Femeile din Bucătăreasa din Castamar

 

Am să scriu câteva rânduri despre femeile din serial.
Îmi pare rău că, având în vedere formația mea intelectuală, nu cunosc limba latină. Femeile din serial întruchipează virtuți creștine care sunt atribute numinoase ale lui Dumnezeu. Sunt virtuoase până când devin umane, adică vicioase.
Clara este inteligentă, Bătrâna marchiză, Donna Mercedes, este înțeleaptă, de asemenea, "maica superioară" are discernământ și cumințenie, frumoasa Amelia fascinans, prințesa Sol Montijos are humilitas, fetiță nebună are sanctitas, Anna, ducesa, fosta soție a lui Diego este veselă, tânăra bucătăreasă logodită are claritas, bătrâna bucătăreasa este sfioasă și copilăroasă, colega ucisă de lăcomia libertății este isteață, regina este gingașă și afectuoasă.
Femeile sunt personaje mirandoliene, alunecă pe struna libertății de alegere când spre bine, spre Dumnezeu, când spre infern, evoluează, se schimbă, se dezvăluie sau se învăluie în funcție de deciziile bărbaților din jurul lor, care au rațiune, putere, inteligență, bogăție , adică autoritatea tipică secolului 18. Cu toate că nu pare, filmul are o oarecare tentă feministă. În sensul că bărbații sunt incomplet maturizați, incomplet edificați asupra propriilor vieți, cel puțin la început. Personajele care par desăvârșite, fie în bine, cum e regele, fie în rău, cum e vicontele, au destine care sunt problematice. Regele este melancolic, regina zice la un moment dat: acest lucru trebuie păstrat secret, nu se poate ca un rege să fie melancolic; vicontele, intrigantul principal trece prin momente când adevărul unui situații îi țâșnește din gură ca o sabie perfect ascuțită, care taie un rău îndelungat din rădăcină și schimbă destine.
Dar să revin la femei: femeile sunt nemaipomenit de interesante. Amelia scoate tot felul de sunete, chicotește, pufăie, sughiță, oftează. Replicile ei nu sunt doar rostite, interpretate, ci și criticate. Pare enervant, dar de fapt e interesant. Scenele în care e implicată sunt scene de seducție și curtoazie, în afara acestor arabescuri fonice, Amelia ar fi o tragediană, cum ni se dezvăluie în ultimă scenă din film.

Sol Montijos este foarte expresivă, Clara Belmonte, de o frumusețe sculpturală, seamănă cu Fecioara Maria din Pieta, are o grație intelectuală, dacă există așa ceva. Aceeași calitate o are și Diego, actorul principal, probabil de aceea sunt cuplați pe parcursul filmului, eu dacă aș fi fost regizorul filmului, o cuplam cu altul, poate îl puneam pe amărâtul de amant al lui Sol să repete până îi ieșea și lui grația aia intelectuală.  
Filmul este după o nuvelă a lui Fernando J. Munez.
Regizori:
Iñaki Peñafiel
Norberto López Amado
Acțiunea se petrece în secolul 18, deci pe vremea lui Kant și nu a urmașilor lui. Sorry.

Pe Wikipedia este un articol detaliat despre personaje și distribuție. Am inserat un link in spaniolă, care e ușor de citit în românește. 
https://en.m.wikipedia.org/wiki/The_Cook_of_Castamar

Bucătăreasa din Castamar

 

Povestesc un film, serialul Bucătăreasa din Castamar, pe care am reușit să îl văd până la sfârșit. 
Filmul nu este recomandat minorilor, deoarece are scene explicite de sex.
Se încadrează în categoria Woke, pentru că subliniază explicit diferențe sociale, rasiale și folosește categorii etico- religioase: moral-imoral, virtuos- vicios, pur- impur, sănătos -bolnav,  sfânt- necredincios, angelic- demonic, etc.
Acțiunea se petrece cam pe vremea filosofiei clasice germane sau chiar mai devreme. Castamar este un domeniu nobiliar unde locuiește un conte( Diego) și familia sa: mama sa bătrână, Donna Mercedes( numele nevestei lui Marquez) doamnă de companie a reginei, fratele, Gabriel, un negru eliberat, adoptat, copil din flori al tatălui bătrânei prințese, deci are și el sânge nobiliar.
Atmosfera este interesantă, din dorința de a surprinde trecutul așa cum apare el în pictură, filmul are o patină vintage, nu știu dacă e neapărat ok, pentru că această patină a picturii în ulei dă personajelor o paloare pe care nu știu dacă o aveau chiar toți oamenii pe vremea când epidemiile nu mai umblau chiar dezlegate, și vegetației o lipsă de culoare explozivă, care cred că a existat de la Creație în natură, deși Van Gogh nu s-a născut ca să o arate tuturor europenilor.
Costumele sunt frumoase și minuțios lucrate. Interioarele sunt somptuoase și educative pentru doritorii de idei decorative sau utilitare.
Personajele sunt de două feluri: personaje bărbați, tineri, pletoși, eleganți, înfumurați, nobili mai toți, exceptând bătrânii și negrii care sunt infractori și cu părul scurt. Vă amintesc că pe vremea filosofiei clasice germane și chiar câteva secole înainte, bărbații purtau peruci.
A doua categorie de personaje sunt femeile, cam toate, cu 2,3 excepții, vicioase dpdv amoros.
Filmul începe tragic și se termină cu happy- end: năpăstuiților li se face dreptate, cei răi mor, cei nefericiți se fericesc prin căsătorie.

Bătăi nu prea sunt, dar viclenia și ipocrizia fac filmul să fie sângeros de-a dreptul.  
Există două scene care m-au impresionat în așa fel încât am fost tristă câteva zile. Ambele sunt legate de cântărețul Farinelli, care debutează  în înalta societate, la Castamar.
Intriga:  ducele Diego are o căsnicie fericită cu ducesa Alba.  Exact în ziua în care ducesa îi dă de veste că va avea un moștenitor, cei doi pleacă la o plimbare călare, calul ducesei se sperie și o trântește definitiv din șa și din viața ducelui. Nemângâiat, acesta o jelește 2 ani până când regele și regina îi dau de veste că e cazul să își revină din suferință și să accepte o funcție la Curte. În înțelegere cu mama ducelui, vicontele Enrique aranjează o întâlnire între duce și o tânără protejată cu prilejul unui bal, la care inclusiv regele este invitat împreună cu regina.
Dar!  Guvernanta sau majordoma o prinde pe bucătăreasa ducatului în flagrant cu un derbedeu și o dă fără discuții afară. Petrecerea rămâne astfel fără bucătar. Cu puțin timp înainte, Clara Belmonte își găsește de lucru ca ajutor în bucătăria Castamar. Este în perioada de probă, dar, ajutând -o pe una dintre femeile desemnate să se ocupe de meniul oficial, se dovedește excepțional de talentată. Vorba unei colege care o invidiază pentru ascensiunea fulminantă: și după ce gătește mistreți toată ziua, miroase bine! Masa pregătită de Clara îi uluiește pe toți, ducele începe să abandoneze imaginea defunctei și să fie atras de ea, ceilalți se orientează spre combinații noi, majoritatea fatale. Cu alte cuvinte, mâncarea pe care o guști nu te are întotdeauna pe tine destinatar sau soț, vorba finalului filmului. 

va urmă....