- Istorie, istorie și iar istorie, adică Dumnezeu, Dumnezeu și iar Dumnezeu, Sfânta Treime, cum ar zice maestrul Riubliov, îmi zice iubi' al meu, fan călătoriilor în timp.
Eu:-Vrei să ne trezim târâți de coada calului, cum era s-o pățim data trecută?
El:- Nu, am la mine pastila perfectă. O luăm repede, când simțim mirosul fiarei înfometate.
Eu, cam cu juma' de gură:- Bine, hai s-o facem și pe asta!
Mă trezesc pe un drum de țară, în față o căruță. Suntem amândoi pe cai puternici, al meu mustang, al lui ditamai roibul. Trecem de căruță. Strigă:
- Stai! Oprește! Am impresia că în vârful căpățânilor retezate era al Mariei Antoaneta. Știi că îmi place de ea!
Opresc. Mă dau jos de pe cal, face și el la fel. Ajungem lângă căruță. Vizitiul nu e francez. Îl întreabă frontal într-un dialect englezesc:- De unde vii?
Vizitiul:- De la eșafod, cetățene.
El:- S- a terminat pe ziua de azi?
Vizitiul:- Nu, dar se strânseseră ulii. A trebuit să golesc locul.
-Mda, zice el. Și trupurile?
Vizitiul:- Sunt în alte căruțe. Vezi caravana aia de acolo? Acolo sunt.
El:- Și ce faceți cu ele? Le aruncați în mare?
Vizitiul:- Nu, Doamne ferește, le îngropăm creștinește. Sunt capete și trupuri împărătești.
El:- Unde?
Vizitiul:- Unde ne arată Dumnezeu. Mergem până găsim o stâncă înaltă, le urcăm sus pe munte și le dăm drumul în cea mai adâncă prăpastie.
Amicul meu:- Și asta e îngropare creștinească? Fără slujbă, fără cruce?
Vizitiul:- Au fost păgâni, cetățene, nu au vrut să se lase de năzbâtii nici după ce au văzut că nu se glumește. Tragedie, nu alta!
Amicul meu:- Ce tragedie! Istorie, nu tragedie. Așa se rămâne în istorie, fără urme vizibile la suprafață. Poți să îmi dai mie capul Mariei Antoaneta?
Vizitiul:- Nu, cetățene, nu am voie, plătesc cu capul!
Amicul meu:- Nici dacă te plătesc?
Vizitiul:- Dacă mă plătești, cădem la învoială.
Amicul meu:- Scoate portofelul și trasferă- i 1000 de parai în pușculiță.
Vizitiul:- Luați -le pe toate, mai sunt și câțiva scriitori cunoscuți! Da' să nu ziceți nimic de mine.
Eu:- Anonimii fac istoria, nu Regii! așa-i cetățene? Așa zice Îmnul Revoluției?
Vizitiul:- Da! Și Cetățenii merg tot înainte! Și asta!
Amicul meu dezleagă caii căruței și îi punem pe ai noștri.
Vizitiul pleacă călare pe un cal și cu al doilea de frâu.
Ne așezăm pe capră:- Bine că am scăpat de el! Ai văzut ce texte avea în repertoriu?
Eu:- Da. Și acum ce facem?
El:- N-ai auzit! Tot înainte!
Eu:- Parcă mi s-au înmuiat oleacă picioarele, vreau înapoi!
El:- Înapoi e tot înainte! Mergem și facem ce trebuia să facă el, îi aruncăm în prăpastie, dar înainte facem niste poze, istoria asta nu e ușor de crezut.
Eu:- Hai să oprim oleacă, mi-e cam somn. Parcă mi-e și foame și frig.
El:- Oprim. Oprim.
Ne dăm jos din căruță, luăm amândoi câte o pastilă și ne trântim în iarbă. Caii se cam agită. Îmi zice să mă duc și să le dau drumul din chingi. Mă duc și îi mân un pic spre câmp.
Stăm în iarba înaltă, suntem imposibil de reperat. Căruța a rămas în mijlocul drumului și încep să îi dea târcoale câțiva șoimi.
E cald și pământul e răcoros. Rupe un fir de grâușor și îmi zice:- Uite, ce frumos e apusul ăsta printre țepișorii grâușorului, e radiant!
Hai să îți arăt o glumă! Dă cu mâna încet peste spic!
Indoi degetele și-i dau un bobârnac spicului, căruia îi zboară cât colo vârful.
-Vezi? Așa e istoria, plină de spice secerate. Important este să nu îți fie frică să te întorci în timp.
Eu:- Nu știu dacă e așa simplu...
El:- Treci încoa, curvo, să scot eu frica din tine!
Îmi bagă mâna sub bluza și începe să mă tragă de cămașă. Sunt încheiat până-n gât. Îmi descheie nasturii de la bluza și mă pune să stau cu nasul într- un smoc de iarbă plină de trifoi. O furnică greșește cărarea și îmi intră în nas. Alta își conturează o perspectivă pe urechea dreaptă.
El:- Nu te mai zbate atât, mai am puțin.
Nu pot, e enervant cu a doua furnică în nas. Am mâinile complet imobilizate. Mișc din cap când în stânga, când în dreapta. Se ridică brusc: - Cum vrei să îți scot frica din cap dacă tu nu stai?
Eu:- Cu limba, cu degetele, scoți 3 furnici din mine și treci în dreapta mea. Am amorțit.
Își schimbă poziția și îmi zice:
- Nu mai am cuvinte deocamdată și pentru a patra furnică, trage-mi repede pantalonii, vin mai multe!
Ne îmbrăcăm în viteză.
El:- Ne-am futut destul pentru secolul 18, continuăm în prezent.
Eu:- Acasă, în pat.
El:- Mai vedem...
