Sunt ofticat. Mă simt umilit și folosit de o curvă care mi-e șefă și umblă în alb. O întreb de ce se îmbracă așa și îmi spune că e fana Fecioarei. O întreb ce fel de mașină are și îmi spune că un Fiat ultimul model. Ce culoare?
-Albă, bineînțeles, zice ea.
Eu:- Tot din motive spirituale?
Ea- Da, se vede mai ușor orice pată și o pot spăla imediat.
Eu, cu ochii în ochii ei de un verde căprui, rimelați ușor:
- Aha! Și pe pleoape de ce ai alb?
Ea:- Sunt bună în ce fac.
Eu- Adică?
Ea- Știu psihologie teatrală.
Eu:- Ce mai e și asta?
Ea:- O artă. Arta de a transforma un personaj principal într-un figurant, care plimbă tava plină de prafuri.
Eu:- Pe bani grei, presupun.
Ea- Da. Și pe galoane.
Eu:- Tot albe?
Ea:- Nu, tricolore.
Eu:- Naționale?
Ea:- Aș! Internaționale!
O cred, și-a păstrat silueta din tinerețe, e clar că nu mănâncă iarbă, ci vânat greu de procurat.
O invit la cină. Ajung înaintea ei. E seară, stau pe faleză, singur la masă. În surdină, jazz latino. La mese, cupluri de ambele sexe.
Mă filează o parașută brunetă cu părul cârlionțat, perfect acordat atmosferei.
Șefa vine îmbrăcată contar așteptărilor, într-o rochie lungă, neagră, plină de pene. Bem vin și mâncăm languste. Mergem la mine. Am discuri mai bune, am așternuturi mai fine și am cafea. Mă simt mai relaxat decât la ea, cât bărbatul e plecat. Dansăm și vorbim despre conjunctura mondială. Vrea să mă atragă spre subiecte periculoase cum ar fi ce psiholog îmi place mai mult, Jungul din volumul 4 sau Freudul din volumul 2. Răspund greu, ca și când melasa pe care mi-o pune pe masă ar fi preferința mea. E trecut de miezul nopții. De obicei, la ora asta femeile sănătoase la cap părăsesc apartamentul meu, îmbrăcate până- n dinți și cu 3 justificări diferite pentru soți sau amanți. Ea nu, mai vrea oleacă de psihologie. Ma dezbrac. De tot. Mă întind pe covorul sufrageriei și îi prind în brațe gleznele. Se apleacă spre mine. Îi îmbrățișez genunchii și o rostogolesc alături. Penele rochiei au ascuțimi nebănuite. Îi ridic rochia peste cap, se zbate sub mine să poată respira. Trag de rochie și o rup. Întinde mâna să apuce bucățile de cârpe împenate, înșirate pe covor. Are un trup slăbuț de fetiță, oase subțiri și, paradoxal, e o femeie grea. Vreau să o pun deasupra mea, dar constat că mi-e incomod, mă urc pe ea. Poartă o bucățică de cârpă între picioare, ca toate curvele. Nu mă mai sinchisesc de bikini, rostul lor e să fie nefiind totodată. Mă sărută și îmi vorbește când în englezește, când în rusește că mă iubește și se simte bine. Îmi bag scula în ea dintr-o dată și o fut cu o nervozitate pe care nu am mai simțit -o de mult în timpul unui asemenea...eveniment. Stă și respiră sacadat, nu geme, nu se excită, nu plânge, nu urlă. Nu mă simt rău, nu mă simt imoral, nu mă simt fără cel mai elementar bun simț. Mă simt ca un animal care posedă un alt animal, dar în niciun caz o căprioară rănită, cum îmi dădea de înțeles că e ea. La un moment dat mă plictisesc și mă opresc. Îmi zice:- Îmi dai voie să-ți sug scula?
Eu:- Da.
Se așează în genunchi înaintea mea. O las să mă atingă o fracțiune de secundă, pe urmă mă răsucesc pe călcâie, aprind lumina și mă uit în oglindă, sunt plin de zgârieturi de la pene. Mă îmbrac și plec. Îi spun din ușă :
- Să nu cauți o cămașă albă pentru micul dejun! Am una singură și e pe mine!
Ea:- Unde pleci?
Eu:- Înapoi la restaurant. A pus ochii pe mine o panaramă cu care mi-ar plăcea să mă fut toată noaptea.
Ea:- Și eu?
Eu:- Faci ce vrei, de femei care fac felație e plină lumea!
Și ies.
