetiță, oase subțiri și, paradoxal, e o femeie grea. Vreau să o pun deasupra mea, dar constat că mi-e  incomod, mă urc pe ea. Poartă o bucățică de cârpă între picioare, ca toate curvele. Nu mă mai sinchisesc de bikini, rostul lor e să  fie nefiind totodată. Mă sărută și îmi vorbește când în englezește, când în rusește că mă iubește și se simte bine. Îmi  bag scula în ea dintr-o dată și o fut cu o nervozitate pe care nu am mai simțit -o de mult în timpul unui asemenea...eveniment. Stă și respiră sacadat, nu geme, nu se excită, nu plânge, nu urlă. Nu mă simt rău, nu mă simt imoral, nu mă simt fără cel mai elementar bun simț. Mă simt ca un animal care posedă un alt animal, dar în niciun caz o căprioară rănită, cum îmi dădea de înțeles că e ea. La un moment dat mă plictisesc și mă opresc. Îmi zice:- Îmi dai voie să-ți sug scula? 

Eu:- Da. 

Se așează în genunchi înaintea mea. O las să mă atingă o fracțiune de secundă, pe urmă mă răsucesc pe călcâie, aprind lumina și mă uit în oglindă, sunt plin de zgârieturi de la pene. Mă îmbrac și plec. Îi spun din ușă : 

- Să nu cauți o cămașă albă pentru micul dejun! Am una singură și e pe mine!

Ea:- Unde pleci?

Eu:- Înapoi la restaurant. A pus ochii pe mine o panaramă cu  care mi-ar plăcea să mă fut toată noaptea. 

Ea:- Și eu?

Eu:- Faci ce vrei, de femei care fac felație e plină lumea! 

Și ies. 

Preselecție pentru stâlpii societății

 

   Se prezintă la preselecție 3 coarde cu fuste până la pământ. Completez fișa de prezență:

- Nume și prenume:
Ei: - Socrate, Platon și Aristotel.
Eu:- Ok. Luați loc! Vă aplic întâi regulile moralei oficiale: - La a câta căsătorie sunteți?
Socrate:- La prima, dar mai am o nevastă, impusă de stat, pentru creșterea demografică diminuată de război.
Platon:- Eu nu mă fut cu femei. Nu mă mărit cu ele, nu le iau acasă, nu le așez pe soclu. Îmi plac în schimb curvele astea două, zice, și îmi arată contracandidații.
Eu:- Imoral! Ești descalificat!
El:- Chiar dacă fără mine ăștia doi sunt complet în curul gol? meditativ: Sau cu mine sunt așa?
Eu:- Chiar dacă. Lasă-i să vedem dacă se descurcă fără tine! Trebuie să se descurce.
Socrate:- Eu mă descurc, dar mi se radiază numele din filosofie. În plus, de la 50 de ani încolo duc o viață lipsită complet de sens.
Eu:- Dar o duci, nu?
El:- Ce vrei, nebuno, să mă transform în Camus? În Cioran? În Schopenhauer? În Eminescu?
Eu:- Nu. Dar nu poți fi stâlp al societății de la prima întrebare. Lui Aristotel:- Tu, câte neveste ai avut?
Aristotel:- Două. Virtuoase, frumoase și rodnice.
Platon, ascuțit:- Și interesate, nu?
Aristotel:- În iubire nu contează interesul. Am eu, ai și tu!
Platon:- Dar în calitatea de stâlp al societății contează, nu-i așa? Ce tot umbli cu reproșul sub fusta aia?!
Socrate:- Chiar așa! Are dreptate Platon, cel puțin eu am fost sincer cu nevasta.
Aristotel:- Sunt eu vinovat că nu ai lăsat-o! Că n-ai gonit-o! Că n-ai kilăruit-o. Ai plictisit zeci de oameni tineri cu ea.
Socrate își dă jos sandalele și sare la bătaie. Îi dă un upercut lui Aristotel. Platon se bagă și îl apucă de plete pe Socrate și îl înghesuie într-un colț:
- Potolește-te, suntem într-o zonă cu camere video.
Socrate:- Uf! Ce m-am enervat! Mi-a crescut tensiunea!
Platon îi dă o limbă lui Socrate pe nas și filosoful își revine instant.
Stau în sfârșit, potoliți, Aristotel își prinde parul în coadă și se așează mai aproape de mine. Își pune un inel din sticlă de Marmara și la barbă, care-mi amintește de cravata de pionier. 
Eu:- Sunteți gata pentru a doua întrebare?
Ei:- Da.
Eu:- Descălțați -vă! Numai cine are unghiile de la picioare date cu lac sau are tatuaje pe gleznă e promovat.
Își ridică fustele și își dau jos sandalele. Au toți trei degetele și gleznele fix cum trebuie. La Socrate e puțin cojită oja din cauză că umblă mai mult desculț. Îi atrag atenția să își refacă pedichiura și pun câte un plus la fiecare.
Eu:- A treia întrebare:- Câte cărți ați citit în ultimii 5 ani?
Socrate:- 100.
Platon:- 200.
Aristotel:- 300.
Socrate:- Și ai scris 500! Nu puteai să nu împovărezi  generațiile viitoare?
Platon:- Lasă-l. Îmi place cum scrie, îmi place cum mă bălăcărește. Ție nu prea îți iese. El e mai bun.
Socrate îi arată degetul mijlociu lui Platon și-și deschide aifonul. 5 notificări de la Xantippa.
Eu:- Gata! Am deliberat. Aristotel va conduce școala. Rămâne tot vechea denumire de Academie. Platon și Socrate vor fi, unul bibliotecar la Lyceumul lui Aristotel, Socrate, să se mai pună la punct cu lecturile, vorba lui Radu, iar Platon va fi Ministrul Educației. Îl trimitem în misiuni diplomatice, întâi  în capitală, pe urmă la Roma. E mai chipeș, mai înalt, are sandale mai acătări decât voi și nu își uită trupul aiurea, îl îmbăiază, parfumează și dichisește. Pentru latini, trupul e mai important decât spiritul, cineva trebuie să le îndrepte atenția și spre interiorul omului.
Socrate:- Bine.
Aristotel:- Frumos ai dres-o din condei!
Platon:- Adevărat!
Eu:- Hai la o cafea! Fac cinste!
Plec cu cei 3 stâlpi ai societății, de lungimi și grosimi diferite după mine, la un bar.

Ant-Radiant

 

- Istorie, istorie și iar istorie, adică Dumnezeu, Dumnezeu și iar Dumnezeu, Sfânta Treime, cum ar zice maestrul Riubliov, îmi zice iubi' al meu, fan călătoriilor în timp.
Eu:-Vrei să ne trezim târâți de coada calului, cum era s-o pățim data trecută?
El:- Nu, am la mine pastila perfectă. O luăm repede, când simțim mirosul fiarei înfometate.
Eu, cam cu juma' de gură:- Bine, hai s-o facem și pe asta!
Mă trezesc pe un drum de țară, în față o căruță. Suntem amândoi pe cai puternici, al meu mustang, al lui ditamai roibul.  Trecem de căruță. Strigă:

- Stai! Oprește! Am impresia că în vârful căpățânilor retezate era  al Mariei Antoaneta. Știi că îmi place de ea!
Opresc. Mă dau jos de pe cal, face și el la fel. Ajungem lângă căruță. Vizitiul nu e francez. Îl întreabă frontal într-un dialect englezesc:- De unde vii?
Vizitiul:- De la eșafod, cetățene.
El:- S- a terminat pe ziua de azi?
Vizitiul:- Nu, dar se strânseseră ulii. A trebuit să golesc locul.
-Mda, zice el. Și trupurile?
Vizitiul:- Sunt în alte căruțe. Vezi caravana aia de acolo? Acolo sunt.
El:- Și ce faceți cu ele? Le aruncați în mare?
Vizitiul:- Nu, Doamne ferește, le îngropăm creștinește. Sunt capete și trupuri împărătești.
El:- Unde?
Vizitiul:- Unde ne arată Dumnezeu. Mergem până găsim o stâncă înaltă, le urcăm sus pe munte și le dăm drumul în cea mai adâncă prăpastie.
Amicul meu:- Și asta e îngropare creștinească? Fără slujbă, fără cruce?
Vizitiul:- Au fost păgâni, cetățene, nu au vrut să se lase de năzbâtii nici după ce au văzut că nu se glumește. Tragedie, nu alta!
Amicul meu:- Ce tragedie! Istorie, nu tragedie. Așa se rămâne în istorie, fără urme vizibile la suprafață. Poți să îmi dai mie capul Mariei Antoaneta?
Vizitiul:- Nu, cetățene, nu am voie, plătesc cu capul!
Amicul meu:- Nici dacă te plătesc?
Vizitiul:- Dacă mă plătești, cădem la învoială.
Amicul meu:- Scoate portofelul și trasferă- i 1000 de parai în pușculiță.
Vizitiul:- Luați -le pe toate, mai sunt și câțiva scriitori cunoscuți! Da' să nu ziceți nimic de mine.
Eu:- Anonimii fac istoria, nu Regii! așa-i cetățene? Așa zice Îmnul Revoluției?
Vizitiul:- Da! Și Cetățenii merg tot înainte! Și asta!
Amicul meu dezleagă caii căruței și îi punem pe ai noștri.
Vizitiul pleacă călare pe un cal și cu al doilea de frâu.
  Ne așezăm pe capră:- Bine că am scăpat de el! Ai văzut ce texte avea în repertoriu?
Eu:- Da. Și acum ce facem?
El:- N-ai auzit! Tot înainte!
Eu:- Parcă mi s-au înmuiat oleacă picioarele, vreau înapoi!
El:- Înapoi e tot înainte! Mergem și facem ce trebuia să facă el, îi aruncăm în prăpastie, dar înainte facem niste poze, istoria asta nu e ușor de crezut.
Eu:- Hai să oprim oleacă, mi-e cam somn. Parcă mi-e și foame și frig.
El:- Oprim. Oprim.
Ne dăm jos din căruță, luăm amândoi câte o pastilă și ne trântim în iarbă. Caii se cam agită. Îmi zice să mă duc și să le dau drumul din chingi. Mă duc și îi mân un pic spre câmp.
Stăm în iarba înaltă, suntem imposibil de reperat. Căruța a rămas în mijlocul drumului și încep să îi dea târcoale câțiva șoimi.
E cald și pământul e răcoros. Rupe un fir de grâușor și îmi zice:- Uite, ce frumos e apusul ăsta printre țepișorii grâușorului, e radiant! 

Hai să îți arăt o glumă! Dă cu mâna încet peste spic!
Indoi degetele și-i dau un bobârnac spicului, căruia îi zboară cât colo vârful.
-Vezi? Așa e istoria, plină de spice secerate. Important este să nu îți fie frică să te întorci în timp.
Eu:- Nu știu dacă e așa simplu...
El:- Treci încoa, curvo, să scot eu frica din tine!
Îmi bagă mâna sub bluza și începe să mă tragă de cămașă. Sunt încheiat până-n gât. Îmi descheie nasturii de la bluza și mă pune să stau cu nasul într- un smoc de iarbă plină de trifoi. O furnică greșește cărarea și îmi intră în nas. Alta își conturează o perspectivă pe urechea dreaptă.
El:- Nu te mai zbate atât, mai am puțin.
Nu pot, e enervant cu a doua furnică în nas. Am mâinile complet imobilizate. Mișc din cap când în stânga, când în dreapta. Se ridică brusc: - Cum vrei să îți scot frica din cap dacă tu nu stai?
Eu:- Cu limba, cu degetele, scoți 3 furnici din mine și treci în dreapta mea. Am amorțit.
Își schimbă poziția și îmi zice:

- Nu mai am cuvinte deocamdată și pentru a patra furnică, trage-mi repede pantalonii, vin mai multe! 

Ne îmbrăcăm în viteză. 

El:- Ne-am futut destul pentru secolul 18, continuăm în prezent.

Eu:- Acasă, în pat.

El:- Mai vedem...

Viceversa

 

-Ce înseamnă să confunzi 1 Martie cu 1 Mai? Ce cauți cu ghiocei la ușa mea? îi spun parașutei care- mi bagă sub nas vaza.
-Nu- ți place cum m- am îmbrăcat? Nu- ți place coafura mea?
Eu:- Nu- mi plac ghioceii în luna mai. Ce suntem în Finlanda?
El:- Am crezut că, indiferent de anotimp, florile de orice fel îți vor face plăcere, mai ales cele pure și gingașe.
Eu:- Uite că n- ai nimerit. Nu am chef de flori pure și gingașe care vestesc primăvara, instalată în anul ăsta până- n gât. Mai vezi vreun pom înflorit la ora asta? Nu mă refer la arbuștii ornamentali cum sunt bulgărașii. Mă refer la pomii fructiferi. Gata, a trecut vremea sevelor care țâșnesc din țărână prin intermediul firișoarelor albe și nevinovate. E vremea florilor serioase. Bine, nu chiar așa de serioase ca trandafirii sau crizantemele, dar oricum, nici chiar zambile și ghiocei. Mâine- poimâine mă trezesc că- mi aduci toporași sau brândușe.
El:- Hai, măi, chiar așa tare te- a deranjat? Am crezut că îți creez o dispoziție romantică, că ne vom ameți nițel și petrecem noaptea amândoi.
Eu:- Da, ne amețim nițel și petrecem noaptea amândoi, dar nu noaptea de dinainte de echinocțiu, ci noaptea de după. E mai scurtă și mai animată.
El:- Animată?
Eu:- Da, animată, am invitat niște gagici. Doar nu vrei să ți- o pui cu mine. Știi că nu mă fut cu prietenii.
El:- Serios? Ce principii mai ai și tu!
Eu:- Principii sănătoase. În schimb...
El:- În schimb, ce?
Eu:- În schimb mă fut cu dușmanii. Așa că întâi ne batem. Dacă înving, te las să pleci înainte să mă înfig în tine, dacă pierd, îmi faci inclusiv cafeaua mâine dimineață. Și fii atent, te alegi și cu o boală contagioasă.
El:- Aoleu! Ești bolnav?
Eu:- Da. Și vei fi și tu.
El:- Ce voi avea?
Eu:- Dependență pe viață.
El:- Bine. Dacă e de tine, îmi convine. Cum vrei să ne batem?
Eu:- Mai întâi în mersul piticului. Cine face cele mai multe ture de apartament, câștigă.
El:- Apoi?
Eu:-Apoi alergare pe plan înclinat. Cine cade primul, pierde.
El:- Atât?
Eu:- Nu, mai e o probă. Dansul din buric cu 25 de farfurii în teanc piramidal cu baza în sus.
El:- Aici s- ar putea să fiu mai bun, le am cu geometria în spațiu.
Eu:- Iar eu le am cu 25 de farfurii puse cu susu- n jos. Hai! Am chef să te văd cum mă bați!
Ne schimbam în țoale de muncă și începem. Îl bat fără greutate la primele două probe. Și la a treia sunt pe cale să câștig, când aud în depărtare un cântec trist din tinerețe. Îmi cad pe jos toate farfuriile și se fac țăndări.
Se repede să le strângă. Îl las, oricum am pierdut.
Se schimbă într- un costum strălucitor de carnaval cu libelule cusute de mână. Îmi zice de câteva ori că e costumul lui preferat de distracție. Mă duc în bucătărie, bag capul în frigider și dau pe gât juma' de sticla de whisky. Mă îmbăt imediat. Îmi aprind și două țigări simultan și mă apuc tacticos, cât încă am coordonare, să- i smulg paietele de pe mantie în timp ce- mi suge scula. Arunc cu libelule în stânga și dreapta dormitorului. Se ridică plângând, cu gulerul și umerii mantiei strălucind de picături prismatice, pentagonale, icosaedrice.
-Te vreau! se milogește.
Știu, sunt singurul cărăuș în fața deșertului lui. Și e întins, nu glumă!
-Hai să nu mai pierdem vremea, zic.
Îl pun să se țină bine de spătarul fotoliului meu de rege renegat și i- o trag încet, hipnotic, până tremură lunatic în brațele mele. Mi se scurge pe lângă trup, se lasă moale pe podea, îmi îmbrățișează picioarele și mă sărută pe fiecare deget.
Data viitoare îmi pun inele pe degetele piciorului meu drept, îi intuiesc firea perversă...
Mă desfac încet din strânsoare, mai bag o dușcă de vin rece, mă întind pe fotoliu și adorm. Pune timid o pătură pe mine. Îi mulțumesc în gând, am febră și sunt mort de beat.  Simt mirosul de ghiocei al lupului alb finlandez care mă linge pe față și păr cu limba lui roșie și fierbinte. Ochi în ochi cu mine, irișii lui albaștri- cenușii îmi povestesc cum a apărut pe lume primul ghețar.

Dialog paranormal între două capete încoronate

 Unul dintre regi:- Dacă tu ești jăraticul, eu sunt cartoful ăla făcut scrum. 

Celălalt rege:- Da, se pare că niciunul dintre noi nu e comestibil în starea asta de agregare. 

Regele 1:- Măcar suntem inspiratori pentru pictori. 

Regele 2:- Și pentru autorii de basme, nu?

Regele2:- Normal. Ia vino mai aproape să mă mai tăvălesc un pic în cenușa ta!

Poloneza de casă

 

Eu:- De ce scuturi așa nervos fețele de pernă când le pui la uscat? Nu sunt din pene și nici din bureți mărunțiți. Au interior compact.
Ea:- Sunt geloasă pe soțul meu. Vreau să îi scot din cap toate visele cu alte femei
Eu:- Dacă îl iubești, ce cauți la futut?
Ea:- Am nevoie de cineva care să mă înțeleagă așa cum sunt.
Eu:- Cum ești? Ești ca oricare femeie. Crezi că ai ceva special? În afară de faptul că ai fost în Polonia când eu eram student?
Ea:- Da, am. Sunt gospodină. Știu să gătesc, spăl, calc, fac curățenie în casă, sunt la timp cu plata dărilor.
Eu:- Vrei să spui că celelalte femei gospodine nu sunt așa?
Ea:- Nu sunt. Să o vezi pe panarama de la doi sau pe parașuta de la 4! Când deschid ușa îți vine să îți iei lumea în cap.
Eu:- Ce cauți într-un loc unde îți vine să îți iei lumea în cap?
Ea:- Mai îmi aduc câte ceva de la țară, niște ouă, o găinușă.
Eu:- Jos chiloții!
Ea:- Așa brusc?
Eu:- Nu brusc, instant!
Se dezbracă de taiorul roz cu flori, își descheie fermoarul la fustă. Mă reped la ea ca un hipopotam posedat de un roi de albine și încep să o fut. I-o trag întâi cu regina albinelor, pe urmă cu penultima matcă, cu doi trântori incandescenți și la final o înțep cu un ac al unei albine sălbatice, exotice, adusă la noi de pe meleaguri orientale. Gâfâie în brațele mele. Cu o mână își ține fusta care alunecă spre genunchi, cu cealaltă încearcă să se opună dorinței de a dansa din buric în timp ce eu prepar mierea. Îmi place că e zdravănă și miroase frumos. O  îndur, o suport, o  bucur.
Înainte să plece, îmi pun urechile de măgar. Ies pe holul blocului și strig, de față cu o vecină care tocmai ieșea din lift cu copilul adormit în cărucior:- Data viitoare, curvo, să îmi trimiți banii pe card! Și să îmi plătești și ședința asta de poloneză! Altfel nu te mai primesc la pregătire! Am lista plină de gospodine, nu ești singura din cartier care vrea să fie înțeleasă așa cum e!

Două întâmplări cu iubitul meu

 

    Mă îndrăgostesc de un bombalău cu 4 ani mai mare decât mine. E director în administrație și vine în pat numai cu cuvinte de genul: corupție, dezastre antropice, avantaje infime. Îmi ia două ore să i le scot din cap, să-mi zâmbească normal și să își curețe hardul de viruși. Și asta zilnic. 

Într-o zi merg la un chioșc să- mi cumpăr un ziar local și unul național. Vânzătorul îmi zice că s-au terminat cele locale. Îl întreb de ce, de obicei e tejgheaua plină la ora când vin eu. Îmi spune:-  din cauza demascării unor afaceri de corupție. Îi spun:- dar nici ziarul cu anunțuri nu-l mai aveți? Aș vrea să-mi cumpăr un fotoliu nou. El:- Va referiți la ziarul cu știri infime?

Eu:- Da. 

El:- Mai am un exemplar, dar îl țineam pentru mătușa mea. Vrea să își refacă viața.

Eu:- Are și anunțuri matrimoniale? N-am observat.

El:- Are, dar nu astea o interesează, o interesează schimbul de soți. E o pagină feministă cu schimburi de soți pe o lună. 

Mă despart de vânzător năucit. Ce chestie! Ce vremuri corupte! Așa a ajuns fidelitatea, o chestie infimă. Nu e mirare că sunt atâtea dezastre antropice!

Mă mulțumesc cu versiunea online a ziarelor. Are dreptate vânzătorul, ziarul cu anunțuri are știri de toate felurile, care mai de care mai ciudate.

Ajunge acasă animalul meu, obosit după 3 ședințe fulger, lungi și pline de obligații și dă să se trântească în pat la somn. Îl întreb:- Ai chef să ne uităm la un film documentar?

El:- Nu. Sunt prea obosit. 

Eu:- Ai vrea să ieșim un pic în oraș?  Azi nu avem cine știe ce la cină. Luăm un taxi sau conduc eu, mâncăm și dansăm puțin. 

El:- Nu, bombonică, sunt rupt. Lăsăm pe mâine. 

Mă așez pe marginea patului. Abia schimbasem lenjeria. Stă lăfăit între perne, duhnind a tutun și a cartuș de imprimantă și moțăie. Stă pe diagonală, nicio șansă să încap în poziție normală. În minte îmi vine ideea să nu caut prin ziarul cu anunțuri un fotoliu normal, ci unul pat. Ar încăpea lejer într- un colț. Așa ne-am simți ca într-o veșnică excursie, cazați la hotel, ca un cuplu normal de bărbați gay, care când nu fac sex, dorm separați. Nu-i zic de hotărârea mea. Îi scot ghetele, șosetele, îi dau jos sacoul, îi desfac nodul de la cravată și încep să îi deschei nasturii cămășii.  Îl și gâdil puțin, dar în loc să-l aud râzând, observ că sforăie, în brațele altui fenomen, mormăind : corupție,... infime...

Oscilez între milă și iubire, însă când ridică brusc un braț prin aer cu care mă lovește peste cap, și asta de două ori, când îl observ pedalând alternativ pe stângul și dreptul, fix când mă chinuiam să îi deschei și ultimul nasture de la pantaloni, cel mai mic și enervant, îmi dau seama că e mai practic sa rămân setat pe milă. Merg în sufragerie, unde am câte ceva din zestrea bunicii și vin cu o plapumă mare și groasă din pene și acoperită cu

atlas. O întind pe jos și adorm. 

Dorm mult, dorm continuu. Somn greu, de muncitor necalificat, fără vise cu flori, insecte, păsări, futaiuri și pâine prăjită cu cașcaval, dar plin de indicații. Vis ca- n somnul lui Wittgenstein din Caietul albastru:- Du bârna asta acolo! Adu cărămizile astea aici! Ai grijă să fie roaba plină când te strig! Fii atent să nu mănânci singur al cincilea măr roșu! 

Mă trezesc când indicația cu mărul roșu devine obsesivă. Mă trezesc la fix, înainte ca bombalăul meu să mă calce pe cap. Îmi strâng plapuma și plec la serviciu. Sunt oarecum vesel, îmi dau seama că și aceste lecturi infime din studenție mă mai pot ajuta. Nu mai pot visa numai visele animalului meu, pline de inexactități. Mi s-a făcut dor să mă mai uit prin Cercetări...Nu mai știu dacă în afară de iepurele- rață și cubul batant mai era vreo iluzie perceptivă. Merg la bibliotecă și îmi notez paginile. 

Azi iubitul meu are 4 ședințe, deci trebuie să ajung înaintea lui și să ocup zona de la perete a patului. Să se descurce singur cu șosetele și ghetele! De mers la meci sau la ping-pong, nici vorbă! Dorm noaptea și ziua citesc până termină Wittgenstein de construit casa surorăsii!

O noapte albă

   Îmi cumpăr o mașină nouă.
Nu o primesc la majorat, nu o câștig la Loto, nu mi-o lasă moștenire unchiul Tom din America. Muncesc din greu pentru ea. La început o parchez în cartier, pe unde prind loc, într-un târziu reușesc să cumpăr un loc de parcare în fața scării. Din prima zi încep infracțiunile. Un derbedeu își ascute cheia sub portiera pasagerilor, diminețile constat că mirosul de urină de pe roata nu e de la pisicile sau câinii comunitari, ci uman.
Îi pun mașinii mele și un portbagaj pe capotă pentru viitoarele excursii cu amicul meu. De sus, de la un balcon, cineva îmi aruncă sistematic mucuri de țigară în el, cu direcție, cu intenție. Rabd, mă gândesc că e o lume rebelă, necivilizată suficient, lipsită de reguli și principii privind atacul la persoana. Dar într-o zi mă satur. De sus, de la balcon, o parașută îmi aruncă cocoloașele unor începuturi de tabel în spațiul călătoriilor mele de plăcere și relaxare. Las mașina parcată și merg la serviciu, când cu autobuzul, când cu Loganul amicului meu. La sfârșitul unei săptămânii, portbagajul exterior e plin cu o jumătate de top de hârtie cocoloșit și plin de inepții. Aștept seara. Urc. Sun. Deschide curva în halat și cu părul pus pe moațe. Încropesc un dialog superfluu despre faptul că mâine va ninge și hârtia nu rezistă la umezeală.
Plec. Îmi dau seama că e degeaba și trebuie să gândesc diferit.
Îmi cumpăr un cățel tradițional, care mișcă la curbe capul și la trecerile de pietoni scoate limba și latră de două ori. Mi- l pun întâi pe torpedou, pe urmă în spate, ca toată lumea. Pe scaunul amicului meu așez un bibelou de porțelan în formă de lebădă, cu aripile moi din pene reale. Când merg singur și sunt și necăjit, mă uit din când în când spre el. Când suntem amândoi, îl așez pe bancheta din spate. Îi spun:

- Te urmărește un lebădoi, vezi să nu intri în marsalier, să nu- l calci.
Râde. Râde mereu. E secretul acestei perioade care face astfaltul reparat și autostrada fără limită de viteză.
În dimineața zilei cu pricina găsesc geamul spart și  lebădoiul crăpat.
Stau de vorbă cu polițistul de serviciu din cartier. Îmi zice să îmi pun o cameră, cum au mulți șoferi. Îmi spune că sunt miniaturale și pot fi ascunse oriunde. Nu vreau. Dar nu pot nici să suport huligăneala. Mă hotărăsc să stau la pândă, ca Prâslea cel Voinic. Bag câteva cafele, îmi pun trei romane înNobilate în format audio pe telefon și mă postez pe întuneric la geam. Prima oră, nimic nou. Boul de la 2 îmi aruncă cu boltă cele două mucuri de țigară în portbagaj. Mă încălzesc, mă supăr, cu un ochi la geam și altul la pervaz, să nu dau cu capul de el când mă ridic, fumez și eu una după alta 3 țigări.
Trec două ore cu evenimente romantice, doi motani se bagă sub mașină și exersează uvertura din Carmina Burana. Deschid încet geamul și arunc o nucă lângă o roată. Se sperie, tac, ies și se fugăresc prin cartier, silențioși și cu viteza rectilinie și uniformă, cum e natural.
Se termină primul capitol din romanul Annei Ernaux, mă ridic să mă dezmorțesc și ronțăi cate ceva din preajmă, nu îndrăznesc să mă duc spre frigider.
Apare un cuplu. Sunt la patru ace, plăcuți ochiului la vedere, se țin de braț. Trec pe lângă mașină nepăsători, dar când ajung câțiva metri după ea, bărbatul se întoarce și scuipă oglinda retrovizoare. Stau perplex câteva secunde. De ce, mă întreb meditativ, nu îl cunosc, nu mă cunoaște. Deschid încet geamul și mă uit după ei. Înaintează ținându- se de mână, ca Orfeu și Euridice prin Infern.
Oftez și mă așez din nou pe scăunelul scund, în întuneric. Opresc romanul câteva minute bune, trebuie să mă gândesc, trebuie sa înțeleg, trebuie să accept.
Mă opresc din gândit, îmi mai fac o cafea, simt că se anunță o noapte lungă. Pornesc din nou fișierul audio și iau câteva guri. La  trei,  iese parașuta cu tabelele  și îmi aruncă detașată trei cocoloașe în portbagaj. Îmi crește tensiunea, caut pastilele, sunt dincolo, în dulapior. Rezist, măcar am aflat ora.
Un cățel din cartier trage câteva picături pe roțile mașinilor din fața mașinii mele și câteva pe roțile celor care sunt parcate după mine. Pe mine mă ocolește. Mă bucur, mă gândesc să îi pun câteva pliculețe cu boabe prin zona, simt că am putea fi prieteni. Face un rond de cartier, pe urmă se așează în fața mașinii și face caca. Știu că voi călca inevitabil pe el când voi pleca mâine. Nu- i nimic, zic, câinii sunt câini, instinctivi și normali. Voi merge prin locurile unde e fie mai multa iarbă, fie mai multă zăpadă.
Mai fumez o țigară cu ochii în două direcții diferite.
Începe romanul să mă plictisească, îl opresc.
Pe strada trec câțiva muncitori. Normali, civilizați, vorbesc tare, aburii frigului îmi dau idei folositoare. Va trebui să merg, înainte de serviciu, la o spălătorie auto, voi căuta șervețelele pentru ecrane să șterg oglinda retrovizoare...
Câteva secunde, furat de reverie, ațipesc. E ora șase. Am dormit mai bine de două ore. A răsărit soarele. Nu mai contează ce se  întâmplă, e posibil orice. Deschid geamul, trag perdeaua și mașina nicăieri.
Câteva secunde rămân blocat. Mă reped spre dormitor unde e amicul meu. Nu e. E în baie, aud dușul. Trag ca nebunul de clanța, e închis. Strig de mai multe ori. Într- un târziu deschide, are părul plin de șampon și curge apa din el pe covoraș.
-Vrei la veceu?
Eu:- Mi s- a furat mașina!
El: - De unde știi?
Eu:- Ești prost? M- am uitat.
El:- Mai uităte -te odată!
Îi trag o palmă. Intră în baie și încuie ușa după el. Îmi strigă :- O oră nu ies. Te piși pe coridor!
Mă întorc și sun la 112. În juma de oră vine mașina poliției. Cobor.
Mă întreabă unde era parcată. Le arăt locul. Mă aproprii. În locul mașinii mele, o mașină cu prelată gri. Mă uit năuc când la polițiști, când la arătarea gri.
Unul din polițiști ridică prelata. Dedesubt, mașina mea, îi recunosc vernilul dintr- un milion. Polițiștii se sfătuiesc puțin, nu mă ceartă, nu fac spre mine scene obscene cum că- s dus. Plătesc o amendă pentru deranjarea organelor înainte de ora oficială.
Mă întorc în casa. Îmi găsesc amicul îmbrăcat, pafumat și perfect treaz.
Eu:- Nu știu cum să încep.
El:- Începi prin a mă îmbuna.
Eu:- Tu ai fost?
El:- Da. Nu mai mergem cu ea o vreme, lăsăm să se consume ura. Mergem cu a mea.
Eu:- Mă ierți?
El:- Nu te- am auzit! Îmi joacă feste o ureche de azi dimineață.
Eu:- Mă ierți?
El:- Ai zis ceva?
Eu:- Iartă- mă! Promit să nu mai fac niciodată.
El:- Așa da.
Încep să plâng.
Îmi aduce cana de cafea.
-Hai! Mă vezi cum sunt?
Eu:- Da. Fresh!
El:- Ce e mai stai! Despachetează -mă și bucură- te! Ce crezi că am făcut o oră în baie?
Eu:- Duș?
El:- Boule! Am plâns!
Încep să plâng din nou. Plânge și el. Stăm amândoi ca tâmpiții, îmbrățișați și vărsând lacrimi de crocodil.
La un moment dat am început să mă ocup de despachetat. Scot întâi papionul.

Te verific

 El: - De ce dormi îmbrăcat?

Eu:-Am auzit că a mai avut loc un atentat. 

El:-Unde? Tot în Israel?

Eu:- În Fâșia Gaza.

El:- Suntem la munte, e weekend și e departe de noi. 

Eu:- Da, dar consecințele ne afectează pe toți. Sunt pregătit să putem fugi, dacă se dublează prețul cazării la motel 

El:- Și? Crezi că nu pot face față crizelor?

Eu:- Tu da, dar eu nu.

El:- Ia treci mai aproape de mine să te verific dacă mai ai ceva în portofel!

Adormim într-o oră îmbrățișați, eu cu capul sub plapumă, sprijinit de omoplatul lui, el, cu ambele mâini înfundate in buzunarele din spate ale blugilor mei. Mirosul lui de palmier mă face să mă visez un papagal mititel așezat pe o frunză în formă de castel. Nu mă întrebați cum era vremea afară, pentru că nu vă spun. 

now with dance with me

 

    Mașina rulează lent. El conduce. În zonele unde șoseaua e liberă, apasă accelerația și mă face să țip la fiecare curbă care mă aruncă- n portieră. Îl bălăcăresc cu tot ce- mi vine în minte. În loc să răspundă, dă volumul radioului mai tare și rockul invadează mașina până la vibrații. Când încetinește, mă face în toate felurile:-  Maimuță primordială, târâtoare de mari dimensiuni, bombalăul cartierului, gâsca proastă a comunității locale, Lucy, Lily, Luiza, etc.
Îl întreb:- De ce nu Tarzan, Superman, Batman?
El:- Nu te ridici la înălțimea așteptărilor!
Atmosfera îmbâcsită din oraș este înlocuită treptat de aerul curat, rece, tare, clar. Mă bucur că pot respira, stau cu capul sprijinit de banchetă și mă uit la peisaj. E încă iarnă, sunt locuri acoperite cu zăpadă și miriști pustii din care, sălbatice, crenguțele arămii ale lăstarilor noi se apleacă încărcate de vrăbii. Cerul e limpede și albastru ca într-o zi de vară.
Tăcem îndelung. Când mă plictisesc, încep să îi spun glume culese de prin lăzile cu vechituri ale memoriei istorice. Râde încet și se întoarce puțin spre mine. Sunt fericit, știu că mă iubește.
Ajungem după amiază la cabană. În fața ei, mai mulți turiști  așteaptă. Nu înțeleg de ce nu intră. Se țin de mânerele trolerelor și fumează nervoși. Întreb ce se întâmplă. Un bărbat însoțit de o femeie înaltă și sportivă îmi zice:

- Recepționerul a fost pedepsit și spală podeaua. Până termină, nu avem voie să intrăm, să nu facem urme.
Eu:- Dar femeile de serviciu? Ce s- a întâmplat cu ele? Și a dispărut tehnologia modernă, care usucă podeaua instant?
Turistul:- Cred că de fapt au pe cap alți vizitatori, poate pe cineva de la protecția consumatorului sau de la fisc.
Eu:- Da, e mai logic să fie așa.
Stăm mai bine de o jumătate de oră, oamenii se strâng în grupuri și vorbesc repede și tare. E și o familie cu copii, bebelușul din brațele bărbatului scâncește.
Lumea e nemulțumită. Și noi.
Noaptea se instalează repede și oamenii se retrag în mașini. Rămân doi trei care stau îmbrățișați. Îmi zice:- Hai să ne ușurăm!
Eu:- Unde?
El:- Cum unde? În spatele cabanei, doar nu pe ușa de la intrare.
Plecăm. Pe partea cu gardul care separă acareturile cabanei de drumul principal, întuneric beznă. Mă uit la el întrebător:

- Ce zici? Suntem trași pe sfoară? În loc de un film cu Van Damme ni s- a trimis caseta cu Psycho- ul lui Hitchcook?
El:- Avem două opțiuni, să mergem la hotel, unde vom dormi separat, sau să rămânem și să așteptăm.
Eu:- Poate a avut loc o crimă pasională?
El:- Ce știi tu despre crimele pasionale? Ai foc cât pentru un pix cu gel.
Eu:- Acum da, nu mă gândesc decât la confort.
El:- Nu numai acum și nu numai când ești obosit, vorbesc în general.
Mă supăr un pic și mă sprijin de el. Mă lasă. E mai puternic și mai sănătos decât sunt eu de obicei.
Se deschide ușa. Intrăm. Ne cazăm. O cameră luminoasă, cu două paturi. Îmi zice:
- Unul rămâne gol, poate am chef să citesc când sforăi.
Eu:- Ok.
El:- Și vezi că eu dorm la cap și tu la picioare.
Eu:- Nu e tot aia? Văd că are tăblii egale.
El:- Nu e tot aia, nu poți confunda cauza principală cu consecința finală.
Sunt de acord. Îmi aruncă o pernă în cap, își dă bocancii jos și se bagă sub plapumă. Își aprinde un trabuc și, cu plapuma până la gât, urmărește rotocoalele, care se ridică încet spre tavan. Mă bag în baie, stau sub duș până mă încălzesc suficient, prepar pentru amândoi un ceai de tei și mâncăm sendvișurile de acasă. Adorm aproape instantaneu.

Visez că 10 gospodine, în rochii de seară, lungi până la pământ și cu spatele gol, cu volane din dantelă neagră, echipate cu mături și mopuri fac striptis aruncându- și  basmalele în aer,  pe care le prind apoi și le înnoadă în jurul șoldurilor. Mă trezesc de mai multe ori să beau apă. Încerc să intervin în vis, populându- l cu câțiva cerbi și căprioare păscând liniștiți, dar nu prea îmi iese. Se ridică în capul oaselor: - Hai să ne- o tragem, poate așa mă lași să dorm și eu puțin. 

My darling

 

    Sunt într- o dispoziție excelentă pentru o excursie. E adevărat, vremea îmi e potrivnică, e mohorât, umezeală în aer, se anunță ploi. Prevăd că, în loc să înot printre nămeți, mă voi afunda în mocirlă. Sunt sătul de mine în fotoliu până în gât, funt full de mine la birou, sunt deja oropsit de cât shopping am făcut și cât șmotru am îndurat și voi îndura după ce mi se termină vacanța. Am uitat să spun că sunt într-o minivacanță.
    Mă înființez cu noaptea- n cap la ușa camerei amicului meu cu două bilete de avion. Bat încetișor, vreau să îl trezesc, dar nu vreau să îl tâmpesc.
Îmi deschide gol pușcă. Pe masă, o sticlă cu rom pe jumătate plină, camera cenușie de fum, lenjeriile de pe pat aruncate într- un coș de rufe, care se ridică în mijlocul camerei ca un brad de Crăciun, și pe salteaua goală, cărți așezate în Solitaire.
Mă uit la el suspicios:

- Ești răcit? îl întreb.
Dă din cap că nu
- Ești cumva singurul locatar al acestui imobil?
- Nu, zice el, și hai înăuntru, e cam rece pe coridor. Ia un loc.
- Unde? întreb eu, Fotoliul e ocupat cu  laptopul, scaunul de la birou cu  chiloții și blugii tăi. 

- Pe podea, spune el. Stai jos pe podea. Uite aici o pernuță, dacă ți- e rece la poponeață.
Mă așez pe podea. Îmi toarnă un pic de rom și, din termos, o cafea. Abia acum îmi dau seama că pe birou avea și pahare, și farfurii și două pachete cu mâncare.
Eu:- Am venit să te invit la mare. Am bilete. Facem două ore dus cu avionul până la Mediterana. Stăm o noapte și o zi și ne întoarcem duminică seara.
- Tu ești Mediterana mea, spune el și îmi smulge din mână biletele. Și le aranjează după urechi. Le fixează cu agrafe de păr, acum își permite, i- a cam crescut pleata. Se uită la mine cu ochi de vulpoi. 

Eu- Ai grijă de bilete, vezi să nu le îndoi.  

Și le scoate de după urechi și le aruncă sub pat.

El:- Ce mai stai pe gânduri, suntem la nudiști, nu suntem decât noi.
Mă dezbrac în timp ce el caută o lanternă. Răscolește prin mai multe sertare, se încurcă în tot felul de țoale și într- un târziu vine lângă mine. 

- Nu o găsesc!

Stau pe podea, în maieu și chiloți. Nu înțeleg ideea.

El:- Ce stai îmbrăcat ca la recrutare, ți- am zis să fim la fel?  Sunt gol, ești gol.

-  Ok, zic eu. Dar de ce îți trebuie lanterna? E ziuă, ai lumină naturală, văd că merge și lustra, ai și câteva veioze, și două aplice, plus lanterna de la telefon.
El, brusc: - Să nu îndrăznești să folosești lanterna de la telefon! Hai să luăm biletele de sub pat!
Ne băgăm amândoi capetele sub pat. Nici urmă de bilete. 

El: - Hai să vedem dacă nu sunt lângă perete.
Eu:- Păi se vede că nu sunt.
El:- Bagă- te mai adânc.
Mă târîi pe coate până la jumătatea subpatului, el face la fel. Stăm amândoi și ne uităm la peretele întunecat, creștetele noastre ating arcurile saltelei. 

- Gata, zice, eu ies, nu rezist la așa adâncime mai mult de 3 minute. Nu sunt, le- o fi înghițit un rechin.

- Sau o balenă, zic eu cu reproș. 

El: - Gata, s- au dus! Sunt departe de- acum, vorba lui Berenger. Aveau desene pe ele cu bancuri de pești? 

Eu: - Aveau desenate niște hoteluri și șezlonguri cu umbrele. 

El: - De- asta! Oricum nu aveam de gând să vin. Și să te duci singur nu prea are rost. Hai să te iubesc puțin.
Iese de sub pat și îmi dă rapid chiloții jos.
Mă prinde de picioare și se așează cu fundul pe ele. Sunt complet imobilizat. Mă zbat să ies, mă lovesc de muchia dormezei și mă enervez. Mă lasă. Ies de sub pat plin de praf și câlți. Îi spun că e tâmpit, că face glume proaste și că are tot felul de obsesii. Îmi zice șoptit- Taci!
Eu:- De ce vorbești în șoaptă? Să nu ne atace rechinul care a înghițit 800 de euro?
El:- Am o viespie prin casă și vreau să îi dirijez ieșirea spre fereastră. Cu raza de lumină de la lanternă.
Eu: - Aha! Poate ea s- a înfruptat din bilete. 

- Nu, zice, caută- le sub saltea!

Ridic salteaua și dau de bilete. Sub saltea, și lanterna. Sun la agenție și anulez plecarea. În loc să fiu supărat pe el, încep să mă relaxez. E mai bine așa, stăm amândoi în casă, de mult nu am mai stat amândoi, filme, lecturi cu voce tare, tatuaje evanescente pe aripioarele dorsale, etc, plus că nu se știe niciodată ce- i mai trece prin cap. Plimbă lanterna pe pereți în timp ce eu îmi torn din termos 5 cafele una după alta în pahare minuscule. Mă ia de mână și mergem la geam. După perdea, viespia bâzâie. O trimit ușor afară. E mulțumit. 

- Sărută- mă, îmi spune.
Eu:-  Bine
Îl sărut. Întâi buza de sus, apoi ochii, îi ling nasul și mă întorc la gură. Îmi plimb limba pe buzele mele pline de sirop dulce acrișor de smochine.
Îmi bagă limba în gură cu tot cu bomboana. O crănțănesc. Îmi place să crănțănesc bomboanele. 

- E bună? mă întreabă
Eu: -  Da.
El:- Mai vrei una?
- Îhî.
El: - Scoate limba și închide ochii!
Fac așa. 

AAAAA!!!!
Un jet rece de apă minerală îmi udă gura și ochii. Are gura plină de apă. Sticla se golește rapid. Pe podea, ditamai băltoaca. Mă enervez, îi smulg sticla din mână și îi dau cu ea în cap.

Sare ca ars.

- Boule! Vezi că îmi strici freza! Mi- a luat o oră să îmi aranjez bretonul. Ia întoarce capul! Ți- ai mai tras o gaură în urechi?

- În ureche, zic eu, numai în stânga. 

El: - Vezi că e rândul tău să dai cu mopul, eu am de croșetat. sunt la al doilea ciorap. Și vezi că ți- am luat o andrea nouă, în caz că vrei să- mi termini vesta. 

Mă duc spre baie să iau mopul. Îmi sare în spate. 

- Supărăcioșilor li se taie nasul! Ia treci încoa'!

Dau să zic ceva, sunt setat pe aplicația cu reproșuri, dar nu îmi permite să o instalez. Îmi bagă în gură încă o bomboană. Cu mâna. 

El: - Acum dă- mi- o înapoi, e ultima. Animal nehalit!

 Bag două degetele în gură să o scot, dar zice:

- Așa deci? Mă arunci la gunoi din prima, câine! Dă- mi bomboana înapoi, cum te- am învățat! Îl sărut. Mă mozolește pe gură și pe obraz, mă umple de  dulceață și mă aduce la disperare.
- Cine crezi că te iubește? Ăla care te hrănește cu bomboane sau ăla care ți- o trage?
Eu, potolit brusc de seriozitatea subiectului:- Amândoi.
El:- Curvo! E corectă o singură variantă de răspuns. Ăla care te iubește!
Eu:- Nu e tautologic?
El:- E adevăr, și toate adevărurile sunt tautologice. Întreabă pe cine vrei. Poți începe cu Heidegger sau cu Aristotel, că e tot aia. Și nu o mai lălăi cu mopul, că n- avem timp toată ziua. Mergem la munte, cum vreau eu, nu la Mediterana, cum ți se scoală ție!. 

Eu:- Bine, dar șoseata...?

El: - Ce, crezi că m- am tâmpit de la un simplu lins pe barbă? 
Eu:- Dar dacă tot suntem goi ce- ar fi să...
El:- Să? Să? Hai, zi cu cuvintele tale!
Eu:- Să ne mai tăvălim puțin în nisip.
El:- Unde?
Eu:- Lângă saltea. Sub pat îmi e mai greu să te țin apropiat. 

El: - Treci odată pe cearceaf, că pierdem ultravioletele! Pe partea cu umbrela stau eu, nu vreau să mă bată soarele- n cap!

Iubiri interzise

 Stau cu amicul meu în pat și facem un scrabble geografic. Azi dimineață a venit cu un ditamai teancul de scrabble- uri și mi-a zis:

-Am văzut că te- ai cam ramolit. Nici istoria, nici geografia nu mai prezintă interes pentru tine. Repetentule!

De aceea, în loc să jucăm șeptică sau șah facem slalom vizual printre piesele cu bulinuțe pe spate și cu colțuri de pajiști, miriști, vârfuri de munți și plaje exotice.

Îi zic:- Hai la o plimbare, am făcut deja 6 hărți locale, regionale, naționale și globale.

El:- Ai chef de agățat? Curvo!

Eu, nevinovat:- Măi, nu. Chiar aș vrea să ieșim un pic, mai respirăm aerul rarefiat al iernii, bem ceva, mai căscăm gura pe la vitrine.

El:- Nu! Stai și memorează!

Mă cam bosuflu. Ies la fumat și când mă întorc îl găsesc dormind buștean, înconjurat de sute de piese amestecate, istorie și geografie. O bucată din Regatul Unit îi e lipită pe sprânceană. O dezlipesc încet și îl sărut. 

Se ridică brusc în picioare, dă plapuma la o parte, cad pe jos jumătate din piese, mă uit aiurit cum ajung câteva între perete și dulap, un șifonier greu, imposibil de mutat. Mă întristez o secundă, eu va trebui să fac efortul golirii și reumplerii lui, dar mă și bucur, am scăpat de un joc care devenise agasant.

Îmi face semn să ne băgăm în pat, să dormim ca oamenii normali după 6 ore consecutive de efort intelectual. 

În 5 minute el visează, eu stau cu ochii în tavan. Se răsucește și mă ia în brațe. 

- Știu că mă iubești, mormăie. 

Eu:- Da. Așa e. Dar mă gândesc dacă merită să ne chinuim atât de multe ore cu o metodă modernă de educație.

El:- Merită. Îți zic eu, sunt mai tânăr și mai posomorât decât tine. 

Eu:- Știu. De aia am zis să mai ieșim.

El:- Ieșim, dar nu azi. Azi e plin orașul de iubiri interzise, din cauză că a împlinit Eminescu 175 de ani.

Eu:- Și? Ce treabă are cu noi?

El:- Are. Noi suntem un cuplu. Nu ne putem pune in pericol reputația. 

Eu:- Nu înțeleg ideea.

El:- Lasă. Nu te chinui să înțelegi. Reține teza: -Omul mai și renunță la iubirile interzise. Cel puțin o dată pe an.

Eu:- Nu cumva ți- ai cumpărat Capitalul lui Marx? Te- am văzut cum dădeai să îi lingi coperta.

El:- Nu, ziceam și eu așa, din experiență.

Eu:- Ce experiență ai tu? Treci la visat! Vreau să dorm și eu.

El:- Bine. Dar vezi că majoritatea pieselor au rămas sub coasta mea. Nu adormi înaintea mea, treci la pigulit! 

Se întoarce cu spatele la mine și eu îi culeg una câte una: o ureche a lui Vlad Țepeș, o bucată din buzduganul lui Ștefan cel Mare, câteva frânturi din Marele Canion, două culmi deșertice și nu știu câte regiuni oceanice cu tot cu insule. 

Barba

 

 

  Îmi las barbă. O barbă mare, neagră, care- mi acoperă toată fața. Amicului meu nu-i place, din motive lesne de imaginat. În fiecare lună îmi cumpără câte un balsam nou ca să mă poată iubi. Îi accept intențiile civilizatoare pentru cele câteva ore de detașare absolută.
În restul timpului, umblu prin încăperile instituției unde lucrez, ca un gibon turmentat de  încercările șefilor de a -mi introduce în cerebel veriga lipsă.
Dar, alaltăieri, am întâlnit un alt animal, dar nu sălbatic, ci domestic 100%,  care m- a făcut să mă întreb de ce nu rămâne domestic 100%, ci mi se încurcă printre hârtii: Femeia de serviciu din tura de dimineață, pe care o remarcasem la angajare pentru că am ajuns în același timp, eu coborând din mașina amicului meu,  iar ea din ditamai SUV -ul. Îmbrăcată în taior, cu o poșetă Chanel, cu o pălărie de piele și o ditamai blana pe braț pentru stabilirea instant a unei ierarhii printre femei. O las să intre înaintea mea și, după ce ne îndreptăm în direcții diferite pe hol, se întoarce și îmi face cu ochiul.  Plec spre biroul meu complet Zen, cum fac ori de câte ori îmi apare în față o problemă de matematică superioară, unde nu știu formula.
Trec câteva luni de la întrarea mea în aceasta organizație și constat câteva schimbări emoționale. Amicul meu de fapt le remarcă primul:- Știi că ai devenit mai belicos?
Eu:- De ce spui asta? De la barbă?
Știi că e o aparență.
El:- Nu. Nu pe exterior ești așa , ci pe interior. Când vreau să ți- o trag, începi o luptă aproape imposibil de câștigat cu strategiile vechi.
Eu:- Deci trebuie să angajam un tactician pentru victoriile noastre viitoare?
El:- Nu, nu e nevoie, doar că nu înțeleg unde a dispărut spiritul tău conservator.
Mă pune pe gânduri comentariul lui.
Îl rog să mă ducă a doua zi puțin mai devreme la serviciu,  un raport neterminat.
Întru traversând cu privirea toate celelalte încăperi în penumbră și întru în biroul meu. Ordine, curățenie, aerisit. Un singur lucru îmi atrage atenția și chiar îmi dă de bănuit: poziția dosarelor. Nu îmi amintesc să le fi organizat în ordinea culorilor de pe steagul echipei naționale de juniori.
În sfârșit. Deschid pc -ul.
Pe ecran un mesaj: Vizitează- mă azi!
Semnat: Naomi.
Nu- l bag în seamă. Sunt multe femei în trecutul meu care au recurs la strategia mesajului prin efracție.
Îmi caut dosarul la care lucram și îl găsesc aiurea. De aici încep să mi se îndesească sprâncenele. Aștept să vină toată lumea și merg la director. Cer o cheie și shimbarea yalei. Nu mi se aprobă, probabil eu l- am pus aiurea și am uitat. Și tot așa zile și zile la rând.
Azi mă cheamă amicului meu după serviciu să strângem frunzele veștede din fața casei. Muncim amândoi câteva ore, mă obosesc, mă tensionez. Urc într-un taxi în timp ce el e sub duș, așa, în țoalele de curățenie, și întru în birou. O prind pe curva de Naomi în plin proces electoral. Îmi așează dosarele după culorile partidelor care vor candida. Primul șir e partidul ei. Nu îi zic nimic. Își ia măturoiul și iese grăbită. Se urcă în mașină și demarează. Chem un taxi și o urmăresc. Ajunge la un bloc ultracentral, unde apartamentele sunt imposibil de cumpărat. Se dă jos și intră. Aplic stilul sovietic și, înainte să se închidă ușa, întru în lift. Suntem noi doi și un pici de la gimnaziu, care se uită când la mine, când la ea. Coboară la 2. Blochez liftul și o întreb: - Câte bibelouri ai?
Ea:- 15.
Eu:- Câte mileuri macrame ai în sufragerie?
Ea:-50.
Eu:- Ai bărbat?
Ea:- Plecat. Spania.
Eu:- Hai! Să nu îmi atingi barba!
Întru într- un apartament mare, plin de fotolii imperiale. Undeva, intr- un colț, o canapea. O iau de mână și o conduc spre canapea. Ea că nu, că e cam veche, nu prea țin arcurile, că nu a mai dus- o de mult la curățat și dacă se rupe nu are cum să își ia alta fără sfatul lui barbac- su. O trântesc pe canapea. Pe marginea canapelei, cele 15 bibelouri și 15 din cele 50 de mileuri macrame.  Îi desfac nasturii, taiorul, bluza, Cad primii doi amorezi, unul nu mai are aripa întreagă; îl ridică în timp ce eu îi ridic fusta.
O așez deasupra mea și o fut. Întâi încet, acompaniat de scârțâit, pe urmă tot mai rapid. Cad pe jos aproape toți amorașii. Se înșurubează în mine la fiecare poc pe podea. Dă să se ridice, o țin strâns de mijloc și cu mâinile și cu genunchii, așez două mileuri pe țâțele-i goale și prin găurile lor le ating cu limba. Barba o gâdîlă și râde printre oftături. Mă enervează râsul ei. Termin. Mă ridic. Stă pe marginea canapelei cu mileurile agățate de sfârcuri.  Mă îmbrac, pășesc cu grijă printre țăndări și ies. Nu mă întorc să văd cât de mult a afectat- o încălcarea dreptului universal la proprietate privată.

Ajung acasă târziu. O lună cețoasă luminează aleea curată.
Mă strecor în baie, fac duș și ies fără barbă.
Amicul meu mă ia la rost, că s- a răcit mâncarea, că nu mai vrea să audă de serviciu, că sunt ca o babetă nefutută, deși el trage zilnic la rame și altele de genul asta. Îl las, are dreptate. Mâncăm în liniște. Terminăm cina și mergem la spălat vasele. Spală un pahar și vine să mă amușine, mai spală o cană și îmi suflă în ceafă, plimbă un pic buretele pe o farfurie și îmi întinde un deget pe obraz pe care și- l bagă apoi în nas.  Îmi zice: -Ai un aer schimbat. Puțin vetust, mai puțin frust. Ai un alt gel de duș? 

Mă uit la el lung:

- Am un alt after shave.

Sare un pas în spate:- Aaaa! Barba! Te iubesc pentru asta! Dar de ce fix azi?
Eu:- De mâine întru deghizat în instituție. Și de poimâine îmi caut alt job. 

YAH!

Visez că negociez un viitor posibil într- un trecut imposibil de imoral.

      Mă iubește un blond. E înalt, frumos, sexy și extraordinar de elegant. Se ține după mine seară de seară, în aceeași cârciumă ordinară unde singurul amuzament al chefliilor sunt bancurile cu soții Ceaușescu.
Vine la masa mea, se așează, își comandă cel mai scump vin și începe să mă toace:
El:- Vreau să fim prieteni.
Eu:- Nu îmi place de tine, nu mă atragi.
El:- Tu da.
Eu:- Nu e destul.
El:- Voi veni aici și îți voi cere prietenia până cedezi.
Eu:- Bine. Dar e degeaba.
A doua zi apare la cârciumă tot neașteptat, tot nesăturat, tot obsedat:
El- Vrei să mergem la plimbare? Vreau să înțeleagă toată lumea că ești al meu.
Eu:- Nu. Nu te vreau.
El:- Azi ești prost dispus,  dar mâine vei vedea că e mai senin cerul de deasupra ta.
Îmi vine sa- l bat, să- l trântesc pe podea și să îi dau cel puțin doi pumni, să scot pistolul și să îi înfig glonțul cu exerciții si probleme din Hristev și Niță Năstăsescu în sprânceană sau în ureche. Dar nu pot, în afară de insistență e politicos și civilizat. 
A treia zi vine cu inelul după el. Se așează în genunchi în mijlocul bodegii mizerabile și îmi spune că nu mă vrea decât cu patalama, că e onorabil și răbdător cu naivitatea mea. Răstorn scaunul cu zgomot în timp ce mă ridic și ies. Ambele pahare se varsă pe masă, murdărindu- i cu vin roșu și nectar de piersici cămașa plină de volănașe brodate cu albastru și roz.
Alerg până obosesc și când ajung lângă parc mă întind în spatele unei bănci și zac. O lună uriașă îmi atinge pleoapele. Stăm ochi în ochi câteva minute, mă ridic din iarba udă și plec. E trecut de miezul nopții. Mă ceartă părinții, nu le explic, nu mă opun, aștept să le treacă nervii.
Câteva zile nu mai merg la băut nectar sau limonadă. Îmi fac nekezol după nekezol și încep să iau antidepresive, ceai de tei și mușețel.
Cred că am scăpat când mă duc din nou în mijlocul mușteriilor care râd cu lacrimi de fiecare banc nou. Dar nu, apare în mijlocul crâsmei, învăluit în lumina lui violetă și îmi spune cu voce plângăcioasă:
-Lasă- mă să te îmbrățișez, mi- ai lipsit.
Îl las. O fracțiune de secundă, atât.
Se așează și plusează:- Vreau să te ating, vreau să te iubesc, vreau să te am.
Eu:- Nu! Nu sunt pregatit! E prea devreme, sunt prea tânăr, nu am încă 18 ani împliniți.
El, râzînd:- Nici eu. Dar sunt instruit. Știu exact ce și cum vom face. Sunt bine pus la punct cu teoria.
Eu:- Eu nu sunt. Nu am habar, nu sunt liber, nu sunt de capul meu. Am familie, frați, părinți.
El:- Nu ma interesează.! Și eu am.
Eu:- Și ce spune maică -ta că umbli prin cârciumi la agățat?
El:- Nu știe.
Eu:- Nici a mea.
El:- Pot să îți ating mâna?
Eu:- Da.
Îmi atinge palma și îmi pune inelul în ea.
Îl arunc pe podea. Mă ridic și ies.
Lipsesc o lună. Îmi dau bacul și pic admiterea la facultate. Vine Revoluția, dispar bancurile, se desființează crâșma. Mă înrolez în rândul muncitorilor necalificați și încep să învăț pentru anul viitor.
Ies într- o seară în Cartier. E plin de adolescenți, majoritatea elevi, apropiați încă de vârsta mea. Stăm pe bănci, sub ferestrele blocului și vorbim despre tot felul de chestii. Nu se mai oprește lumina, nu mai sunt țipete de bucurie când se aprinde din nou după două ore de Ora Pământului.
Apare prințul blond cu tupeu, ca de obicei, se înfige direct în fața mea.
O fată îmi spune la ureche că îl place.
Îi spun, tot la ureche:- Dacă vrei, poți să îl iei.  Șușotim și râdem pe înfundate amândouă.
Se uită la noi și spune brusc, tare și de față cu toată lumea:
-Vreau să facem sex! Îmi place să fiu eu primul care ți- o trage pe la spate!
O secundă de liniște. Suspans periculos pentru poziția mea de cavaler medieval. Țip și eu:
-Nu- mi pot începe viața sexuală decât cu un misionar.
Toți băieții râd.
Se înroșește puțin și sare iar:- Atunci lasă- mă cel puțin să te sărut!
Eu: - Bine.
Ne ducem amândoi sub lumina unui felinar pălpâitor, unde becul abia se ține, și mă sărută pe gură. Țin gura închisă, cu dinții strânși.
Sărim amândoi în lateral:
- YAH!
Ne despărțim în termeni buni. Îi strâng mâna, e un băiat pe cinste, l- aș putea adăuga în gașca mea de prieteni pe viață.
A fost ultima zi când l- am mai văzut.
Acum îmi dau seama că a fost primul meu sărut cu un băiat gay.

Dialoguri despre morală

 El: - Sunt îndrăgostit de una încât îmi vine

Când o văd

 Să - mi dau jos haina de pe mine.

Eu:- Parcă îți iubeai soția.

El:- O iubesc, dar când e vorba de dat haina jos, nu prea ține. Se teme de răceli și îmi spune să o țin pe mine. 

Eu:- Parcă erai îndrăgostit de mine. 

El:- Încă sunt, dar e post. 

Eu:- E post pentru toată lumea, nu doar pentru mine. E post și pentru muza ta, și pentru tine. 

El:- Acum ce faci? Încerci să mă convingi să nu mă mai gândesc la ea?

Eu:- Nu, încerc să te conving să nu îți dai ultima haină jos de față cu ea. 

El:- Bine. Dar să știi că eu nu sunt în subordinea ta. 

Eu:- Tu nu, ea da. Deci, nu- mi ispiti Julietta.  Nu la tine - n casă trebuie să dea cu mătura. 

El:- Aaa, eu nu mă gândeam să o chem la făcut curat, ci la verificat cantitatea de praf de sub pat. 

Eu:- Parcă aveai un prieten polițist. 

De ce nu verifici cu el? 

El:- E plecat. 

Eu: - Caută altul. E plin de polițiști pe lumea asta. 

El:- Nu ai înțeles ideea, era un pretext. 

Eu:- Pentru ce pretext? Pentru o cină romantică sau pentru sex? 

El:- Ha! Ha! M- ai prins! Nu pentru cină! 

Îl apuc strâns de o meșă de păr și o strâng până începe să tipe. 

- Ți-am zis să nu te atingi de Marie! E a mea! Numai eu caut prafuri cu ea pe sub pat! 

El:- Parcă ziceai că Julietta e a ta! 

Eu:- Și Marie, și Marguerite și Julietta! Caută-ți altă piesă ! Dar mai întâi scapă de nevastă- ta! Cât ești însurat, nu poți fi regizorul niciunei alte actrițe în afară de muierea ta. 

Run

    E dimineață devreme. Stau pe terasa unui hotel și aștept răsăritul. Fumez și mă gândesc la formele frunzelor din ce în ce mai puține, tremurătoare și însoțite de dublurile lor pe zidurile clădirilor de vis- a- vis.

Sună telefonul. O veche colegă. La ora asta!

Răspund. S- o fi întâmplat ceva cu soțul ei, dirigintele clasei. Un inedit amor, tip Lolita, care l- a făcut pe bietul om să își lase nevasta și cei doi copii pentru a se recăsători cu fosta lui elevă de liceu, singura sa olimpică din carieră.

Răspund. 

Mă anunță că m- a văzut prin stațiune și dacă nu vreau să o vizitez în camera Z.

Sunt încă în halat. Adio răsărit în aburii brazilor și fagilor arămii! Sunt nevoit să mă echipez cu câteva ore mai devreme decât o fac de obicei, sunt nevoit să mă  bărbieresc în ritm soldățesc și să  îmi fac un duș în afara zonei mele de confort. 

 Stă cu două etaje mai jos. Cobor. 

Bat la ușă. Deschide. Eu în sacou, ea în furou. Fără să vreau, îmi schimb luminile de zi în cele de avarie. 

Întru. Îmi sare de gât, mă îmbrățișează și mă îndreaptă spre dormitor. Merg condus mai mult de furou decât de eu. 

Deschide lumina într- un interior plin de arbori și flori artificiale. 

Mă întorc spre ea. 

-Ce faci? 

Ea:- Dar tu ce mai faci? 

Eu:- Conformist, ca de obicei. 

Râde cu toți cei 32 de dinți. Îmi dau seama rapid că eu sunt erbivorul, nu ea. 

Mă așează ca pe un dovleac gata decupat și decorat, pe margine de pat și îmi desface nasturii de la sacou. Mă leagă la ochi cu cravata și mi se așează în poală. Stau și descopăr pe întuneric atracția care transformă amarâtele de valuri ale lacului în ditamai taifunul, care smulge din pământ nu doar sălciile plângătoare de pe țărm, dar și jumătate din creasta dealurilor din depărtare. Îmi țipă în urechi ulii și mă survolează cârduri de cocori. Prin față ochilor roiesc libelule albastre și câțiva lăstuni mi se așează mie pe umeri și ei pe sâni. 

O ridic în picioare și o sprijin de un palmier. Dăm jos patru sateliți artificiali, avioane survolează cerul plin de stele carmin, fără piloți și turn de control. 

Sunt full de ea, e full de mine. 

Îmi scot cravata și i- o leg ei la ochi. O așez încet pe pat. Îi spun că merg la baie, dar îmi strâng slowly sacoul și pantalonii și ies pe coridor. Așa, în chiloți, urc cele 2 etaje, câte două și trei trepte, încui ușa, o baricadez și mă înfund în scaunul de trestie din balcon. Telefonul îl încui în dulăpiorul bar plin de clondire neîncepute. Mă ocup de ele pe seară, când în memorie se va ivi și un gând normal. Prima dungă de lumină roz taie întunericul din jur ca un țipăt de nou- născut. 

Sunt fericit! 

   Ochii zilei se deschid brusc și universul acoperit de un voal alb se colorează în mii de nuanțe rogvaiv. Aurora nu mai e departe, e aici, a înfășurat  toți brazii cu o beteală halucinantă de staniol. 

Afaceri cu blonde, partea a doua

 În urma preselecției pentru blondele artificiale, rămân 4 în finală. Încep de dimineață pentru că îmi cam place să mă complic, de dragul lui Kafka. 

Am pus azi noapte un afiș pe toate zidurile reale și virtuale că va urma o a doua preselecție. Se strânge în curte un număr mărișor de blonde artificiale. Dar constat că informația circulă uluitor de repede. Bineînțeles că le ignor. Am deja patru. 

Îl trimit pe amicul meu să le anunțe că s-a ocupat funcția prin corespondență. Vociferări, nervi, țipete. Amicul meu scoate din debara, conform geniului său organizațional, câteva steaguri naționale și câteva pancarde cu mesaje de pace și le împrăștie printre ele:- Jos dictatura! Sus echitatea! Jos abuzurile și favoritismul! Sus normalitatea și concursurile fără pile! Jos premiile fără examen! Sus examenele fără premii! La un moment dat apare și o pancardă:- Jos amiaza fără Antonio! Mă uit pe geam și îl văd înconjurat de o coardă care îi cere nr. de telefon. Îmi dau seama că e o blondă cu perucă și îl chem repede:

- Unde îți e Roco? 

El:- În colivie, un' să fie? E papagal, își știe locul natural.

Eu:- Trimite-l în curte, au apărut dușmanii ideii de familie!

Roco survolează adunarea care descoperise tonomatul de cafea din fața birourilor și se întoarce cu 5 peruci, două cu păr lung, 3 cu păr scurt. Ies la fereastră și trâmbițez:

- S-a terminat testul. Plecați acasă sau chem poliția!

Câteva își dau jos parpalacele roz și îmi arată că ele sunt poliția. Iau un tuberman și arunc în ele cu cocoloașe de pâine. Nimeresc două fix pe  șapcă. Mă amenință! Dau drumul muzicii la difuzorul din curte. Pun întâi Mahler, pe urmă Satie. 

În sfârșit, pleacă. Rămân 3 perseverente. Se așează pe o bancă, cu steagurilor și pancardele lângă ele. Își scot sendvișurile din poșetuțe și împart cafeaua din termosuri. 

Mă întorc liniștit în birou. Chem cele patru candidate și le întreb:-

1. Cine e cumnată? Ridică trei mâna. 

Descalificate toate trei. 

2. Cine are chef de Albinoni?

Ridică 2 mâna. 

Out!

3. Cine știe să danseze la bară?

Ridică înaltele mâna.

Le întreb când au dansat ultima dată, în sensul la câți ani de la liceu. 

Una zice că la 10, alta că la 4.

O păstrez pe aia cu 4, e mai sinceră. 

Sare cu gura a treia, mai micuță de înălțime:

- Mi- am amintit! Și eu am dansat la bară!

O întreb în fața cui a dansat.

Ea:- În fața mării. 

Eu: -Erau și alți ochi să te vadă în afară de ochii verzi ai mării? Cum ar fi niște ochi de bărbați, bruneți și mai înalți?

Ea:- Nu. Era noapte. 

Amicul meu:- Și unde era bara? 

Eu:- Nu e important. Angajatele sunt: tu, care ai dansat 4 ani după liceu la bară și tu, care ai uitat că ai dansat în fața ochilor verzi ai mării. 

Celelalte se enervează, îmi bagă în față două argumente științifice, dar nu mă interesează opiniile științifice ale femeilor cu părul blond artificial. Dacă îl aveau natural, mai înțelegeam. Pa și pusi!

Rămân cu cele două angajate permanente și le dau indicații și cheile de la noul birou. 

Plec cu amicul meu acasă.

El:- Ce zi grea!

Eu:- Da, e dificil de lucrat cu mulțimea! 

Dacă vreți să știți unde sunt steagurile și pancardele, aflați că sprijină în continuare niște bănci din curtea instituției. Îl sun eu pe portar să le bage în magazia de unelte. Blondele artificiale au plecat de mult, imediat după ce au mâncat. 

Rem

    Seara vine amicul meu de la muncă și îmi oblojește fiecare sinapsă și fiecare neuron cu zâmbetul lui inefabil, cu gesturile lui evazive, cu felul cum mă caută după fiecare colț. 

Sunt un om isprăvit, sunt un om obosit, sunt un om reținut în special și în general. 

Astăzi, iubitul meu a venit un pic mai repede de la serviciu. M- a găsit răsfoind o revistă electorală, dar nu despre puterea celor 3 puteri, ci despre puterea mediei. 

Îmi zice:- Hai să mărim puțin volumul la televizor!

Sunt de acord, mai sunt două zile până la alegeri. 

Ne uităm amândoi la cele două discursuri de pe toate posturile internaționale, pe urmă el zice:- Mai avem cearceaful ăla dublu de pat? 

Eu:- Care din ele? Avem două.

El:- Ăla alb.

Eu:- Parcă nu.

El:- Mergi și vezi, azi vreau să te domesticesc.  

Caut ce caut, obosesc, nu dau de el. 

Mă întorc în dormitor 

El:- L-ai găsit? 

Eu:- Nu.

El:- Ia întinde- te lângă mine și spune- mi ceva dulce.

Eu:- Bezele din spumă de banane.

El:- Nu- i rău. Încă!

Eu:- Pufuleți cu marțipan.

El:- Există?

Eu:- Nu știu, cred că da.

El:- Hai să verificăm rețeta!

Se așează pe pat lângă mine. Se preface că nu încape și mă înghesuie într- un colț, între perete și tăblie. 

Îmi zice:- Cât mai ai de gând să stai cu spada între dinți?

Eu:- Încă o am? 

El:- Da. La ultimul sărut era să îmi tai limba. Arunc- o la podea!

Scot sabia dintre dinți și o arunc jos pe covor.  Mânerul greu, burdușit de safire și perle se proptește între ușa dulapului și muchia patului. Mă sărută. 

-Altă treabă! zice satisfăcut. Îmi place și glazura și interiorul crocant!

Adorm și visez cum cearceaful dublu de pat acoperă o casă, o seră și cașcarabeta cu cafea dintre două licee.

Afaceri cu blonde

     Îmi caut două secretare. Le vreau blonde artificiale.

Încep cu o teorie extrasă din experiența proprie.

De felul meu, sunt sceptic în privința blondelor. Ești blondă, ești fatală. Nu e bine să te însoțesc pe un drum prea lung, precum călărețul lui Durer. Deci, blondele vor lucra cu mine 4 ani, maximum 6. Nu lor le sunt fidel, ci iubitului meu, înnebunit după ideea de dormitor. Dar să revin la teorie. 

    Blondele, mai ales cele artificiale, sunt inevitabil dorite de toate fetițele, brunetele le rămân băieților. Dar și aici sunt probleme, băieții nu sunt bărbați, deci nu au discernământ în privința blondelor și nici a brunetelor. Băieții au discernământ în privința blonzilor și bruneților și chiar a roșcaților. Am observat că există și aici o ierarhie a preferințelor:- roșcații sunt în top, urmează blonzii și abia la urmă bruneții. Nu îmi dau seama dacă energiile care picură din firul de păr al blondelor sunt mai mâncătoare de materie decât cele care izvorăsc din firele galbene sau negre. Cert este că nu mă pot baza pe mulțimea angajaților să renunțe la ideea de prietenie, va trebui sa apelez la instinctele geometrice tipic americane, după care frumusețea presupune înălțime, forță și gropiță în bărbie. Și sală, adică trapeze, pătrățele, bustul mai solid decât soclul.

Dar, să nu îmi uit ideea, sunt nevoit să aleg două blonde pentru o acțiune diplomatică în care sunt implicați nu fetițe și băieți, ci femei și bărbați. Și, atenție, nu tineri, nu obișnuiți, ci extraordinar de șablonarzi. 

Pun un afiș mare pe mai mulți stâlpi cum că va avea loc preselecția blondelor. Se prezintă întâi 200 de blonde naturale, cam tinerele pentru rolul pe care îl am, dar nu mă dau de gol. Le resping pe toate pe motiv că nu au citit bine afișul. În realitate, informația cum că îmi trebuie două blonde artificiale am adăugat -o ulterior, am judecat omenește: nu pot respinge frumusețea absolută decât dacă sunt un ticălos jegos. Deci, devin. Fetele, foarte frumoase și talentate au plecat cu colțurile gurii puțin mai jos decât au venit. Îl sun pe amicul meu. Îmi trebuie un ajutor. Sub o blondă artificială se poate ascunde oricine, chiar și Michael Jackson, nu pot risca un remake la Triller. În plus, nici eu nu sunt tinerel, am ajuns să nu mai fiu sensibil decât la puritate și veselie. E riscant să fiu învârtit pe degete de orice ciumăfaie. 

Preselecția e simplă, prietenul meu vine însoțit de Roko, papagalul lui ultrasensibil și inteligent. Intra fiecare blondă în încăpere, se repede pe formular și Roko îi survolează cocul. Dacă pleacă cu el în gheare, e respinsă. Dacă pleacă cu formularul în gheare, e admisă pentru etapa următoare. La  sfârșitul zilei, Roko e epuizat, eu complet disperat, iar amicul meu refăcut complet după un somn buștean de 6 ore pe fotoliul motivațional de lângă calorifer.  Obțin o listă cu 4 blonde artificiale, care nu sunt spioance: două mignone, două înalte. Le chem pentru finală a doua zi. 

Stăpânirea de sine

 Sunt om în toată firea. În general, mă stăpânesc, dar când vine acceleratorul de particule de la Cernâi peste mine, mă dau de gol. Sunt botos, sunt nervos, sunt periculos. 

De câteva săptămâni lucrez la un serviciu nou. Una dintre angajate stă vis- a - vis de biroul meu. La ora mesei, nu face ca noi toți, să plece din birou la restaurantul firmei sau peste drum, la un bistro. Își deschide o paporniță și scoate din ea un ștergar țărănesc, așează pe el o farfurie pentru ciorbă, una pentru felul doi, scoate termosul de cafea, pune și o ceașcă alături, șervețele, tacâmuri, toarnă ciorba, toarnă tocănița și mănâncă. Plecăm toți din birou. Când ne întoarcem, începe cearta. Eu sunt ultimul care reacționează și numai dacă picăturile de sos sau cafea ajung pe pagina mea, la o distanță de un metru și ceva. Mă ridic și deschid larg și fereastra și ușa. Ripostează că e înfrigurată,  răcită chiar, ripostează că îi deranjează vântul imprimanta. 

Asta se întâmplă zilnic. De câteva săptămâni, serviciul meu, altfel normal și chiar motivator, cel puțin financiar, a devenit un chin după amiaza. Mă gândesc serios să îmi dau demisia, dar suferința colegilor îmi mai prelungește șederea. 

Azi ajung la serviciu mai devreme cu o jumătate de oră. Intru încet în birou și o prind pe parașută scotocindu- mi prin dosare. Mă apropii de ea și îi dau brusc fusta jos. Se întoarce:

- Ce faci!!!!

Eu:- Te fut.

Ea:- Țip!

Eu:- Țipă! Paznicul e în curte, împușcă ciorile dimineții.

O așez pe podea și i- o trag. O fut în timp record, 8 minute jumate, recordul meu pentru patru orgasme. 

Mă ridic și ocup baia bărbaților pentru toaleta de dimineață. Se bate în ușă în delir de câteva ori, dar nu cedez decât când aud pe hol vocea unui depanator. 

Merg spre birou ca un proaspăt angajat, întrebând unde e secretariatul. 

Intru. Lumea lucrează concentrat, e liniște și un ușor miros de tutun și cafea. Panarama, nicăieri. 

Trece ziua așa cum trebuie, într-o atmosferă decentă și eficientă. Vine prânzul, niciun ștergar tradițional, nicio ciorbiță cu pulpiță, niciun cârnăcior cu fasolică, niciun strop de țuiculiță.  Plec acasă îngrijorat. Urmează două zile libere și s- ar putea de luni încolo să- i revină memoria. În ambele situații, nu îmi mai risc viața. Stau și îmi concep transferul la o sucursală unde pot lucra fără să îmi pun în pericol stăpânirea de sine. Salariul e mai mic, nivelul de civilizație mai mare. Sper.