Anna Karenina, Partea a doua Capitolul 14

 

      Într-o zi din acea primăvară minunata, bate cineva la ușă. Levin crede că e fratele său. Este plin de bucurie. Natura blândă, tânără și veselă îl face să fie așa. Nu e el, este în schimb Stiva Oblonski, pregătit de vânătoare, cu toate uneltele pentru relaxare și capturare. 

Levin se bucură, sincer se bucură, de fapt cam tot ce face el este sincer. 

După ce Stiva se spală de noroiul drumului prin hârtoapele acelor vremuri, după ce mănâncă din bunătățile Agafiei Mihailovna și îl laudă pe Levin că are o așa bună cameristă, cu toate că nu e tânără și cu șorțuleț, e mai potrivită pentru stilul său monastic de viață, deci după toate aceste chestii, Stiva îi vorbește lui Kevin despre Kitty. Dar nu în acest capitol, în acest capitol se  gratulează unul pe altul pentru stilul de viață din care nu lipsește nimic. Stiva il laudă pe Levin pentru pășuni și gospodină, Levin îl  sfichiuieste pe Stiva pentru abundența experiențelor în stare naturală și a gospodinelor frumoase cum numai în reviste există. 

Stiva îi aduce salutări numai din partea lui Dolly, sora lui Kitty, evitând să vorbească altceva, fapt apreciat de Levin la început. 

Adevărurile dureroase se spun uneori cu binișorul pacienților sensibili, iar Levin, ca și Kitty sunt amândoi ca doi toporași, trebuie să te apleci ca sâ îi culegi și să îi pui în buchețelul familiei. 

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 12

 

În capitol este vorba despre cum trece Levin peste anul lui cel mai rușinos.

Rușinea este sentimentul care îl trimite psihanalitic la orele când lua nota 1 la Fizica (probabil pentru copiat), la zilele când soră- sa îl certa că nu face curat până în zilele noastre când Kitty, în loc să îl lase pe el să o treacă pragul, îi sare în brațe altui bărbat.  

Discută cu mujicul Nikulai despre însurătoare și acesta îi atrage atenția nu că ar cam fi timpul, ci că a trecut de mult.

Se cufundă în munca din agricultură până la a scrie tratate economice despre importanța productivității muncii, nu doar a pământului și capitalului și discuta subiecte de fizică, agricultură și filosofie cu Agafia Mihailovna,c

are prefera filosofia.

De la Moscova primește scrisori prin care iubita fratelui îl anunță că acesta e din ce in ce mai bolnav și tot nu vrea să se trateze.

Capitolul se încheie cu una dintre cele mai frumoase descrieri ale primăverii. Ar putea fi subiect de concurs pentru pictură, dacă am fi in Japonia medievală.

Odată cu această primăvară, care se instalează firesc, și Levin începe sa își revină. Tolstoi nu mai încheie capitolul cu relația dintre Levin, Kitty, Anna, Vronski și Karenin, dar ne da de înțeles că natura este un loc ordonat, armonios, un Cosmos unde Dumnezeu este prezent încă. In raiul acesta tolstoinian nu are ce căuta rușinea.

Anna Karenina, Capitolul 11, partea a doua

 

Cei doi soți 

Anna si Vronski au făcut ceva rușinos, altfel Anna nu ar vorbi într- una de rușine. Vronski nu conștientizează, de aceea Anna îi repetă. Replicile lui sunt de genul : Morallito, is Ok, I'm ok! 

Anna, fiind rusoaică get beget, se trântește la podea, îi cade la picioare, îi sărută mâinile, plânge cu hohote. Vronski e un fel de Dumnezeu, iar Alecsei, maica stareță. Unul omnipotent, alta omniprezentă. 

Cam asta e situația în capitolul acesta. 

Alecsei o supraveghează amenințător și în cele mai ascunse cotloane ale minții. E, cum ar zice Kant, judecătorul conștiinței din Rațiunea Practică. Nu poți fi și fericit și tâmpit, trebuie să alegi, îi spun ochii strălucitori ai lui Vronski. Anna alege să fie fericită. 

Oare nu se poate să ai doi soți în același timp? se gândește ea isla- mistic. Tolstoi nu ne povestește nimic despre noaptea de dragoste dintre ei, ci ne redă numai un dialog scurt și multe lacrimi vinovate. 

Până la urmă, e literatură, nu poți înlocui cuvintele cu o țigară, din care fumul iese sub formă de inimioare. Țigara e a lui Tolstoi, Anna și Vronski n- au decât să tremure și să plângă.