Pierdută în universul verde

 

    Mă cheamă o doamnă trecută prin viață ca acul prin ață și îmi spune:- Sunt pasionată de spiritul tău geometric. Te iubesc când te dai rotund.
Eu:- Ești sigură că nu abscisa sau ordonata mea te atage?
Ea:- Nu, sunt sigură că mă inspiră circularitatea, mai ales când ești în preajma mea.
Eu:- Cum stai cu cercetarea științifică?
Ea:- Folosesc tehnologia, ca toată lumea. De curând, datorita serviciului am procurat 100 de camere miniaturale de filmat
Eu:- Studiezi cu ele cum îmi cresc mușchii pectorali?
Ea:- Nu numai, ci și cum ți se lungește mătura.
Eu:- De ce m- ai chemat?
Ea:- Vreau să mă ajuți.
Eu:- Să vedem dacă ipoteza de lucru e ceva interesant.
Ea:- Vreau să studiez natura sălbatică. Hai în seră să îți arăt ce am realizat.
Mergem în sera ei cu 100 de ghivece cu flori de câmp
O întreb:- Pentru ce îți trebuie o seră cu flori de câmp? Natura e încăpățânată, nu prea se supune puterii omului decât în anumite condiții.
Ea: - S- o crezi tu! Sub camera de filmat, orice floare de câmp se domesticește și înflorește.
Eu:- Hai să vedem. 

Îmi arată cum a pus ea cele 100 de camere sub fiecare lujer de floare și îmi explică :- Întâi nuanța e cam tare, nu o vreau așa intensă. Pe urmă, floarea a crescut cam mare. Și, fii atent aici! îmi arată ea un trandafir sălbatic:- Tupeistul ăsta nu vrea să dea în floare, se încăpățânează să fie plin de măceșe.
Eu:- Ai observat că a trecut și toamna? Așteptăm ninsoare.
Ea:- Nu contează, sub camera de filmat, orice floare își bagă mințile- n cap sau, ca să fiu mai precisă, își bagă seva în frunze.
Eu:- Ești atentă la trandafir? Are frunze, e plin de frunze, însă floare, să avem pardon, nu e nici una.
Ea:- Am nevoie să mi se confirme ipoteza, nu să mi se infirme, de aia te- am chemat.
Eu:- Bine. Așteaptă puțin să dau un telefon.
Sun la universitate unde am un amic botanist.
Îl întreb:- Ești tot solo?
El:- Da.
- Hai până aici!
Îi precizez locația. Ajunge repede, înainte să vedem toate cele 100 de ghivece productive de nuanțe, tonuri și măceșe.
  Cât îl astept, ea îmi povestește că a făcut și tot felul de combinații de îngrășăminte pentru a obține acest rezultat uluitor.
Ajunge amicul meu. Nu l- am văzut de mult. Mă duc aproape de el și îi șoptesc:

- Cum stai cu voiorismul?
El:- Am ajuns la 4000 de utilizatori pe Instagram.

Eu: - Stai bine!
Râdem.
Eu: - Ce zici de încă unul?
El:- Niciun om nu e rău. Hai! 

Mă trage spre mijlocul serei, acolo unde locul geometric al camerelor de filmat crează o ordonată infinită de unde semințele cad instant. Ne dezbrăcăm amândoi și, sub ochii ei, întâi mirați, apoi șocați ne futem ca animalele de câteva ori. Se învârte în jurul ghivecelor, neștiind dacă ar trebui să pună mâna pe telefon și să sune la 112, să smulgă niște lujeri din ghivece și să îndrepte camerele spre noi sau să se așeze pur și simplu pe un scaun, cu fața spre exteriorul serei, unde florile nemuritoare rezistă în orice anotimp, în zile cu sau fără soare. Stă nemișcată ca proasta în fața noastră.
Mă sărut cu animalul meu de rămas bun, ne îmbrăcăm amândoi decent, ne aranjăm cravatele și gulerele și ne despărțim. 

Rămân cu ea:
- Vrei să mă conduci puțin? Vreau să te întreb ceva.
Ea, descoperind mersul normal, nu doar sideral, din ochi și strâmbătură: - Da.
Eu:- Ce rețea de socializare folosești?
Ea:- Mai multe, dar în general pentru adulți.
Eu:- Bine. Deci ești în temă cu împrietenirea.
Ea:- Da. Nu dau accept decât la cunoscuți.
Eu:- Prietenul meu vrea să vă împrieteniți. E specialist oficial în botanică, poate vă mai vedeți.
Ea:- Da.

 
Și uite așa a ajuns prietenul meu la 4001 urmăritori interesați de sexul lui. 

Dar dacă trandafirii sălbatici au fost convinși sau nu să ia drumul istoriei personale înapoi spre boboc, este un mare secret internațional, pecetluit, vorba lui Pitagora, cu un celebru sfârșit, ca orice mare secret natural.

La raport

 Mă cheamă stăpânul meu la raport:- Mi-ai băgat toate oile în țarc?

Eu:- Numai pe unele.

El:- De ce nu toate?

Eu:- Rodeau păpădiile de pe câmp din anxietate de păpădii. 

El:- Vezi să le bagi mâine, indiferent dacă mai sunt sau nu păpădii pe câmp. Nu e treabă oilor combinația de culori. 

Eu:- Si, Signor!.

El: - Mi- ai pregătit mârțoaga pentru a 17 a Cruciadă? 

Eu: - Si, Signor!

El: - Ai convins fluturele să mă aștepte pe hol?

Eu:-  Da.

El:- A fost greu?

Eu: - Așa si așa. 

El: - Unde ai dus bustul ultimului rinocer?

Eu: - Într-o sală, la parter.

El:- Bine. Ce ai făcut cu caprele?

Eu:- Trifoi, lucernă, bureți noi.

El:- Ok. E bine. Asta e treaba caprelor. Ai procedat bine.

Eu:- Merci de apreciere 

El:- Nu te obraznici! Cum s-au comportat ogarii? Te-au ajutat să prinzi ceva? 

Eu:- Da. Un lăstun și un iepuroi  ditamai.

El:- Numai unul?

Eu:- Da. Celălalt era promis. 

El:- Serios? Așa devreme se lasă ceața peste dealuri și văi?

Eu:- Da, așa e în regiunea asta din care lipsește transhumanța.

El:- Zi- mi de măgari.

Eu:- Avem doi. Dar, atenție, unul se dă leu. 

El:- Lăsa- l. Viața îl educă, nu noi. 

Eu:- Mai doriți ceva?

El:- Normal, abia acum încep.

Unde- ți sunt lupii de pe măturoi?

Eu:- Ce- i cu fantezia asta, Stăpâne?

El:- Nu e treabă ta! De acum încolo să apari cu lupi pe măturoi. 

Eu:- Și dacă nu pot?

El:- Te lupți cu fantezia, nu cu opoziția.

Eu:- Voi încerca.

El:- Asta nu e vocea ta. Nu cumva ai fost la ciobani azi noapte?

Eu:- Numai tangențial. Nu m- am dat la ei, nici ei la mine 

El:- Mi se pare că e o mică eroare de traducere a expresiei m -am. 

Eu:- Adică?

El:- Adică se vede de la o poștă că nu mai ești interesat de oi.

Eu:- Cam da. 

El:- Vezi? Știu mai bine decât tine. 

Eu:- Mai vreți ceva?

El:- Da. De ce nu- ți mai plac femeile?

Eu:- Nu e adevărat.

El:- Ba da. Te- am studiat. Te plictisești instant. 

Eu:- Nu e adevărat că nu îmi plac. Numai că sunt greu de identificat. Toate au sarică, toate poartă brâu, toate au ghioaga telescopică într-o poșețută atâtica de mică. 

El:- Da. E adevărat. Dar tehnologia avansează mai repede și nu doar înainte, ci și înapoi. Ai văzut cum umblă penisurile cu ursuleț libere peste tot, pe orice rețea, până și la avatar?

Eu:- Am observat. 

El:- Nu trebuie să fii îngrijorat, apare mereu un efect secundar la orice cauză principală. 

Eu:- Bine. Nu sunt îngrijorat. 

El:- Hai du- te, văd că ești nerăbdător. 

Eu:- Nu mă întrebi și de animalele de companie?

El:-  Încă nu. E secret. 

Eu:- Bine. 

El:- Hai, pleacă odată!

Eu:- Gracias, Signore. 

El:- Arrivederci. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 15

 Capitolul este cu Anna, cu gândurile, stările ei, frământările ei. E un capitol foarte bine scris și surprinde talentul extraordinar al lui Tolstoi de a descrie natura feminină. Natura pur feminină, pentru că elementul masculin lipsește complet din el. 

Anna se trezește de dimineață și în loc să recurgă la rutina ei zilnică, în care servitoarea vine și o ajută să își facă toaleta și să se îmbrace, zăbovește în pat. Să nu uităm că Anna e însărcinată și nu e angajata nimănui, Anna nu lucrează. Este aristocrată, prințesă, este căsătorită cu un înalt funcționar public, care lucrează în minister, dar nu are un stăpân care să îi dea de lucru și să o și plătească. Trăiește din ceea ce îi dă soțul ei. Știm, din capitolul anterior, că Alexei i- a expediat o scrisoare prin care îi cenzurează libertatea de mișcare și îi oferă bani. Anna nu a primit încă nici banii și nici scrisoarea, dar nu banii sunt subiectul capitolului, ci iubirea.  Zăbovind în pat, Anna începe o călătorie prin încăperile inimii sale. Într-una este Alexei. Alexei nu o iubește cum o iubește Vronski, dar este căsătorită cu el, i- a dăruit un fiu și întâlnirea cu el în acea încăpere o umple pe Anna de rușine, sentiment care se manifestă până la a îi încălzi și înroși obrajii. Annei îi e milă de Alexei și îi e rușine că l- a pus în situația de a avea o nevastă ca ea, care nu îl mai respectă și nu îl mai suportă. 

În a doua încăpere este Vronski. În fața lui Vronski, Anna este nesătulă. Iubirea lui trebuie să fie un foc nu amorțit, ci vâlvătaie pură. Anna se teme că dragostea lui Vronski față de ea se va diminua treptat și că sacrificiul ei, acela de a renunța la familie și  expunerea socială, va fi inutil. Annei îi este frică de Vronski. Îi este frică de tinerețea lui și de superficialitatea lui afectivă. Să ne amintim că Vronski este celebru printre militari pentru extraordinarul lui succes la femei, indiferent de vârstă, cu sau fără familie.

În a treia încăpere este fiul ei, Serioja, un băiețel care începe să semene cu tatăl său, cel puțin prin vocea pițigăiată, dar care o iubește sincer și pe care ea il adoră. 

Servitoarea, care pândește după ușă ronțăielile coperților gândurilor Annei, intră în încăpere și îi spune că Serioja o așteaptă jos, vinovat că a mâncat o piersică de care nu trebuia să se atingă.

M-am gândit o secundă dacă Tolstoi își bate joc de cititor sau vorbește în enigme. Nu se știe. Poate, la sfârșitul secolului 19, în casele nobililor piersicile erau fructe exotice, cum erau pentru noi portocalele și bananele în comunism. Nu se știe, Tolstoi a plecat în lumea eternă a metaforei cu acest secret. 

Anna se îmbracă, coboară în salonul de la parter, unde Serioja, complet îmbrăcat în alb stă vinovat. Împletește o coroniță din flori și așteaptă să îi cadă tavanul în cap pentru piersica furată. Mi- am amintit de Fericitul Augustin care dedică și el multe rânduri sentimentului de vinovăție pentru niste corcodușe furate de lângă un gard. 

În sfârșit, să nu lungesc vorba nepermis de mult, cum spunea un prof de- al meu din liceu. 

Anna se îndreaptă spre Serioja cu tandrețe și iubire maternă firească, nu  îl ceartă, dar îl pune să- i promită că nu va mai  fura piersici în viața lui, apoi incepe să plângă în fața copilului năucit. 

 Se termină capitolul când Anna, după câteva tentative de a scrie scrisori ba lui Alexei, ba lui Vronski, se hotărăște să rezolve dilema nu apucând taurul de coarne, ci trecând printre coarnele lui. Intra în  normalitatea vieții pe coridorul inimii ce duce spre  fiul ei. Își organizează în minte bagajele și se pregătește să plece cu Serioja la Moscova, părăsindu- l pe Alexei. 

Scuze că am scris povestirea capitolului cu mai multe cuvinte decât a făcut- o Tolstoi, dar împătimiții după literatura rusă cu siguranță vor prefera să își 

obosească ochii pe original, nu pe aiurelile mele.