Mă cheamă o doamnă trecută prin viață ca acul prin ață și îmi spune:- Sunt pasionată de spiritul tău geometric. Te iubesc când te dai rotund.
Eu:- Ești sigură că nu abscisa sau ordonata mea te atage?
Ea:- Nu, sunt sigură că mă inspiră circularitatea, mai ales când ești în preajma mea.
Eu:- Cum stai cu cercetarea științifică?
Ea:- Folosesc tehnologia, ca toată lumea. De curând, datorita serviciului am procurat 100 de camere miniaturale de filmat
Eu:- Studiezi cu ele cum îmi cresc mușchii pectorali?
Ea:- Nu numai, ci și cum ți se lungește mătura.
Eu:- De ce m- ai chemat?
Ea:- Vreau să mă ajuți.
Eu:- Să vedem dacă ipoteza de lucru e ceva interesant.
Ea:- Vreau să studiez natura sălbatică. Hai în seră să îți arăt ce am realizat.
Mergem în sera ei cu 100 de ghivece cu flori de câmp
O întreb:- Pentru ce îți trebuie o seră cu flori de câmp? Natura e încăpățânată, nu prea se supune puterii omului decât în anumite condiții.
Ea: - S- o crezi tu! Sub camera de filmat, orice floare de câmp se domesticește și înflorește.
Eu:- Hai să vedem.
Îmi arată cum a pus ea cele 100 de camere sub fiecare lujer de floare și îmi explică :- Întâi nuanța e cam tare, nu o vreau așa intensă. Pe urmă, floarea a crescut cam mare. Și, fii atent aici! îmi arată ea un trandafir sălbatic:- Tupeistul ăsta nu vrea să dea în floare, se încăpățânează să fie plin de măceșe.
Eu:- Ai observat că a trecut și toamna? Așteptăm ninsoare.
Ea:- Nu contează, sub camera de filmat, orice floare își bagă mințile- n cap sau, ca să fiu mai precisă, își bagă seva în frunze.
Eu:- Ești atentă la trandafir? Are frunze, e plin de frunze, însă floare, să avem pardon, nu e nici una.
Ea:- Am nevoie să mi se confirme ipoteza, nu să mi se infirme, de aia te- am chemat.
Eu:- Bine. Așteaptă puțin să dau un telefon.
Sun la universitate unde am un amic botanist.
Îl întreb:- Ești tot solo?
El:- Da.
- Hai până aici!
Îi precizez locația. Ajunge repede, înainte să vedem toate cele 100 de ghivece productive de nuanțe, tonuri și măceșe.
Cât îl astept, ea îmi povestește că a făcut și tot felul de combinații de îngrășăminte pentru a obține acest rezultat uluitor.
Ajunge amicul meu. Nu l- am văzut de mult. Mă duc aproape de el și îi șoptesc:
- Cum stai cu voiorismul?
El:- Am ajuns la 4000 de utilizatori pe Instagram.
Eu: - Stai bine!
Râdem.
Eu: - Ce zici de încă unul?
El:- Niciun om nu e rău. Hai!
Mă trage spre mijlocul serei, acolo unde locul geometric al camerelor de filmat crează o ordonată infinită de unde semințele cad instant. Ne dezbrăcăm amândoi și, sub ochii ei, întâi mirați, apoi șocați ne futem ca animalele de câteva ori. Se învârte în jurul ghivecelor, neștiind dacă ar trebui să pună mâna pe telefon și să sune la 112, să smulgă niște lujeri din ghivece și să îndrepte camerele spre noi sau să se așeze pur și simplu pe un scaun, cu fața spre exteriorul serei, unde florile nemuritoare rezistă în orice anotimp, în zile cu sau fără soare. Stă nemișcată ca proasta în fața noastră.
Mă sărut cu animalul meu de rămas bun, ne îmbrăcăm amândoi decent, ne aranjăm cravatele și gulerele și ne despărțim.
Rămân cu ea:
- Vrei să mă conduci puțin? Vreau să te întreb ceva.
Ea, descoperind mersul normal, nu doar sideral, din ochi și strâmbătură: - Da.
Eu:- Ce rețea de socializare folosești?
Ea:- Mai multe, dar în general pentru adulți.
Eu:- Bine. Deci ești în temă cu împrietenirea.
Ea:- Da. Nu dau accept decât la cunoscuți.
Eu:- Prietenul meu vrea să vă împrieteniți. E specialist oficial în botanică, poate vă mai vedeți.
Ea:- Da.
Și uite așa a ajuns prietenul meu la 4001 urmăritori interesați de sexul lui.
Dar dacă trandafirii sălbatici au fost convinși sau nu să ia drumul istoriei personale înapoi spre boboc, este un mare secret internațional, pecetluit, vorba lui Pitagora, cu un celebru sfârșit, ca orice mare secret natural.
