Am să scriu câteva rânduri despre femeile din serial.
Îmi pare rău că, având în vedere formația mea intelectuală, nu cunosc limba latină. Femeile din serial întruchipează virtuți creștine care sunt atribute numinoase ale lui Dumnezeu. Sunt virtuoase până când devin umane, adică vicioase.
Clara este inteligentă, Bătrâna marchiză, Donna Mercedes, este înțeleaptă, de asemenea, "maica superioară" are discernământ și cumințenie, frumoasa Amelia fascinans, prințesa Sol Montijos are humilitas, fetiță nebună are sanctitas, Anna, ducesa, fosta soție a lui Diego este veselă, tânăra bucătăreasă logodită are claritas, bătrâna bucătăreasa este sfioasă și copilăroasă, colega ucisă de lăcomia libertății este isteață, regina este gingașă și afectuoasă.
Femeile sunt personaje mirandoliene, alunecă pe struna libertății de alegere când spre bine, spre Dumnezeu, când spre infern, evoluează, se schimbă, se dezvăluie sau se învăluie în funcție de deciziile bărbaților din jurul lor, care au rațiune, putere, inteligență, bogăție , adică autoritatea tipică secolului 18. Cu toate că nu pare, filmul are o oarecare tentă feministă. În sensul că bărbații sunt incomplet maturizați, incomplet edificați asupra propriilor vieți, cel puțin la început. Personajele care par desăvârșite, fie în bine, cum e regele, fie în rău, cum e vicontele, au destine care sunt problematice. Regele este melancolic, regina zice la un moment dat: acest lucru trebuie păstrat secret, nu se poate ca un rege să fie melancolic; vicontele, intrigantul principal trece prin momente când adevărul unui situații îi țâșnește din gură ca o sabie perfect ascuțită, care taie un rău îndelungat din rădăcină și schimbă destine.
Dar să revin la femei: femeile sunt nemaipomenit de interesante. Amelia scoate tot felul de sunete, chicotește, pufăie, sughiță, oftează. Replicile ei nu sunt doar rostite, interpretate, ci și criticate. Pare enervant, dar de fapt e interesant. Scenele în care e implicată sunt scene de seducție și curtoazie, în afara acestor arabescuri fonice, Amelia ar fi o tragediană, cum ni se dezvăluie în ultimă scenă din film.
Sol Montijos este foarte expresivă, Clara Belmonte, de o frumusețe sculpturală, seamănă cu Fecioara Maria din Pieta, are o grație intelectuală, dacă există așa ceva. Aceeași calitate o are și Diego, actorul principal, probabil de aceea sunt cuplați pe parcursul filmului, eu dacă aș fi fost regizorul filmului, o cuplam cu altul, poate îl puneam pe amărâtul de amant al lui Sol să repete până îi ieșea și lui grația aia intelectuală.
Filmul este după o nuvelă a lui Fernando J. Munez.
Regizori:
Iñaki Peñafiel
Norberto López Amado
Acțiunea se petrece în secolul 18, deci pe vremea lui Kant și nu a urmașilor lui. Sorry.
Pe Wikipedia este un articol detaliat despre personaje și distribuție. Am inserat un link in spaniolă, care e ușor de citit în românește.
https://en.m.wikipedia.org/wiki/The_Cook_of_Castamar
